Zi: 12 septembrie 2016

Iubiții mei[1],

titlul praznicului de azi, pe care îl trăim întotdeauna în post, postind pentru păcatele noastre, e acesta: Înălțarea Cinstitei și de Viață făcătoarei Cruci [Ὕψωσις τοῦ Τιμίου καὶ Ζωοποιοῦ Σταυροῦ][2]. Și din punct de vedere istoric el se referă la găsirea și înălțarea Sfintei Cruci a Domnului la Ierusalim.

Căci Sfânta Cruce, pe care a fost răstignit Domnul, a fost găsită de către Sfânta Împărăteasă Helena[3], mama Sfântului Împărat Constantinus cel Mare[4], datorită mărturiei unui evreu, numit Iudas[5]. Evreul a fost aruncat într-o groapă adâncă, până când a consimțit să mărturisească unde a fost ascunsă Crucea Domnului[6]. Și ea fusese ascunsă sub un templu dedicat zeiței Venera[7] sau Venus, care era zeița romană a iubirii, a frumuseții, a sexului, a fertilității, a prosperității, a victoriei și a poftei[8].

Iar Sfânta Helena a poruncit să se dărâme templul idolatru, muncitorii au săpat pământul și înainte să găsească mormântul Domnului și locul răstignirii Sale, a ieșit bună mireasmă din pământ. Apoi s-au aflat 3 cruci și cinstitele piroane ale Domnului[9]. Cele care au străpuns preasfântul Său trup pentru mântuirea noastră.

Și pentru ca să afle care dintre cele 3 cruci e Crucea Domnului, cea pe care Domnul a fost răstignit, au atins crucile de cineva mort…iar când s-a atins Crucea Domnului de mort, mortul a înviat[10] „cu puterea Dumnezeieștii Cruci a Domnului”[11]. Pentru că Crucea Lui e plină de slava Lui cea dumnezeiască.

Și cel care a înălțat Crucea Domnului, abia descoperită, pentru ca să o cinstească credincioșii, a fost Sfântul Macarios I, Patriarhul Ierusalimului[12], al 39-lea Patriarh al Ierusalimului[13], care a înălțat-o în data de 14 septembrie 326[14].

Și de atunci avem praznicul de azi, care subliniază biruința Domnului asupra Iadului și asupra a tot păcatul și patima. Căci Crucea Domnului Iisus Hristos e mărturia vie a mântuirii noastre, atâta timp cât noi am fost mântuiți prin moartea pe Cruce a Domnului.

Din acest motiv Evanghelia zilei a reactualizat pentru noi Răstignirea Domnului. Pentru că Evanghelia de azi, de la Dumnezeiasca Liturghie, a fost In. 19, 6-11, 13-20, 25-28, 31-35[15]. Pentru ca noi să înțelegem de ce Crucea Lui este și trebuie cinstită de către noi și de ce este de viață făcătoare.

Însă de ce cinstim noi Crucea Domnului? Pentru că ea este semnul iubirii Sale celei mai presus de înțelegere pentru noi. E iubirea cu care ne-a iubit și ne iubește Dumnezeu. Pentru că El ne-a iubit până la a muri pentru noi, până la a muri la modul cel mai înjositor pentru noi. Căci romanii răstigneau pe cruce pe tâlhari și pe făcătorii de rele[16]. Iar pentru iudei, cel spânzurat pe lemn, era un om blestemat de Dumnezeu [κεκατηραμένος ὑπὸ Θεου] [Deut. 21, 23, LXX].

Iar El, urcând pe Cruce pentru noi, și făcând din Cruce altarul pe care S-a jertfit pentru noi, Crucea este iubirea lui Dumnezeu pentru noi.

Căci atunci când îl iubim pe cineva, îl iubim pentru că ne iubește și pentru că merită iubirea noastră. Însă Dumnezeu ne-a iubit pe noi pe când noi eram păcătoși. Pe când noi nu meritam nicio iubire. Și de aceea iubirea Lui este iubire sfântă, dumnezeiască, copleșitoare, pentru că e încrederea Lui nețărmurită în noi.

Căci ce ne spune Domnul prin Crucea Lui? Că El are încredere deplină în noi, în fiecare dintre noi! Că El a murit pentru noi, pentru ca noi să fim vii pentru veșnicie întru El, pentru că El dorește ca toți să ne mântuim întru El.

Și dacă El a avut infinită încredere în noi, încât să moară pentru fiecare dintre noi și să ne cheme pe toți la Sine, noi cu atât mai mult trebuie să avem încredere în schimbarea în bine a oamenilor și să îi ajutăm să se schimbe cu schimbarea cea bună a pocăinței.

Încrederea, subliniez acest cuvânt, e mărturia Crucii Domnului! Pentru că Dumnezeu Se încrede în dorința noastră de schimbare, Se încrede în noi, chiar dacă El știe, ca un Dumnezeu atotștiutor, că nu toți vrem să ne schimbăm în bine. Însă Crucea e dovada, pentru toți, că iubirea Lui îmbrățișează întreaga umanitate. Că Crucea e iubire dumnezeiască pentru toți. Că Crucea e o îmbrățișare veșnică a tuturor.

Și cum să nu cinstești din toată inima Crucea Lui, când știi că ea este iubirea veșnică a lui Dumnezeu pentru tine? Cum să nu cinstești Crucea și să nu o iubești, când simți cum puterea ei te umple de viață dumnezeiască?

Și când noi numim Crucea Lui făcătoare de viață, spunem că ea ne umple de viața cea veșnică a lui Dumnezeu, adică de slava Lui, pe care nu o suportă demonii, dar care îi sfințește pe cei credincioși.

De aceea noi, în toate zilele noastre, ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci la toate rugăciunile și slujbele Bisericii, în toate călătoriile și în toate lucrările pe care le facem, pentru că noi știm tăria Crucii Lui împotriva demonilor și a ispitelor de tot felul. Noi simțim, din plin, puterea Crucii Lui în noi, de fiecare dată când ne închinăm. Pentru că închinarea noastră nu e de formă, ci e întotdeauna o chemare și o primire a slavei Lui în noi. Pentru că noi avem nevoie de slava lui Dumnezeu în noi tot timpul, de slava Lui pe care am primit-o și o primim prin Crucea Domnului, prin care lumea a fost răstignită nouă și noi lumii [Gal. 6, 14, BYZ].

Căci Crucea ne învață puterea ei, prin aceea că ne învață răstignirea interioară. Și răstignirea aceasta sfântă e tot efortul nostru de a ne curăți de patimi și de a sădi, în locul patimilor, virtuțile dumnezeiești.

Căci e răstignire interioară violentă, dureroasă la culme, lupta cu omul cel vechi din noi înșine. E luptă, e durere, e chin…pentru ca să nu mai fim răi, să nu mai fim desfrânați, să nu mai fim invidioși, să nu mai fim lacomi. Trebuie să te negi pe tine însuți continuu pentru ca să fii al lui Dumnezeu. Trebuie să negi tot gândul rău, păcătos, toată mișcarea pătimașă din tine, toată lenea și impostura, toată erezia și înfumurarea, pentru ca să…te umpli de harul Duhului Sfânt și să fii duhovnicesc.

Pentru că atunci când m-am oprit din prelegerile cursului meu online de Teologie Mistică Ortodoxă…m-am oprit tocmai aici: la capitolul înșelări demonice interioare. La capitolul: ce aruncăm din noi…pentru ca Dumnezeu să ne umple de slava Lui[17].

Și, probabil, la un moment dat, cu harul lui Dumnezeu, voi revedea și continua cursul, publicându-l într-o carte. Iar prelegerea a 8-a va fi dedicată înșelărilor demonice de tot felul, care, tocmai pentru că le credem „bune”, ne opresc din drumul îndumnezeirii noastre.

Însă de unde aflăm ce trebuie aruncat din noi? Care gând, care sentiment, care lucru pe care îl facem e rău și impropriu vieții duhovnicești? Pentru a ști acest lucru trebuie să citim continuu viețile și cărțile Sfinților Părinți, alături de Scriptură, de dogmele și canoanele Bisericii, de cărțile de slujbă ale Bisericii. Pentru că știința curățirii de patimi o au doar Sfinții, cei care s-au curățit în mod real de patimi și s-au umplut de slava lui Dumnezeu, de daruri dumnezeiești și de vederi preasfinte ale lui Dumnezeu.

Însă, în timp ce noi citim și aflăm despre diverse capcane ale demonilor, în timp ce noi învățăm de ce idei și simțiri trebuie să ne despărțim interior, demonii ne pot face multe surprize rele. Ne pot aduce o mare încredere în noi înșine, părerea că noi „nu putem greși”, că noi „nu mai avem greșeli” dacă am citit atât de multă teologie și aghiologie sau să ne facă să ne oprim doar la câteva zeci de cărți sfinte citite și să credem că „doar acolo” e știința despătimirii pe care o propovăduiește Biserica. Ba, mai mult, demonii ne pot închide în noi înșine, ne pot face nereceptivi la sfaturile altora și la opiniile lor, pe premisa că „știm ce să facem”.

Însă viața duhovnicească este una foarte dinamică și flexibilă. Slava lui Dumnezeu, coborâtă în noi, ne îndeamnă la lucruri despre care credeam că nu suntem capabili sau ne încurajează pentru un efort liturgic și predicatorial susținut, obositor, la care nu ne gândisem niciodată. În timp ce viața celui înșelat de demoni este unidimensională, are idei puține și nelămurite, pentru că e plin de încrederea în el însuși. Nefiind învățat și condus de harul lui Dumnezeu, cel care ne face întotdeauna paradoxali și plăcuți în fața oamenilor credincioși, ci de demonii urâcioși și răi, cel înșelat de demoni este un om fără perspectivă teologică largă, fără bunăvoință față de oameni, fără dorința de a dialoga, fără dragoste, pentru că el e setat pe faptul de „a i se supune” alții, de „a-l asculta” întru toate. Și pentru că monologul lui interior ține locul dialogului pe care nu-l practică, cu omul înșelat de demoni nu poți dialoga, pentru că el se propune, de fiecare dată, ca „posesor” al întregului adevăr.

Da, în viața mea, am avut ocazia să văd oameni înșelați de demoni, cu o foarte mare încredere în mintea lor, în experiența lor, în ceea ce ei știu și fac. Mă refer la înșelați de demoni religioși, care au devenit niște închiși în ei înșiși datorită unor înșelări demonice pe motive religioase.

Dincolo de cuvintele lor, de ce spuneau și făceau…simțeam și vorbeam cu duhurile care îi popula. Pentru că tu spuneai una, el întorcea discuția în altă parte. Începeai discuția în partea începută de el…vedea că nu are succes de cauză în fața ta…și atunci începea un al 3-lea subiect, un al 4-lea, un al 10-lea…și niciodată nu avea dorința să se lămurească asupra unui subiect.

Pentru că una dintre trăsăturile importante ale celui înșelat de demoni e aceasta: nu discută niciodată în mod serios și sistematic despre problema lui. Adică despre cum a ajuns să fie un fanatic, un extremist religios, un înșelat de demoni.

Vine și te întreabă despre patimi, despre ecumenism, despre masonerie, despre tine, despre ierarhul cutare, despre Sfântul cutare…dar niciodată nu vorbește despre el. Discuția despre el moare în fașă. Iar când îl întrebi…cum a ajuns în situația asta, ca, dintr-un om liniștit, să ajungă un contestatar, un răzvrătit, un denigrator al tuturor, el începe să îți spună citate, să te amenințe, să te bruscheze, în loc să îți spună, în mod deschis…evenimentul, ideea, motivul pentru care, dintr-o dată…fiind până atunci liniștit…apoi a devenit extremist.

De ce nu vrea să vorbească despre începutul extremismului său, despre motivul interior? Pentru că îi e rușine să recunoască faptul că s-a îmbolnăvit de extremism din cauza unui…înșelări demonice. A unui gând, a unui sentiment părut bun…dar el fiind rău, fiind satanic. Și pentru că nu îi pare rău de acel gând și pentru că nu îi pare rău de toate manifestările sale extremiste, de om înșelat de demoni, tocmai de aceea nici nu își spovedește gândurile și faptele acestea ca păcate, ci le consideră „virtuți”. Și pentru că tot păcătuiește și nu se pocăiește…tocmai de aceea ajunge să se compare cu Sfântul Maximos Mărturisitorul sau cu Sfântul Marcos al Efesului în lupta cu ereticii și să considere că „doar el are dreptate”, că „dreptatea îi aparține”.

Însă el nu are nicio dreptate…dacă nu o are în mod deplin! Dacă nu are toată dreptatea Bisericii în ființa lui. Pentru că omul înșelat de demoni răstălmăcește și strică dogmele Bisericii, pentru ca să le facă să „consune” cu mintea lui rătăcită. Pentru că pe el nu îl mai interesează Biserica și învățătura ei, ci cum să „își apere” rătăcirea.

Și pentru a-și „apăra” rătăcirea, cel înșelat citează în mod trunchiat, citează decontextualizat, nu-l interesează textele ca atare, ci doar traducerile care îi convin, strânge date teologice doar care par „în consens” cu ceața din mintea lui, minte cu nerușinare când e pus la colț și nu mai știe ce să spună, niciodată nu vorbește despre trăirile lui interioare, despre gândurile și experiența lui creștină, ci mereu citează din Sfinți cu care nu are nimic de-a face, pentru că scopul vieții lui e să falsifice mărturia Bisericii.

Însă, până mai ieri, până când demonii nu le livraseră „idei teologice”, toți acești oameni erau niște creștini…care nu ieșeau prin nimic în evidență. Dar, de când demonii au devenit învățătorii lor, ei ies ca păduchele în frunte în viața Bisericii, prin scrieri de protest și vociferări, prin calomnii și neascultare.

Iar tema pe care am atins-o acum, aceea a înșelării demonice, e subiect de studiu nu numai pentru viața duhovnicească, ci și pentru psihologie, psihiatrie, criminologie, sociologie, literatură etc. Pentru că toate științele umaniste sunt interesate de gândul, sentimentul, imaginea, experiența pentru care un copil sau un tânăr devine, deodată, criminal sau curvar sau hoț sau drogat. Căci întrebarea de fond e: „Ce îi determină să facă…acel lucru?”. Și răspunsul duhovnicesc e acesta: ajung să creadă un gând demonic…drept „un gând bun” și îl pun în practică. Asta e totul!

Înșelarea demonică se produce repede, e nevoie doar să crezi gândul satanic ca fiind bun…și demonii îți vor da noi și noi motive să te crezi îndreptățit să aperi acel gând, care nici măcar nu-ți aparține.

Așa că, cei care ajung să aibă „puteri speciale” de cunoaștere și de deplasare, cei care se consideră „ortodocși autentici” fără ca viața lor să mărturisească în favoarea lor, cei care ajung să nu mai suporte anumite persoane sau categorii întregi de persoane pe diferite motive halucinante, cei care manifestă violență extremă și tendințe suicidare, sunt sub înrâurirea demonilor, sub influența lor nefastă. De ce? Pentru că au primit un gând, au primit să facă un lucru pe care demonii, în mod deghizat, i-au învățat să-l facă și ei l-au făcut și prin aceasta au intrat sub influența directă și distructivă a demonilor. Și vor sta sub influența lor, a demonilor…până când vor conștientiza că ei, până la o anumită vârstă, au fost într-un fel, după care s-au manifestat în alt fel.

Căci înșelatul trebuie să se întoarcă la momentul înșelării lui, la gândul, sentimentul, imaginea, actul făcut de el, prin care a intrat sub influența demonilor. Și de acel lucru trebuie să se pocăiască, cum trebuie să se pocăiască de toate lucrurile pe care le-a făcut în marea lui infatuare, pe care i-au întreținut-o demonii.

Aceste gânduri și păcate trebuie spovedite și plânse, pocăite, pentru că prin ele ne-am îndepărtat de pacea și de bucuria lui Dumnezeu.

Și am dus discuția până la aspectul înșelării demonice, pentru a sublinia faptul că drumul despătimirii e greu și e plin de pericole interioare. Dacă pe străzi ne pot omorî unii pentru banii din portofel, în interiorul nostru demonii ne pot omorî sufletul printr-o minciună plină de perfidie. Pot face din noi neoameni printr-un singur gând crezut și urmat.

Tocmai de aceea, a te răstigni interior prin rugăciune și prin post și prin abținerea de la a păcătui înseamnă a te dărui lui Dumnezeu. Ne dăruim Lui pentru ca El să ne lumineze, El să ne conducă, El să ne apere și El să ne mântuiască. Pentru că nu ne încredem în noi și în faptele noastre, ci în mila Lui cea nemăsurată. Care a făcut din cea mai urâtă moarte cea mai frumoasă exprimare a dragostei, pentru că Crucea cea urâtă a devenit cea mai iubită pentru noi.

Căci Crucea e ritmul inimii noastre. Pentru că ea e iubirea cu care El ne iubește și ne scoate din toate cursele.

Crucea e mângâierea noastră, pentru că Dumnezeu ne mângâie prin slava Lui.

Crucea este bucuria noastră, pentru că întru ea ne bucurăm de cunoașterea și de marea bunătate a lui Dumnezeu.

Dumnezeiasca Cruce, iubiții mei, e bucuria creștinilor ortodocși! E bucuria cea veșnică, e bucuria Împărăției. Pentru că nimeni nu poate intra în Împărăție decât răstignit interior. Căci nimeni nu poate să se sfințească, dacă nu se luptă cu patimile în el însuși, adică până nu se răstignește interior, ca unul care se leapădă de toate patimile și păcatele demonice.

De aceea, a înălța Crucea Lui în noi înseamnă a-L lăsa pe Fiul, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, să locuiască întru noi prin slava Lor. A înălța Crucea Domnului, înseamnă a-L primi în noi dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Dar înălțăm Crucea și oricând facem cele bune oamenilor, din iubire de Dumnezeu, pentru că Crucea e iubirea Lui pentru tot omul care vine în lume.

Și iubire este și a da pâine și a da haină și a da bani, dar iubire e și a da învățătură și a da binecuvântare și a da sfătuire oamenilor. Pentru că oamenii au nevoie de toată iubirea noastră, de toată înțelegerea noastră, de tot ajutorul nostru.

Vă doresc post binecuvântat în continuare și Domnul să ne umple de iubirea Lui cea veșnică, care ne mântuiește pe noi! Amin.

---

[1] Scrisă în dimineața zilei de 12 septembrie 2016, zi de luni, 17 grade la ora 8.00.

[2] Cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/642/sxsaintinfo.aspx.

[3] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Helena_(empress).

[4] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Constantine_the_Great.

[5] Viețile Sfinților pe luna septembrie, ed. BOR 1999, p. 206.

[6] Ibidem. [7] Ibidem.

[8] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Venus_(mythology).

[9] Viețile Sfinților pe luna septembrie, ed. BOR 1999, p. 206.

[10] Idem, p. 207. [11] Ibidem.

[12] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Macarius_of_Jerusalem.

[13] Idem: https://ro.orthodoxwiki.org/Listă_a_patriarhilor_Ierusalimului.

[14] Idem:  https://ro.wikipedia.org/wiki/Înălțarea_Sfintei_Cruci.

[15] Sfânta și Dumnezeiasca Evanghelie, ed. BOR 1983, p. 289.

[16] Viețile Sfinților pe luna septembrie, ed. BOR 1999, p. 205.

[17] A se vedea: http://www.teologiepentruazi.ro/category/curs-online-de-teologie-mistica-ortodoxa-continuare/.