Care este profeția hristologică din Eccl. 4?
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
Întrebări și răspunsuri teologice
(vol. 1)
*
34. Care este profeția hristologică din Eccl. 4?
Prin luminarea lui Dumnezeu, când am tradus capitolul al 4-lea din Ecclisiastis, mi-am dat seama că Eccl. 4, 14 este o profeție hristologică. Lucru pe care nu l-am mai citit nicăieri altundeva.
Textul e următorul: „Că[ci] din casa celor legați/ închiși va ieși [ca] să împărățească [ὅτι ἐξ οἴκου τῶν δεσμίων ἐξελεύσεται τοῦ βασιλεῦσαι], că[ci] încă și în[tru] împărăția lui s-a născut sărac [ὅτι καί γε ἐν βασιλείᾳ αὐτοῦ ἐγεννήθη πένης]”.
Care este casa celor legați sau închiși? Este lumea noastră. Căci noi eram închiși sub păcatele noastre și eram robi demonilor înainte de a ne răscumpăra Domnul și a ne curăți de ele. Și El S-a născut din casa oamenilor, fiind Dumnezeu și om, pentru ca să împărățească peste oameni. Și El S-a născut pe pământ ca un Împărat sărac, pentru ca să ne conducă spre mântuire întru marea Lui chenoză.
Dar, totodată, murind pe Cruce pentru păcatele noastre, El neavând păcat, S-a coborât în Iad și, din Iad, din casa celor legați, a ieșit să împărățească și împărățește peste întreaga Lui creație.