Neglijența aranjată

Neglijența aranjată e o altă formă de manipulare a cuiva sau unei mase de oameni. Și se manifestă astfel: vedeta iese în public cu o fustă greu de…stăpânit, se plimbă, o iau la ochi fotografii mondenităților, dă să urce în mașina iubitului ei…și i se vede chilotul sau lipsa lui. Și astfel, din cauza „neglijenței” aranjate/ construite/ voite, ea apare pe primele pagini în reviste, se vorbește despre ea în emisiuni TV și pe bloguri.

Nu avea cu ce să iasă în evidență. Dar așa, cu un dedesubt, cu un decolteu, cu un gest obscen sau periculos, pe baza supoziției că are un nou amant…vedeta e văzută peste tot…pentru o zi, două…

După care e nevoie să inventeze altceva, pentru ca toți să își îndrepte din nou privirea spre ea.

Sau astfel: politicianul a scăzut în sondaje, nu mai știe cu ce să revină în atenția publică, e panicat…și atunci dă o declarație șoc/ tâmpită/ părut excentrică…și toată lumea îl publicitează. De ce? Pentru că a spus un nimic interesant.

Însă, în loc să boicoteze acest scenariu penibil de atragere a atenției asupra lui, vor fi unii sau îi va plăti pe unii care se vor arăta…„interesați” de marea prostie debitată de el.

Flagrantul poate să ia și forma neglijenței aranjate. Pozezi în victimă sau, aparent, uiți sau lași un anume lucru important la vedere, și cel care trebuie să primească ceva de la tine, în mod fraudulos, sau cel care vrea să te fure, cade în capcană. Se dă de gol…în timp ce organele de anchetă stau cu ochiul și urechea pe el.

Femeile se îmbracă „într-un anume fel” și fac „anumite gesturi”, deloc intelectuale și decente, când trebuie să profite de bărbați. La fel și bărbații, se îmbracă „cumva” și zic „acele cuvinte” și fac „acele gesturi” când vor să mintă…„frumos” femeile.

Și pentru că ne lasă…să le privim în sân sau pe picior, la modul indiscret…femeilor le deschidem uși până acum închise. După cum…a da de înțeles angajatorului că ești dispusă să faci „muncă suplimentară”, te poate propulsa în câmpul muncii.

Hoții practică și ei acest fel de „neglijență”. Se dau de neajutorați, de străini, de neștiutori…și te întreabă despre ce au nevoie să afle. Până când te deposedează de lucrurile de care tu ai cea mai mare nevoie.

Și neglijența aranjată e o formă a manipulării care se bazează pe patimile oamenilor și pe încrederea lor în oameni. Hoții te fură pentru că te încrezi în ei, în „nevoia” lor falsă, ticluită pentru tine. Dar vedeta care te face să te uiți la fotografiile sau la filele video cu „neglijența” ei se bazează pe desfrânarea ta.

Așteptarea sexuală, pe care ea a programat-o pentru tine prin această părută „neglijență”, te cheamă la film, la concert, la întâlnirea cu ea față în față.

De aceea, patima desfrânării vinde mult în toată lumea, după cum halucinațiile și euforiile provocate vând multe droguri și multă băutură peste tot.

Trebuie să știi toate acestea, să le înțelegi și să nu accepți să fii manipulat! Trebuie să îți trăiești viața ta creștinește, în iubire de Dumnezeu și de oameni, fără ca să accepți să fii dus spre căi păcătoase, oculte, depravate.

Nu pozele sunt de vină, ci oamenii!

E răspunsul meu pentru autorul de aici. Care s-a întrebat de ce nu mai transmit „mare lucru” fotografiile pentru cei de azi.

Pentru că ne-am învățat cu fotografii foarte specializate, cu fotografii pline de noutate, de surpriză, și nu mai gustăm firescul fotografiei, când avem în ea un peisaj anume sau un om. Ne-am învățat cu retușările, cu peisajele magnifice și nu ne mai place firescul, umilința, duiosul în fotografie.

Adică mulți dintre noi am devenit superficiali și ne plac lucrurile sclipoase și nu ne mai plac lucrurile așa cum sunt ele, în firescul lor. Eu, dimpotrivă, deși gust mereu fotografii extraordinare, mă înduioșez și văd și naturalețea. Pentru că nu confund un peisaj special cu un portret sau un tablou cu o reclamă. Însă mulți vor ca toate fotografiile să fie excelente, cu lucruri nemaivăzute…și asta nu se poate, decât dacă ne mințim pe noi înșine.

Psalmul 71, cf. LXX

1. Întru Salomon [εἰς Σαλωμων][1]. Dumnezeu[le], judecata Ta dă-o împăratului și dreptatea Ta fiului împăratului,

2. [pentru] a judeca pe poporul Tău în dreptate și pe cei săraci ai Tăi în judecată!

3. Să ridice munții pacea poporului Tău [ἀναλαβέτω τὰ ὄρη εἰρήνην τῷ λαῷ Σου] și dealurile în dreptate [καὶ οἱ βουνοὶ ἐν δικαιοσύνῃ]!

4. Va judeca pe cei săraci ai poporului și va mântui pe fiii săracilor și va smeri pe clevetitor.

5. Și va rămâne împreună [cu] soarele [καὶ συμπαραμενεῖ τῷ ἡλίῳ] și mai înainte de lună [în] neamuri [și] neamuri [καὶ πρὸ τῆς σελήνης γενεὰς γενεῶν].

6. Și va coborî ca ploaia pe lână [καὶ καταβήσεται ὡς ὑετὸς ἐπὶ πόκον] și ca picături picurând pe pământ [καὶ ὡσεὶ σταγόνες στάζουσαι ἐπὶ τὴν γῆν].

7. Va răsări în zilele lui dreptatea [ἀνατελεῖ ἐν ταῖς ἡμέραις αὐτοῦ δικαιοσύνη] și mulțimea păcii până ce are să se ridice luna [καὶ πλῆθος εἰρήνης ἕως οὗ ἀνταναιρεθῇ ἡ σελήνη].

8. Și va domni de la mare [și] până la mare și de la râu [și] până la marginile lumii.

9. Înaintea lui vor cădea etiopienii și vrăjmașii lui țărâna vor linge [καὶ οἱ ἐχθροὶ αὐτοῦ χοῦν λείξουσιν].

10. Împărații Tarsisului și insulele daruri îi vor aduce, împărații arabilor și ai Sabei [Σαβα] daruri îi vor aduce înainte.

11. Și i se vor închina lui toți împărații [καὶ προσκυνήσουσιν αὐτῷ πάντες οἱ βασιλεῖς] [și] toate neamurile îi vor sluji lui [πάντα τὰ ἔθνη δουλεύσουσιν αὐτῷ].

12. Că a izbăvit pe cel sărac din mâna stăpânitorului și pe cel sărman, căruia nu îi era ajutor [ᾧ οὐχ ὑπῆρχεν βοηθός][2].

13. Va milui pe cel sărac și pe cel sărman și sufletele celor sărmani le va mântui.

14. Din camătă și din nedreptate va răscumpăra sufletele lor și scump [va fi] numele lor înaintea lui.

15. Și va trăi și i se va da lui din aurul Arabiei și se vor ruga pentru el pururea, toată ziua îl vor binecuvânta pe el.

16. Și va fi sprijin în pământ peste vârfurile munților [ἔσται στήριγμα ἐν τῇ γῇ ἐπ᾽ ἄκρων τῶν ὀρέων]. [Căci] se va înălța mai mult decât Libanosul roada lui. Și vor înflori din cetate ca iarba pământului.

17. Fie numele lui binecuvântat întru veci! Mai înainte de soare va rămâne numele lui și se vor binecuvânta în[tru] el toate semințiile pământului [și] toate neamurile îl vor ferici pe el.

18. Binecuvântat [este] Domnul Dumnezeu, Dumnezeul lui Israil, Cel care singur face minuni!

19. Și binecuvântat [este] numele slavei Sale întru veac și întru veacul veacului și se va umple de slava Lui tot pământul. Să se facă! Să se facă!

20. Sfârșitu-s-au imnurile lui David, fiul lui Iesse.


[1] În WTT, la Ps. 72, 1, avem: „pentru Șilomoh [לִשְׁלֹמֹ֙ה]”, adică: „pentru Solomon”. În VUL este ca în LXX: „in Salomonem”. În MGK: „Ψαλμὸς διὰ τὸν Σολομῶντ [Psalm pentru Solomon]”. În Biblia de la 1688 avem: „La Solomon, psalmul lui David”.

[2] Care nu avea niciun ajutor de la oameni.

Despre minciună [De mendacio]

Aurelius Augustinus, Despre minciună [De mendacio], ediție bilingvă, trad. din lb. lat. de Lucia Wald, studiu introd. și note de Constantin Georgescu, revizie științifică de Mariana Băluță-Skultéty, Ed. Humanitas, București, 2016, 172 p.

*

„minciună înseamnă să nu spui ceva altfel decât știi sau crezi că este”, p. 37.

„le-a fost de folos să fie înșelați, tot așa cum altora le-a dăunat să afle adevărul”, p. 41.

„e limpede că un enunț fals, însoțit de voința de a înșela, e o minciună”, p. 45.

„Așadar, de vreme ce, mințind, se pierde viața veșnică, nu se cade [cuvine] nicicând să se mintă de dragul [salvării] vieții trecătoare a cuiva”, p. 61.

Prof. Lucia Wald a ales să traducă pe pudicitia, p. 62, cu neprihănire, p. 63. Eu îl traduc prin curăție. De aceea, eu l-aș fi schimbat pe neprihănire cu curăție în fraza: „nu există neprihănire trupească decât dacă se sprijină pe neprihănirea sufletească”, p. 65. Căci curăția din suflet e cea care ne ajută să ne păstrăm curăția și în trupul nostru. Pentru că vom lupta în mod ascetic ca să ne păstrăm curăția și în trupul nostru.

Cineva „vrând să fie convingător când minte, face atunci când spune adevărul să fie necredibil”, p. 71. Face adevărul să nu fie demn de crezare.

„cei buni nu trebuie să mintă nicicând”, p. 71.

„oricine va minți pentru a evita acea [pângărire] nu păcătuiește”, p. 83. Se referă la o păcătuire personală.

„mincinosului îi place să mintă și se desfată în mintea lui cu plăcerea de a minți”, p. 89.

Mărturia mincinoasă e tot o minciună, p. 97.

Despre minciuna în timpul predicării, ne spune Sfântul Augustinus, „nimeni, în nici o împrejurare, nu trebuie să recurgă”, p. 107.

„Sfintele Scripturi conțin nu numai poruncile Domnului, ci și date despre viața și conduita morală a celor drepți: pentru ca, dacă nu e limpede cum anume se cuvine însușit ceea ce e prescris, aceasta să se clarifice prin raportare la faptele drepților”, p. 113. Pentru că în Viețile Sfinților noi vedem modul viu, realist, concret, în care s-au împlinit poruncile dumnezeiești.

„Orice minciună e un rău atât de mare și care trebuie evitat cu orice chip de sufletele desăvârșite și spirituale, încât nici măcar celor încă nedesăvârșiți nu trebuie să li se îngăduie perseverarea în ea”, p. 131.

Forța manipulării

Ce este manipularea? Este ducerea unora unde vrei tu. A redirecționa gândirea oamenilor. A influența o mulțime de oameni…ca să gândească așa după cum vrei tu, pentru că tu ești interesat să le vinzi o realitate contrafăcută. O minciună.

Și a manipula pe alții e ca și cum ai…schimba capetele oamenilor dintr-o fotografie. Faci o fotografie normală, realistă, toți sunt la locurile lor, toți sunt prinși în fotografie așa cum i-ai găsit…dar mai apoi umbli la fotografie și schimbi capetele oamenilor, între ei, în mod aleatoriu. Și atunci nu mai prezinți adevărul într-o fotografie, ci mistificarea adevărului.

La fel e și când minți despre lucrurile pe care le-ai trăit: vorbești despre o altă istorie. Una e ce ai văzut și ce ai trăit și alta lași în memoriile tale. Și dacă faci asta, atunci falsifici istoria ta personală, dar și istoria altora.

De ce  vor oamenii să ne manipuleze? Pentru ca să mergem pe o cale greșită. Pe calea pe care ei vor să ne-o indice. Și dacă îi credem, ajungem să vedem lumea în mod deformat.

Jumătățile de adevăr sunt manipulare. Aluziile false sunt manipulare. Ascunderea anumitor detalii e manipulare. Prezentarea, de fațadă, a unui scop, pe când tu urmărești alt scop, e manipulare.

Există spații online unde se muncește, unde oamenii sunt transparenți, pe când există spații unde oamenii se ocupă doar cu manipularea publicului cititor. Și manipularea publicului se face prin informații tendențioase, prin informații false, prin caricaturizarea unor oameni, prin descrierea lor așa cum nu sunt. Pentru că cei care manipulează sunt plătiți să manipuleze.

Da, e mare forța manipulării! Pentru că cei care manipulează sunt profesioniști sau primesc îndrumări de la profesioniști în a deforma realitatea. Și se folosesc de toate instrumentele creației online ca să impună teme, persoane, frici, isterii…calculate, gândite inginerește.

Și cei care se ocupă cu manipularea, azi fac o campanie de presă negativă, mâine instigă la protest, poimâine „albesc” un politician, răspoimâine ne prezintă un scriitor banal drept „un geniu”, peste o lună spun că au greșit și, că de fapt, produsul acela nu e atât de bun ca produsul acesta, proaspăt ieșit pe piață și tot așa.

Pentru că manipulatorii au interese și nu crezuri, au targhet financiar și nu vocație, pe ei îi interesează să stârnească un conflict, să maculeze un om, să distrugă încrederea într-o anume instituție.

Cum trebuie să ne purtăm față de…manipulatori? Să nu îi credem! Când ei ne vând răscoală, noi să spunem: „dialogul e cel mai important; aceasta e calea de urmat!”. Când ne spun să votăm pe nu știu care, noi să spunem: „dar acest om are niște probleme…el a făcut asta și asta…cu asta cum e?…dar nu era el cel care spunea asta și nu s-a ținut de cuvânt?”.

Pentru că, dacă pui întrebări manipulatorilor sau, mai ales, dacă îi pui în situația să îți explice ceva anume, i-ai dezarmat. Pentru că ei vor să îți vândă o minciună pe nemestecate…și nu să ți-o explice.

De ce nu vor să răspundă la întrebări incomode? Pentru că manipulatorii ascund realitățile incomode, fiind concentrați pe faptul de a ți-l prezenta „înger” pe individul pe care ei „îl spală” pentru opinia publică.

Există însă manipulatori de duzină, pentru vulg, dar și manipulatori cu ștaif, pentru oamenii stilați. Cei de duzină repetă sloganuri, fraze, idei prestabilite. Pe cele care le-au primit prim email sau SMS.

Cei cu ștaif, intelectualii, scriu editoriale, cărți, fac conferințe, folosindu-se de erudiția și postura lor socială, pentru „a acredita” un impostor sau o grupare de impostori. Pentru a spune că impostorii noștri sunt „cei mai buni”.

Iar impostorul e cel „care caută să înșele, profitând de necunoștința sau de buna-credință a oamenilor”. Și impostorul, ca să te înșele, te…manipulează, adică te ia prin învăluire, te îmbrobodește și te duce unde vrea el să te ducă…sau unde i s-a spus că trebuie să ne ducă pe cât mai mulți.

Manipularea, așadar, e o realitate deloc banală în complexitatea ei mefistofelică, deși e pe toate drumurile. Diverse instituții și firme ne manipulează ca să își vândă produsele, diverși publicitatori ne manipulează ca să înghițim diverse persoane și operele și viețile lor, de la nivel înalt și până în familia noastră suntem învățați să facem asta…și nu asta, să mergem așa…și nu așa…

Iar cei care ne manipulează nu ne întreabă niciodată dacă ne place sau nu ne place ceea ce ei ne spun, ci ne forțează…să credem fără rest poziția lor.

Dar de ce să facem asta? Ce, noi n-avem minte? Dar de ce nu pot să aleg eu însumi ce trebuie să fac, ci trebuie să te cred pe tine, fără niciun timp de reflecție? De ce trebuie să te cred necondiționat?

Pentru că el vrea să ne ducă unde noi nu vrem și unde noi nu ne împlinim. Vrea să ne ducă pe căi lăturalnice, improprii nouă. Și când reușește să facă acest lucru…noi suntem „victime colaterale”, „fraieri” sau cei care i-am crezut pe cuvânt pe impostori și pe manipulatorii lor de profesie.

Antim Ivireanul: avangarda literară a Paradisului [126]

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

Antim Ivireanul: avangarda literară a Paradisului. Viața și Opera (2010)

Partea întâi, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a, a 47-a, a 48-a, a 49-a, a 50-a, a 51-a, a 52-a, a 53-a, a 54-a, a 55-a, a 56-a, a 57-a, a 58-a, a 59-a, a 60-a, a 61-a, a 62-a, a 63-a, a 64-a, a 65-a, a 66-a, a 67-a, a 68-a, a 69-a, a 70-a, a 71-a, a 72-a, a 73-a, a 74-a, a 75-a, a 76-a, a 77-a, a 78-a, a 79-a, a 80-a, a 81-a, a 82-a, a 83-a, a 84-a, a 85-a, a 86-a, a 87-a, a 88-a, a 89-a, a 90-a, a 91-a, a 92-a, a 93-a, a 94-a, a 95-a, a 96-a, a 97-a, a 98-a, a 99-a, a 100-a, a 101-a, a 102-a, a 103-a, a 104-a, a 105-a, a 106-a, a 107-a, a 108-a, a 109-a, a 110-a, a 111-a, a 112-a, a 113-a, a 114-a, a 115-a, a 116-a, a 117-a, a 118-a, a 119-a, a 120-a, a 121-a, a 122-a, a 123-a, a 124-a, a 125-a.

***

A doua didahie la praznicul Schimbării la Faţă conţine şi câteva idei dogmatice pe care putem să le regăsim în tâlcuirile la Evanghelii ale Sfântului Teofilact al Bulgariei, autor citat de Antim destul de des, nu însă şi cu această ocazie – în schimb, este citat în cea de-a treia predică dedicată acestei mari sărbători a Ortodoxiei.

Spre exemplificare, oferim următoarele două interpretări din acest Cuvânt de învăţătură la Preobrajeniia Domnului nostru Iisus Hristos, a doua predică pe această temă din Didahii, în care autorul afirmă, la un moment dat:

Vedeţ, dară ce soţii alese are [Hristos] şi cum să aseamănă în oarecarele: Moisi au murit, Ilie n-au murit. Şi oarece ce poate fi aceasta, de S-au însoţit Hristos cu un drept din cei morţi şi cu un drept din cei vii? Pentru căci la Judecata cea viitoare vor să se judece viii şi morţii şi vor să se veselească la Împărăţiia Ceriului câţ vii vor fi drepţi şi câţ morţi vor fi drepţi [1].

Şi iarăşi spune: «Şi să arătă lor Moisi şi Ilie». Oare pentru ce? Pentru patru lucruri: una pentru ca să scoaţă de la norod acea socoteală mincinoasă, ce avea asupra lui Hristos, că unii îi zicea că iaste Ilie, alţii îi zicea că iaste Ieremia sau unul dintre proroci; a dooa, pentru ca să cunoască jidovii cum că Hristos nu iaste împotriva legii lui Moisi şi pentru această stă cu dragoste de vorbeşte cu singur făcătoriul legii, cu Moisi, şi cu râvnitoriul legii, cu Ilie; a treia pentru ca să se arate cum că iaste Domn şi Stăpânitor, al vieţii şi al morţii şi stăpâneşte pe cei vii şi pe cei morţi şi, când îi chiamă, vin (…)[2].

Confruntarea cu textul Sfântului Teofilact m-a condus la concluzia că, din nou, comentariile sale au fost un izvor consultat şi impropriat de Antim[3].

E neîndoielnic că Antim Ivireanul se înscrie în descendenţa scriitorilor teologi bizantini, a Sfinţilor Părinţi ai Bisericii. Se poate să urmărească îndeaproape modelul oratoric al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al Sfântului Teofilact al Bulgariei, deoarece mai ales pe aceştia îi citează cel mai mult, fiindu-i, probabil, cei mai dragi şi mai apropiaţi de sensibilitatea şi de gândirea lui.

Chiar dacă nu urmăreşte în mod formal, tiparul omiletic exterior al acelora, se poate ca el să urmărească modelul lor ca pe un model duhovnicesc, nu neapărat din punct de vedere strict retoric, ci după regulile oratoriei care ajunge la poarta inimii şi a conştiinţei auditoriului.

Este clar că, din raţiuni ce ţin de natura vremurilor, omiliile antimiene nu copiază un tipar patristic, ele sunt mai scurte, mai concentrate şi cu o ţintă precisă, pe care „vânătorul de oameni”[4] nu o ratează.

De la Sfinţii Părinţi, Antim nu a învăţat numai comentarii minunate ale Sfintei Scripturi şi incontestabile adevăruri dogmatice, ci şi foarte multe lucruri despre cum trebuie să propovăduieşti şi cum trebuie să înţelegi psihologia păcătosului, ca să-l faci să iasă afară din carapacea îndreptăţirii de sine.

Considerăm, prin urmare, că marii omileţi ai veacurilor de aur ale creştinismului, la care se adaugă Sfântul Teofilact, i-au fost, în mod esenţial, îndrumători, iar operele lor constituie, alături de Sfânta Scriptură, un procent covârşitor din bibliografia predicilor antimiene.

Au existat însă, de-a lungul timpului, mai multe păreri contradictorii asupra acestui subiect. Episcopul Melhisedec al Romanului a indicat, spre exemplu, spre deruta multor generaţii, ca sursă principală de inspiraţie pentru didahiile antimiene, pe marele predicator de la Veneţia, Ilie Miniat, contemporan cu autorul nostru, şi omiliile sale.

Nicolae Iorga a preluat iniţial aprecierea lui Melhisedec, pentru ca ulterior să îşi modifice opinia şi să îl propună ca principal model al lui Antim pe Hrisant Nottaras[5]. Aceste afirmaţii au fost considerate nefondate de toţi exegeții din urmă ai operei antimiene.

Există, de asemenea, în tratatul de retorică al lui Ioan Piuariu-Molnar mai multe fragmente care denotă o evidentă asemănare cu texte din Didahii [6], până la identitate, ceea ce a ridicat unele semne de întrebare, întrucât acest tratat a fost scris în 1797, anterior tipăririi predicilor lui Antim.

Cel ce şi-a pus probleme în legătură cu acest lucru a fost Dumitru Belu, care a aşezat în discuţie ipoteza unui tratat de retorică ce ar fi stat la baza atât a predicilor lui Antim, cât şi a lucrării lui Molnar[7].

În această privinţă suntem cu totul de acord cu Aurel Sasu, că „Antim Ivireanul, care moare în 1716, ar fi trebuit să folosească o retorică, dacă ar fi aşa, de la sfârşitul secolului al XVII-lea. Or Piuariu-Molnar îşi scrie cartea în 1797, după o sută de ani deci, perioadă în care s-au mai redactat, fireşte, zeci de asemenea lucrări. De ce să le fi căutat, aşadar, în alt veac?”[8].

Dimpotrivă, conchide el, „Piariu-Molnar va fi cunoscut cu siguranţă Didahiile lui Antim”[9] şi suntem cu totul în asentimentul său. Nu vedem de ce nu ar fi ajuns copii din manuscrisele lui Antim în Transilvania, din moment ce ele au circulat în Ţara Românească şi Moldova, dovadă fiind descoperirea unora dintre ele în diferite mănăstiri din aceste regiuni ale României.

Pe de altă parte, concluziile la care am ajuns anterior în urma studiilor efectuate asupra Didahiilor şi asupra izvoarelor, nu ne dau libertatea să credem că un simplu tratat de retorică sau un singur predicator contemporan – oricât de renumit – ar fi putut constitui un model definitoriu pentru această mare operă a literaturii române.

Vom lua însă în consideraţie, în cele ce urmează, un studiu comparativ al predicilor lui Antim Ivireanul şi Ilie Miniat, pentru a nu eluda şi acest subiect ce mai poate încă naşte controverse.


[1] Opere, p. 77. [2] Idem, p. 78.

[3] A se vedea Sfântul Teofilact, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Matei şi Marcu, Ed. Sofia, Bucureşti, 1998, p. 103.

[4] Opere, p. 3 : este o parafrază la expresia „păscari de oameni” sau „vânători de oameni”.

[5] În Istoria Bisericii româneşti, ed. II, t. II, p. 57, apud Gabriel Ştrempel, loc. cit., p. XLVII şi p. 450, nota 110.

[6] A se vedea Ioan Piuariu-Molnar, Retorică adecă învăţătura şi întocmirea frumoasei cuvântări, ediţie critică, prefaţă, notă asupra ediţiei, glosar şi indice de Aurel Sasu, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1976, p. 66-67, 132-133.

[7] Cf. Pr. Prof. Dr. Dumitru Belu, Cea dintâi omiletică în limba română. Retorica de la 1798, în rev. Mitropolia Ardealului, VIII (1963), nr. 9-10, p. 714 ş.u.

[8] Aurel Sasu, loc. cit., p. 24.

[9] Idem, p. 26.