Biserici istorice?
Am auzit adesea pastori neoprotestanți, la predică, referindu-se la…bisericile istorice. Și când spun asta, ei se referă la Biserica Ortodoxă și Biserica Romano-Catolică cel mai adesea, folosind sintagma la modul minimalizator. Ca și când Biserica Reformată, Biserica Evanghelică, toate confesiunile neoprotestante nu ar face parte din istorie…ci ar fi supra-istorice.
Însă adevărul e acesta: Biserica Ortodoxă, singura Biserică a lui Hristos în istorie, este divino-umană, adică dumnezeiască și omenească în același timp. Pentru că Dumnezeul nostru treimic și slava Lui cea veșnică și necreată reprezintă dumnezeiescul Bisericii și omenescul Bisericii e format, bineînțeles, din oameni, Sfinți și păcătoși, fără ca să excludem pe Sfinții Îngeri, care fac și ei parte din Biserică.
Așadar, dacă Biserica e dumnezeiască, îngerească și omenească în același timp, înseamnă că Biserica e, în același timp, în veșnicie și în istorie. În veșnicie e Dumnezeu cu Sfinții și cu Îngerii Lui, pe când, pe pământ, sunt oamenii cei credincioși, care au intrat în Biserică prin Botez, prin Mirungere și prin Dumnezeiasca Euharistie.
Dacă așa stau lucrurile, atunci biserici „istorice”, care fac parte doar din istorie, sunt toate pseudo-bisericile paralele cu Biserica. Adică romano-catolicismul, armenii, copții, protestantismul, neoprotestantismul etc. sunt biserici istorice, pentru că ele sunt căzute de la Biserică în istorie sau inventate în istorie, de diverși eretici, și nu au de-a face cu Biserica lui Dumnezeu.
Mai pe scurt: predicatorii se minimalizează pe ei înșiși! Pentru că adevărate „biserici istorice” sunt cele inventate în istorie, pe când Biserica e divino-umană, adică veșnică și istorică în același timp.