Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Date: 6 decembrie, 2016

Părintele Profesor Alexandru Stan: un suflet mare și avid de cunoaștere

Pr. Prof. Dr. Alexandru Stan

Pr. Valentin Stoica a anunțat adormirea sa pe 20 noiembrie 2016, la ora 17. 26. Pe Facebook. Știrea a fost preluată de un extremist ortodox, care a scris un articol în ziua de 21 noiembrie 2016, în care și-a exprimat „bucuria” că a murit. Pe Basilica, mesajul de condoleanțe al Patriarhului a apărut pe 23 noiembrie 2016. Lucru curios, pentru că, de obicei, mesajele patriarhale apar înainte de îngroparea celui adormit și nu după îngroparea lui. Și din el aflăm că Părintele Profesor Alexandru Stan a adormit în ziua de 17 noiembrie 2016.

Adică prima știre despre moartea sa a apărut la 3 zile de la moartea sa, iar mesajul patriarhal a fost publicat la 6 zile de la moartea sa și la 3 zile după îngropare.

Pe saitul Facultății de Teologie Ortodoxă din București nu apare nicio mențiune despre moartea sa. De obicei, facultatea noastră își elogia profesorii defuncți, așa cum e și firesc să o facă.

Mai pe scurt, Părintele Profesor Alexandru Stan a fost înmormântat duminică, 20 noiembrie 2016, Slujba sa de prohodire s-a făcut în Biserica Sfântul Andrei Parva din București, după cum aflăm din articolul de pe Basilica…și Înmormântarea sa s-a făcut în tăcere, fără ca să fie o știre publică. Pentru că știrea a devenit publică pe Facebook, după ce a fost înmormântat.

Însă, la propriu, nu știu nici până azi…unde e înmormântat.

Dar acestea sunt datele post-factum. Ceea ce contează e omul. Omul și opera lui.

*

L-am cunoscut pe Părintele Profesor Alexandru Stan mai întâi prin scrisul său. Mă bucurasem să citesc traducerea sa eclesiologică din Sfântul Ciprianus al Cartaginei, în Studii Teologice nr. 3-4/ 1982. E vorba de Liber de unitate Ecclesiae. O carte care m-a inspirat mult la acea dată.

Apoi l-a înlocuit la catedra de Drept canonic pe Părintele Profesor Nicolae Dură, care plecase la Constanța. Și l-am cunoscut atunci în calitate de Profesor erudit, care, cu multă vioiciune și cu ironie fină, ne punea să răspundem la lucruri delicate și dificile din punct de vedere canonic.

Spre exemplu, la un examen, ne-a încurcat în chip și fel la gradele de rudenie, pentru că acestea sunt neapărate în viața preoțească. De ce? Pentru că, pe baza lor, știm dacă putem să cununăm sau nu un cuplu. Dacă cei doi sunt frați, veri primari, veri de-al doilea sau rude duhovnicești, din punct de vedere canonic nu îi putem cununa. Și el a insistat la examen pe această problematică, punându-ne să răspundem la tot felul de cazuri posibile.

Pentru că dorea ca noi să învățăm să gândim din punct de vedere canonic și nu să repetăm canoanele pe de rost. Adică să facem legături fine și profunde între dumnezeieștile canoane ale Bisericii, să le înțelegem în actualitatea de azi a Bisericii și nu să le aplicăm anistoric și după bunul plac.

Și avea dreptate! Pentru că dumnezeieștile canoane ale Bisericii sunt pline de teologie și de experiență duhovnicească și ele nu pot fi înțelese oricum, ci numai integrate în întreaga teologie și experiență a Bisericii.

Am terminat facultatea, nu ne-am mai întâlnit…dar am intrat o dată în Biserica sa, împreună cu soția mea, în mica Biserică Sfântul Ștefan de pe Calea Călărașilor…și când m-a văzut, m-a recunoscut și am stat de vorbă peste o jumătate de oră.

Și pentru că i-am spus că am intrat la doctorat și că și soția mea e la doctorat, ne-a vorbit despre munca sa de cercetare. Despre ce lucra atunci și dorea să publice. Însă din ce ne-a spus el atunci erau proiecte de ani de zile și nu de câteva luni. Și nu știu cât a realizat din ele. Dar la final ne-a spus că munca sa îi este cenzurată de un lucru: îl dor foarte mult picioarele, pentru că stă mult la masa de scris ca să scrie și să traducă.

Iar noi, care sufeream de aceeași boală a scrisului de cărți…i-am dat dreptate. Și atunci mi-am dat seama că Părintele Alexandru e omul studiului și al scrisului…și nu al vorbitului fără muncă de cercetare. Și asta l-a ridicat mult în ochii mei.

După prima întâlnire cu omul care studiază, am mai avut două întâlniri hotărâtoare cu dumnealui. Una la elogierea Prof. Remus, când am mâncat unul lângă altul la masă, iar alta, la o altă conferință, aproape de București, unde, la fel, am mâncat unul lângă altul. Și mi-a vorbit despre manuscrisele vechi românești pe care le studia și despre ce a mai publicat.

Nu știu însă unde și-a publicat ultimele cărți și ce în tiraj. Eu nu am dat de niciuna până acum. Mi se pare că mi-a spus (nu sunt sigur dacă așa e) că predă la Târgoviște și la Pitești. Poate le-a publicat acolo, în tiraje interne, mici.

Însă din detaliile pe care mi le-a dat mi-am dat seama că a făcut niște descoperiri aparte pe tărâmul istoriei teologice românești. Și am rămas frustrat că nu le pot citi, că nu pot să le am față în față, ca să văd despre ce e vorba.

Cum a rămas în inima mea? Ca un om viu, ca un căutător continuu de sensuri, de profunzimi. Un suflet mare într-un trup mic, un om cu viziune de ansamblu. Un om care nu se mulțumește cu răspunsuri simple, ci merge și caută la surse. Vorbea limba engleză ca un lord și avea o limbă română plină de miez. Și fiind un om sfătos, ți-ar fi vorbit ore în șir, dacă doreai să îl asculți. Dar dacă doreai să vorbești despre tine cu nesimțire, avea o ironie plină de sagacitate, care îți tăia macaroana…în aer. Mai înainte ca să îți dai seama.

Și pentru că se simțea ancorat în cunoaștere, păzit de ceea ce știa, de aceea era insuportabil pentru cei care doreau să polemizeze cu el. Pentru că nu suporta să îi dea lecții cineva, care era…ageamiu la nivel de înțelegere teologică.

Avea opinii personale puternice, cu unele nu eram și nu sunt de acord, dar mă binedispunea întotdeauna erudiția lui vie, pofta sa de viață, complexitatea problemelor pe care ți le punea în față.

Pentru că Profesorul Stan știa să te pună în încurcătură, dar Părintele Alexandru era milostiv cu tine, dacă vedea că ești sincer și cinstit și dorești să înțelegi anumite lucruri. Iar el sta cu tine de vorbă, pe limba ta, fiind unul dintre profesorii mei care știau să vorbească cu toate clasele sociale fără niciun complex. Pentru că fiind om de la țară și ajuns erudit în mod organic, de aceea știa să vorbească și cu sărac și cu bogat și cu erudit și cu neșcolit.

Pentru Biserica noastră, pentru școala de teologie românească și pentru mine, personal, adormirea sa e o mare pierdere. De ce? Pentru că omul acesta era un om liber care gândea liber. Era un erudit, un cercetător, un om de bine. Un om pentru oameni. Și poate că asta deranja la el: se gândea mult la oameni, dar, în același timp, spunea adevărurile în care el credea, cu prețul de a deranja pe toată lumea.

Eu îl port pe Părintele Alexandru, alături de toți profesorii și mentorii mei, în rugăciunea și în inima mea. Pentru că mă bucur să învăț de la oamenii erudiți, complecși, buni, iubitori ai Bisericii și ai neamului românesc.

Însă am regretul viu că nu am înregistrat o bună parte din experiența sa. Că nu am făcut interviuri cu el. Cum îmi pare rău că nu fac sau nu am posibilitatea să fac interviuri cu mulți dintre oamenii buni ai Bisericii noastre…și experiența lor se pierde.

Predica la 10 ani de online [6 decembrie 2016]

Iubiții mei[1],

când au trecut cei 10 ani de dăruire teologică la nivel online?…Parcă ieri începeam munca online, odată cu primul val de creatori de online ai României, și puțini credeau că am un plan…

Un plan editorial imens, pe ani de zile și că el va crește, aidoma unui arbore, în văzul tuturor. Pentru că din 6 decembrie 2006 și până în ziua de 1 octombrie 2009 am scris numai articole și predici și am derulat diverse proiecte online. Însă de la 1 octombrie 2009 blogul Teologie pentru azi a devenit o platformă teologico-culturală, pentru că am început să publicăm cărțile noastre[2], în mod gratuit, la nivel online. Scrise de mine și de soția mea, plus ale Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu, Părintele nostru duhovnicesc.

Și până la această oră am publicat 145 de cărți la nivel online, în văzul dumneavoastră, al tuturor, eu fiind pentru toate 145 editorul lor (adică corectorul, editorul și publicitatorul lor online), pe lângă scriitorul lor, când vine vorba de cărțile pe care eu le-am scris. Și acestea sunt doar o parte din cărțile mele și ale soției mele. Și ele au fost scrise și editate în grabă, printre picături, alături de Slujbe și alte îndeletniciri ale noastre, fără ca să renunțăm la predicare și la scrisul nostru zilnic în sistem online. Pentru că, bineînțeles, cărțile apar din când în când…pe când, zilnic, trebuie să edităm câte ceva. Și tot acest efort uluitor, cu harul lui Dumnezeu, l-am dus în inimă pe fiecare zi, coborând mintea în inima noastră, pentru ca să vă scriem și să vă învățăm și să vă educăm teologic.

Exigențele mele față de mine însumi au crescut pe fiecare zi. Cresc pe fiecare zi…Acum, recitind cărțile mele editate mai demult, nu mai îmi plac multe lucruri la ele și aș vrea să le reeditez într-o a doua ediție. Am găsit și găsesc litere lipsă, greșeli grafice, acum aș scrie altfel anumite lucruri, mai am altele de adăugat la aceleași cărți…

Însă una e să ai ce corecta, ce rectifica, pentru că acest lucru e ușor de făcut și îl poate face și altul pentru tine…și alta e să nu fi scris deloc aceste cărți. Ele s-au scris, scriu altele, scrisul e modul meu de a iubi adevărul și oamenii, de aceea ele mă personalizează continuu.

Și dacă le-am pus și le punem mereu înaintea dumneavoastră, spre citire și înțelegere, o facem pentru că credem în oameni, în schimbarea lor. Credem în faptul că oamenii se pot schimba. Și, mai ales, că fiecare are dreptul la schimbare, oricine ar fi și oriunde ar locui.

Și după cum spuneam și de curând, într-o predică a mea, mă bucur că tot mai mulți cititori ai noștri sunt de la țară și din localități mici, unde eu n-aș fi putut să ajung cu cărțile mele niciodată, chiar dacă le-aș fi publicat pe toate în foaie.

Căci care editură din România m-ar fi publicat pe mine, în ritmul în care eu m-am publicat de unul singur?

În 2016, am publicat 17 cărți până la această dată. Toate 17 însumează 3. 279 de pagini, editate de mine pe 2016 și incluse în cărți. Căci online am mai scris încă câteva sute, poate 2-3 mii de pagini.

În câte exemplare vreți să numărăm cele 3. 279 de pagini pe care le-am editat în 17 cărți? Câte un exemplar, din cele 17, înseamnă 3.279 de pagini. Haideți să zicem că aș fi publicat…500 de exemplare în foaie! Și înmulțim 3.279 de pagini cu 500. Rezultatul?  1.639.500 de pagini ar fi trebuit publicate, pentru ca cele 17 cărți să fie publicate în 500 de exemplare fiecare.

Dar dacă aș fi vrut un tiraj de 1.000 de cărți pentru fiecare în parte? Ar fi trebuit să se tipărească 3.279.000 de pagini. Câți copaci aș fi tăiat pentru atâtea milioane de pagini numai pentru acest an? Și cât ar fi cântărit 3 milioane de pagini, dacă le publicam în foaie? Unde aș fi pus toate aceste cărți în casă, dacă, pentru cele 145 de cărți, aș fi publicat măcar un tiraj de 500 de exemplare pentru fiecare?

Însă, vă asigur de acest lucru, cele 145 de cărți cântăresc…800 de megabaiți. Le puteți pune pe un stick de 2 giga și mai puneți și un film lângă ele, până la 2 G. Pentru că în format PDF atât cântăresc cărțile mele: 805 mb. Și ele se pot înmulți la nesfârșit și trimite oriunde în lume printr-un click, așa că nu vor fi „o povară” pentru computerul dumneavoastră.

Dar dacă le-ar fi editat o editură sau mai multe ar fi fost o povară pentru ele și le-ar fi luat ani mai mulți decât mie ca să le editeze. Apoi, în librării, numărul lor ar fi fost „bătător la ochi”, adică ar fi fost foarte multe. Căci, de obicei, scriitorii publică o carte la un an sau la mai mulți ani și nu publică mai multe cărți într-un an.

Însă eu scriu și public atât de mult…pentru că acesta e ritmul meu de lucru și nu fac „întreceri sportive” cu nimeni.

Dacă așa îmi trăiesc viața, de ce să spun că mi-o trăiesc…în pași de melc? Însă ritmul meu trepidant de lucru și de viață înseamnă un consum mare de energie și multă oboseală. O oboseală cronică, cu care mă îmbrac pe fiecare zi ca și cu un veșmânt liturgic și merg mai departe! Pentru că, numai dacă mergi mai departe, faci ceva, iar dacă contempli trecutul, ce ai făcut, rămâi numai cu „o bună părere de sine”.

Însă eu scriu ca să învăț, să mă învăț și să îi învăț și pe alții și nu pentru ca să „îi privesc de sus” pe alții. De aceea, neștiința mea e imensă pe lângă cunoașterea mea. Și de aceea eu merg mai departe, spre tot mai multă cunoaștere, pentru că nu mi-e de ajuns ce știu, ce am făcut, ce am înțeles. Iar după cum zilele nu se opresc în loc pentru noi, decât atunci când Dumnezeu ne pune moartea ca punct final al vieții de aici, de aceea nici eu nu mă opresc. Și, pe fiecare zi, încerc să fac câte ceva.

Și acest ceva, făcut pe fiecare zi se strânge, aidoma cu aruncarea în pușculiță a unui ban. Azi așa, mâine altceva…și astfel apar cărțile mele. Căci scriu la mai multe în același timp…și, când vrea Dumnezeu, se și termină cartea, cărțile…la care lucrez.

Iar dacă nu aș fi scris toate aceste gânduri, dacă nu aș fi cercetat toate aceste vieți și situații, le-aș fi uitat. Ele ar fi fost numai în mine și nu și în alții. Însă cartea universalizează experiența ta. Și binele universalizării informației constă în faptul că tot mai mulți se pot folosi de adevărurile pe care tu le-ai conștientizat.

Și ultimii 10 ani de creație online sunt o mărturie despre ce se poate face…dacă faci cu seriozitate.

Mulți au început să scrie online în 2006, când internetul s-a democratizat în România. Când el a putut fi folosit, la un preț foarte mic, ca bun casnic. Însă mulți s-au pierdut pe drum, pentru că și-au dat seama că dăruirea la nivel online costă timp și energie. Iar ei doreau să facă bani și nu să se dăruie în mod gratuit.

Însă câștigul onlineului înseamnă mai mult decât bani, recunoaștere publică, notorietate. Banii nu împlinesc niciodată, ci doar ajută la împlinirea ta, dacă știi să îi folosești ortodox, recunoașterea publică nu e doar miere, ci e și fiere, iar notorietatea produce și multe reacții adverse, de care eu m-am lovit din plin.

Dar onlineul, folosit teologic, înseamnă împlinire personală în comuniune. Eu m-am împlinit și am crescut prin tot ce am dăruit, dar împlinirea și creșterea mea teologică, duhovnicească, intelectuală și umană a ajuns și la alții și i-a iradiat și pe ei.

La nivel parohial am acționat doar local: s-au folosit doar cei care m-au auzit și cu care am discutat la modul personal. Dacă aș fi predat undeva, ca profesor: i-aș fi ajutat doar pe studenții mei. Și în orice altă structură aș fi fost încadrat, fără online, eram doar acolo unde vorbeam și acționam.

Însă, ca editor la nivel online, de acasă sau de la Biserică, de la bibliotecă sau de pe stradă, din tramvai sau din tren, eu pot scrie și publica online, pot discuta cu cei care mă comentează și pot fi al tuturor și scrie pentru toți, care mă apreciază sau nu, dar care pot lua aminte la ce spun eu. Pentru că onlineul universalizează prezența mea, pot fi oriunde și pentru oricine prezent prin ce gândesc, scriu și fac, și atunci impactul muncii mele e global, fără a fi mai puțin și zonal, acolo unde eu trăiesc, muncesc și slujesc.

Dar, în același timp, comunic, scriu și creez în parametrii timpului meu și nu la nivel periferic. Eu sunt aici, pentru toți, și nu doar pentru mine, familia mea și pentru parohienii mei. Și asta înseamnă că sunt responsabil față de toți cei care mă citesc și sunt deschis și îi iubesc pe toți cei care caută să cunoască și să trăiască ortodox.

Iar de 10 ani asta facem: ne cunoaștem și ne recunoaștem reciproc, pentru ca să Îl recunoaștem în noi și în așteptările noastre pe Dumnezeu, pe Cel căruia Îi slujim. Și, în același timp, cunoscându-ne unii pe alții și recunoscându-ne interior unii pe alții, știm cât facem și cât prețuim fiecare.

Dar, în același timp, e loc pentru mai mult. E loc pentru creștere. E loc pentru și mai multă maturitate. Și mediul online se maturizează pe fiecare zi, pentru că atât creatorii lui, cât și participanții la el înțeleg că aici nu ne jucăm, ci onlineul face parte din viața noastră cotidiană.

Însăși Biserica noastră românească a crescut în înțelegerea onlineului în ultimii 10 ani. A crescut foarte mult. Dacă la început era reticentă față de mediul online și considera că blogurile și spațiile de comunicare sunt o modă trecătoare, mai apoi și-a dat seama că noi, cei care comunicăm față către față, suntem aceia care comunicăm și online. Și dacă suntem responsabili în societate, vom fi responsabili și online pentru ce spunem și facem. Și că spațiul online nu înseamnă doar „un instrument”, printre altele, de misiune și de evanghelizare a lumii, ci onlineul e cel mai important spațiu de comunicare al lumii actuale și cel mai benefic spațiu de evanghelizare al întregii lumi din toată istoria lumii. Că prezența aici validează munca predicatorială a Bisericii, că dinamizează societatea și o unifică și e microfonul cel mai rapid și universal al Bisericii în lume.

Și cred că Biserica noastră, la nivel înalt, nu ar fi reevaluat onlineul, dacă nu ar fi văzut că se pot face lucruri cuceritoare la nivel online, pentru binele Bisericii și al tuturor.

Și la această reevaluare a mediului online cred că platforma Teologie pentru azi a contribuit din plin și contribuie pe fiecare zi. Pentru că aici, în spațiul meu și al soției mele de creație, se văd din plin roadele benefice ale specializării.

Căci fiecare dintre noi, pe măsura specializărilor sale, dobândite în cadrul studiilor universitare și postuniversitare sau în particular, ne pronunțăm și scriem și aprofundăm diverse perioade istorice, diverse personalități, diverse probleme științifice. Și într-un mod minunat, din voia lui Dumnezeu și din purtarea Sa de grijă, avem și proiecte majore și comune de lucru, ca traducerile patristice și Viețile Sfinților. Proiecte care ne împlinesc și vă împlinesc pe toți, cu siguranță, pentru că toți învățăm de la Sfinții lui Dumnezeu.

Așa că azi, la 10 ani de online, roadele se văd online, dar și în oameni. Sau, mai ales în oameni. Pentru că oameni de peste tot sunt interesați zilnic de ceea ce scriem și publicăm și vor să vadă aceste lucruri.

Și le mulțumesc tuturor acelora care vor să fie, pe fiecare zi, alții, și nu se mulțumesc cu puțin sau deloc!

Vă mulțumesc tuturor acelora care ne citiți, ne încurajați, ne comentați, ne ajutați prin rugăciunile și respectul dumneavoastră!

Faptul că, de vreo 2-3 ani, s-au rărit multele injurii și manifestări nesimțite la adresa noastră, din partea unor prieteni sau neprieteni, e un lucru matur. Un lucru benefic pentru mediul online, pentru că e loc pentru fiecare.

Pentru că noi nu îi invităm pe oameni să ne admire, ci să ne întreacă.

Dacă poți mai mult, dacă ești mai bun, dacă scrii mai bine, dacă traduci mai bine…dovedește-o! Nu e nevoie să îi înjuri, să îi drăcui, să te cerți cu cei care fac ceva anume. Dacă poți mai mult, fă mai mult și mai bine decât cei pe care…îi detești sau cărora le găsești noduri în papură!

Așa că le mulțumesc și celor care s-au liniștit în ceea ce ne privește. Nu urâm pe nimeni, nu escrocăm pe nimeni, nu râvnim să luăm epoleții nimănui.

Ci, aici, noi ne manifestăm în ritmul nostru spre binele tuturor și suntem o îmbrățișare a tuturor.

Însă le mulțumesc, în mod special, celor care ne-au ajutat, ne-au protejat, ne-au iubit în toți acești ani. Nu se poate face nimic bun decât în comuniune. Pentru acest lucru vă mulțumim și vă suntem recunoscători.

Iar cum Sfântul Nicolaos al Mirelor Lichiei e pentru noi începutul dăruirii, predica de acum e darul meu pentru dumnevoastră, pentru toți cititorii noștri, și vă asigur că sunteți în rugăciunile mele continuu. Pentru că eu mă rog ca citirile dumneavoastră să rodească în dumneavoastră, cu harul lui Dumnezeu, ca să fie sămânța schimbării fundamentale a dumneavoastră.

La mulți ani, să primiți de la Dumnezeu multă putere de muncă, multă bucurie și pace, și să vă rugați și pentru noi, cei care vă slujim în fiecare zi! Amin.


[1] Scrisă în ziua de 5 decembrie 2016, zi cu soare, frumoasă, de luni, cu 6 grade la ora 13.00.

[2] A se vedea: http://www.teologiepentruazi.ro/category/cartile-online-ale-familiei-piciorus/.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén