Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
Antim Ivireanul: avangarda literară a Paradisului. Viața și Opera (2010)
Partea întâi, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a.
***
Întrucât, după cum am enunţat, pictura originală nu s-a conservat până astăzi, cele mai importante elemente făcând parte din structura iniţială a mănăstirii sunt elemente de arhitectură, precum şi magnificele sculpturi în lemn şi în piatră.
În ce priveşte sculptura, „renaşterea şi barocul împrumută noului stil românesc (brâncovenesc – n.n.) frunza de acant, motive figurative şi în special portalurile de tip occidental ce culminează prin splendoarea lor în epoca brâncovenească, la bisericile: Antim, Stavropoleos, Văcăreşti, Curtea Veche, Mihai Vodă, Colţea, Fundenii Doamnei, Sf. Ioan din Râmnicu Sărat”[1].
Impresionantă, monumentală este catapeteasma dăltuită în piatră, a bisericii, „bogat sculptată, aurită şi policromată, care prin abundenţa ornamentaţiei ne dă impresia unei vegetaţii strălucitoare şi luxuriante, prin care se admiră adânca armonie de culori a icoanelor”[2].
Această catapeteasmă a fost lucrată în 1715, având un model bizantin vechi, fiind „un rar exemplar de artă sculpturală monumentală în piatră, cu un raport de proporţii desăvârşit. Executată din blocuri masive de piatră, care asamblate formează una din cele mai frumoase tâmple din piatră sculptată, din istoria sculpturii noastre religioase, modelul acesta a fost rar folosit în epoca brâncovenească”[3].
Catapeteasma formează, împreună cu celelalte elemente din Altar, „un ansamblu sculptural cu motive înrudite”[4], dar nu identice, evitând astfel redundanţa. De altfel, modelele sculptate din întreaga mănăstire au „acelaşi izvor de inspiraţie, florile şi frunzele, dar nu pot fi găsite două modele identice de sculptură la elemente arhitectonice diferite”[5].
Mobilierul din lemn, din biserică, este de asemenea sculptat, iar „sfeşnice executate din lemn sau metal, tind spre imitarea candelabrelor italiene din Renaştere şi epoca barocului”[6]. La exterior, ferestrele bisericii sunt încadrate de chenare late sculptate în piatră, ornamentate cu elemente vegetale şi florale.
În opinia lui Ion Nanu, „după sculptura în piatră de la palatul lui Brâncoveanu, construit pentru fiul său în anul 1708, cea mai frumoasă sculptură în Bucureşti o găsim la coloanele pridvorului bisericii Mănăstirii Antim”[7].
Elementul decorativ ales pentru a fi cioplit în piatră, cu multă migală şi artă, îl reprezintă compoziţii de ordin vegetal – petale răsfrânte de trandafir, frunze de acant şi de laur –, alături de motive geometrice, îmbinate cu multă pricepere.
Capitelurile coloanelor au model corintic. „Linia evolutivă a frunzelor urmează acelaşi drum calm dar maiestos, care se reflectă în mai toate reprezentările vegetale din întreaga decoraţie interioară sau exterioară a mănăstirii. Armonia frunzelor stilizate pare a fi prinsă într-un moment de totală relaxare după furtuna ce s-a liniştit”[8].
Portalul uşii, de asemenea sculptat în piatră (piatră de Sinaia), este impresionant prin „luxurianta decoraţie sculpturală, reprezentând motive florale cu frunze şi flori stilizate”[9]. Uşa însăşi este o adevărată minunăţie, fiind sculptată în lemn de stejar, cu mare delicateţe şi artă, de către însuşi ctitorul mănăstirii şi iubitorul de frumos, Antim Ivireanul, „o capodoperă artistică, ce depăşeşte cu mult realizările anterioare”[10]. Tradiţia a păstrat această informaţie cu privire la paternitatea acestei minunate sculpturi şi nu cunosc să fie contestată de cineva.
„Toate elementele uşii: rame panouri, benzi orizontale, banda verticală, sunt decorate cu o sculptură reprezentând o vegetaţie luxuriantă de o frumuseţe rară. Rama fiecărui canat este sculptată cu motive florale, reprezentând un lujer ce şerpuieşte pe întreaga ei suprafaţă, iar spaţiile dintre ondulaţiile acestui lujer sunt încărcate cu frunze de diferite mărimi şi flori. În colţuri se află patru frunze de ferigă pe locul de întâlnire al celor patru laturi ale ramei. Benzile orizontale ce despart panourile sunt sculptate în acelaşi stil, cu decoraţii vegetale, la mijloc o frunză mare stilizată şi printre ornamente, capete de şerpi.
Panourile centrale au fiecare în mijloc un motiv floral executat în altorelief, reprezentând un trandafir de câmp cu petale larg desfăcute, cu două rânduri de petale frumos arcuite spre interior. Restul panoului este năpădit de vrejuri, frunze şi flori, împletite între ele cu o rară măiestrie. Trandafirul de câmp din centrul panourilor este folosit ca model şi la piedestalele coloanelor de piatră din pridvor, cât şi la cele dintre naos şi pronaos, precum şi la cele patru candele de argint ce se află montate în faţa altarului.
Alături de uşile de la bisericile Cotroceni, Văcăreşti, Mihai Vodă (turnate în bronz), Curtea Veche şi Cozia, uşile bisericii Antim formează una dintre realizările cele mai de seamă ale sculpturii monumentale în lemn, din istoria Ţării Româneşti. Ansamblul sculptural monumental, uşă şi portal, de la biserica Mănăstirii Antim, depăşeşte orice realizare artistică în acest domeniu în ţara noastră”[11].
Deasupra acestei uşi (între uşă şi pisanie) se află sculptată – posibil tot de el – emblema lui Antim, melcul tinzând către o stea cu şase colţuri, având împrejur o cunună de laur. Simbolurile adânci ale stemei pe care şi-a ales-o Antim au fost mult comentate, ajungându-se la concluzia că îl reprezintă pe cel ce îşi urmează drumul său cu răbdare, mergând pe cale şi neabătându-se, dorind a se număra printre Sfinţii cei ce luminează ca nişte stele pe cerul Bisericii lui Hristos.
De asemenea, în opinia multora, această emblemă indică atât smerenia, cât şi râvna mitropolitului Antim, care se dovedeşte „un simbolist, un alegorician”[12], prin alegerea unor elemente sculpturale cu semnificaţii deosebit de profunde.
La Mănăstirea Tuturor Sfinţilor, ctitorul ei a înfiinţat şi prima bibliotecă publică din Ţara Românească, cu regim de împrumut, după cum vom vedea când vom discuta despre Aşezământul întocmit de el. Mănăstirii i s-au făcut multe danii încă din timpul vieţii lui Antim, danii care au continuat şi după martiriul său, fiind numeroase pe tot parcursul veacului al XVIII-lea, lăcaşul beneficiind cel mai adesea şi de scutiri de taxe din partea domnitorilor[13].
Memoria lui Antim Ivireanul a continuat să fie cinstită şi marele mitropolit nu a fost niciodată privit ca un „anatematizat”. Spre exemplu, la moartea episcopului Iosif I al Argeşului, care a fost înmormântat în biserica Mănăstirii Antim – întrucât aceasta devenise între timp metoc al Mănăstirii Argeşului –‚ prin 1815, s-au inscripţionat câteva versuri pe una din coloanele bisericii, din care reiese că amintirea marelui ierarh era venerată în Biserica românească:
„Kir Antim mitropolitul
Ivireanul mult vestitul
Aicea ne-au aşezat [coloanele]
Şi cu zidul ne-au legat
Să ţinem acest locaş,
Al Sfinţilor toţi, sălaş,
De dânsul întâi zidit
Iar pe urmă preînnoit
De kir Iosif întâiul
Episcopul Argeşul,
Carele se odihneşte
Drept mine, aci, trupeşte”[14].
Darurile cu care a fost înzestrat Antim Ivireanul sunt cu adevărat uimitoare, atunci când privim complexitatea lor şi vicisitudinile cu care a trebuit să se confrunte acesta, împrejurările vitrege în care, cu atât mai mult, el a pus în lumină aceste daruri cu care a fost înzestrat de Dumnezeu. Sensibilitatea artistică şi iubirea pentru frumos sunt o trăsătură esenţială a spiritului său, care şi-a pus amprenta asupra tuturor faptelor sale.
Despre Antim ca mare scriitor şi orator, mare stilist, poet și narator nu vom vorbi acum, pentru că acestor binecuvântate însuşiri, care ne-au permis, de altfel, studierea lui la literatura română, le-am rezervat pagini mult mai întinse, într-un capitol aparte, care se ocupă de opera lui Antim Ivireanul.
Fiind unul dintre ctitorii limbii literare româneşti şi ai limbii bisericeşti, Antim şi-a încununat activitatea artistică prin traduceri şi compoziţii proprii de o mare valoare literară, stilistică şi culturală, despre care vom discuta însă, după cum am anunţat, puţin mai târziu.
El a fost iubitor de carte şi de învăţătură nu numai în sensul tipăriturilor, care, chiar considerate separat, i-au adus o mare faimă şi admiraţia contemporanilor şi a urmaşilor, dar a fost şi autor şi scriitor în toată puterea cuvântului, în măsura timpului care i-a mai rămas pentru a scrie.
[1] Idem, p. 268. [2] Idem, p. 270. [3] Idem, p. 276. [4] Idem, p. 277.
[5] Ibidem. [6] Idem, p. 270. [7] Ibidem. [8] Idem, p. 272.
[9] Ibidem. [10] Idem, p. 274. [11] Idem, p. 274-275.
[12] Mihail-Gabriel Popescu, op. cit., p. 42.
[13] Cf. Prof. Dr. Ion Nanu, art. cit., p. 224-226, 232-235.
[14] Cf. Prof. Victor Brătulescu, Mitropolitul Antim, ctitor de lăcaşuri sfinte, art. cit., p. 823.