Parimiele lui Salomon, cap. 18, cf. LXX
1. Pretexte/ motive caută omul, vrând a se separa de prietenii [lui] și în toată vremea ocărât va fi.
2. Nu are nevoie de înțelepciune cel sărăcit de înțelegeri, căci [el] mai mult se duce [întru] nebunie.
3. Când are să vină cel neevlavios întru adâncul relelor, [el] disprețuiește [καταφρονεῖ], și [atunci] vine asupra lui necinste și ocară.
4. Apă adâncă [este] cuvântul în inima omului [ὕδωρ βαθὺ λόγος ἐν καρδίᾳ ἀνδρός] și râu care izvorăște și izvor al vieții [ποταμὸς δὲ ἀναπηδύει καὶ πηγὴ ζωῆς].
5. Să te minunezi de fața celui neevlavios nu [este] bine, nici cel Cuvios [nu trebuie] a abate pe cel Drept în judecată.
6. Buzele celui nebun îl duc pe el întru cele rele, iar gura lui cea îndrăzneață cheamă moartea.
7. Gura celui nebun [este] pieirea lui, iar buzele lui [sunt] capcana sufletului său.
8. Pe cei leneși îi doboară frica [ὀκνηροὺς καταβάλλει φόβος], iar sufletele androginilor [ἀνδρογύνων[1]]/ ale hermafrodiților vor flămânzi.
9. Cel care nu se vindecă pe sine în faptele sale este frate celui care se strică pe sine.
10. Din măreția tăriei [Lui este] numele Domnului și [înaintea] Lui alergând, cei Drepți se înalță.
11. Averea omului bogat [este] o cetate puternică și slava ei mult umbrește.
12. Mai înainte de pieire, inima omului se înalță [πρὸ συντριβῆς ὑψοῦται καρδία ἀνδρός], iar mai înainte de slavă, [ea] se smerește [καὶ πρὸ δόξης ταπεινοῦται].
13. Care răspunde cuvânt mai înainte să audă [ce i se spune], nebunie îi este lui [acest gest] și ocară.
14. Mânia omului o îmblânzește slujitorul cel înțelept. Dar pe omul puțin la suflet [ὀλιγόψυχον]/ fricos, cine îl va suporta?
15. Inima celui înțelept dobândește simțirea [καρδία φρονίμου κτᾶται αἴσθησιν], iar urechile celor înțelepți își cercetează gândul [ὦτα δὲ σοφῶν ζητεῖ ἔννοιαν].
16. Darul omului îl lărgește pe el [δόμα ἀνθρώπου ἐμπλατύνει αὐτὸν][2] și lângă stăpânitori îl așază pe el.
17. Cel Drept lui [își este] acuzator în cuvântul cel dintâi [Δίκαιος ἑαυτοῦ κατήγορος ἐν πρωτολογίᾳ] [al judecății], iar când împotrivitorul [său] are să arunce asupra [lui cu minciuni], [el] se mustră [ὡς δ᾽ ἂν ἐπιβάλῃ ὁ ἀντίδικος ἐλέγχεται] [pe sine].
18. Certurile le încetează sorțul și [el] în[tre] stăpânitori hotărăște.
19. Fratele de către frate ajutându-se [sunt] ca o cetate puternică și înaltă și [aceasta] este tare ca un palat întemeiat.
20. Din roadele gurii își umple omul pântecele lui și din roadele buzelor lui se va sătura.
21. Moartea și viața [sunt] în mâna limbii [θάνατος καὶ ζωὴ ἐν χειρὶ γλώσσης] [voastre], iar cei care pun stăpânire pe ea vor mânca roadele ei [οἱ δὲ κρατοῦντες αὐτῆς ἔδονται τοὺς καρποὺς αὐτῆς].
22. Care a aflat femeie bună, a aflat haruri și a primit de la Dumnezeu veselie. Care o alungă pe femeia cea bună, își alungă bunătățile, iar cel care o păstrează pentru sine [pe cea] adulteră/ preacurvară [este] nebun și neevlavios.
[1] Adjectivul ἀνδρογύνων (G. pl.) e unic în LXX.
[2] Milostenia lărgește inima celui milostiv.