Ce înseamnă: „dar ieșirea lui nu a spălat-o” [Par. lui Sal. 30, 12]?
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
Întrebări și răspunsuri teologice
(vol. 1)
*
23. Ce înseamnă: „dar ieșirea lui nu a spălat-o” [Par. lui Sal. 30, 12]?
Ieșirea omului din această viață e moartea. Și pentru ieșirea din această lume trebuie să ne spălăm sufletul prin lacrimi și prin pocăință și prin mărturisirea păcatelor noastre în fața Duhovnicului nostru. De aceea, cuvântul Dumnezeiescului Salomon: „dar ieșirea lui nu a spălat-o [τὴν δὲ ἔξοδον αὐτοῦ οὐκ ἀπένιψεν]” înseamnă: omul nu s-a pregătit creștinește pentru moarte. Și dacă nu ne pregătim pentru moarte așa după cum ne învață Biserica, ieșim nespălați, murdari, păcătoși din această viață.