1. Și amintește-ți de Cel care te-a zidit pe tine în zilele tinereții tale, până unde nu au să vină zilele răutății! Și au să vină înainte[a ta] anii în[tru] care vei zice: „Nu este mie, în aceștia, voia [οὐκ ἔστιν μοι ἐν αὐτοῖς θέλημα][1][!]”,
2. până ce nu are să se întunece soarele și lumina și luna și stelele, și [nu] au să se întoarcă norii înapoia ploii,
3. în ziua [în] care au să se clatine paznicii casei și au să se strice oamenii puterii. Și s-au lenevit cei care macină, că[ci] s-au împuținat. Și se vor întuneca cele care văd în găuri [καὶ σκοτάσουσιν αἱ βλέπουσαι ἐν ταῖς ὀπαῖς].
4. Și vor închide ușa în piață [καὶ κλείσουσιν θύρας ἐν ἀγορᾷ], în slăbiciunea glasului celei care macină [ἐν ἀσθενείᾳ φωνῆς τῆς ἀληθούσης]. Și se va ridica întru glasul vrabiei [καὶ ἀναστήσεται εἰς φωνὴν τοῦ στρουθίου] și se vor smeri toate fiicele cântării [καὶ ταπεινωθήσονται πᾶσαι αἱ θυγατέρες τοῦ ᾄσματος].
5. Și încă dintru înălțime vor vedea și [vor fi] uimiri în cale [καὶ θάμβοι ἐν τῇ ὁδῷ]. Și are să înflorească migdalul. Și are să se îngrașe lăcusta. Și are să se împrăștie caperul [κάππαρις][2]. Că[ci] a mers omul întru casa veacului său [ὅτι ἐπορεύθη ὁ ἄνθρωπος εἰς οἶκον αἰῶνος αὐτοῦ] și i-au încercuit în piață pe cei loviți,
6. până ce nu are să se răstoarne funia argintului și [nu] are să se zdrobească împreună [cu] înflorirea aurului. Și are să se zdrobească citura/ ciutura de la fântână. Și are să se învârtă împreună roata de la groapă.
7. Și are să se întoarcă țărâna în pământ, [după] cum era [καὶ ἐπιστρέψῃ ὁ χοῦς ἐπὶ τὴν γῆν ὡς ἦν], și duhul[3] are să se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat pe el [καὶ τὸ πνεῦμα ἐπιστρέψῃ πρὸς τὸν Θεόν Ὃς ἔδωκεν αὐτό].
8. „Deșertăciune a deșertăciunilor”, a zis Ecclisiastisul. Toate [sunt] deșertăciune.
9. Și de prisos [este] că Ecclisiastisul a fost înțelept. Încă [și aceea că] a învățat cunoaștere împreună cu poporul. Și urechea va cerceta podoaba parabolelor [καὶ οὖς ἐξιχνιάσεται κόσμιον παραβολῶν].
10. Multe a căutat Ecclisiastisul [ca] să afle cuvintele voinței [λόγους θελήματος] și scriind dreptatea [καὶ γεγραμμένον εὐθύτητος] [și] cuvintele adevărului [λόγους ἀληθείας].
11. Cuvintele celor înțelepți [sunt] ca bețele ascuțite și ca cuiele sădindu-se [λόγοι σοφῶν ὡς τὰ βούκεντρα καὶ ὡς ἧλοι πεφυτευμένοι], care din strângeri s-au dat, de la un Păstor [οἳ παρὰ τῶν συναγμάτων ἐδόθησαν ἐκ Ποιμένος ἑνὸς], și de prisos [este luând] din ele.
12. Fiul meu, păzește-te să faci cărți multe [υἱέ μου φύλαξαι ποιῆσαι βιβλία πολλά], [că] nu este un sfârșit [οὐκ ἔστιν περασμός][al lor]! Iar cercetarea/ studiul mult [este] oboseală a trupului [καὶ μελέτη πολλὴ κόπωσις σαρκός].
13. Ascultă sfârșitul a tot cuvântul: Teme-te de Dumnezeu și păzește poruncile Lui! Că[ci lucrul] acesta [este pentru] tot omul.
14. Că[ci] Dumnezeu, împreună cu toată facerea, o va duce în[tru] judecată [ὅτι σὺν πᾶν τὸ ποίημα ὁ Θεὸς ἄξει ἐν κρίσει], în[tru] totul trecând cu vederea, chiar dacă [este] bine și chiar dacă [este] rău [ἐν παντὶ παρεωραμένῳ ἐὰν ἀγαθὸν καὶ ἐὰν πονηρόν].
[1] Cu sensul: „Nu este voia mea în ei. Nu îmi plac acești ani”.
[2] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Caper.
[3] Sufletul omului.
