Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Zi: 5 septembrie 2016

Interviul meu cu cel mai recent fondator de confesiune creștină din România

Totul a început pe Facebook, printr-o întrebare. La care mă așteptam să răspundă și nu prea. Însă, totuși, l-am întrebat, pentru că e bine cât trăiești cu întrebarea să călătorești, pentru ca să afli cine sunt oamenii.

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș: Când ați fost reprimit în biserica penticostală, domnule pastor, și de ce? Ce i-a motivat să vă reprimească?

[Pentru că îl văzusem online, dimpreună cu foștii lui prieteni de școală, la un eveniment special în București. L-am văzut cu cei de la facultatea penticostală din București și am presupus că „s-au împăcat”, că „l-au reprimit”.]

Past. Lect. Dr. Vladimir Pustan: Nu știu despre asta, părinte. O fi vreo știre de vară. De vacanță.

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș: V-am văzut predicând la penticostali, la București, din ce ați pus dumneavoastră online, și de aceea v-am întrebat. Și dacă cultului penticostal îi pare rău că v-a exclus și vă reprimește, cred că e un lucru foarte bun.

[N-a mai zis nimic. Fapt pentru care l-am reîntrebat.]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș: Domnule pastor, cum se numește noua „biserică” pe care dumneavoastră ați înființat-o, după ce v-ați desprins de penticostali? Are o titulatură, e înscrisă undeva, e afiliată unei alte confesiuni…sau e de capul ei, de una singură? Vă mulțumesc anticipat!

Past. Lect. Dr. Vladimir Pustan: E de capul ei…Biserica creștină Sfânta Treime.

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș: Domnule pastor, așa se numea clădirea dumneavoastră din Beiuș, pe când dumneavoastră erați penticostal. Dar acum, când sunteți un nou Luther al României, cum se numește „biserica” nou înființată de dumneavoastră?

Past. Lect. Dr. Vladimir Pustan: Pe vremuri se numea penticostală Sfânta Treime. 

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș: Așadar, Biserica creștină Sfânta Treime și nu Biserica creștină a Sfintei Treimi! Atunci când o oficializați în mod legal? Ar trebui să aibă statutul de „organizație religioasă” ca și „Martorii lui Iehova”, din cauza numărului mic de membri. Însă cum vă simțiți ca „fondator” de nouă sectă? Vă simțiți ca Sfântul Apostol Pavlos evanghelizând Europa sau ca Martin Luther dând cu călimara…în proprii lui prieteni?

Past. Lect. Dr. Vladimir Pustan: E oficializată…Mă simt pastor la o biserică ce merită cea mai bună slujire. Nu mă compar cu Pavel că e prea mare, nici cu Luther că nu-mi place de el…

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș: E oficializată, domnule pastor, dar nimeni nu o vede printre cele legale, adică acolo, pe lista celor de la Ministerul Cultelor din România. Pe de altă parte, mă bucur că ați acceptat o comunicare…nedefinită cu mine, dar reală.

Eu vă admir eforturile predicatoriale și conținutul predicilor dumneavoastră, bineînțeles până unde nu ies din dumneavoastră ura și resentimentele de eretic bătrân, trecut prin multe.

În predicile mele v-am dat de multe ori ca exemplu bun și negativ în același timp, pentru că așa sunteți dumneavoastră.

Adică sunteți scriptural, sunteți volubil, vă pregătiți atent zicerile publice, sunteți captivant, nu vă lansați în mult umor, dar…ne furați la greu teologia patristică și o prezentați ca și când ar fi protestantă. După care ne ironizați ca la ușa cortului…pentru ca, peste două predici, să vorbiți despre prieteniile dumneavoastră de suflet cu preoți ortodocși și credincioși ortodocși.

Adică sunteți cameleon și în același timp un om plăcut, un iconoclast dar aveți drujbă și o folosiți, un impostor teologic, dar le ziceți bine.

De aceea eu mă bucur să vorbesc cu dumneavoastră…tocmai pentru că îmi place alteritatea. Însă nu și greșelile alterității. Vi se pare că…sunt un om care doresc să comunic cu dumneavoastră?

[Nu mi-a răspuns nimic. S-a crispat. De aceea l-am întrebat altceva.]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș: Cu toate căutările mele online, domnule pastor, tot nu am înțeles cum vă numiți de fapt. Penticostalii vă spun „Ioan Pustan”. Dumneavoastră vă spuneți „Vladimir Pustan”. Iar eu cred că „Pustan” e, pe românește, „Puștan”. Care e adevăratul dumneavoastră nume?

[Nici la chestiunea cu numele nu a zis nimic.]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș: Ce s-a întâmplat, domnule pastor, v-ați crispat? Tocmai acum, când mi-am mărturisit simpatia pentru dumneavoastră? Eu credeam că vă veți dezlega limba spre vorbă și mă veți evangheliza și pe mine, și dumnevoastră, dimpotrivă: citiți și tăceți, priviți și nu ziceți nimic. Mă dezamăgiți enorm cu tăcerea dumneavoastră. Pentru că, de obicei, știu că evanghelizarea se face în forță, cu tupeu maxim.

Past. Lect. Dr. Vladimir Pustan: Sunt la Vama veche în concediu. Scriu o carte…Funcționăm pe Asociația Centrul Creștin – Sfânta Treime [din] Beiuș. O vară frumoasă!

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș: Domnule pastor și eu scriu la mai multe cărți, traduc Scriptura din limba greacă…dar asta nu mă împiedică să vă scriu. Iar eu nu mi-am luat concediu niciodată…dar mă bucur că dumneavoastră sunteți la nudiști, în Vamă, și scrieți. Nu vă întreb ce scrieți…dar vă întreb din nou despre numele dumneavoastră. Cum vă numiți: Ioan Pustan sau Vladimir Pustan? Și e Pustan sau Puștan? Vă doresc numai bine!

[Niciun sunet.]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș: Așadar, n-aveți nume, domnule pastor! Mergeți fără nume, cu „biserică” nouă, inventată de curând, dar propovăduiți peste tot. Cum v-a rămas în memorie, tatăl dumneavoastră, milițianul? Dar mama dumneavoastră, habotnica ce v-a adus la adunare, în ultima bancă? Cât adevăr și câtă literaturizare e în momentul în care Scriptura, zăpada, dumneavoastră, lupii și baraca din munte erați împreună? Am impresia, de multe ori, că în predicile dumneavoastră vă înfloriți viața. Că inventați lucruri ce par „reale”. Și am văzut că adepții dumneavoastră nu prea fac diferența între realitate și mitologie. Tot ce le spuneți sunt „bune”!

[Niciun răspuns. Peste două zile l-am întrebat din nou.]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș: Domnule pastor, cât costă o „evanghelizare” făcută de noua dumneavoastră „biserică”? Și când spuneți „evanghelizare” vă referiți la chiria evenimentului sau la cât dați la oameni, în mod personal, ca să „creadă” ca și dumneavoastră? Apoi, după ce devin membri, cât e contribuția pe lună pentru fiecare? Căci aceste date nu le-am regăsit în predicile dumneavoastră.

[Tăcere lungă.]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș: Studiați îndelung întrebările, domnule pastor, sau nu vă interesează cum vă percepe preotul ortodox? Eu zic că, totuși, ar trebui să îmi dați niște răspunsuri la întrebările mele, atâta timp cât dumneavoastră nu pierdeți ocazia niciodată să dați replici.

[A intrat cu totul în tăcere. De aceea, a trebuit să public interviul niciodată terminat…în această formă. Însă întrebările rămân!]

Parimiele lui Salomon, cap. 9, cf. LXX

1. Înțelepciunea și-a zidit sieși casă și a sprijinit-o pe 7 stâlpi.

2. A înjunghiat jertfele ei, a amestecat vin întru potirul ei și a pregătit masa ei.

3. A trimis pe robii ei, chemând împreună, cu înaltă propovăduire, spre potir, zicând:

4. „Care este nebun [ἄφρων] să se abată către mine[1]!”. Și celor sărăciți de mințile [lor] le-a zis:

5. „Veniți de mâncați pâinile mele și beți vinul pe care vi l-am amestecat vouă!

6. Părăsiți nebunia [ἀφροσύνην] și veți trăi! Și căutați mintea ca să trăiți [καὶ ζητήσατε φρόνησιν ἵνα βιώσητε] și îndreptați-vă în înțelegerea cunoașterii [καὶ κατορθώσατε ἐν γνώσει σύνεσιν]!”.

7. Cel care îi ceartă pe cei răi își va lua lui necinste și mustrând pe cel neevlavios, se va judeca pe sine.

8. Nu-i mustra pe cei răi, ca să nu te urască! [Dar] mustră pe cel înțelept și te va iubi!

9. Dă celui înțelept un prilej[2] și mai înțelept va fi! Arată Dreptului și va adăuga a primi[3]!

10. Începutul înțelepciunii [este] frica Domnului [ἀρχὴ σοφίας φόβος Κυρίου] și sfatul Sfinților [este] înțelegerea [καὶ βουλὴ Ἁγίων σύνεσις]. Căci a cunoaște legea este a minții celei bune [διανοίας ἀγαθῆς].

11. Căci [în] acest fel multă vreme vei trăi și ți se vor adăuga ție anii vieții tale.

12. Fiule, dacă ai să fii înțelept, vei fi înțelept ție [pentru tine însuți] și celor de aproape [și pentru cei de aproape ai tăi]! Dar dacă ai să ieși rău, singur vei suferi cele rele. [Căci cel] care se statornicește în minciuni, acesta va păstori vânturi [ὃς ἐρείδεται ἐπὶ ψεύδεσιν οὗτος ποιμανεῖ ἀνέμους] și acesta va urmări păsări zburătoare [ὁ δ᾽ αὐτὸς διώξεται ὄρνεα πετόμενα]. Căci a lăsat căile viei lui și a rătăcit osiile arăturii lui. Și umblă prin pustie fără de apă și [în] pământ poruncit cu însetări și adună nerodire [cu] mâinile [sale].

13. Femeia nebună și îndrăzneață, care nu cunoaște rușinea [ἣ οὐκ ἐπίσταται αἰσχύνην], este sărăcită de fărâmitura de pâine.

14. S-a așezat în ușile casei ei pe scaun, la vedere, în străzi,

15. chemând pe cei care vin și pe cei care se duc în căile lor[, zicând]:

16. „Care este [între] voi nebun, să se abată către mine! Și celor sărăciți de minte [eu] le poruncesc, zicând:

17. De pâinile ascunse cu dulceață atingeți-vă [ἄρτων κρυφίων ἡδέως ἅψασθε] și de apa hoției cea dulce [καὶ ὕδατος κλοπῆς γλυκεροῦ]!”.

18. Dar el nu știe că pământenii lângă ea sunt nimiciți și la stinghia Iadului se întâlnește [se întâlnesc] [καὶ ἐπὶ πέτευρον ᾍδου συναντα]. Dar [tu] sari de la [ea], nu întârzia în locul [acela], nici să-ți apropii ochiul tău de ea! Căci așa vei trece [ca] apa străină și vei merge mai departe [ca] râul străin. Dar din izvor străin să nu bei, ca multă vreme să trăiești și să se adauge ție anii vieții.


[1] Să iasă din nebunia lui, din viața lui păcătoasă, și să vină la Mine, la Înțelepciunea lui Dumnezeu!

[2] O ocazie în care să își arate înțelepciunea.

[3] Sfaturile tale. Pentru că el este receptiv la sfaturile bune, la cele care îl folosesc.

Antim Ivireanul: avangarda literară a Paradisului [25]

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

Antim Ivireanul: avangarda literară a Paradisului. Viața și Opera (2010)

Partea întâi, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a.

***

II. 2. Restaurator și chivernisitor al Bisericilor și Mănăstirilor

Pe măsură ce înainta pe scara ierarhică, Antim Ivireanul era implicat în activităţi din ce în ce mai complexe. Ca egumen şi ulterior episcop şi mitropolit, a trebuit să se ocupe de restaurări, precum şi de gospodărirea mănăstirii sau a eparhiei păstorite de el.

Se pare că, primind stăreţia Snagovului, Antim nu a găsit mănăstirea  într-o stare prea fericită. N. Iorga scria că „Snagovul era într-o stare proastă. Cu venirea ca egumen a lui Antim Ivireanul, pământul dădu mai mult, oamenii îşi făcură mai deplin datoria iar mai bine decât toţi Antim însuşi”[1].

Noul egumen s-a confruntat cu această realitate, a mănăstirii aflate „într-o stare de degradare accentuată, cu chiliile năruite, cu biserica parţial dezvelită, cu hotarele încălcate de megieşi”[2], nefiind exclus ca el „să fi fost trimis acolo, din capul locului, cu împuterniciri de administrare a bunurilor şi refacere a locaşului de închinăciune şi a chiliilor, deşi el nu este atestat documentar ca egumen decât începând cu anul 1696”[3].

Acesta nu este însă un fapt foarte clar, dar e de bănuit că Antim s-a ocupat cu treburi gospodăreşti din 1694 până în 1696, când tipografia nou instalată de el aici începe să dea la lumină cărţi.

Probabil că această activitate administrativă nu era nici pe departe uşor de rezolvat şi că Antim a muncit în tot timpul cât a fost stareţ pentru îmbunătăţirea situaţiei materiale şi spirituale a mănăstirii – am precizat anterior că a fost duhovnicul mănăstirii şi că a înfiinţat aici o şcoală de tipografi, care a dăruit ţării noastre (şi nu numai) pe Mihai Ştefanovici şi Gheorghe Radovici.

Că truda sa a fost neîncetată în toată această perioadă, o dovedeşte faptul că, în aprilie 1697, domnitorul Constantin Brâncoveanu dă un hrisov prin care era ajutată financiar mănăstirea, în urma unei vizite pe care o făcuse el însuşi acolo şi în care constatase că reparaţiile necesare erau ample, „pentru multele întâmplări şi jafuri ce au fost printr-această ţară despre agarineni [încât] au ajunsu această sfântă mănăstire la lipsă şi la slăbiciune”[4].

Activitatea lui Antim Ivireanul în acest sens nu va fi fost însă fără rezultate, întrucât el însuşi spune: ce am lucrat în 7 ani, ce am făcut acolo (nu atât din venitul casei, cât din sudorile feţii mele), lucrurile acelea mărturisesc la toţi…[5], ori trebuie ca prefacerile să fi fost radicale, pentru ca ele să devină evidente tuturor şi să îl facă pe Antim să stea cu fruntea sus în această privinţă.

În a doua jumătate a secolului XIX, vizitând Snagovul, Alexandru Odobescu îl evocă în povestirea Câteva ore la Snagov, făcând precizări absolut esenţiale pentru noi cei de astăzi. În afară de afirmaţia că Antim ar fi venit în timpul lui Şerban Cantacuzino de la Sf. Munte al Athosului, de la Mănăstirea Iviron[6], despre care am vorbit şi pe care o va fi consemnat ca pe o tradiţie a mănăstirii, Odobescu dă mărturie despre restaurarea de către egumenul Antim a unor obiecte de preţ, care se mai aflau încă, la vremea aceea, în mănăstire, şi anume, o căţuie de argint împreună cu potirul şi cele ce se află de obicei pe altar, precum şi un Minei pe luna decembrie, în slavonă.

Inscripţiile reproduse de Odobescu ne aduc la cunoştinţă că: „† Această căţie împreună cu potirul şi cu ale lui toate, fiind stricate, s-au prefăcut în zilele prealuminatului domn Iω Constantin B. voevod, cu cheltuiala smeritului între eromonahi Antim Ivireanul, tipograful, leat 7203 (1694)”[7], fiind menţionat şi autorul lucrării şi anul „cu litere latine cursive fine şi împodobite cu parafe: «† Daniel Fodor exeudit. Anno 1694 »”[8]; precum şi că „Acest Mineiu a lui dechemvre, fiind stricat şi răsipit  s-a legat cu cheltuiala smeritului întru ermonaşi Antim Ivireanul, tipograful, vă dni Iω Constantin B. B. voevod, fiind nastavnic la această sfântă casă la Sneagov, leat 7203, (1695) aug. 28”[9].

Odobescu preciza şi faptul că Antim a fost egumen al acestei mănăstiri începând cu 1695[10] şi înţeleg că a dedus acest lucru din faptul că prima inscripţie menţionată de el, datând din 1694, vorbeşte de „smeritul între eromonahi Antim Ivireanul, tipograful”, în timp ce numai a doua inscripţie, cea din 1695, îl numeşte „nastavnic la această sfântă casă la Sneagov”, adică stareţ al mănăstirii.

Cum reparaţiile s-au făcut cu efort şi cheltuială proprie mai mult – „din sudorile feţii mele” – putem oare să înaintăm ipoteza că iniţial a fost trimis ca ieromonah tipograf, pentru a pune pe picioare o tipografie în liniştea Snagovului, dar, dovedind râvnă şi aptitudini gospodăreşti, să fi fost numit stareţ? Nu putem şti nici acest lucru cu certitudine. Cert este numai faptul că primul document oficial, care îl menţionează pe Antim egumen la Snagov, datează din 1696[11].

În orice caz, dacă reparaţiile au început cu obiectele cele mai esenţiale ale cultului, pornind de la cele aflate pe altar, obligatorii pentru slujbă‚ şi până la tencuiala mănăstirii[12], este evident faptul că Antim a găsit lăcaşul în paragină şi că avea cu ce să se laude, iar munca sa, atât pe plan spiritual, cât şi material, a revigorat cu totul mănăstirea.

Ca stareţ, el s-a implicat în activităţi încă şi mai obositoare şi mai tracasante pentru o fire contemplativă ca a sa – deşi, după cum am văzut, era familiar şi cu munca grea –, fiind nevoit să stabilească hotarele mănăstirii, care adesea nu mai erau respectate. Acest lucru reiese dintr-un document, datat 2 mai 1696, în care Constantin Brâncoveanu stabileşte ca 24 de boieri „hotarnici” să sosească pe 13 mai la Snagov şi să cerceteze documentele mănăstirii şi ale vecinilor săi, hotărând adevăratele graniţe ale proprietăţii fiecăruia, fapt care se petrece pe 14 mai, lămurind astfel drepturile acestei mănăstiri păstorite de Antim[13].

În aceste circumstanţe a executat Antim şi „cea dintâi schiţă topografică ce cunoaştem în Ţara Românească. E vorba de o însemnare din 1696, privitoare la moşia Negovani a Mănăstirii Snagov, fostă între Valea Ursoaii şi Valea Călugărească, al cărei hotar se stabileşte acum prin şase măsurători sau trăsuri. (…) este vorba de cea mai veche cartografiere în Ţara Românească”[14], fiind redactată de egumenul Snagovului pentru a se putea stabili cu exactitate hotarele moşiei Valea Călugărului – astăzi Valea Călugărească –‚ fapt pentru care a solicitat şi intervenţia domnitorului: „Cu hotărnicia în mână, egumenul Antim se prezintă la domnie şi, peste o lună, obţine un frumos hrisov pe pergament, scris de Isar logofeţelul, în care aceasta este transpusă aproape în întregime”[15] şi în care sunt precizate, de către douăzeci şi patru de „boieri hotarnici”, drepturile mănăstirii cu privire la această moşie.

În afară de această hotărnicire a vechilor proprietăţi aparţinând mănăstirii, Antim a mai obţinut de la domnitor şi de la divanul ţării, prin hrisovul din 10 iunie 1696 şi recunoaşterea apartenenţei la mănăstire a unor vii, care, o parte dintre ele fuseseră mai de mult închinate mănăstirii, iar megieşii s-au învoit să accepte acest lucru şi să permită îngrădirea lor în proprietatea mănăstirii, iar altă parte a fost cumpărată de Antim[16].

Pe deasupra, ca egumen, acesta era obligat să plătească despăgubiri ori de câte ori vreun rob ţigan lua în căsătorie o ţigancă roabă care fugea de la stăpânii ei şi, conform legilor, proprietarul trebuia despăgubit, în acest caz, de mănăstirea unde era rob ţiganul respectiv. Antim a fost nevoit să cadă la înţelegere şi să plătească în astfel de situaţii[17], fiind fără îndoială, compătimitor cu soarta acelor robi, el, care fusese însuşi rob odinioară.

Restaurarea sfântului locaş de la Snagov s-a făcut gradat, începând cu 1694, de la cele mai elementare lucruri, absolut necesare oricărui aşezământ bisericesc, şi până la zugrăveală şi la reconstrucţia chiliilor pentru monahi, reevaluându-se chiar şi limitele sale geografice şi refăcându-se măsurătorile şi documentele de rigoare în privinţa drepturilor de proprietate ale mănăstirii.

Toate acestea la iniţiativa unui singur om, care în acelaşi timp se îngrijea şi de păstorirea sufletească a monahilor ce se vor fi aflat în mănăstire, de bunul mers al slujbelor şi al tipografiei şi de pregătirea ucenicilor săi tipografi – după ce tipografia a început să funcţioneze. Se pare că pentru atâta efort epuizant s-au găsit oameni care să-l invidieze şi să determine plecarea sa de la Snagov şi întoarcerea la Bucureşti. Dar Dumnezeu l-a înălţat mai sus, pe treapta de episcop al Râmnicului, unde, de asemenea, şi-a dovedit cu prisosinţă talentul artistic şi gospodăresc.


[1] N. Iorga, Sate şi mănăstiri din România, Bucureşti, 1905, p. 9, apud Mihail-Gabriel Popescu, op. cit., p. 40.

[2] Gabriel Ştrempel, op. cit., p. 81 şi nota 13. [3] Idem., p. 82.

[4] Cf. Biblioteca Academiei Române, XX-171 sau „Condica Mănăstirii Snagov”, în Arhivele Statului, ms. 458, f. 130-132, apud. Gabriel Ştrempel, op. cit., p. 82, nota 13.

[5] Opere, p. 227.

[6] Cf. Opere II, op. cit., p. 233. [7] Cf. Ibidem.

[8] Idem, p. 234. (Undeva anterior am precizat că „în transcrierea inscripţiei de către Odobescu, erorile potirul (potiriul), Fodor (Teodor), şi omisiunea numelui Ghioca săpat pe balamaua ce uneşte cele două discuri ale focarului”.)

[9] Cf. Ibidem. [10] Cf. Idem, p. 230.

[11] Cf. N. Şerbănescu, Istoria Mănăstirii Snagov, Bucureşti, Institutul de Istorie Naţională, 1944, p. 112, apud. Gabriel Ştrempel, op. cit., p. 84 şi nota 20.

[12] Acestea au fost identificate ca aparţinând epocii brâncoveneşti, or reparaţii capitale s-au efectuat tocmai de către Antim – cf. I. D. Ştefănescu, Contribution à l’ étude des peintures murales valaques, Paris, 1928, p. 28, apud idem, p. 82, nota 13.

[13] Cf. Idem, p. 84-85, nota 20.

[14] Aurelian Sacerdoţeanu, Antim Ivireanul arhivist, bibliotecar şi topograf, în rev. Glasul Bisericii, XXII (1963), nr. 9-10, p. 883-884.

[15] Idem, p. 884.

[16] Cf. Gabriel Ştrempel, op. cit., p. 88-91 şi notele 22 şi 23. [17] Cf. Idem, p. 91-92.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno