Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

Antim Ivireanul: avangarda literară a Paradisului. Viața și Opera (2010)

Partea întâi, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a.

***

În urma unei vizite la Tbilisi, Dan Dumitrescu a aflat despre nouă cărţi tipărite de Mihai Ştefanovici în limba georgiană, astfel: Evanghelie, Psaltire şi Apostol în 1709, Liturghierul, două Ceasloave – cu caractere diferite, întrucât limba georgiană are două alfabete – şi un Molitfelnic în 1710, iarăşi Psaltirea – cu grafie diferită faţă de prima ediţie – şi Învăţătura ieromonahului Gherman, în 1711[1]. Se pare că s-a dorit şi imprimarea unei Biblii, dar aceasta a rămas neterminată[2].

Evanghelia georgiană tipărită de Mihai Ştefanovici în 1709 la Tiflis, avea „deasupra titlului, în medalion, legate prin lujeri florali, portretele Maicii Domnului, al lui Iisus Hristos şi al Sfântului Ioan Botezătorul cu inscripţii în interior, în limba georgiană. Ar putea fi lucrat acest frontispiciu, ca şi portretele celor patru evanghelişti, de însuşi Antim, după maniera specifică altor tipărituri ale sale (Evangheliarul de la Snagov din 1697 sau Psaltirea greacă din 1700). La sfârşitul cărţii este redat chipul regelui Vahtang, aşezat într-un jilţ, pe care nu-l putem atribui lui Antim”[3].

De asemenea, după epilogul Liturghierului din 1710, semnat de Mihai Ştefanovici, „urmează şase versuri în limba română tipărite cu caractere gruzine, aceleaşi pe care le găsim în vechea noastră literatură, adesea, la sfârşitul copierii manuscriselor, adaptate de tipograful nostru meseriei sale, aceleaşi ca în Evangheliarul din 1697:

Precum cei streini doresc moşia să-şi vază,
Când sunt într-altă ţară de nu pot să şază
Şi ca cei ce-s pre mare bătuţi de furtună
Şi roagă pre Dumnezeu de linişte bună,
Aşa şi tipografii de-a cărţii sfârşire
Laudă neîncetată dau şi mulţumire[4].

Pentru anul 1712, alte surse menţionează şi tipărirea de către ucenicul lui Antim a poemului Omul în pielea Tigrului, epopee naţională georgiană aparţinând poetului Şota Rustaveli, precum şi traducerea din persană a cărţii Despre creaţii, pe care a realizat-o şi a însoţit-o cu comentarii însuşi regele Vahtang al VI-lea[5].

Deosebit de interesant este însă faptul că s-au conservat două exemplare din Evanghelia tipărită la Tbilisi în 1708, pe care Antim Ivireanul – care le-a primit, evident, de la ucenicul său, ce a realizat imprimarea lor – le-a dăruit voievodului Constantin Brâncoveanu.

Pe acestea mitropolitul nostru scrie, în dedicaţia către domnitor, că această carte este roada cea noao care pământul iverilor, adăpându-să din râul împărăteştilor tale daruri, întru acest an, au odrăslit, luând şi acest pământ norocire să se îmbogăţească cu tiparele limbii sale – precum cu tiparele arăpeşti s-au îmbogăţit Araviia, cu cele elineşti, Elada şi cu cele româneşti Ungrovlahia – mulţemita o aduce la Măriia Ta ca şi celelalte trei eparhii [6]. Adăugând și că cele patru tipografii, cea românească, cea elină, cea arabă şi cea ivireană, se aseamănă cu cele patru râuri care au curs din Eden, iar adăpările tiparelor, carele cunosc începătura din vitejeasca-ţi voinţă, dau pretutindenea stătătoare şi vecicnică rodire [7].

Din cele ce afirmă aici Antim, Ţara Românească nu a contribuit numai cu persoana tipografului la întemeierea (sau reîntemeierea) tiparniţei georgiene, ci şi cu sprijin tehnic. Rămâne însă curios faptul că regele Georgiei nu menţiona decât că a adus tipograf valah şi a întemeiat tipografie.

Poate că sosirea ucenicului lui Antim în Iviria nu a făcut decât să îmbogăţească vechiul utilaj tipografic realizat la Amsterdam, întrucât am văzut cum tipograful român declara: „Eu am acum litere şi alte lucruri trebuincioase unei tipografii în număr îndestulat”, ceea ce ne-ar îndemna să conchidem că acest „număr îndestulat” nu exista anterior venirii sale.

Chiar Virgil Molin recunoaşte că, dintre cele două variante grafice ale limbii georgiene, „de bună seamă că Tótfalusi a gravat la Amsterdam caracterul vechi (hutsuri), (…) iar caracterul mhedruli a fost realizat mai târziu, poate la comanda lui Vahtang, după moartea lui Arcil…”[8]; însă el lasă de înţeles că această comandă s-a făcut tot la Amsterdam, înainte de venirea lui Mihai Ştefanovici, fără a avea însă dovezi în acest sens, ci doar pe baza presupunerilor sale.

Însă tot el ne comunică faptul că prima carte imprimată, Evanghelia din 1709, a fost lucrată folosindu-se primul din aceste caractere, cel realizat la Amsterdam, în opinia sa, „cu trăsături geometrizate la extrem” şi care „n-a rămas cel definitiv”[9], în timp ce Liturghierul din 1710 a fost tipărit cu al doilea tip de caractere, un alfabet „mai fin, rotunjit (…), lăsând impresia unei caligrafii delicate” şi care „se menţine până în ziua de azi”[10].

Să fi venit aceste caractere odată cu Mihai Ştefanovici şi să fie ele, oare, opera marelui maestru în arta tipografică, Antim Ivireanul? Nu este, cred, exclus, şi astfel s-ar explica afirmaţiile mitropolitului nostru cu privire la contribuţia Ţării Româneşti în realizarea unei tipografii georgiene.

În ianuarie 1713, Antim îi scria patriarhului Hrisant Nottaras al Ierusalimului – urmaşul lui Dosithei şi nepotul său – cu privire la noua tipografie pe care Hrisant dorea să o înfiinţeze şi pentru care mitropolitul se angajase să îi trimită utilajul tipografic necesar.

Se pare însă că, la acea dată, Antim avea unele dificultăţi, întrucât îl anunţă pe patriarhul ierusalimitean că „despre tot tiparul, ce ne însemnaţi, cum am hotărât ca să-l afierosim tipografiei voastre celei noi (este vorba, desigur, de tiparul cu litere greceşti – n.n.), pentru prezent nu este cu putinţă să ia sfârşit promisiunea, pentru că este cu desăvârşire stricat acela, ce ne-a rămas”[11].

Dacă luăm în considerare afirmaţia lui Antim, citată anterior, din dedicaţia către Constantin Brâncoveanu scrisă pe Evanghelia georgiană, prin care îl elogia pe voievod ca fiind cel ce a făcut posibilă, prin dărnicia sa, înfiinţarea unei tipografii greceşti, atunci putem considera ca firească orientarea patriarhului Hrisant către Bucureşti şi către mitropolitul Ţării Româneşti, pentru obţinerea utilajului de care avea neapărată nevoie ca să instaleze o nouă tipografie.

Aceeaşi scrisoare ne oferă şi un alt amănunt interesant, cu privire la Mihai Ştefanovici, cel trimis în Georgia, despre care Antim spune: „Însă, dacă va da Dumnezeu sănătate în acest timp şi va progresa aicea ucenicul nostru, Mihail, cele ce au ieşit din gura mea nu le voiu călca. Acesta cu cheltuielile mele va lucra, ca să primească Fericirea voastră ceea ce v-am promis, şi despre aceasta să nu aveţi nicio îndoială”[12].

Antim îi promitea, prin urmare, lui Hrisant, că ucenicul său va lucra pentru el, cu cheltuiala sa, a mitropolitului. Să înţelegem, deci, că acesta îl aştepta pe Mihai Ştefanovici să se întoarcă în ţară, din moment ce vorbeşte de o colaborare iminentă în scopul realizării proiectului unei noi tipografii, la Constantinopol?

Într-o altă scrisoare însă, datată 6 aprilie 1713, Antim îi comunica patriarhului Hrisant că „ucenicul nostru Mihail are astăzi un an de când a ieşit din Ivir (deci acesta părăsise Georgia pe 6 aprilie 1712 – n.n.) şi, după cum am auzit, a trecut foarte greu calea până la Stoliţa; dar cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu rugăciunile voastre sfinţite, a sosit sănătos, şi de aicea, pentru dorinţa de o mai mare învăţătură, s-a dus în Olanda, dar nu ştim cât timp va sta în acele locuri”[13].

Erbiceanu afirmă, din interpretarea proprie a acestor scrisori, că Ştefanovici s-a întors în ţară, lângă Antim, dar a fost iarăşi trimis spre perfecţionare în Olanda[14].

Însă cercetători mai recenţi au păreri cu totul diferite, considerând că acesta n-a mai revenit niciodată în ţară, ci a plecat cu adevărat în Olanda, făcând mai întâi un ocol, după unele opinii, la Moscova, unde ar fi fost trimis chiar de către Hrisant, cu o scrisoare către ţarul Rusiei[15].

După unele surse, Mihai Ştefanovici s-ar fi reîntors din Olanda în Georgia cu tipar grecesc şi a imprimat, în 1713, „cartea ce cuprinde laudele Fecioarei Maria[16]. Mai departe însă, nu mai avem ştiri despre ce s-ar fi întâmplat cu el.

Cât despre angajamentul pe care Antim şi-l luase faţă de Hrisant, acesta din urmă a găsit un alt tipograf în Constantinopol, pe care dorea să îl trimită, spre o mai temeinică instruire, lângă Antim, întrucât mitropolitul îi răspundea în aceeaşi scrisoare, amintită anterior:

„Mult ne-a părut bine pentru tipograf, despre care ne spune Fericirea voastră, că se află în Constantinopol şi ne bucurăm, auzind că este capabil şi cu mintea şi cu mâinile. Astfel îl reclamă şi arta şi tipografia. Dacă va voi Dumnezeu să vină aicea, nu vom lipsi pentru iubirea către Fericirea voastră, să-i explicăm ceea ce nu ştie, spre uşurarea meşteşugului şi de ar fi chiar îndărătnic, însă, văzând în practică învăţătura adevărată, se va întoarce de la părerile lui şi cel gângav va deveni uşor la limbă şi curând recunoscător cu mulţumire”[17].

Dacă Antim Ivireanul l-a instruit cu adevărat, introducându-l în tainele cele mai ascunse ale artei tipografice, pe acest ucenic grec, pe care îl recomandase patriarhul Hrisant, nu ştim cu certitudine. Important este faptul că, prin Antim, tipografiile de la Târgovişte şi Bucureşti erau, la acea dată, printre cele mai însemnate pentru Răsăritul Ortodox – alături de cele de la Moscova şi Veneţia –, un adevărat focar cultural şi religios, cu iradieri semnificative pentru ţări care erau ocupate de puterea otomană.


[1] Cf. Dan Dumitrescu, art. cit., apud Idem, p. 324.

[2] Cf. Ibidem.

[3] Gabriel Ştrempel, op. cit., p. 238.

[4] Idem, p. 240.

[5] Cf. Damian P. Bogdan, Despre Antim Ivireanul, în rev. Studii Teologice, VII (1955), nr. 3-4,  p. 244.

[6] Opere, p. 411. [7] Idem, p. 412.

[8] Virgil Molin, Contribuţiuni…, art. cit., p. 328.

[9] Idem, p. 328-329. [10] Idem, p. 329.

[11] Cf. C. Erbiceanu, Documente istorice inedite, în rev. Biserica Ortodoxă Română, XV (1891-1892), p. 390.

[12] Cf. Ibidem. [13] Cf. Idem, p. 391. [14] Cf. Ibidem.

[15] Cf. Damian P. Bogdan, Legăturile Ţărilor Române cu Georgia, în rev. Studii Teologice, IV (1951), nr. 4, p. 160, apud Virgil Molin, Contribuţiuni…, art. cit., p.336-337 şi nota 51.

[16] Diac. Asist. I. Rămureanu, art. cit., p. 846.

[17] Cf. C. Erbiceanu, Documente…, art. cit., p. 391.

Did you like this? Share it: