Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Întrebări și răspunsuri teologice
(vol. 1)

*

47. Care este actul sinodal prin care s-a declarat schisma de la 1054?

E actul întocmit sinodal sub conducerea Patriarhului Mihail I Chirularios [Μιχαήλ Α΄ Κηρουλάριος][1], care a fost Patriarh al Constantinopolului între 1043-1058[2] și care a murit în exil pe 21 ianuarie 1059[3]. Textul ortodox al hotărârii sinodale a fost editat de către romano-catolici în Sacrorum Conciliorum Nova et Amplissima Collectio, ed. Joannes Dominicus Mansi, col. 811-822, sub titlul: Pseudo Synodus Constantinopolitana sub Michaele Cerulario.

Însă Sinodul de la Constantinopolitan, din 1054, nu a fost un „fals” Sinod, ci aceasta este perspectiva romano-catolică asupra Sinodului. Pentru că ei nu îl acceptă ca pe un Sinod valid.

Textul ediției Mansi a fost preluat în PG 120, col. 735-748, și, mai întâi de toate, din el aflăm componența Sinodului care a hotărât schisma dintre Răsărit și Apus: ÎPS Teofanis al Cizicului, ÎPS Nichita al Calcedonului, ÎPS Lavrentios al Dirrahiului, ÎPS Antimos de Sidis, ÎPS Nicolaos de Pisinuntos, ÎPS Leontos de Miron, ÎPS Leontos al Trapezuntului, ÎPS Ioannis al Smirnei, ÎPS Evsevios al Adrianopolului, ÎPS Constantinos de Mitilinis, ÎPS Nicolaos de Honon, ÎPS Ipatios de Idruntos (toți aceștia fiind Mitropoliți), ÎPS Leontos de Caravizis și ÎPS Grigorios de Mesimvria (ultimii doi fiind Arhiepiscopi), președintele Sinodului fiind Patriarhul Mihail I Chirularios al Constantinopolui[4].

Și prima erezie pe care o osândește acest Sinod în hotărârea sa teologică este Filioque, ca una prin care s-au stricat Simbolul de credință al Bisericii și hotărârile dogmatice ecumenice anterioare[5].

După care a arătat faptul că celibatul preoților, care se practica în partea de apus a Bisericii, este necanonic[6], dovedind drept învățături nonscripturale atât Filioque, cât și celibatul preoților[7].

Iar dacă Filioque a fost caracterizat drept o blasfemie[8], Sinodul constantinopolitan de la 1054 a anatematizat jertfa liturgică romană, considerând-o Προζυμίτης/ pro-azimită și un nou Antihrist [νέος  Ἀντίχριστος]/ antihristică[9].

După care se arată alte erori ale Bisericii Romei: simonia, castrarea clericilor și a episcopilor, rebotezarea celor botezați valid, faptul că se declară în afara Bisericii grecești, adică a Bisericii lui Hristos, și a adevăratei jertfe liturgice și a Botezului, clericii au relații trupești înainte de slujirea liturgică, vorbesc de rău legea Sfântului Moisis, sunt pnevmatomahi [πνευματομάχοι] sau teomahi [θεομάχοι] – adică luptători împotriva Duhului Sfânt – prin erezia lui Filioque, respectă curăția iudaică trupească și oprește botezarea copiilor înainte de 8 zile de la nașterea lor, chiar dacă sunt în pericol de moarte, și le oprește pe femei de la Botez dacă sunt la menstruație, iar clericii își tund părul capului și își rad barba[10].

După care se amintește de faptul că Roma a anatematizat Biserica lui Hristos[11]. Și, în cele din urmă, Patriarhul Mihail anatematizează pe latinii care păcătuiesc în acest fel cu simoniacii, valesiinii, arienii, donatiștii, nicolaiții, sevirianii și maniheii, dimpreună cu toți ereticii și cu toți demonii[12].

Conform acestei surse[13], Sinodul constantinopolitan la care am făcut aici referire, a avut loc pe data de 20 iulie 1054 și a fost urmat de un al doilea, pe 24 iulie 1054, la care au participat 16 Mitropoliți și 5 Arhiepiscopi. Pentru că delegația romană „anatematizase” Biserica pe data de 16 aprilie 1054, într-o zi de sâmbătă, la ceasul Vecerniei[14].


[1] A se vedea: https://el.wikipedia.org/wiki/Μιχαήλ_Α΄_Κηρουλάριος.

[2] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Mihail_I_Cerularie. [3] Ibidem.

[4] PG 120, col. 736-737.

[5] PG 120, col. 737.

[6] PG 120, col. 739. [7] Ibidem.

[8] PG 120, col. 740.

[9] PG 120, col. 741.

[10] PG 120, col. 744. [11] Ibidem.

[12] PG 120, col. 745-746.

[13] Cf. https://el.wikipedia.org/wiki/Σχίσμα_του_1054.   [14] Ibidem.

Did you like this? Share it: