Cine este „cel mândru [cu] ochiul și nesățios [cu] inima” [Ps. 100, 5, LXX]?

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Întrebări și răspunsuri teologice
(vol. 1)

*

38. Cine este „cel mândru [cu] ochiul și nesățios [cu] inima” [Ps. 100, 5, LXX]?

Omul păcătos. Căci „cel mândru [cu] ochiul [ὑπερηφάνῳ ὀφθαλμῷ]” este cel care privește de sus, la modul disprețuitor ceea ce vede. El disprețuiește oamenii și ceea ce ei fac și au, pentru că se consideră „superior” lor, fără ca să le fie, de fapt, „superior”.

Dar, cu toată „distanțarea” sa aparentă față de oameni, omul mândru este în același timp și un „nesățios [cu] inima [ἀπλήστῳ καρδίᾳ]”. Pentru că el dorește tot ceea ce au bun alții. Dorește să acapareze totul. Iar cel mândru e și lacom, pentru că pretinsa „superioritate” e mereu în expansiune. Pentru a se „compara” cu alții are nevoie de tot mai mult. Și tocmai de aceea, cel mândru are nevoie de posesiuni tot mai multe pentru ca să se laude în neștire.

Psalmul 100, cf. LXX

1. Psalmul lui David. Milă și judecată Îți voi cânta Ție, Doamne.

2. Voi cânta și voi înțelege în cale fără prihană. Când vei veni către mine? Mergeam în nerăutatea inimii mele în mijlocul casei mele.

3. Nu am pus înaintea ochilor mei lucru fărădelege [și pe cei] făcând călcări ale legii i-am urât.

4. Nu s-a lipit mie inima necinstită, [iar] abătându-se de la mine, pe cel rău nu îl cunoșteam.

5. Pe cel care clevetește în ascuns [pe] aproapele său, pe acela îl alungam, [iar cu] cel mândru [cu] ochiul și nesățios [cu] inima, [cu] acesta nu mâncam împreună.

6. Ochii mei [sunt] peste cei credincioși ai pământului, [ca] să șadă ei împreună cu mine. Mergând în cale fără prihană, acela îmi slujea.

7. Nu locuia în mijlocul casei mele făcând mândrie. Grăind nedreptăți, nu s-a îndreptat înaintea ochilor mei.

8. Întru dimineți ucideam pe toți cei păcătoși ai pământului, [ca] să nimicesc din cetatea Domnului pe toți cei care lucrează fărădelegea.

Ecclisiastis, cap. 7, cf. LXX

1. [Mai] bun [este] numele decât uleiul cel bun și ziua morții decât ziua nașterii lui.

2. [Mai] bine [este] să mergi întru casa jalei [εἰς οἶκον πένθους][1] decât ca să mergi întru casa beției [εἰς οἶκον πότου]. Pentru că acesta [este] sfârșitul la tot omul[2] și cel care este viu va da [astfel] întru inima lui [καὶ ὁ ζῶν δώσει εἰς καρδίαν αὐτοῦ][3].

3. [Mai] bună [este] mânia decât râsul, că[ci] în[tru] răutatea feței se va îmbuna inima [ὅτι ἐν κακίᾳ προσώπου ἀγαθυνθήσεται καρδία].

4. Inima celor înțelepți [este] în[tru] casa jalei, iar inima celor nebuni [este] în[tru] casa veseliei.

5. [Mai] bine [este] să asculți certarea celui înțelept decât omul ascultând cântarea celor nebuni.

6. Că precum [este] glasul spinilor sub căldare, așa [este și] râsul celor nebuni. Și încă [și] aceasta [este] deșertăciune.

7. Că[ci] învinuirea cea neadevărată îl duce de colo până colo pe cel înțelept [ὅτι ἡ συκοφαντία περιφέρει σοφὸν] și îi strică vigoarea inimii lui [καὶ ἀπόλλυσι τὴν καρδίαν εὐτονίας αὐτοῦ].

8. [Mai] bun [este] sfârșitul cuvintelor decât începutul lui [lor și mai] bun [este] cel mult răbdător decât cel înalt [cu] duhul [ὑψηλὸν πνεύματι][4].

9. Să nu te grăbești în duhul tău [spre] a te mânia, că mânia în sânul celor nebuni se va odihni [ὅτι θυμὸς ἐν κόλπῳ ἀφρόνων ἀναπαύσεται].

10. Să nu zici: „Ce s-a făcut, că [în] zilele cele de dinainte [lucrurile] erau mai bune decât acestea [de acum]?!”. Că nu în[tru] înțelepciune ai întrebat despre aceasta.

11. Bună [este] înțelepciunea [dată] cu moștenire, [după cum] și prisosirea celor care văd soarele.

12. Că[ci], în umbra ei[5], înțelepciunea [este] ca umbra argintului, și prisosirea cunoașterii, a înțelepciunii, va face viu pe cel de la ea[6].

13. Vezi lucrurile lui Dumnezeu! Că[ci] cine va putea să-l împodobească, [pe cel] pe care Dumnezeu are să-l strice pe el?

14. În ziua bunătății, trăiește în bine! Și vezi, în ziua răutății! Încă [vezi] și împreună cu aceasta [și] armonia acestuia[7], pe care l-a făcut Dumnezeu pentru vorbire, ca nimic să nu afle omul după el[8].

15. Împreună cu toate [celelalte și pe acestea] le-am văzut în zilele deșertăciunii mele: este cel Drept pierind în[tru] dreptatea lui [ἔστιν Δίκαιος ἀπολλύμενος ἐν δικαίῳ αὐτοῦ] și este cel neevlavios rămânând în[tru] răutatea lui [καὶ ἔστιν ἀσεβὴς μένων ἐν κακίᾳ αὐτοῦ].

16. Nu fi drept [prea] mult [μὴ γίνου δίκαιος πολὺ] și nu fi înțelept [în] cele prisositoare [καὶ μὴ σοφίζου περισσά], ca nu cumva să fii copleșit [μήποτε ἐκπλαγῇς]!

17. Să nu fii neevlavios [prea] mult și nu fi aspru, ca să nu mori în nevremea ta [ἵνα μὴ ἀποθάνῃς ἐν οὐ καιρῷ σου]!

18. Bine [este] a te ține în aceasta[9] și încă de aceasta, [ca] să nu dezlegi mâna ta, că[ci] temătorilor de Dumnezeu le vor ieși toate.

19. Înțelepciunea îi va ajuta celui înțelept mai mult decât 10 stăpânitori care sunt în cetate.

20. Că nu este om Drept pe pământ [ὅτι ἄνθρωπος οὐκ ἔστιν Δίκαιος ἐν τῇ γῇ], care va face bine și nu va păcătui [ὃς ποιήσει ἀγαθὸν καὶ οὐχ ἁμαρτήσεται][10].

21. Și încă [și] întru toate cuvintele [καί γε εἰς πάντας τοὺς λόγους], pe care le vor grăi [οὓς λαλήσουσιν] [potrivnicii], să nu pui inima ta [μὴ θῇς καρδίαν σου], ca să nu auzi pe robul tău blestemându-te.

22. Că de cele mai multe ori [aceasta] te va înrăutăți pe tine [πονηρεύσεταί σε] și coborârile cele multe va [vor] face rău inimii tale [καὶ καθόδους πολλὰς κακώσει καρδίαν σου], că[ci], într-adevăr, și tu ai blestemat pe alții.

23. [Iar] toate acestea le-am încercat în[tru] înțelepciune [și] am zis: „Mă voi înțelepți”.

24. Și aceasta[11] s-a îndepărtat de mine [mai] departe decât [era], care era și [așa] adâncime adâncă [ὃ ἦν καὶ βαθὺ βάθος]. [Și] cine o va afla pe ea?

25. Eu am încercuit și inima mea [pentru ca] să cunosc și să iscodesc și să caut înțelepciune și sorțul [ψῆφον] și să cunosc neevlavia nebuniei [ἀσεβοῦς ἀφροσύνην] și asprimea și învăluirea.

26. Și eu am aflat-o mai amară decât moartea[12], [dimpreună] cu femeia, care este o pradă [θηρεύματα] și năvoade [sunt] inima ei [καὶ σαγῆναι καρδία αὐτῆς] [și] legăturile/ lanțurile [sunt în] mâinile ei [δεσμοὶ χεῖρες αὐτῆς]. Cel bun, înaintea feței lui Dumnezeu, se va smulge de la ea[13], dar, păcătuind, va fi prins în[tru] ea.

27. Vezi aceasta! [Căci] am aflat, a zis Ecclisiastisul, una [câte] una, [ca] să aflu gândul[14].

28. Pe care, încă [îl caut, și] l-a căutat sufletul meu și nu l-am aflat. [Că] am aflat un om[15] din mii [de oameni] și nu am aflat femeie în[tre] toate acestea[16].

29. Dar, iată, aceasta am aflat: ce a făcut Dumnezeu împreună cu omul cel Drept! Dar ei au căutat gânduri multe.


[1] În casa unde a murit cineva.

[2] Moartea e sfârșitul la tot omul.

[3] Cel care e viu și participă la înmormântarea cuiva își va smeri inima. Se va gândi și la moartea lui, cât și la păcatele sale.

[4] Îngâmfat, mândru, cu o mare părere despre sine.

[5] A prisosirii interioare, duhovnicești.

[6] Pe cel care e înțelept.

[7] A omului.

[8] Căci Dumnezeu nu a mai creat nimic superior omului, după ce l-a creat pe om. Căci doar pe el l-a dăruit cu rațiune și cu puterea de a vorbi pe pământ.

[9] În viață.

[10] Verset care a fost introdus în rugăciunea de la ectenia celor adormiți.

[11] Înțelepciunea.

[12] Neevlavia e mai amară decât moartea.

[13] Din aprinderea desfrânată pentru femeie.

[14] Înțelegerea.

[15] Un bărbat.

[16] Am găsit un bărbat evlavios, dar nu am găsit o femeie aidoma lui între mii de femei.