Tot mai mulți megafoniști

tot mai multi megafonisti

Asta e „soluția” baptistă pentru România: tot mai mulți „evanghelizatori”, cu megafonul la ei, care să ne enerveze zilnic la câte un colț de stradă, în câte o piață! Câte un poluator fonic la fiecare bloc. Câte un megafonist la fiecare intrare în magazin. Câte un recitator de versete prost traduse de Cornilescu lângă fiecare școală.

Și în documentarul de aici, de producție proprie, un astfel de megafonist baptist ne învață ce e acela un „evanghelizator” baptist pentru România.

Cel din fața noastră se numește Adrian Martin, e student anul întâi la facultatea baptistă din Oradea, și are drept scop…apostazierea a cât mai mulți ortodocși de la dreapta credință pentru a deveni baptiști.

Dacă îl vedeți pe undeva, zâmbiți-i…și căutați un polițist de proximitate ca să oprească poluarea fonică! Pentru că e o mare diferență între a evangheliza și a enerva. Căci evanghelizarea trebuie să se facă cu acordul oamenilor și nu tulburând liniștea lor.

Profesorii săi l-au încurajat în înfumurarea lui „evanghelică” în loc să îl oprească. Dar dacă dumneavoastră îl întâlniți, cu toate că îl veți face să se creadă „prigonit”, anunțați poliția să termine nesimțirea stradală pe care și-o permit baptiștii pe seama noastră!

2 comments

  • Baptistii vin cu megafonistii iar noi ne certam ca prostii! Asa suntem noi romanii si noi ortodocsii in general in timp ce ereticii gasesc resurse sa se uneasca si atraga suflete la pierzare, ortodocii au gasit motiv de sfasiere tocmai intr-un Sinod Ortodox. Am citit si eu documenatul care zic unii ca ar fi eretic si nu mi se pare nimic de felul acesta. Numai motive de cearta iscate din nimic in loc sa ne ocupam cu a-i scoate pe oameni din intuneric si sa ne comportam ca adevarati ortodocsi. Dar dupa cum mi se pare mie megafonistii sunt sustinuti de americani iar schismaticii de rusi. Si oricum ai da-o tot la acelasi rezultat ajungi, adica la sfasierea Bisericii noastre Ortodoxe.
    Dumnezeu sa ne pazeasca, Doamne ajuta!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Doamnă Laura Stamate,

      aveți dreptate! Și vă mulțumesc pentru că ați vorbit tranșant!

      Noi găsim motive de ceartă când ele nu există, iar alții își fac interesele chiar sub nasul nostru neatent.

      Or fi susținuți de americani, de ruși, de alții (de unde să știm noi?)…dar rezultatul e unul și e dramatic: Biserica lui Hristos pierde oameni, care se pierd în erezii de tot felul.

      Căci cu sau fără megafon, cu ajutoare și cu momiri de tot felul, ortodocșii ajung în tot felul de organizații oculte, secte, facțiuni religioase…cu toții apostaziind de la Biserica lui Hristos.

      Ce îi face pe românii ortodocși să facă asta? Sărăcia, nevoia, neștiința, dorința de parvenire, plecarea din țară etc. Și cu toții pierdem…dar Biserica în primul rând.

      Așa că, dacă iubim Biserica, trebuie să o apărăm fiind conștienți de teologia, de istoria și de Tradiția Bisericii! Biserica nu se apără în orb, ci prin știință și sfințenie. Ne trebuie multă știință teologică și multă sfințenie în noi ca să apărăm Biserica lui Hristos.

      Vă doresc numai bine! Și păstrați-vă echilibrul în tot ceea ce faceți!

Dă-i un răspuns lui Laura Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *