Psalmul 101, cf. LXX
1. Rugăciunea celui sărac, când are să fie istovit și înaintea Domnului are să își verse rugăciunea lui.
2. Ascultă, Doamne, rugăciunea mea și strigarea mea către Tine să vină!
3. Să nu-Ți întorci fața Ta de la mine, [ci] în care zi am să mă necăjesc, pleacă urechea Ta către mine! În care zi am să Te chem, îndată auzi-mă!
4. Că s-au sfârșit ca fumul zilele mele și oasele mele ca lemnul de foc s-au ars.
5. A fost lovită ca iarba și s-a uscat inima mea, că am uitat să mănânc pâinea mea.
6. De glasul suspinului meu s-a lipit osul meu cărnii mele [ἐκολλήθη τὸ ὀστοῦν μου τῇ σαρκί μου].
7. Asemănatu-m-am pelicanului celui singur [ὡμοιώθην πελεκᾶνι ἐρημικῷ], făcutu-m-am ca stârcul de noapte în locul casei [ἐγενήθην ὡσεὶ νυκτικόραξ[1] ἐν οἰκοπέδῳ].
8. Privegheat-am și m-am făcut ca o vrabie singură pe acoperiș.
9. Toată ziua mă ocărau vrăjmașii mei și cei care mă laudă pe mine împotriva mea se jurau.
10. Că cenușă ca pâine am mâncat și băutura mea cu plâns amestecam,
11. de la fața urgiei Tale și a mâniei Tale. Că ridicându-mă, m-ai coborât.
12. Zilele mele ca umbra s-au plecat și eu ca iarba m-am uscat.
13. Iar Tu, Doamne, întru veac rămâi și pomenirea Ta întru neam și [în] neam.
14. Tu, ridicându-Te, vei milui Sionul, că vremea [este] să-l miluiești pe el, că vine vremea.
15. Că au binevoit robii Tăi [pentru] pietrele lui și de țărâna lui le va fi milă.
16. Și se vor teme neamurile de numele Domnului și toți împărații pământului de slava Ta.
17. Că va zidi Domnul Sionul și Se va arăta în[tru] slava Lui [καὶ ὀφθήσεται ἐν τῇ δόξῃ Αὐτοῦ].
18. Privit-a la rugăciunea celor smeriți și nu a disprețuit rugăciunea lor.
19. Să se scrie aceasta întru neamul viitor! Și poporul, cel care este zidit [acum], va lăuda pe Domnul.
20. Că a privit din înălțimea cea sfântă a Lui. Domnul din cer pe pământ a privit,
21. [ca] să audă suspinul celor încătușați [și] să dezlege pe fiii celor omorâți
22. [și ca] să vestească în Sion numele Domnului și lauda Lui în Ierusalim,
23. când are să se adune popoarele împreună și împărații [pentru] a sluji Domnului.
24. Răspuns-a Lui în calea tăriei Lui: „Puținătatea [τὴν ὀλιγότητα] zilelor mele vestește-o mie!
25. Să nu mă iei la mijlocul zilelor mele, [căci] în neam de neamuri [sunt] anii Tăi”.
26. Dintru începuturi, Tu, Doamne, pământul l-ai întemeiat [κατ᾽ ἀρχὰς Σύ Κύριε τὴν γῆν ἐθεμελίωσας] și lucrurile mâinilor Tale sunt cerurile [καὶ ἔργα τῶν χειρῶν Σού εἰσιν οἱ οὐρανοί].
27. Ele vor pieri, iar Tu vei rămâne. Și toți ca un veșmânt se vor învechi [καὶ πάντες ὡς ἱμάτιον παλαιωθήσονται] și ca o mantie se vor schimba ei și vor fi schimbați [καὶ ὡσεὶ περιβόλαιον ἀλλάξεις αὐτούς καὶ ἀλλαγήσονται].
28. Iar Tu același ești și anii Tăi nu se vor sfârși.
29. Fiii robilor Tăi se vor sălășlui și sămânța lor întru veac va fi îndreptată.
[1] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Night_heron.
Preacucernice Părinte Dorin, nu putem citi prima parte a psalmului acesta ca pe o dovadă că asceza este necesară și că Sfinții, în perioada Vechiului Testament, înțelegeau pocăința ca asceză, ca și Sfinții Bisericii noastre, mai târziu? Mă gândesc la o dovadă împotriva neoprotestanților, care susțin că trebuie doar să te botezi la ei și că nu e nevoie de nicio asceză pentru a te pocăi, pentru că Hristos a făcut totul în locul nostru.
Însă aici, în acest psalm, este vorba despre a priveghea, de a slăbi de post, de a vărsa lacrimi multe pentru că l-ai mâniat pe Domnul, adică exact așa cum citim la Sfinții noștri Părinți. Și probabil că mai sunt multe alte mărturii și în Vechiul Testament, după cum și în Noul Testament Domnul Hristos cere mereu pocăință adevărată. Și apropo, cred că neoprotestanții nu merită numele de „pocăiți” și că cei care i-au numit astfel au fost niște ortodocși indolenți și neștiutori.
Sărut-mâna, binecuvântați!
Doamnă Anastasia,
întotdeauna pocăința a fost înțeleasă ca asceză! Iar asceza cuprinde tot ceea ce spune psalmul și observați și dumneavoastră.
Da, neoprotestanții nu sunt niște oameni „pocăiți”, ci doar niște oameni cărora le place să creadă despre ei că sunt…„pocăiți”!
Dacă vrem să vedem ce înseamnă pocăința, atunci să citim Viața Sfântului Antonios cel Mare, astăzi pomenit, scrisă de Sfântul Atanasios cel Mare. Acolo vom vedea și pocăință și lupte cu demonii, dar și vedenii dumnezeiești și daruri duhovnicești primite în urma pocăinței. Și a adormit la vârsta de 105 ani, după ce, la vârsta de 100 de ani l-a înmormântat pe Sfântul Pavlos Tebeul, care a adormit la vârsta de 115 ani.
Și după atâta nevoință, ne spune Sfântul Atanasios cel Mare, Patriarhul Alexandriei, Sfântul Antonios cel Mare a adormit sănătos și lucid și cu toți dinții în gură.
Numai bine, doamnă! Vă mulțumesc pentru comentariu!