1. Mai de dorit [este] numele cel bun decât avuția multă și mai presus de argint și de aur [este] harul cel bun [χάρις ἀγαθή].
2. Bogatul și săracul s-au întâlnit unul cu altul, dar Domnul i-a făcut pe amândoi.
3. Cel priceput, văzând pe cel rău pedepsindu-se cu putere[1], se pedepsește [și] el, iar cei nebuni, trecând, au fost pedepsiți.
4. Neamul înțelepciunii [este] frica Domnului [γενεὰ σοφίας φόβος Κυρίου], [și tot frica Domnului este] și bogăția și slava și viața.
5. Ciulini și curse [sunt] în căile cele strâmbe, iar cel care își păzește sufletul său va sta departe de ele.
6.
7. Bogații îi vor stăpâni pe cei săraci și slujitorii vor împrumuta [de la] stăpânii lor.
8. Cel care seamănă cele rele, cele rele va [și] secera și rană faptelor lui va săvârși. Pe omul vesel și dătător îl binecuvintează Dumnezeu [ἄνδρα ἱλαρὸν καὶ δότην εὐλογεῖ ὁ Θεός], iar goliciunea faptelor lui o va împlini [ματαιότητα δὲ ἔργων αὐτοῦ συντελέσει].
9. Cel care îl miluiește pe cel sărac, pe el se va ajuta [ὁ ἐλεῶν πτωχὸν αὐτὸς διατραφήσεται], căci [din] pâinile lui a dat săracului. Biruință și cinste câștigă cel care a dat daruri, dar ia sufletul celor care le-au dobândit.
10. Scoate din sinedrion pe cel [care este] molimă și biruința va ieși odată cu el! Căci, când are să șadă în sinedrion, pe toți îi necinstește.
11. Domnul iubește inimile cuvioase [ἀγαπᾷ Κύριος ὁσίας καρδίας] și plăcuți îi [sunt] Lui toți cei fără de pată[, iar] împăratul păstorește cu buzele [χείλεσιν ποιμαίνει βασιλεύς].
12. Și ochii Domnului păzesc simțirea, iar cel fărădelege defaimă cuvintele.
13. Cel leneș se scuză și zice: „Leul [este] pe căi, iar călăii [sunt] pe străzi”[2].
14. Groapă adâncă [este] gura celui fărădelege [βόθρος βαθὺς στόμα παρανόμου], iar cel care a fost urât de către Domnul va cădea întru ea [ὁ δὲ μισηθεὶς ὑπὸ Κυρίου ἐμπεσεῖται εἰς αὐτόν]. Există căi rele înaintea omului și [el] nu iubește [ca] să se întoarcă de la ele, iar [pentru] a se întoarce, trebuie [a se întoarce] de la calea cea strâmbă și rea.
15. Nebunia a aprins inima tânărului [ἄνοια ἐξῆπται καρδίας νέου], dar și toiagul învățăturii [este] departe de el.
16. Cel care înșală pe cel sărac multe își face lui și [el] dă celui bogat pe mai puțin.
17. [De] cuvintele celor înțelepți apropie urechea ta și ascultă al meu cuvânt și pune inima ta ca să cunoști, căci bune sunt!
18. Iar dacă ai să le arunci[3] pe ele întru inima ta, în același timp, pe buzele tale, te vor veseli pe tine,
19. ca nădejdea ta să-ți fie în Domnul și [așa] are să ți se facă ție cunoscută calea Lui.
20. Dar și tu în mod întreit scrie-le pe ele ție, întru sfat și cunoaștere, pe lărgimea inimii tale!
21. Așadar, [eu] te învăț [pe tine] cuvânt adevărat și a asculta cunoașterea cea bună, [pentru] a răspunde cuvintele adevărului celor care ți le pun ție înainte.
22. Nu sili pe cel sărman, căci sărac este și să nu necinstești pe cel slab în porți[4]!
23. Căci Domnul va judeca judecata lui și va izbăvi sufletul tău cel adăpostit [καὶ ῥύσῃ σὴν ἄσυλον ψυχήν].
24. Nu fii prieten [cu] omul mânios și [cu] prietenul iute la urgie nu sta,
25. ca nu cumva să înveți căile lui și să iei lațuri sufletului tău!
26. Nu te da pe tine întru chezășie, rușinându-te de fața [omului],
27. căci dacă nu o să ai de unde să plătești, vor lua așternutul cel de sub coastele tale [λήμψονται τὸ στρῶμα τὸ ὑπὸ τὰς πλευράς σου]!
28. Nu ridica[5] hotarele cele veșnice pe care le-au pus părinții tăi!
29. Omul văzător[6] și iute în lucrurile lui, împăraților le trebuie a fi de față și nu a fi de față oamenilor leneși.
[1] De către Dumnezeu.
[2] Cel leneș inventează motive pentru ca să nu muncească.
[3] Cuvintele cele înțelepte.
[4] Să nu-l necinstești în mod public! Să nu-l faci de râs de față cu toți!
[5] Nu muta.
[6] Omul perspicace, care înțelege repede ce trebuie să facă.