Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

istanbul escort istanbul escort beylikduzu escort istanbul escort

Zi: 19 ianuarie 2017

Psalmul 88, cf. LXX

1. [Psalmul] înțelegerii lui Etan israilitisul [Αιθαν τῷ Ισραηλίτῃ]

2. Milele [τὰ ἐλέη] Tale, Doamne, întru veac le voi cânta. Întru neam și [în] neam voi vesti adevărul Tău în [cu] gura mea.

3. Că ai zis: „Întru veac mila se va zidi [și] în ceruri se va pregăti adevărul Tău”.

4. „Pus-am făgăduință celor aleși ai Mei, juratu-M-am lui David, robul Meu:

5. Până veacului [întru veac] voi pregăti sămânța ta și voi zidi întru neam și [până în] neam tronul tău”. [Pauză psalmică].

6. Mărturisi-vor cerurile minunile Tale, Doamne, și adevărul Tău în adunarea Sfinților.

7. Că cine în nori va fi asemenea Domnului și cine se va asemăna Domnului în fiii lui Dumnezeu [ἐν υἱοῖς Θεοῦ]?

8. Dumnezeu slăvindu-Se în sfatul Sfinților. Mare și înfricoșător [este] peste toți cei dimprejurul Lui.

9. Doamne, Dumnezeul Puterilor, cine [este] asemenea Ție? Puternic ești Doamne și adevărul Tău [este] împrejurul Tău.

10. Tu stăpânești puterea mării și mișcarea valurilor ei Tu o îmblânzești [καταπραΰνεις].

11. Tu ai smerit ca pe un rănit pe cel mândru și în brațul puterii Tale ai risipit pe vrăjmașii Tăi.

12. Al Tău [ale Tale] sunt cerurile și al Tău este pământul, lumea și deplinătatea ei Tu le-ai întemeiat [τὴν οἰκουμένην καὶ τὸ πλήρωμα αὐτῆς Σὺ ἐθεμελίωσας].

13. Miazănoapte și mările Tu le-ai zidit. Taborul [Θαβωρ] și Ermonul [Ερμων] în numele Tău se vor bucura.

14. Brațul Tău [este] cu putere. Să se întărească mâna Ta [și] să se înalțe dreapta Ta!

15. Dreptatea și judecata [sunt] pregătirea tronului Tău, mila și adevărul va [vor] merge înaintea feței Tale.

16. Fericit [este] poporul care cunoaște strigăt [de bucurie]. Doamne, în lumina feței Tale vor merge

17. și în numele Tău se vor bucura toată ziua și în dreptatea Ta se vor înălța.

18. Că lauda puterii lor Tu ești și în bunăvoirea Ta se va înălța cornul nostru.

19. Că al Domnului [este] ajutorul și al Sfântului lui Israil, Împăratul nostru.

20. Atunci ai grăit în vedenia celor Cuvioși ai Tăi și ai zis: „Pus-am ajutor în[tru] cel tare [și] înălțat-am pe cel ales din poporul Meu.

21. Aflat-am pe David, robul Meu, [și] în uleiul cel sfânt al Meu l-am uns pe el.

22. Căci mâna Mea îi va ajuta lui și brațul Meu îl va birui pe el [καὶ ὁ βραχίων Μου κατισχύσει αὐτόν].

23. Cel vrăjmaș nu va folosi în[tru] el [οὐκ ὠφελήσει ἐχθρὸς ἐν αὐτῷ] și fiul fărădelegii nu va adăuga să facă rău lui.

24. Și voi zdrobi pe vrăjmașii lui de la fața lui și pe cei care îl urăsc pe el îi voi întoarce.

25. Și adevărul Meu și mila Mea [vor fi] cu el și în numele Meu se va înălța cornul lui.

26. Și voi pune în mare mâna lui și în râuri dreapta lui.

27. El Mă va chema pe Mine: «Tatăl meu ești Tu, Dumnezeul meu și apărătorul mântuirii mele».

28. Și Eu cel întâi-născut îl voi pune pe el, cel înalt pe lângă împăraților [împărații] pământului.

29. Întru veac îi voi păzi lui mila Mea și făgăduința Mea cea credincioasă lui.

30. Și voi pune întru veacul veacului sămânța lui și tronul lui ca zilele cerului [καὶ τὸν θρόνον αὐτοῦ ὡς τὰς ἡμέρας τοῦ οὐρανοῦ].

31. [Și] dacă au să lase fiii lui legea Mea și judecăților Mele [după judecățile Mele] nu au să meargă,

32. dacă dreptățile Mele vor spurca și poruncile Mele nu au să le păzească,

33. voi cerceta în toiag fărădelegile lor [ἐπισκέψομαι ἐν ῥάβδῳ τὰς ἀνομίας αὐτῶν] și în bice păcatele lor [καὶ ἐν μάστιξιν τὰς ἁμαρτίας αὐτῶν].

34. Dar mila Mea nu am să o risipesc de la el și nici nu am să fac nedreptate în[tru] adevărul Meu

35. și nici nu am să spurc făgăduința Mea și pe cele care ies din buzele Mele nu am să le lepăd.

36. Odată am jurat în cel Sfânt al Meu. Voi minți lui David?

37. Sămânța lui întru veac va rămâne și tronul lui ca soarele înaintea Mea

38. și ca luna întărită întru veac și martor credincios în cer”. [Pauză psalmică].

39. Dar Tu ai lepădat [Σὺ δὲ ἀπώσω] și ai disprețuit [καὶ ἐξουδένωσας] [și] ai amânat pe unsul/ hristosul Tău [ἀνεβάλου τὸν χριστόν Σου].

40. Ai răsturnat făgăduința robului Tău, spurcat-ai întru [pe] pământ sfințirea lui.

41. Dărâmat-ai toate gardurile lui, pus-ai frică [peste] fortărețele lui.

42. Jefuitu-l-au pe el toți cei care merg pe cale [și] s-a făcut ocară vecinilor lui.

43. Înălțat-ai dreapta vrăjmașilor lui [și] i-ai veselit pe toți vrăjmașii lui.

44. Întors-ai ajutorul sabiei lui și nu l-ai ajutat pe el în război.

45. Nimicit-ai din curăția lui [și] tronul lui întru pământ l-ai coborât.

46. Micșorat-ai zilele vremii lui [și] ai vărsat peste el rușine. [Pauză psalmică].

47. Până când, Doamne, Te vei întoarce întru sfârșit [și] vei aprinde ca focul urgia Ta?

48. Adu-Ți aminte care [este] ființa mea! Căci nu în zadar i-ai zidit pe toți fiii oamenilor.

49. Cine este omul care va trăi și nu va vedea moarte [și] își va izbăvi sufletul lui din mâna Iadului? [Pauză psalmică].

50. Unde sunt milele Tale cele vechi, Doamne, pe care le-ai jurat lui David în[tru] adevărul Tău?

51. Adu-Ți aminte, Doamne, de ocara robilor Tăi, pe care am îndurat-o în sânul meu [de la] multe neamuri!

52. Pe care au ocărât-0 vrăjmașii Tăi, Doamne, [cu] care au ocărât schimbarea unsului/ hristosului Tău [οὗ ὠνείδισαν τὸ ἀντάλλαγμα τοῦ χριστοῦ Σου].

53. Binecuvântat [este] Domnul întru veac. Să se facă! Să se facă!

Sfântul Ambrosius al Mediolanului, Fragmente din Comentariul la Cântarea Cântărilor [8]

Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfantul Ambrosius al Mediolanului

Sfântul Ambrosius, Episcop de Mediolanum
(340-397, pomenit pe 7 decembrie în Biserica Ortodoxă)

*

„Duceți-mă în casa vinului”. De la îndestulările pregătite, caută să meargă mai departe către un alt locaș, întru care să ia harul tainelor și dulceața bucuriei [mysteriorum gratiam et laetitiae capiat suavitatem]. Și de aici urmând mai departe adevărata călătorie, zice: „rânduiți/ puneți în mine iubire”. Bun lăcaș, [acolo] unde este plinirea iubirii [plenitudo charitatis]. […]

„Întăriți-mă”, zice, „în miruri, îngrădiți-mă/ împrejmuiți-mă în [cu] meri”. Ai alte lăcașuri [mansiones], spre care Biserica înaintează cu bucurie [cum delectatione succedit]. Aceste lăcașuri sunt ale lui Hristos și ale mormântului [sunt Christi et sepulturae], în care rănită este Biserica, dar cu rana iubirii [vulnere charitatis]. Căci rană este ceea ce Hristos a primit, dar mir [unguentum] este ceea ce a vărsat.

Măr [pomum] este ceea ce a atârnat [pe lemnul Crucii], pe acest Măr L-a gustat Biserica [gustavit Ecclesia] și a zis: „Și rodul Lui dulce [este] în gâtlejurile mele”. Și ca să știi că Măr este Domnul [pomum est Dominus], ai citit mai sus: „precum mărul în[tre] copacii pădurii, astfel [este] verișorul meu”.

Și noi mărturisim rana, când vestim pe Hristos răstignit, dar suntem bună mireasmă lui Dumnezeu, deoarece Crucea lui Hristos [este] sminteală pentru iudei, nebunie pentru greci, dar pentru noi este puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu.

Cu această rană este rănită Biserica, când vestește moartea Mântuitorului său, dar această rană este a iubirii. De fapt, cine nu crede, neagă, [dar] cine iubește, mărturisește. Maniheul neagă, creștinul mărturisește, și de aceea s-a scris: „Mai de folos sunt rănile prietenului decât săruturile binevoitoare ale vrăjmașului” (Par. 27, 6). Deci frumos zice Biserica: „Pentru că eu sunt rănită de iubire”.

Să ne dezbrăcăm mădularele noastre [în fața] rănii celei bune [bono vulneri], să ne dezbrăcăm [în fața] Săgeții alese, [căci] Săgeata aceasta este Hristos care zice: „m-a pus pe Mine precum săgeata aleasă [Posuit Me sicut sagittam electam]” (Is. 49, 2)[1]. […]

„Stânga Lui este sub capul meu și dreapta Lui mă va cuprinde”. Și aceste lăcașuri sunt pe calea împărătească a Bisericii care înaintează. „Căci multe sunt lăcașurile la Tatăl Meu” (In. 14, 2). Mărturisește Domnul Iisus: „Și iată vin și vă chem pe voi” (ibidem). Bun lăcaș al înțelepciunii și bun lăcaș, fie în stânga Lui, fie în dreapta, pentru că este calea împărătească.

Și de aceea vestitorii înțelepți zic: „Pe calea împărătească vom merge, nu ne vom abate în dreapta, nici în stânga, până când nu vom trece/ traversa hotarele tale” (Num. 22, 17).

Aceasta au zis vestitorii trimiși de Moisis la împăratul Edom, adică cel pământesc, pentru că toate cele pământești, fie în dreapta, fie în stânga, rele sunt.

Rău lăcaș [este] nebunia, rău lăcaș [este] nestăpânirea. Și de aceea evreul traversează/ trece de aceste lăcașuri, nu se abate către ele, ci trece [mai departe], ca să ajungă la stânga și la dreapta înțelepciunii, și în acestea rămâne, unde [sunt] bogățiile simplității [divitiae simplicitatis], unde [este] slava, unde este lungimea vieții. „Căci lungimea vieții [este] în dreapta Lui”, cum zice Salomon (Par. 3, 16): „iar în stânga Lui bogății și slavă” (ibidem). În dreapta este viață, în stânga odihnă[2]. […]

„Stânga Lui este sub capul meu și dreapta Lui mă va cuprinde”. Aceasta grăiește mireasa despre Hristos, sufletul despre Cuvântul lui Dumnezeu. Dar Hristos este și Cuvântul lui Dumnezeu și Înțelepciunea.

Așadar, fericit sufletul pe care îl cuprinde Înțelepciunea. Mare este mâna Înțelepciunii, mare [este] dreapta [Ei], cuprinde întreg sufletul. Căci întreg este păzit, [acela] care este logodit Cuvântului lui Dumnezeu.

Căci întregimea înțelepciunii [plenitudo sapiantiae] [este] a te teme de Dumnezeu [timere Deum], deci sufletul care se teme de Dumnezeu în întregime se păzește prin paza însăși.

Înțelepciunea trimite stânga Sa sub gâtul lui, iar dreapta întru cuprinderea/ îmbrățișarea lui. Și desigur, oricare dintre brațele Ei este întins spre folos. […] „În dreapta lungimea vieții [este], iar în stânga bogățiile și slava” (Par. 3, 16)[3]. […]


[1] PL 15, col. 1971.

[2] PL 15, col. 1972.

[3] Ibidem.

Antim Ivireanul: avangarda literară a Paradisului [123]

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

Antim Ivireanul: avangarda literară a Paradisului. Viața și Opera (2010)

Partea întâi, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a, a 47-a, a 48-a, a 49-a, a 50-a, a 51-a, a 52-a, a 53-a, a 54-a, a 55-a, a 56-a, a 57-a, a 58-a, a 59-a, a 60-a, a 61-a, a 62-a, a 63-a, a 64-a, a 65-a, a 66-a, a 67-a, a 68-a, a 69-a, a 70-a, a 71-a, a 72-a, a 73-a, a 74-a, a 75-a, a 76-a, a 77-a, a 78-a, a 79-a, a 80-a, a 81-a, a 82-a, a 83-a, a 84-a, a 85-a, a 86-a, a 87-a, a 88-a, a 89-a, a 90-a, a 91-a, a 92-a, a 93-a, a 94-a, a 95-a, a 96-a, a 97-a, a 98-a, a 99-a, a 100-a, a 101-a, a 102-a, a 103-a, a 104-a, a 105-a, a 106-a, a 107-a, a 108-a, a 109-a, a 110-a, a 111-a, a 112-a, a 113-a, a 114-a, a 115-a, a 116-a, a 117-a, a 118-a, a 119-a, a 120-a, a 121-a, a 122-a.

***

Din aceste exemple, cât şi din cele ce vor mai urma, se poate observa cât de mult a încercat Antim Ivireanul să ofere un discurs care să se preteze la pretenţiile vremii sale, dar mai ales, cât de mult era un gânditor şi un exeget el însuşi.

În logica celor afirmate mai sus, am spune că şi următoarele sentinţe sunt rodul cugetării antimiene: Şi nu numai singură mărirea lui Hristos veseliia ochii ucenicilor, ce şi a lui Moisi şi a lui Ilie, carii, împreună cu Domnul să arătase a fi cuprinşi de lumina şi de mărirea aceia. Că precum nu era slobod înaintea împăratului Artaxerx a întra cineva îmbrăcat în sac, aşa nu s-au cuvenit nici înaintea Împăratului celui vecinic a sta slugile Lui, fără numai a fi îmbrăcate în lumină şi în strălucire [1].

Autorul nostru are obiceiul de a interpreta în sens creştin şi unele pilde morale împrumutate din istoria antică păgână sau din istoria bizantină, prin care întâmplări reale capătă nu numai un sens moral, ci devin apte şi de un comentariu alegoric sau duhovnicesc.

Această hermeneutică a realităţii, a istoriei concrete, nu este întâmplătoare, pentru că ea vrea să dovedească faptul că Dumnezeu este Cel care conduce lumea şi care îi conferă sens şi că până în cele mai neînţelese şi mai absurde situaţii – după percepţia umană –‚ există un sens înalt şi o învăţătură de extras din ele.

Astfel, să vă spuiu ce au răspuns Tiveriu chesarul unui tânăr, carele pentru multele lui răutăţi să afla la închisoare şi să căzniia ticălosul multă vreme în legături, cu foame, cu sete, întru întunerecul puşcăriei. Şi, de vreme ce cunoştea că nu iaste pentru dânsul nicio nădejde de mântuire, au cerşut de la împăratul, cu mare rugăminte, să poruncească să-i dea moarte, pentru ca să se mântuiască din caznile ce pătimiia, căruia i-au zis Tiverie: „Tu încă n-ai aflat har înaintea ochilor miei şi-mi ceri o facere de bine ca aceasta”.

Şi de vreme ce un vinovat n-are îndrăzneală înaintea împăratului celui pământesc, măcar să-i ceară moarte, dară noi, că suntem vinovaţi înaintea a tot puternicului Împăratului Dumnezeu şi încărcaţi de grele păcate, cum pohtim să asculte Dumnezeu rugăciunea noastră şi să dea bunătăţile ce cerem?[2].

Şi iarăşi: Via filosoful, mergia odată pre mare cu corabiia şi era împreună cu el, nişte oameni răi. Şi, apucându-i furtună mare, era să piară. Iar oamenii cei răi au început a să ruga dumnezeilor lor, să-i mântuiască din nevoe. Iar filosoful le-au zis: rogu-vă, tăceţ, să nu vă priceapă care cumva dumnezeii că sunteţ aici, că adevărat vă va cufunda. Asemenea zic şi eu cătră păcătoşii ce să roagă, că mai bine iaste să tacă, decât cu buzele lor cele spurcate, să aducă rugăciuni, cătră Dumnezeu la nevoile lor, că în loc de a afla mântuire, poate să piară desăvârşit pentru păcatele lor [3].

Dar şi istoria bizantină îi oferă mitropolitului un prilej pentru o paralelă destul de interesantă şi de inedită cu realitatea duhovnicească şi cu sensul moral înspre care îndreaptă acesta atenţia ascultătorilor: Evdoxiia, împărăteasa lui Arcadie, au fost înţeles cum că norodul de la Gaza nu petrece creştineşte, de vreme ce cei mai mulţi să închina idolilor. Şi zicea împăratului şi-l îndemna să facă în tot chipul să-i suppue supt creştinătate, pentru ca să nu să necinstească împărăţiia şi numele lui Hristos şi al credinţii. Iar împăratul Arcadie i-au răspuns: o ştiu eu aceasta de mult, cum că acel norod pleacă mai mult spre închinăciunea idolilor, dară ce voiu să fac?

Să cuvine să mă fac cum că nu-mi iaste în ştire şi să-i las să trăiască cum vor vrea, pentru căci are mare câştig împărăţiia noastră din dările lor. Acum dară, dintru acest răspuns iau şi eu pricină ca să astup gurile mirenilor acelora carii, cu atâta îndrăzneală iscodesc, cu tot denadinsul faptele lor, preoţilor. (…) Şi nu căutaţi la atâta câştig şi bunătăţi ce vă fac, la atâtea daruri, la atâtea faceri de bine ce vă împart, numai vă uitaţi cu atâta pizmă şi cu atâta mânie la greşalele ce au, ca nişte oameni ce poartă trup şi vieţuiesc în lume [4].

Punem punct aici acestor peregrinări de-a lungul textului omiletic antimian, socotind că ceea ce era de demonstrat – valabilitatea unor exegeze  personale foarte pertinente –, am demonstrat. Am putea să continăm să ne exprimăm părerea asupra altor verosimile comentarii şi intepretări originale, însă şi atâta este de ajuns, iar scopul nostru, acela de a pune în lumină amplitudinea manifestării personale a autorului, în cadrul unui gen literar cum este retorica sacră, a fost atins.

*

III. 6. 3. 2. Izvoarele omiliilor antimiene

Din bibliografia predicilor lui Antim face parte, mai întâi de toate, Sfânta Scriptură, din care acesta citează adesea, apelând atât la Noul Testament, cât şi, într-o măsură foarte mare,  la Vechiul Testament, semn al unei prodigioase cunoaşteri a textului biblic din partea autorului nostru, marcă a adevăratei vocaţii de interpret duhovnicesc al cărţilor sfinte.

Din Noul Testament, el citează din cele patru Evanghelii, a Sfinţilor Apostoli Matei, Marcu, Luca şi Ioan, din Faptele Apostolilor, Epistolele Sfântului Apostol Pavel către Romani, Epistola întâia către Corinteni, Epistola a doua către Coreinteni, Galateni, Efeseni, Filipeni, Coloseni, Epistola întâia către Timotei, Evrei, Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru, A doua Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru, Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, Apocalipsă.

Iar din Vechiul Testament, oferă citate sau face referiri la Facere, Ieşire, Levitic, Numeri, Deuteronom, Cartea Judecătorilor, Cartea întâia a Regilor, Cartea a doua a Regilor, Cartea a treia a Regilor, Cartea a patra a Regilor, Cartea întâia a lui Ezdra, Cartea lui Iov, Psalmi, Pilde, Ecclesiastul, Cântarea Cântărilor, Isaia, Ieremia, Iezechiel, Daniel, Miheia, Ioil, Iona, Avacum, Zaharia, Maleahi, Cartea Iuditei, Cartea înţelepciunii lui Solomon, Rugăciunea regelui Manase.

Antim menţionează, de asemenea, mai mulţi Sfinţi Părinţi, de-a lungul întregii sale opere, din care a citat: Sfântul Dionisie Areopagitul, Sfântul Ioan Gură de Aur (Zlatoust), Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul (Bogoslovul), Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Atanasie cel Mare – care este amintit cu „Viaţa Sfântului Antonie cel Mare” –, Sfântul Efrem Sirul, Sfântul Ioan Damaschin – „Dogmatica” –, Sfântul Teofilact al Bulgariei, Sinesiu de Cyrene şi Eusebiu de Cezareea (cel mai adesea se face apel la Sf. Ioan Gură de Aur şi la Sf. Teofilact).

Pe lângă toţi aceştia îi aminteşte şi pe Anaxagora, Aristotel, Democrit (Dimocrit), Anaximene (Anaxament)[5], Socrate (deşi nenumit, este amintit cu celebrul aforism: cunoaşte-te pe tine însuţi)[6], Hesiod (Isiod)[7]. Antim pomeneşte, de asemenea, de Bias din Priene (Via filosoful)[8] şi de un alt filosof, nenumit[9].

Multe idei şi imagini sunt identificabile, pe lângă Sfânta Scriptură, în tradiţia imnologică şi liturgică ortodoxă, în Vieţile Sfinţilor, Istorii bisericeşti, în texte apocrife, etc.

Este clar că izvoarele bizantine au alcătuit adevărata sursă de inspiraţie – atât din punct de vedere teologic, cât şi oratoric – pentru Antim Ivireanul. El citează foarte mult din Sfânta Scriptură, dar, de multe ori, reproduce sau parafrazează propoziţii întregi sau numai unele expresii din Biblie, fără să mai amintească această sursă. Foloseşte foarte mult, după cum am menţionat, atât Noul, cât şi Vechiul Testament.

În Cazanie la Adormirea Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu, de exemplu, nenumărate secvenţe au provenienţă fie biblică, fie imnologică şi liturgică, fie se apelează la Sfânta Tradiţie eclesiastică.


[1] Idem, p. 11. [2] Idem, p. 161. [3] Idem, p. 162. [4] Idem, p. 172.

[5] Opere, p. 175. [6] Idem, p. 104. [7] Idem, p. 86. [8] Idem, p. 162. [9] Idem, p. 87.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

istanbul escort istanbul escort istanbul escort