Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Date: 6 octombrie, 2016

Psalmul 25, cf. LXX

1. [Psalmul] lui David. Judecă-mă, Doamne, că eu în[tru] nerăutatea mea am umblat și în Domnul nădăjduind nu am să slăbesc!

2. Cercetează-mă, Doamne, și mă încearcă! Aprinde rinichii mei și inima mea!

3. Că mila Ta este înaintea ochilor mei și bine am plăcut în[tru] adevărul Tău.

4. Nu am șezut cu sinedrionul deșertăciunii și cu cei fărădelege nu am să intru.

5. Urât-am adunarea celor care sunt răi și cu cei neevlavioși nu voi ședea.

6. Spăla-voi în[tru] cei nevinovați mâinile mele și voi înconjura jertfelnicul Tău, Doamne,

7. [ca] să aud glasul laudei [Tale] și să povestesc toate minunile Tale.

8. Doamne, iubit-am bunăcuviința casei Tale și locul cortului slavei Tale.

9. Să nu pierzi cu cei neevlavioși sufletul meu și cu oamenii sângiurilor viața mea,

10. în mâinile cărora [sunt] fărădelegi [și] dreapta lor s-a umplut de daruri,

11. iar eu în nerăutatea mea am umblat. Răscumpără-mă și mă miluiește,

12. căci piciorul meu a stat în[tru] dreptate! În[tru] adunări Te voi binecuvânta, Doamne.

Istorie 6. 2

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Istoria începe de oriunde o privești

(vol. 6)

  ***

Partea întâi.

*

1. Comunismul românesc a fost socialism (partea a 2-a)

Din titlul volumelor de discursuri opintite ale lui Nicolae Ceaușescu aflăm că n-am avut niciodată comunism în România, ci am „construit” în continuu socialismul.

Pentru că ele se numesc: România pe drumul desăvârșirii construcției socialiste. Primul volum e din 1968[1]. Desăvârșire: cuvânt teologic, cel care reprezintă împlinirea omului, sfințenia.

După primele 622 de pagini ale volumului întâi, al doilea, din 1968, are 614 pagini[2]. Al 3-lea volum de opere ceaușiste e din 1969 și are 950 de pagini[3], al 4-lea e din 1970 și are 997 de pagini[4]. Am la îndemână și volumele 5, 7, 8, 11, 14, 18, 19, 20, 21, 22, 26, 28, 30 și aș putea să vă citez din fiecare în parte. Nu știu dacă al 30-lea e ultimul, s-ar putea, pentru că e din 1988. Are 774 de pagini[5].

Noul titlu al volumelor, România pe drumul construirii societății socialiste multilateral dezvoltate, a apărut odată cu volumul al 5-lea. În anul 1971[6].

Și astăzi ne dorim o țară democratică la fel: multilateral dezvoltată, numai că nu avem parte de ea. Tânjim după ce e afară, după dezvoltarea economică și tehnologică a altora, pentru că industria noastră se subțiază pe fiecare an.

Să analizăm ultimul Ceaușescu, cel din volumul al 30-lea! Se duce la Buzău, în 22 septembrie 1986, și își începe discursul cu „dragi tovarăși”[7]. Și constată că „s-a realizat o creștere a producției de 7 la sută”[8], dar, în același timp, spune cu regret, că județul Buzău a rămas în urmă cu „o zi de muncă bine organizată”[9]. Ce trebuie să facă Buzăul? „Oamenii muncii din județul Buzău, toate unitățile, [trebuie] să recupereze această rămânere în urmă și chiar să obțină o producție suplimentară, astfel încât să se prezinte la sfârșitul primului an al celui de-al 8-lea cincinal cu planul îndeplinit și cu o producție suplimentară. Este pe deplin posibil să se realizeze aceasta, tovarăși!”[10]. Și lumea a fost „extrem de mulțumită” pentru că va munci în plus, motiv pentru care au fost „aplauze și urale puternice, îndelungate”[11] și s-a strigat: „Ceaușescu – PCR!” și „Ceaușescu și poporul!”[12]. Pentru că Ceaușescu era pus în ecuație, la modul sufocant, cu partidul și cu poporul. De fapt, în mintea lui, Ceaușescu ajunsese să se considere „expresia deplină” a partidului și a poporului.

Peste două zile, pe 24 septembrie 1986, Ceaușescu era la Târgoviște[13].

Și le spune târgoviștenilor că socialismul se construiește „cu poporul și pentru popor”[14]. Pentru că „tot ceea ce făurim, tot ceea ce vom realiza, trebuie să ridice patria noastră pe noi culmi de progres și civilizație, să asigure ca orașele și satele noastre, întreaga noastră țară să devină o țară modernă, care să asigure poporului un loc demn în rândul națiunilor lumii, un înalt nivel de viață și de cultură”[15]. Și, aidoma celor din Buzău, și cei din Târgoviște au strigat „Ceaușescu și poporul!”, dar și „Stima noastră și mândria – Ceaușescu, România!”[16].

Și aceste discursuri prelungi, repetitive și adesea inepte ale lui Ceaușescu nu ar fi avut realitate, dacă nu ar fi fost însoțite, și în scris, de zgomotul de fond al lozincilor scandate. Fără ele n-am avea nicio știință despre obediența poporului nostru (de fațadă sau reală) față de regimul comunist.

Pe 3 octombrie 1986, Ceaușescu acorda un interviu ziarului kuweitian Al Qabas[17], existent și azi[18]. Și în acest interviu el a spus că România este o „societate socialistă multilateral dezvoltată”, „o țară industrial-agrară cu o industrie modernă, puternică, dotată pe baza tehnicii celei mai avansate, care poate să producă aproape totalitatea utilajelor, mașinilor, produselor chimice și [a] altor produse din diferite domenii la un nivel calitativ și tehnic comparativ cu cel realizat pe plan mondial”[19].

Pe 17 octombrie 1986, Nicolae Ceaușescu primea titlul de „Erou al noii revoluții agrare”[20]. Iar în cuvântarea rostită cu această ocazie, el recunoaște din nou că nu s-a ajuns la comunism în România, ci la o societate socialistă care „înaintează ferm” spre comunism[21]. Însă, tot în 1986, a primit același titlu și județul Olt[22], pentru că „a realizat peste 21.600 kg de porumb știuleți la hectar, peste 6.000 kg de grâu la hectar, peste 7.000 kg de orz la hectar, peste 3. 500 kg de floarea-soarelui la hectar, peste 2.800 kg de soia, peste 43.000 kg de sfeclă, [și] producții bune și la celelalte culturi, precum și rezultate importante în zootehnie”[23].

Ceaușescu vorbea aici și despre „spiritul revoluționar”[24] pe care trebuie să îl aibă românii. Totodată și despre „revoluția tehnico-științifică” și despre „revoluția agrară”[25]. Și propunea ca „activul de partid” să devină „adevărați militanți revoluționari pentru socialism, pentru nou, pentru comunism”[26]. Și reapare zgomotul de fond în carte: cuvintele lui au fost „elogiate” cu „aplauze puternice, prelungite”[27].

Numai că românii, în decembrie 1989, au dorit adevărata revoluție, revoluția lor, în care au strigat că vor libertate. Căci odată cu libertatea începe orice lucru bun.

Pe 21 noiembrie 1986, la București, Ceaușescu distingea între lupta de eliberare și terorism și spunea că „terorismul nu poate fi o armă a luptei de eliberare și [de] progres social”[28]. Și aici el „condamnă”, „cu toată fermitatea, terorismul de stat[29]. Însă, în România, s-a practicat terorismul de stat în timpul lui, pentru că Securitatea cu asta se ocupa.

Pe cine vitupera adesea dictatorul român? Pe acele „forțe reacționare, imperialiste”, care dezbină popoarele[30]. În locul imperialismului, el propunea pacea, dezarmarea, și „lichidarea armelor nucleare și clasice, a oricăror mijloace de distrugere în masă”[31]. Și la acest mesaj de bine, sala a strigat: „Ceaușescu, România – pacea și prietenia!”[32]. Iar Ceaușescu era „tot ceea ce dorea” poporul român. Fiindcă Ceaușescu „se confunda” cu poporul român.

Pe 9 decembrie 1986, președintele României cel cu 4 clase primare[33], considera anul 1986[34] drept anul în care „oamenii muncii, poporul român, constructor conștient al socialismului, și-au demonstrat capacitatea de a învinge orice greutăți și de a asigura mersul într-un ritm mai înalt al dezvoltării economico-sociale a patriei noastre socialiste”[35]. Pentru că el avea impresia că dacă vorbești mult, spui multe, neputând să fie concis.

O sintagmă preferată a lui: „culmi de progres și civilizație”[36]. Și când eram mic, stăteam și îl ascultam la televizor, în puținele minute de emisie, și îmi imaginam cum progresul și civilizația din țara noastră stau la înălțime, undeva, pe niște munți înalți. Probabil de aceea mulți nu s-au civilizat nici acum: pentru că civilizația e sus, pe munte, e ascensională.

Cum trebuie plătiți „oamenii muncii”? După „cantitatea și calitatea muncii, ca nimeni să nu poată realiza venituri fără muncă”[37]. Iar cantitatea era prima cerință. Lucru pe care îl vedem azi la produsele venite din China.


[1] Nicolae Ceaușescu, România pe drumul desăvârșirii construcției socialiste. Rapoarte, cuvântări, articole. Iulie 1965 – septembrie 1966, volumul întâi, Ed. Politică, București, 1968, 622 p.

[2] Nicolae Ceaușescu, România pe drumul desăvârșirii construcției socialiste. Rapoarte, cuvântări, articole. Septembrie 1966 – decembrie 1967, vol. al 2-lea, Ed. Politică, București, 1968, 614 p.

[3] Nicolae Ceaușescu, România pe drumul desăvârșirii construcției socialiste. Rapoarte, cuvântări, articole. Ianuarie 1968 – martie 1969, vol. al 3-lea, Ed. Politică, București, 1969, 950 p.

[4] Nicolae Ceaușescu, România pe drumul desăvârșirii construcției socialiste. Rapoarte, cuvântări, articole. Aprilie 1969 – iunie 1970, vol. al 4-lea, Ed. Politică, București, 1970, 997 p.

[5] Nicolae Ceaușescu, România pe drumul construirii societății socialiste multilateral dezvoltate. Rapoarte, cuvântări, interviuri, articole. Septembrie 1986 – septembrie 1987, vol. al 30-lea, Ed. Politică, București, 1988, 774 p.

[6] Nicolae Ceaușescu, România pe drumul construirii societății socialiste multilateral dezvoltate. Rapoarte, cuvântări, articole. Iulie 1970 – mai 1971, vol. al 5-lea, Ed. Politică, București, 1971, 943 p.

[7] Nicolae Ceaușescu, România pe drumul construirii societății socialiste multilateral dezvoltate. Rapoarte, cuvântări, interviuri, articole. Septembrie 1986 – septembrie 1987, vol. al 30-lea, ed. cit., p. 5.

[8] Idem, p. 6.

Am îndreptat, la fiecare carte citată până acum, grafia cu î în â.

[9] Ibidem. [10] Ibidem. [11] Ibidem. [12] Ibidem. [13] Idem, p. 17. [14] Idem, p. 20. [15] Idem, p. 20-21. [16] Idem, p. 21. [17] Idem, p. 56.

[18] A se vedea: http://alqabas.com/.

[19] Nicolae Ceaușescu, România pe drumul construirii societății socialiste multilateral dezvoltate. Rapoarte, cuvântări, interviuri, articole. Septembrie 1986 – septembrie 1987, vol. al 30-lea, ed. cit., p. 57.

[20] Idem, p. 83. [21] Idem, p. 84. [22] Idem, p. 86. [23] Ibidem. [24] Idem, p. 88. [25] Ibidem. [26] Ibidem. [27] Ibidem. [28] Idem, p. 179. [29] Ibidem. [30] Idem, p. 180. [31] Idem, p. 186. [32] Ibidem.

[33] „Nicolae a făcut patru clase la școala din sat, în care învățătorul preda într-o sală cursuri simultane pentru elevii mai multor clase. Micul Ceaușescu nu a avut cărți și adesea mergea la școală desculț. Nu avea prieteni, era nervos și imprevizibil. La vârsta de 11 ani, după absolvirea școlii primare, Ceaușescu a plecat la București, unde s-a angajat ca ucenic de cizmar”, cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Ceaușescu.

[34] Nicolae Ceaușescu, România pe drumul construirii societății socialiste multilateral dezvoltate. Rapoarte, cuvântări, interviuri, articole. Septembrie 1986 – septembrie 1987, vol. al 30-lea, ed. cit., p. 205.

[35] Idem, p. 206. [36] Ibidem. [37] Idem, p. 215.

Ce spun canoanele Bisericii despre superstiții?

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Întrebări și răspunsuri teologice
(vol. 1)

*

8. Ce spun canoanele Bisericii despre superstiții?

Biserica nu acceptă superstițiile, ci le condamnă. Pentru că în canonul al 61-lea de la Sinodul V-VI Ecumenic se interzice mergerea la ghicitori, mergerea cu ursul sau cu alte animale spre distrarea oamenilor, mergerea la cei care ghicesc norocul, mergerea la cei care gonesc norii, mergerea la vrăjitori și prezicători, purtarea talismanelor. Pentru că acestea sunt lucruri ellinești, păgâne[1].

În canonul al 65-lea al aceluiași Sinod se interzice aprinderea de focuri la lună nouă și sărirea peste foc[2]. Pe când în canonul al 24-lea de la Sinodul de la Anghira sunt pedepsiți prezicătorii și fermecătorii și cei care urmează obiceiurile neamurilor[3], adică ale păgânilor.

În canonul al 36-lea de la Sinodul din Laodichia, din 343, sunt osândiți magii, descântătorii, matimaticii, astrologii și cei care poartă filacterii[4]/ talismane. În canonul al 65-lea al Sfântului Vasilios cel Mare, vrăjitorii și fermecătorii sunt canonisiți ca niște ucigași[5]. Pe când în canonul al 72-lea al Sfântului Vasilios e socotit ca un ucigaș cel care merge la vrăjitori[6]. Pentru că își omoară sufletul său.

Și în canonul al 83-lea Sfântul Vasilios îi osândește pe cei cărora li se fac vrăji și urmează obiceiurilor păgâne sau care cheamă la ei în casă pe fermecători[7].

În canonul al 3-lea al Sfântului Grigorios al Nissisului [τοῦ Νύσσης] sunt certați cei care se duc la descântători, la vrăjitori și la cei care slujesc demonilor[8].  Pe când în canonul al 2-lea al Sfântului Ioannis Postitorul se osândesc vrăjitorii și fermecătorii[9].

În canonul al 27-lea, Sfântul Ioannis Postitorul îi pune pe vrăjitori alături de adulteri și ucigași[10].


[1] Arhidiacon Prof. Dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note și comentarii, ed. a II-a îmbogățită, [fără editură], [fără oraș], 1992, p. 140/ Κανόνες τῆς ἐν Τρούλλῳ Ἁγίας καὶ Οἰκουμενικῆς Πενθέκτης Συνόδου, cf. http://www.churchgoc.org/Library/canons.html#OS5-6.

[2] Idem, p. 143/ Ibidem.

[3] Idem, p. 193/ ΣΥΝΤΑΓΜΑ ΤΩΝ ΘΕΙΩΝ ΚΑΙ ΙΕΡΩΝ ΚΑΝΟΝΩΝ, ed. lui G. A. Ralli și M. Potli, vol. al 3-lea, Ed. Tis Tipografias G. Hartofilacos, Atena, 1853, p. 66.

[4] Idem, p. 225/ Idem, p. 203.

[5] Idem, p. 380/ ΟΙ ΘΕΙΟΙ ΚΑΙ ΙΕΡΟΙ ΚΑΝΟΝΕΣ, Η ΚΑΝΟΝΙΚΑΙ ΕΠΙΣΤΟΛΑΙ ΤΩΝ ΑΓΙΩΝ ΠΑΤΕΡΩΝ, vol. al 4-lea, Ed. Tis Tipografias G. Hartofilacos, Atena, 1854, p. 221.

[6] Idem, p. 382/ Idem, p. 232. [7] Idem, p. 386/ Idem, p. 250. [8] Idem, p. 408/ Idem, p. 306. [9] Idem, p. 434/ Idem, p. 434. [10] Idem, p. 442/ Idem, p. 441.

Antim Ivireanul: avangarda literară a Paradisului [55]

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

Antim Ivireanul: avangarda literară a Paradisului. Viața și Opera (2010)

Partea întâi, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a, a 47-a, a 48-a, a 49-a, a 50-a, a 51-a, a 52-a, a 53-a, a 54-a.

***

Comentariile duhovniceşti nu sunt nici ele inexistente – şi am oferit deja un mic exemplu ceva mai devreme. Într-un loc se afirmă despre Tamara:

Pentru Thamar zice Zlatoust [Sfântul Ioannis Hrisostomos] cum că n-au fost noră Iudei, pentru că nci unul dintre feciorii lui nu o au cunoscut pre dânsa, nici n-au fost curvă, pentru că nu cu gând curvesc, ci pentru dragostea naşterii de coconi au luat chip curvesc şi au voit a să împreuna cu Iuda, pentru că au ştiut că va să se nască Hristos din semenţiia Iudei [1].

În altă parte, spune despre Sf. Prooroc Samuel: Samuil de trei ori fu chiemat de Dumnezeu, însemnând cu aceasta cum că va să înflorească cu putere întreită, adecă cu judecătorie, cu preoţie şi cu prorocie, precum scrie la întâia Împărăţie, cap. 3 [I Regi 3, 3-10][2].

Alteori, autorul comentează evenimente importante în istorie, exprimându-se într-un mod sentenţios, ca în cazul morţii lui Alexandru Macedon: Deci mărindu-i-se numele şi lăţindu-i-se împărăţiia, foarte zavistuindu-l unii din boiarii lui, l-au otrăvit, pentru că roada zavistiei moarte iaste [3].

Antim Ivireanul este atent şi la importanţa şi hermeneutica numerelor. În acest sens, el subliniază, în mai multe situaţii, simbolistica foarte aparte a numărului trei, care trimite la Sfânta Treime şi la iconomia mântuirii oamenilor prin Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

De o deosebită importanţă sunt, din acest punct de vedere, următoarele remarci ale autorului, despre care putem afirma, fără greş, că, deşi nu sunt însoţite de comentarii explicite, au totuşi o rezonanţă aparte în structura lucrării, în contextul în care sunt aşezate, scoţând în evidenă o falie necesară în desfăşurarea cronologică a textului.

Antim afirmă că: numai 3 împăraţi aleşi au fost preste tot neamul lu Israil: Saul, David şi Solomon [4]; iar ulterior pune în lumină următoarele: Trei biserici vedem în Sfânta Scriptură să se fi zidit. Întâi, la Ierusalim, făcându-se de Solomon, a dooa în muntele Gazirim, făcându-se în vremea lui Darie, de Manasi, fratele Iudei, preotului celui ales, a treia în muntele Iliupoleos, făcându-să de Onia, tatăl lui Simon celui Drept, în vremea lui Antioh cel Mare. Şi iară vedem în Sfânta Scriptură trei târnosiri Besericii lui Dumnezeu (trei sfinţiri ale Templului de la Ierusalim – n.n.).

Una, făcându-se de Solomon, toamna, în 10 zile ale lui septemvrie, a dooa făcându-se de Esdra, primăvara, în 23 de zile ale lui martie, în vremea lui Darie, feciorul lui Istaspu. Esdra, cap. 6. Iară unii zic cum că această târnoseală nu s-au făcut de Esdra, ci de Iisus, feciorul lui Iosedec. A treia târnoseală s-au făcut de Iuda Macaveul, iarna, în 25 de zile ale lui dechemvrie, în vremea lui Antioh celui Lăudat (Antioh cel Mare – n.n.). Întâia carte a Macaveilor, cap. 4 [5].

Faptul că a treia sfinţire a Templului de la Ierusalim – despre care Mântuitorul a vorbit ca simbol al trupului Său (Ioan 2; 19, 21) – a avut loc pe 25 decembrie, este cât se poate de semnificativ.

Mai există şi alte numere, în afară de 3, cu o simbolistică aparte, între care şi numărul 72, deoarece dintr-aceşti 3 feciori ai lui Noe, Sim, Ham şi Iafeth, s-au făcut neamuri 72, adecă: 15 din Iafeth, 30 din Ham, 27 din Sim, şi s-au împărţit în lume; pentru că Sim au ţinut Asiia, Ham Africhiia, Iafeth Europi…[6].

Iar această împărţire pe neamuri a avut loc după ce oamenii au încercat să zidească turnul Babilonului: În vremea acestui Falec s-au făcut despărţirea limbilor la zidirea turnului lui Vavil şi în ruda lui [a lui Falec] au rămas limba ovreiască, care să grăia mai întâi decât toate limbile. Acesta s-au numit Falec, adecă despărţire, pentru că în zilele lui au despărţit Dumnezeu pre toţi feciorii lui Noe în 72 de limbi. Facerea, cap. 11 [7].

Acest număr este cu atât mai semnificativ, cu cât ne amintim că şi Hristos a trimis la propovăduire 72 de Apostoli (Lc. 10, 1-20). De asemenea, numărul înţelepţilor care au tradus Vechiul Testament din ebraică în greacă şi au oferit neamurilor Septuaginta, este tot de şaptezeci şi doi, pe care îi aminteşte şi Antim[8].

În alt caz, mitropolitul interpretează simbolul numărului 77, după cum urmează: Tot neamul lui Cain au perit în Potop, carele era 77 de suflete. Şi pentru aceasta s-au zis de Lameh cum că de 77 de ori să va pedepsi [Fac. 4, 24], pentru căci au omorât pre Cain, pentru că 77 de suflete dintr-ai lui au murit, precum zic unii din istorici [9].

Descrierile sunt rare în această lucrare, dar nu inexistente cu desăvârşire. După informaţiile culese de la Sfântul Ieronim şi de la Sfântul Beda, Antim descrie cetatea Babilonului astfel:

Ieronim, la Isaia (comentariul la Isaia – n.n.), zice pentru Vavilon, cum că s-au zidit într-o câmpie; însă cetatea era în 4 cornuri şi de la un corn până la altul erau 16000 de paşi. Iară (în) curtea ei, adecă unde şădea împăratul, era turnul, carele s-au zidit în urma Potopului şi să numeşte turnul lui Vavil, a căruia înălţime era de 3000 de paşi; întru care era uliţele de marmură şi beserici de aur; uliţele împodobite cu aur şi cu pietri şi vânătorii împărăteşti, cu tot feliul de hiară, era înlăuntrul cetăţii, carele s-au stricat în vremea lui Valtasar, împăratul Vavilonului şi a lui Daniil prorocului.

Şi acuma lăcuesc acolo balauri şi păsări ce să numesc struţocamili, precum au fost zis mai nainte Isaia, la 13 capete [Is. 13, 19-22]. Iară Vida zice cum că s-au zidit Vavilonul pentru închipuirea lumii, de Nevrod uriiaşul, carele era de 20 de coţi, întru carele au şi împărăţit întâi; căruia Vavilon lăţimea zidului era de 200 de coţi, iară încunjurarea de 3000 de stadii, întărindu-l cu 100 de porţi de hier. Şi curge prin mijlocu-i râul lui Eufrat, în care scrie a fi un turn de 3000 de paşi de înalt [10].

Începutul cronicilor şi al istoriografiei îl stabileşte Antim ca fiind la Iubal, din neamul lui Cain, despre care Sf. Scriptură spune că „este tatăl tuturor celor ce cântă din chitară şi din cimpoi” (Fac. 4, 21) şi despre care mitropolitul nostru afirmă:

Acest Iuval au aflat meşteşugul muzicesc, adecă lăutele, organele şi alte feliuri de cântări. Acesta, cunoscând cum că va să se facă Potop, au scris istoriile vremilor acelora pe stâlp de pământ şi de piatră ca, de să va face Potopul de apă, să rămâie stâlpul cel de piatră cu istoriile, iar de să va face de foc, să rămâie stâlpul cel de pământ. Facerea cap. 4 [11].

Biblia nu vorbeşte însă despre cei doi stâlpi şi despre această primă istorie scrisă a lumii, dar acest fapt s-a păstrat în tradiţia iudaică[12].

O preocupare constantă a lui Antim, în această operă, a fost delimitarea corectă a timpului calendaristic şi a celor şapte veacuri ale lumii acesteia, precum şi punerea de acord a datelor Vechiului Testament cu genealogia Mântuitorului, aşa cum o înfăţişează Evangheliile, respectiv cele după Sfinţii Matei şi Luca.

În acest sens, el precizează că au fost trei inşi, de rând, adecă tată şi fecior şi nepot… cu acest nume Vooz; drept aceia evanghelistul Mathei au pus numai odată numele acesta, la rânduiala neamurilor [13]; şi că Evanghelistul Mathei, la povestirea lui, lasă neamurile de la acest Ioaram până la al patrulea neam, adecă până la Ohozie, pentru fata Iezavelii [14].

Şi iarăşi, urmărind un comentariu al Sfântului Ieronim la Evanghelia după Luca, precizează: Cade-se a şti cum că Mathan şi Melhi să trag din David. Însă Mathan prin Solomon, iar Melhi prin Nathan, feciorul lui David. Mathan acesta şi Melhi au fost fraţi dintr-o mumă şi din doi taţi, precum Ieronim la Luca zice. După ce au rămas Estha, muiarea lui Mathan, văduvă, o au luat Melhi, frate-său, muiare lui-ş, ca să ridice sămânţă fratelui său celui mort. Şi făcu Melhi dintr-însa pre Ili. Iar Mathan au fost făcut şi el, dintr-însa, fecior pe Iacov.

Drept aceia, Iacov şi Ili au fost fraţi dintr-o mumă şi din doi taţi. Şi luându-şi Ili muiare, muri, nefăcând cu ia feciori. Drept aceia, au luat Iacov, fratele lui Ili, pre cumnată-sa muiare şi au născut dintr-însa semenţie frăţini-său, pre Iosif, bărbatul (cu sensul de „logodnicul” – n.n.) Precistii. Şi fu Iosif fecior firesc lui Iacov, iar lui Ili fecior după lege. Şi drept aceia zice Mathei evanghelistul pre Iosif a fi fecior lui Iacov, iar Luca numeşte pre el fecior lui Ili [15].

În ce priveşte calendarul, cunoştinţele de astronomie ale lui Antim erau destul de avansate, acesta explicând cu precizie cum se calculează un an terestru: Cade-se a şti că anul iaste în două feliuri: iaste anul soarelui, carele în 12 luni îşi face călătoriia sa şi acestui an urmăm noi (şi) iaste şi anul lunii, carele cu 12 înconjurături ale ei, îşi vine la locul său. Însă anul lunii este mai mic cu 11 zile, decât al soarelui[16].

În tradiţia bizantină şi ortodoxă, pe care o expune Antim, cele şapte veacuri ale lumii cunosc următoarea succesiune: primul ţine de la izgonirea Protopărinţilor din Rai până la Potop (2242 de ani), al doilea de la Potop până la Sf. Avraam (942 de ani), al treilea de la Sf. Avrram până la Sf. David (1020 de ani), al patrulea de la Sf. David până la mutarea lui Israel în Babilon (409 ani), al cincilea de la mutarea în Babilon până la Naşterea lui Hristos, al şaselea de la Hristos până la Judecata de Apoi, iar al şaptelea este veacul cel veşnic[17].

Însă Antim are în vedere şi un alt calcul, care consideră veacul al şaptelea ca începând cu patimile, moartea şi Învierea lui Hristos şi care este veacul odihnei, al sabatizării celor Sfinţi în Împărăţia lui Hristos, şi veacul cel veşnic sau al optulea – dar care nu mai este numărat, pentru că atunci nu va mai exista timp şi vremelnicie şi pentru că el corespunde zilei în care a fost zidit de Dumnezeu Edenul în care a fost aşezat Sfântul Adam, zi care nu mai este numărată în Sfânta Scriptură, în rând cu celelalte şapte zile, din care şase au fost ale creaţiei lumii, iar a şaptea a odihnirii – care începe cu ziua Judecăţii:

Acestia (primele şase veacuri – n.n.) sunt veacurile celor vii; iaste şi veacul celor drepţi, ce să odihnesc, care s-au început de la patimile lui Hristos şi va conteni în zioa Judecăţii. Va fi şi veacul celor ce să vor scula, carăle să va începe de la zioa Judecăţii şi va fi fără de sfârşit [18].


[1] Idem, p. 264. [2] Idem, p. 274. [3] Idem, p. 308. [4] Idem, p. 281.

[5] Idem, p. 303-304. [6] Idem, p. 254. [7] Idem, p. 256.

[8] Idem, p. 305, 306-307. [9] Idem, p. 250. [10] Idem, p. 254-255. [11] Idem, p. 250.

[12] Iosif Flaviu atribuie acest lucru, însă, urmaşilor lui Set, care „au descoperit înţelepciunea lucrurilor cereşti şi a astrelor care împodobesc tăria” şi care, „pentru ca oamenii să nu rămână fără aceste descoperiri, mai înainte ca ele să ajungă la îndemâna lor, fiindcă Adam le prezisese că toate erau sortite pieirii, fie prin pârjolul focului, fie prin prăpădul şi năvala apelor revărsate, ei au înălţat două coloane: una făcută din cărămizi, iar alta din piatră. Pe amândouă au fost scrise descoperirile lor, astfel încât, dacă potopul ploilor ar fi nimicit coloana din cărămizi, barem coloana din piatră, rămasă în picioare, să transmită oamenilor inscripţiile astronomice, înştinţându-i totodată că ele fuseseră săpate şi pe coloana de cărămizi. Coloana de piatră a dăinuit până azi în ţara Siriei.”

Cf. Flavius Josephus, Antichităţi iudaice, prefaţă de Răzvan Theodorescu, cuvânt asupra ediţiei, traducere şi note de Ioan Acsan, vol. I. Ed. Hasefer, Bucureşti, 2004, p. 14-15.

[13] Opere, p. 269.

[14] Idem, p. 284. [15] Idem, p. 315-316. [16] Idem, p. 251.

[17] Cf. Idem, p. 250-252. [18] Idem, p. 252.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén