Sfântul Ambrosius al Mediolanului, Fragmente din Comentariul la Cântarea Cântărilor [4]
Traduceri patristice
vol. 6
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Sfântul Ambrosius, Episcop de Mediolanum
(340-397, pomenit pe 7 decembrie în Biserica Ortodoxă)
*
(Vers. 9) „Cât de frumoși s-au făcut obrajii tăi, asemenea turturelei, gâtul tău precum colierele”. Fața este mai liberă, acolo unde este conștiința/ cunoașterea iubirii [charitatis conscientia]; iar a purta jugul lui Hristos este dulce, dacă gândești a fi o podoabă a gâtului tău, nu o povară. Așadar, ridică-ți ochii tăi întotdeauna la Domnul tău și caută-L pe Dumnezeu, ca să-L afli. Înalță gâtul, poartă coliere, nu lanțuri/ legături[1]. […]
„Obrajii asemenea turturelei”: ca să poarte semnele smereniei. „Colierele gâtului” înalță credința libertății. Căci este luat jugul lui Hristos și de aceea gâtul nu este apăsat de acesta, ci înălțat[2].
(Vers. 10) „Asemănările aurului”, zice, „îți vom face ție, potrivit cu podoabele argintului, până când împăratul va fi în înclinarea/ aplecarea/ lăsarea pe spate a Sa [in declinatione sua]”. […] Și astfel precum aurul cel bun, așa Biserica, când e persecutată, nu simte scădere/ înfrângere, ci crește mai mult strălucirea ei, până când vine Hristos întru Împărăția Sa și Își pleacă capul Său în credința Bisericii. Care, când venise către oile pierdute ale casei lui Israil, nu a avut unde să-Și plece capul Său, dar acum înmiresmează credința și de aceea zice Biserica: „Nardul meu și-a dat mireasma lui”. Și zice [astfel] așteptând mai înainte răsplătirea. Miroase mirul harului, întru care Fecioara a născut și Domnul Iisus Și-a asumat taina întrupării[3].
(Vers. 12-13) „Legătură de smirnă [este] mie fratele meu [colligatio guttae frater meus mihi], în mijlocul sânilor mei va rămâne [in medio uberum meorum manebit]” sau „va locui [commorabitur]”. Mai înainte într-adevăr zisese că nardul său îi dăduse ei mireasma Mirelui și că prin mirul cu care unsese, primise mireasma mirului Său, iar acum zice: Fratele meu mă înmiresmează cu smirnă, și cu aceasta [fiind] nerăspândită, fără să o lase împrăștiată, ci legată și strânsă [colligatam et constrictam], întru care, desigur, mireasma dulceții înseși [odor ipsius suavitatis] este redată cu mai multă tărie și putere [densior reddatur et vehementior].
Și aici se zice ca să fie astfel: în mijlocul sânilor mei locuiește și rămâne [commoratur et commanet] și face odihna și rămânerea Sa [requiem ac mansionem Suam] în locul pieptului meu [pectoris mei].
„Legătură de smirnă”, se spune, „[este] verișorul meu [consobrinus meus], ciorchine de cypros [este] mie fratele meu [botrus cypri frater meus mihi], între mijlocul sânilor mei se va odihni [inter media ubera mea requiescet]”. Căci primind Domnul Iisus trup, S-a legat pe Sine cu lanțurile iubirii, și nu numai prin mădularele noastre și patimile/ suferințele firești [ale firii umane, pe care le-a asumat, afară de păcat], ci chiar S-a legat/ S-a unit cu crucea [cruci junxit]; și de aceea, precum ciorchinele în credința Bisericii, [așa] și harul se odihnește în cel cuvios [sicut botrus in Ecclesia fide, et morali requiescit gratia].
„Nardul cyprosului [este] verișorul meu în viile lui Engaddi”. Dacă căutăm oarecare loc al ținutului care este în Iudea, se spune astfel [că este] locul în care se face mir [opobalsamum[4] gignitur], [iar] dacă [căutăm] interpretarea [cuvântului Engaddi], în latină înseamnă ispită/ încercare [tentatio]. În acele vii cu adevărat este lemn [un arbore], pe care, dacă poți să-l înțepi, izvorăște mir, acesta este rodul lemnului.
Dacă nu este crestat lemnul, nu miroase astfel și nu înmiresmează. Când însă a fost înțepat/ împuns [compunctum] de mâna meșterului/ făcătorului [de mir], atunci picură lacrimă [lacrymam distillat]. Precum și Hristos în acea ispitire/ încercare, răstignit pe lemn, a înlăcrimat poporul [illacrymabat populum], ca să spele păcatele noastre, și din rărunchii/ din adâncurile milostivirii Sale [de visceribus misericordiae Suae] a vărsat/ a izvorât mir [fundebat unguentum], zicând: „Tată, iartă-le lor, pentru că nu știu ce fac!” (Lc. 23, 34).
Așadar, atunci, împungând cu lancea în Lemn[ul Vieții], a ieșit din El sânge și apă, mai dulce decât tot mirul, din Jertfa primită de Dumnezeu; în toată lumea vărsându-se mireasma sfințirii. Și ca mirul din arbore, astfel puterea ieșea din trup, pentru care zice: „Simt o putere că a ieșit din Mine” (Lc. 8, 46).
De aceea se spune în mod explicit mir [opobalsamum], pentru că, prin înțeparea lemnului, mirul iese/ izvorăște [balsamum erumpit] prin gaura înțepăturii.
Așadar, [fiind] înțepat/ împuns Iisus, se revarsă mireasma iertării păcatelor și a mântuirii.
Căci și mic/ strâns [constrictus] era, când Cuvântul S-a făcut om, și sărac S-a făcut, când bogat era, pentru ca noi să ne îmbogățim din sărăcia Aceluia. Puternic era și S-a dat pe Sine spre a fi disprețuit, astfel încât Irodis Îl disprețuia pe El și își bătea joc de El. Mișca pământul și atârna pe lemn. Cârmuia cerul prin întuneric și Se răstignea pe pământ și răstignit era. Pleca capul și Cuvântul Își dădea duhul [exibat Verbum]. Gol era și pe toate le umplea. S-a pogorât Dumnezeu, s-a înălțat omul[5].
Cuvântul S-a făcut trup, pentru ca trupul să ceară pentru sine tronul Cuvântului, în dreapta lui Dumnezeu [ut caro sibi Verbi solium in Dei dextera vindicaret]. Rănit era și revărsa mir. Se auzea gândacul [scarabaeus[6] audiebatur] și era cunoscut ca Dumnezeu[7].
[1] În sensul: fii liber, nu rob păcatului.
[2] PL 15, col. 1963.
[3] PL 15, col. 1963-1964.
[4] În latină, „opobalsamentum” este un loc plantat cu arbori din care se produce mir.
[5] PL 15, col. 1964.
[6] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Scarabaeus.
Poate că e vorba de gândacii care mișunau pe jos, în locul unde era răstignit Hristos, care era un loc al gunoaielor.
Un alt Sfânt, Sfântul Ieronim, spune că Hristos S-a născut în gunoi, pentru că staulul este locul unde se adună bălegarul/ gunoiul.
Cu alte cuvinte, Hristos S-a născut și a murit în gunoi, pentru noi, El fiind Dumnezeul care ne-a zidit și ne-a mântuit pe noi.
[7] PL 15, col. 1964-1965.