Zi: 22 decembrie 2016

Iubiții mei[1],

Hristos S-a născut!

S-a născut în Bitleemul sau Vitleemul Iudeii [Βηθλεὲμ τῆς Ἰουδαίας] [Mt. 2, 1, BYZ] după umanitatea Sa, pentru că, după dumnezeirea Lui, El S-a născut din Tatăl mai înainte de veci [In. 1, 1], după cum, tot din Tatăl și tot mai dinainte de veci, S-a purces Duhul Sfânt [In. 15, 26]. Pentru că Dumnezeul nostru este treimic, e Treime de persoane veșnice, Care trăiesc într-o comuniune și într-o iubire desăvârșite [I In. 4, 8], iar Cel care S-a întrupat pentru noi și pentru mântuirea noastră a fost Fiul Unul-născut al Tatălui[2], Care, în timp, prin naștere mai presus de fire, S-a făcut și Fiul Fecioarei Maria.

Și tocmai pentru că S-a născut mai presus de fire, El nu a stricat fecioria ei, și numai ea, cea mai sfântă persoană a umanității, este în același timp Maică și Fecioară, Fecioară și Maică. După cum Fiul ei este singura persoană care este în același timp Dumnezeu și om, căci este singura persoană cu două nașteri: una din veci și alta în timp, una din Tatăl Său și alta din Maica Sa, Pururea Fecioara Maria.

– Însă, de ce S-a întrupat Fiul Tatălui și S-a făcut om ca noi, afară de păcat?

– Pentru că atunci „când S-a întrupat și a devenit om, El a re-creat întreaga fire umană și ne-a dat-o nouă dintr-o dată, împreună cu mântuirea. Așa că ceea ce noi am pierdut în Adam (quod perdideramus in Adam)  și anume chipul și asemănarea lui Dumnezeu (secundum imaginem et similitudinem esse Dei), pe acestea le-am recăpătat în Hristos Iisus (in Christo Jesu reciperemus)”[3]. Căci omul trebuia „să se re-facă (replasmare) pe sine și, [în același timp], să dea prețul victoriei (bravium victoriae). Și era imposibil ca el să câștige mântuirea odată ce căzuse sub povara păcatului. Fiul însă le-a făcut pe amândouă și fiind Cuvântul lui Dumnezeu, S-a coborât de la Tatăl și S-a întrupat, oprind păcatul și odată cu el și moartea, împlinind tot planul prestabilit al mântuirii noastre”[4].

Iar când Sfântul Irineos [Εἰρηναῖος][5] spune că Domnul a re-creat în persoana Sa firea noastră umană, el spune că Domnul a sfințit-o și a îndumnezeit-o, pentru că a umplut-o de slava Lui cea veșnică. În așa fel încât firea Lui umană, asumată din trupul Maicii Domnului, s-a făcut mediu de iradiere a slavei Sale pentru întreaga umanitate și întreaga Sa creație.

Și El S-a făcut Prunc pentru noi, pentru ca să-l sfințească pe om din prima clipă a vieții lui pământești și până în ultima sa clipă trăită aici, pe pământ. Adică pentru a ne da nouă posibilitatea să ne sfințim din primele zile ale vieții noastre și să trăim o viață sfântă și fără de prihană.

Căci nu puteam să facem acest lucru fără Hristos Domnul, pentru că eram robi ai păcatului, ai Satanei și ai morții. Dar de când El, Mântuitorul nostru, a refăcut firea noastră în persoana Lui divino-umană, prin întreaga Lui operă răscumpărătoare și mântuitoare pentru noi, de atunci noi luăm har și putere din umanitatea Lui transfigurată pentru ca să ne curățim și să ne sfințim și noi viața noastră, aici, în Biserica slavei Sale. De aceea, noi nu putem trăi uman cu adevărat, decât în relație cu Dumnezeu, Cel care ne întărește și ne umple de har spre acest lucru.

Însă, pentru a crește în Hristos, pentru a crește în sfințenia Lui, trebuie să fim mai întâi de toate prunci în Hristos. Trebuie să fim răscumpărați și sfințiți de El prin Botez, prin Mirungere și prin Euharistie, pentru ca să ne facă locașuri duhovnicești ale Sale. Și noi ajungem intimi ai lui Dumnezeu numai aici, în Biserica Sa, pentru că aici trăim cu Dumnezeu, cu Sfinții și cu Îngerii Lui și cu toți confrații noștri, care, ca și noi, se hrănesc cu aceleași cuvinte și cu aceleași Taine și Slujbe ale Bisericii.

Și cu toții începem pruncia duhovnicească prin Botez, iar toată viața Bisericii e o creștere continuă a noastră în înțelegerea tainelor lui Dumnezeu și în viața curată. Căci noi, deopotrivă, trebuie să aflăm teologia Bisericii din Biserică, să o înțelegem și să o avem în inima noastră cu adevărat, propovăduită și înțeleasă în mod desăvârșit, dar, în același timp, noi trebuie să fim biserici vii ale lui Dumnezeu, în care teologia Lui să lumineze ca o lumină pusă în sfeșnic. Și nu putem fi duhovnicești, dacă nu trăim duhovnicește. Nu putem fi ai lui Dumnezeu, dacă nu trăim zilnic în ritmul teologiei și al vieții Bisericii lui Dumnezeu. Și cum nu putem fi la zi cu informațiile despre lumea noastră, dacă nu ne informăm continuu, tot la fel nu putem fi ai Bisericii lui Dumnezeu în mod sporadic, ci în mod zilnic.

Căci râvna vieții noastre, care trebuie să fie plină de teologie sfântă, trebuie să fie râvna pentru Biserică. Fiecare dintre noi trebuie să ne întrebăm „ce am făcut și facem pentru Biserica lui Dumnezeu” și „cine suntem noi în Biserica Lui”. Pentru că fiecare suntem chemați în Biserica Lui și Domnul are pentru fiecare o lucrare anume. Așa că nimeni nu poate să spună că este „exclus”, pentru că Dumnezeu ne cheamă pe toți în Biserica Lui și pentru toți El are o lucrare.

Însă care e lucrarea noastră? La ce am fost și suntem noi chemați de Dumnezeu?

Și eu pot să spun acum că chemarea mea a fost pentru Preoție, pentru ca să Îi slujesc Lui ca Preot. Și am fost hirotonit Preot și Îi slujesc Lui ca Preot în Biserica Sa. Mai mulți pot să spună că au fost chemați să fie Monahi, pentru că sunt Monahi, iar și mai mulți pot să spună că au fost chemați la Căsătorie, pentru că sunt căsătoriți și au familiile lor și, ca mireni, sunt prezenți mereu în Biserica Lui.

Însă acestea sunt chemările noastre fundamentale, cărora mulți le-am dat deja curs, iar mulți dintre copiii și tinerii de acum le vor da curs în curând. Numai că Dumnezeu ne cheamă pe fiecare zi la ceva anume. El nu vorbește cu noi doar o dată în viață, ci El vorbește zilnic. Și, în conștiința noastră, El ne luminează zilnic și ne vorbește zilnic și ne îndrumă zilnic să facem anumite lucruri.

Și întrebarea mea e aceasta: facem tot ceea ce Dumnezeu ne luminează? Ne lăsăm noi conduși de El în fiecare zi? Căci El ne cere lucruri punctuale. Ne cere lucruri pe care le putem face în fiecare zi. Când vedem oameni suferinzi, El ne cere să avem milă de ei, să ne rugăm pentru ei și să îi ajutăm într-un fel anume. El ne îndeamnă să venim la Slujbele Bisericii, ne îndeamnă să citim, să ne rugăm, să mergem în pelerinaj, să ne spovedim, să ne împărtășim cu El des, să îi iertăm pe oameni, să îi înțelegem, să îi iubim.

Adică El ne cheamă pe noi, cei care suntem membri ai Ierarhiei Bisericii, Monahi și Mireni, cheamă întreaga Biserică, pe fiecare zi, la slujirea Lui. El ne pune mereu în slujire. Și această stare de continuă lucrare e starea vieții eclesiale. Pentru că Biserica nu doarme niciodată, chiar dacă fiecare avem nevoie de somn pentru sănătatea vieții noastre. Când unii dorm, alții se trezesc, iar Sfinții și Îngerii lui Dumnezeu din cer, care fac parte din Biserica Lui, sunt mereu în rugăciune pentru noi. Iar Domnul, Capul Bisericii, nu doarme niciodată, ci El e prezent și în somnul și în starea noastră de trezvie, îndemnându-ne mereu la a fi activi, la a fi energici în viața noastră, pentru că viața noastră e una eclesială. E una bisericească, e viața cu Dumnezeu.

De aceea, că suntem sau nu suntem prezenți la Dumnezeiasca Biserică zi de zi, noi trebuie să fim și să trăim întotdeauna la modul eclesial. Noi trebuie să facem din viața noastră o viață bisericească, care e condusă de voia lui Dumnezeu. Și oriunde suntem și orice facem noi trebuie să gândim la binele Bisericii, care e binele întregii lumi. Pentru că întreaga lume e chemată să intre în Biserică. Și noi suntem responsabili nu numai pentru mântuirea noastră, ci și pentru mântuirea întregii lumi.

– Însă ce putem să facem noi pentru…mântuirea întregii lumi?

– Putem să ne sfințim viața pentru mântuirea întregii lumi! Căci dacă vom căuta sfințirea noastră, atunci ne vom umple de rugăciune, de fapte bune, de intenții luminoase, iubitoare față de tot omul și astfel, sfințindu-ne pe noi, ajutăm întreaga umanitate și întreaga creație a lui Dumnezeu. Pentru că omul și creația sunt chemați de Dumnezeu ca să fie casă duhovnicească a lui Dumnezeu, ca Dumnezeu să împărățească în toți și în toate.

Și dacă trăim cu conștiința că toți trebuie să intre în Biserică, atunci privim mântuirea universalist și nu strict naționalist și nici nu suntem revanșarzi față de alții, de altă etnie sau de altă credință, ci căutăm iertarea și pacea lui Dumnezeu pentru toți.

Pentru că Iisus Hristos, Domnul nostru, S-a făcut Prunc pentru noi ca noi să ne facem prunci pentru El. Și Tradiția Bisericii ne spune că pruncul pe care l-a chemat la Sine și l-a pus în mijlocul lor ca exemplu [Mt. 18, 2] a fost Sfântul Sfințit Mucenic Ignatios [Ἰγνάτιος] Teoforul [Θεοφόρος][6]. Pentru ca lor și nouă să ne ceară același lucru: „Amin zic vouă, dacă nu aveți să vă întoarceți și să fiți ca pruncii, nu aveți să intrați întru Împărăția cerurilor [Ἀμὴν λέγω ὑμῖν, ἐὰν μὴ στραφῆτε καὶ γένησθε ὡς τὰ παιδία, οὐ μὴ εἰσέλθητε εἰς τὴν Βασιλείαν τῶν οὐρανῶν]” [Mt. 18, 3, BYZ].

– Însă ce ne-a cerut Domnul, atunci când ne-a spus să fim ca pruncii [ὡς τὰ παιδία]?

– Ne-a cerut să fim simpli, fără de răutate, fără de viclenie în mintea noastră, buni și curați la inimă. Căci pruncii nu lucrează conștient patimile în ei înșiși, chiar dacă se manifestă pătimaș când e vorba de hrană și de plăcere, reacționând imediat la ce nu le place sau la lucrurile care le produc durere. Însă nouă Domnul ne cere să ajungem prunci la suflet nu prin neștiință, nu prin nelucrare, nu prin pasivitate, ci tocmai prin teologie și prin asceză și prin toată fapta cea bună cerută de Dumnezeu. Căci desăvârșirea vieții creștine e tocmai simplitatea pruncească a vieții duhovnicești, când ajungi să gândești, să simți și să trăiești simplu și frumos. Pentru că a fi ca pruncul înseamnă a ajunge cineva nepătimaș și văzător de Dumnezeu, fără de răutate în viața lui, fără de mânie, iubindu-i pe toți și rugându-se pentru toți. Și la această stare duhovnicească nu se ajunge prin lene și prin neștiință, ci prin cunoaștere teologică, prin curățire continuă de patimi, prin simplificarea continuă a vieții noastre.

Și vă rog să-L priviți aici pe Domnul Iisus Hristos ca Prunc[7]! Ca Prunc veșnic.

Ce observăm? Observăm că El e un Prunc cu trăsături foarte mature. Și există reprezentări iconice cu trăsături și mai mature.

Ca, spre exemplu, acestea[8]:

În care Pruncul Iisus e bătrân la față, chiar dacă e recent născut.

Și e reprezentat iconic în acest fel, pentru ca să ne arate că „nu e un prunc oarecare”, că „nu e un simplu om”, ci e Fiul lui Dumnezeu Cel veșnic, Care S-a făcut Prunc pentru noi și pentru mântuirea noastră.

Pentru că Biserica ne cere ca raportarea noastră față de Pruncul Iisus să fie plină de evlavia noastră față de Fiul lui Dumnezeu întrupat și să nu avem față de El atitudinea pe care o avem noi față de copiii abia născuți. Față de El, Cel abia născut, nu trebuie să fim sentimentali și condescendenți, nu trebuie să fim plini de dulcegării, ci plini de evlavie și de cutremurare sfântă, pentru că Cel neîncăput se face om pentru noi, ca pe noi să ne mântuiască.

Și dacă am înțelege ce mare și cutremurător eveniment a fost întruparea Lui, acest singur lucru nou sub soare, când Dumnezeu S-a făcut om, raportarea noastră la acest praznic și colindele noastre și masa noastră de praznic și tot modul nostru de a fi ar fi pline de înfiorare sfântă și de candoare dumnezeiască.

Căci praznicul de astăzi nu pune accentul pe nașterea de prunci, ci pe creșterea lor în sfințenie. Nașterea Domnului cere copii sfinți de la noi și, ca noi înșine, părinții lor, să fim Sfinți. Pentru că Cel ce Se naște e Sfântul lui Dumnezeu, e Fiul Tatălui, iar viața pe care El ne-o cere e de totală dăruire lui Dumnezeu.

Evanghelia zilei [Mt. 2, 1-12][9], însă, se grăbește și ea, cum s-a grăbit Evanghelia duminicii trecute, care ne-a spus esența evenimentului de astăzi: că El S-a născut din pântecele Fecioarei Maria, a Maicii Sale [Mt. 1, 18, 25]. Pentru că în prim-plan nu mai avem nașterea Lui, ci confirmarea ei prin „magii din răsărituri [μάγοι ἀπὸ ἀνατολῶν]” [Mt. 2, 1, BYZ]. Care vin în Ierusalim, conduși de steaua Lui [Αὐτοῦ τὸν ἀστέρα], și întreabă despre Împăratul iudeilor [Βασιλεὺς τῶν ἰουδαίων] [Mt. 2, 1-2, BYZ].

Și împăratul Irodis [Ἡρῴδης] îi strânge pe arhierei și pe cărturari și îi întreabă despre numele localității unde Sfinții Profeți au spus că are să Se nască Hristos [Mt. 2, 3-4]. Și ei i-au spus adevărul: în Bitleemul Iudeii, potrivit profeției Sfântului Miheas [Μιχαιας] de la 5, 1 [Mt. 2, 5-6]. Iar magii au fost conduși de steaua cea prea minunată, de Îngerul Domnului, „care mergea înaintea lor [προῆγεν αὐτούς], până, venind [ἕως ἐλθὼν], a stat deasupra, [acolo] unde era Pruncul [ἔστη ἐπάνω οὗ ἦν τὸ Παιδίον]” [Mt. 2, 9, BYZ].

Pentru că Dumnezeu ne conduce întotdeauna la El Însuși și la Biserica Sa, dacă vrem cu adevărat acest lucru. Și sunt neserioși și mincinoși cei care spun că Dumnezeu i-a condus spre cine știe ce pseudo-biserică, pentru că El nu ne conduce niciodată spre moarte, ci numai spre viață. El ne conduce întotdeauna numai spre Biserica Sa, spre singura sa Biserică, Biserica Ortodoxă, și numai demonii ne conduc spre pseudo-biserici. Căci dacă ne lăsăm înșelați de demoni, pentru că ne plac viața păcătoasă și patimile noastre, nu vom înțelege și nici accepta niciodată viața Bisericii. Pentru că viața Bisericii e o continuă omorâre a patimilor din noi, ca să trăim duhovnicește, împreună cu Dumnezeu.

Însă Magii, cei trei, care au fost călăuziți de steaua Lui, din păgâni s-au făcut creștini și vestitori ai Domnului. Pentru că ei I s-au închinat Lui și i-au adus daruri [Mt. 2, 11] și nu L-au trădat lui Irodis, ci s-au întors în țara lor ca vestitori ai Lui [Mt. 2, 12].

Despre ce se mai păstrează din darurile Magilor am scris aici[10]. Vă rog să recitiți acest articol!

Însă pe noi ne cheamă Domnul ca să ne dăruim cu totul Lui. Căci darul cel mai mare pe care I-l putem aduce lui Dumnezeu e viața noastră trăită în sfințenia Lui.

Așadar, iubiții mei, praznicul cel prea mare al zilei de azi e despre viața în sfințenie! Căci Domnul Se face Prunc pentru ca noi să trăim sfânt încă din pruncia noastră. Căci de aceea S-a făcut Prunc: ca să ne spună că El nu desconsideră nicio vârstă a vieții noastre și că, la orice vârstă, noi putem să Îi slujim Lui.

Și nu avem nicio scuză, dacă nu ne botezăm copiii de mici și nu îi învățăm să Îi slujească Lui și oamenilor. Pentru că Domnul vrea să ne învețe și în pruncie și în copilărie și în adolescență și în tinerețe și la maturitate și la bătrânețe și la adânci bătrâneți cum să Îi slujim Lui și oamenilor.

Căci la fiecare vârstă a vieții noastre noi înțelegem ceva mai mult din voia lui Dumnezeu și din relația cu El, dar El, pentru oricare vârstă, e mereu Același și ni se dăruie în mod deplin.

El Se unește cu noi, ca prunci, în apa Botezului. Se unește cu totul și ni se dă cu totul în Euharistia Sa. Însă noi, toată viața și toată veșnicia vom înțelege din ce în ce mai mult ce a făcut și face El în viața noastră, dar nu vom epuiza niciodată înțelegerea lucrării Lui cu noi.

Tocmai de aceea, nu e de ajuns să ai 18 sau 45 de ani ca să…Îl înțelegi pe Dumnezeu. Pentru că El depășește la orice vârstă puterea noastră de înțelegere și de iubire și de urmare a voii Lui.

Și e o atitudine arogantă față de cunoașterea lui Dumnezeu, aceea care afirmă că Dumnezeu „poate fi înțeles” de la o anumită vârstă.

Nu, Dumnezeu nu poate fi înțeles de la nicio vârstă, pentru că înțelegerea Lui e abis nesfârșit! Ci, din marea lui milostivire, El ne luminează pe noi ca să Îl putem înțelege întrucâtva și pentru ca să Îl iubim și să Îi urmăm Lui. Și cunoașterea Lui din Biserică, potrivit Scripturii și Tradiției, e o introducere la cunoașterea personală a lui Dumnezeu.

Și noi nu trebuie să confundăm cunoașterea Lui din cărți cu cunoașterea Lui din relația vie și neîntreruptă cu El. Pentru că ceea ce citim noi trebuie să devină conținutul relației noastre cu El, căci pe acelea trebuie să le avem în inima noastră în relația noastră cu Dumnezeu. Pentru că El ne curățește și ne luminează și ne sfințește pe noi în interiorul persoanei noastre și nu ne sfințește „în afara” persoanei noastre sau „în veșnicie”, așa după cum fabulează protestantismul și neoprotestantismul.

Tocmai de aceea mântuirea noastră este ontologică și conștientă, e o schimbare și o transfigurare ontologică, personală, a sufletului și a trupului nostru, pentru că e o umplere conștientă a noastră de slava lui Dumnezeu. Căci noi trăim mântuirea noastră, adică toate schimbările harice din noi, cu mulțumire și cu recunoștință, fiind conștienți de ele și slăvind pe Dumnezeu pentru ele, pentru că tot ceea ce face El în noi e mântuitor.

Noi ne rugăm, postim, priveghem, citim, facem lucruri bune…dar Dumnezeu e Cel care ne schimbă prin ele. El ne schimbă prin slava Lui.

Noi ne rugăm, spunând cuvinte din sufletul nostru, dar El ne umple de slava Lui. Noi postim, abținându-ne de la cele potrivnice postului, dar El lucrează în noi curăția și frumusețea Lui duhovnicească. Căci una sunt rugăciunea și postul după aspectul lor văzut, și altceva sunt după aspectul lor nevăzut. Că noi suntem văzuți spunând cuvinte sau nemâncând anumite mâncăruri…dar nevăzutul rugăciunii și al postului e slava lui Dumnezeu care coboară în noi, pe care o simțim duhovnicește și o conștientizăm cu multă bucurie sfântă.

De aceea, orice Slujbă o trăim cu El, orice lucru îl facem cu El și orice masă o mâncăm cu Dumnezeu. Pentru că ne sfințim pentru El, ca să fim proprii Lui, știind că niciodată nu vom fi proprii Lui cu adevărat. Dar ne sfințim pentru El și ne apropiem de El cu evlavie și cu dor nespus, pentru ca să ne împărtășim cu Domnul nostru și să avem viață în noi, viața Lui cea veșnică.

Așa stând lucrurile, iubiții mei, mă bucur că v-ați spovedit și împărtășit tot mai mulți în acest dumnezeiesc post și că, și astăzi, v-ați umplut de slava lui Dumnezeu! Căci așa după cum v-am tot spus și v-o repet mereu, nu există bucurie mai mare pentru un Preot, decât aceea de a-i vedea pe cei credincioși spovedindu-se și împărtășindu-se. Pentru că de aici începe toată viața liturgică și bisericească autentică a unui ortodox.

Dacă te spovedești și te împărtășești des, atunci te umpli de multă iubire pentru Dumnezeu și îți place viața curată, îți place să dăruiești, să faci milostenie, să postești, să citești cărți sfinte, să vorbești lucruri duhovnicești. Căci Domnul, prin unirea cu El, ne învață toate aceste lucruri prin iubirea pentru El. El ne învață să Îl iubim și cum să Îl iubim: făcând numai bine.

Și de aceea eu insist pe acest început bun, adică pe spovedire și împărtășire deasă, pentru că vreau să trăiți bisericește viața dumneavoastră și nu lumește.

Vă doresc multă bucurie și pace și înțelepciune în viața dumneavoastră! Dumnezeu să binecuvinteze viețile și mesele noastre de sărbătoare și să ne învețe să fim buni și milostivi în tot ceea facem! La mulți ani și numai bine! Amin.

---

[1] Scrisă în dimineața zilei de 21 decembrie 2016, zi de miercuri, înnorată, cu 1 grad la ora 10.00.

Sfânta Icoană a Nașterii Domnului de deasupra a fost pictată de Sfântul Andrei Rubliov și am preluat-o de aici: http://nektolukas.ru/wp-content/uploads/2009/01/rozdestvo-hristovo_rublev.jpg.

A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Andrei_Rubliov.

A fost pictată în anul 1405, cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Andrei_Rubliov#/media/File:Nativity_(15th_c.,_Annunciation_Cathedral_in_Moscow).jpg.

[2] Cf. Simbolului de la Nicea, apud Enchiridion symbolorum et definitionum, ed. Henricus Denzinger, Ed. Sumtibus Stahelianis, Wirceburgi, 1854, p. 9.

[3] Sfântul Sfințit Mucenic Irineu al Lyonului, Aflarea și respingerea falsei cunoașteri sau Contra ereziilor, vol. 2, trad. din l. engl., introd. și note de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Teologie pentru azi, București, 2007, p. 98.

Cartea poate fi downloadată de aici: http://www.teologiepentruazi.ro/2009/11/23/sfantul-sfintit-mucenic-irineu-al-lyonului-contra-ereziilor-vol-2/.

[4] Idem, p. 98-99.

[5] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Irenaeus.

[6] Viețile Sfinților pe luna decembrie, ed. BOR 2000, p. 404. A se vedea și http://www.synaxarion.gr/gr/sid/1492/sxsaintinfo.aspx.

[7] Sfânta Frescă am preluat-o de aici: http://2.bp.blogspot.com/-4X0-OwybLgk/T6wcmj0Ba7I/AAAAAAAAEGI/9EOW0Kw-fjY/s1600/DSC01817.JPG.

[8] Prima Sfântă Frescă e de aici: https://s-media-cache-ak0.pinimg.com/originals/1e/80/1b/1e801ba5f9c97ef2015703f3ecf619ae.jpg, a doua e de aici: http://www.golden-ship.ru/_ph/272/2/582321788.jpg.

[9] Cf. Sfânta și Dumnezeiasca Evanghelie, ed. BOR 1983, p. 309.

[10] A se vedea: http://www.teologiepentruazi.ro/2009/12/26/posteritatea-darurilor-celor-trei-magi/.