Iubiții mei[1],
vă aminteam în predica de anul trecut că praznicul de azi e consecința unor vedenii, pe care le-a avut Sfântul Ioannis Mavropus, Mitropolitul Evhaitelor, în secolul al 11-lea. Căci lui i s-au arătat în mod extatic Sfinții 3 Ierarhi, astăzi pomeniți, adică Sfinții Părinți Vasilios cel Mare, Grigorios Teologul și Ioannis Gură de Aur, și i-au spus că ei sunt una la Dumnezeu, că ei sunt împreună în slava Lui și că cei din Biserică nu trebuie să se mai certe pe seama întâietății lor[2].
Și după ce am vorbit despre munca imensă predicatorială și scriitoricească a celor 3 mari Teologi ai Bisericii, astăzi pomeniți, am subliniat faptul că „praznicul de astăzi e un praznic al unității Bisericii și al frățietății”[3].
Și, totodată, vorbeam despre Sfântul și Marele Sinod din Creta al Bisericii, despre importanța lui pentru Biserică și îmi exprimam următoarea dorință capitală: „îmi doresc să primeze interesul catolic/ universal al Bisericii și nu cel național sau personal. Adică îmi doresc ca sinodalii Bisericii să fie vocea lui Dumnezeu pentru Biserică și pentru întreaga lume, ca unii care reprezintă Biserica Dumnezeului Celui viu în această lume”[4].
Praznicul de față a rămas și va fi un praznic al unității și al frățietății Bisericii, însă bucuria sfântă a Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii, la care toate Bisericile autocefale contribuiseră, a fost știrbită de neprezența intempestivă a 4 Biserici autocefale și de valul de extremism care l-a precedat și l-a urmat. Și aceasta, pentru că nu a primat interesul general și major al Bisericii, ci interese minore, mult prea minore pe lângă unitatea Bisericii lui Hristos.
Și acest lucru ne arată că nu suntem cu adevărat responsabili pentru unitatea Bisericii, nici la nivel înalt și nici la nivel jos, dacă anumiți primați ai Bisericii și mulți din ierarhia Bisericii și din poporul ortodox au ales și aleg, mai degrabă, schisma decât comuniunea Bisericii.
Actele sinodale din Creta sunt explicite, sunt neapărate, sunt ortodoxe, sunt realiste. Așa le percep eu, ca teolog, care nu am participat la scrierea lor și nici la semnarea lor, dar care, citindu-le și aprofundându-le, le înțeleg greutatea teologică și miza lor actuală. Pentru că ele răspund unor nevoi actuale pe baza mărturiei Scripturii și a Tradiției Bisericii.
Mărturisind că Biserica Ortodoxă e singura Biserică a lui Hristos pe pământ (art. 1), Biserica participă la dialogul cu alte confesiuni în cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor (art. 16). Iar în cadrul acestui organism religios interconfesional, Biserica „nu acceptă nicidecum ideea egalității confesiunilor și în niciun caz nu poate concepe unitatea Bisericii ca pe un compromis interconfesional” (art. 18)[5].
Însă extremismul ortodox, după Creta, vorbește doar despre un singur lucru: despre „dogmatizarea” ecumenismului de către Biserică.
Vrând „să explice” termenul de ecumenism [οικουμενισμός], Pr. Matei Vulcănescu ne spune că el este opusul lui ecumenic [οικουμενικός][6]. Însă ambele cuvinte vin de la vechiul cuvânt οἰκουμένη, care înseamnă pământul locuit sau lumea și pe care, spre exemplu, îl găsim în Ps. 88, 12, LXX: „al Tău este pământul [Σή ἐστιν ἡ γῆ], lumea [τὴν οἰκουμένην] și deplinătatea ei Tu le-ai întemeiat [καὶ τὸ πλήρωμα αὐτῆς Σὺ ἐθεμελίωσας]”.
Și când spunem că Biserica este ecumenică, spunem că ea este pentru toată lumea, pentru că toată lumea trebuie să intre în Biserica Ortodoxă, în singura Biserică a lui Hristos pe pământ, în Biserica Cincizecimii.
Iar când spunem ecumenism, desemnăm, așa după cum ne spune și Vulcănescu, „dialogul dintre Biserica Ortodoxă și celelalte culte, care[,] dacă este făcut pe baze ortodoxe, dupa învățătura Sfinților Părinți ai Bisericii, nu poate fi rău, [ci] poate fi benefic pentru eretici, dar numai atunci când e făcut de pe poziții autentice [autentic] ortodoxe”[7]. Și pentru că dialogul Bisericii este cu toate cultele și religiile lumii, tocmai de aceea dialogul este planetar/ mondial, adică ecumenic. E cu toată lumea din afara Bisericii. Așadar, ecumenic și ecumenism nu sunt termeni opuși, pentru că ei au în vedere pe toată lumea: toată lumea trebuie să intre în Biserică (ecumenic), pentru că Biserica mărturisește adevărul, în dialog deschis, întregii lumi (ecumenism).
Și când, de mai multe ori, diverse persoane anonime au venit la nivel online ca să mă întrebe „ce părere am despre ecumenism”, eu le-am spus, știind semnificația termenului, că Biserica dialoghează cu toată lumea și nu se ghetoizează.
Iar Sinodul din Creta a mărturisit faptul că Biserica e în dialog cu întreaga lume, fiind membră în Consiliul Mondial al Bisericiilor, dar de pe această poziție: că ea e singura Biserică a lui Hristos pe pământ. Și asta nu e „o erezie”, ci adevărul absolut al eclesiologiei ortodoxe.
Iar când extremismul ortodox vorbește despre „dogmatizarea” ecumenismului în Biserică odată cu Creta, spune o nerozie fără seamăn: pentru că ecumenism = dialog teologic. Și Biserica nu din 2016 dialoghează cu lumea, cu οἰκουμένη, ci de la început, de la Cincizecime, când Sfântul Petros predică și oamenii intră în Biserică prin Botez.
Însă extremiștii ortodocși, când spun ecumenism, nu spun dialog principial cu alții, pe baze ortodoxe, ci ei se tem de altceva, despre care ne vorbește și Vulcănescu, în același articol: „de erezia ecumenistă”. Adică de o erezie…care poate să înceapă datorită dialogului cu alții. Pentru că dialogul nu poate fi o erezie, dar „erezia ecumenistă…[este] trecerea peste barierele dogmatice și ajungerea la un numitor comun cu toate celelalte culte. Această erezie consideră pe toți ereticii și schiz[s]maticii deopotrivă cu Biserica, sau ca făcând parte din Biserică”[8].
Iar la Creta s-a aruncat în aer orice idee de relativizare a Bisericii, pentru că s-a spus că „Biserica Ortodoxă, fiind una, sfântă, catolică și apostolică Biserică [Ἡ Ὀρθόδοξος Ἐκκλησία, οὖσα ἡ Μία, Ἁγία, Καθολική καί Ἀποστολική Ἐκκλησία]…ocupă poziția principală în chestiunea promovării unității creștine în lumea contemporană [κατέχει κυρίαν θέσιν εἰς τήν ὑπόθεσιν τῆς προωθήσεως τῆς χριστιανικῆς ἑνότητος ἐντός τοῦ συγχρόνου κόσμου]” (art. 1)[9].
De aceea, dacă Biserica ar fi spus, la Creta, în mod sinodal, că „nu știe dacă ea este singura Biserică a lui Hristos pe pământ” sau ar fi spus că „unitatea Bisericii e rodul dialogului cu celelalte confesiuni creștine și al unirii cu ele fără acrivia dogmatică a Bisericii”, atunci, cu adevărat, sinodul ar fi fost unul eretic.
Însă Sinodul din Creta a fost ortodox și a mărturisit adevărul Bisericii: acela că Biserica Ortodoxă e Biserica lui Hristos și că ea, Biserica lui Hristos, e prima care luptă pentru „unitatea creștină” [τῆς χριστιανικῆς ἑνότητος], adică pentru recuperarea „creștinilor” eterodocși și revenirea lor la Biserică.
– Ce înseamnă „unitate creștină” pentru Sinodul din Creta?
– Înseamnă ca tot ceea ce astăzi e indicat de titlul Creștinism, sub care se înțeleg toate confesiunile „creștine”, să reintre în Biserică, în singura Biserică a lui Hristos, în Biserica Ortodoxă. Și pentru asta trebuie să dialoghezi cu ceilalți „creștini”, cu „creștinii” eterodocși, pentru ca să îi aduci în Biserică.
Și pentru asta trebuie ca Biserica să mărturisească și la nivel sinodal și la nivelul facultăților de teologie și al seminariilor, și la nivelul Bisericilor parohiale și al Mănăstirilor, și la nivelul creștinilor monahi și mireni învățătura și viața Bisericii.
Adică să scriem cărți, să scriem articole, să facem emisiuni TV și de radio, să predicăm și să conferențiem peste tot despre istoria, Tradiția, teologia și viața Bisericii lui Hristos, să vorbim în cunoștință de cauză despre ele și nu să ne împărțim și să ne despărțim fără rost.
Căci la Creta s-a vorbit despre unitatea Bisericii în diversitatea ei, despre importanța Căsătoriei și a postului, despre valoarea persoanei umane și a libertății și a comuniunii, despre responsabilitate și frățietate. Adică s-a dat mărturia dintotdeauna a Bisericii, care nu poate enerva pe nimeni, decât dacă nu o înțelegi sau dacă ești rău intenționat.
Însă Biserica e una și ea e întemeiată în slava Dumnezeului treimic, iar fiecare dintre noi trebuie să avem brațe teologice pentru toți oamenii. Noi trebuie să fim teologici, pentru ca să mărturisim teologia Bisericii și altora. Dar pentru ca să avem teologia Bisericii, trebuie să o învățăm cu smerenie și cu simplitate de cuget de la Sfinții Părinți ai Bisericii. De la toți Sfinții Părinți ai Bisericii. Învățând de la toți și armonizând tot ceea ce înțelegem de la ei și nu făcându-i să se „contrazică” unul pe altul.
Căci eu cred cu tărie că nu numai cei 3 Sfinți Teologi de astăzi sunt împreună la Dumnezeu, ci toți Sfinții sunt împreună cu El. Și ei nu se ceartă în Împărăția lui Dumnezeu, ci sunt în comuniune unii cu alții și vor să ne învețe și pe noi că cel mai scump lucru în Biserică e comuniunea și iubirea între frați.
Și nimic nu trebuie să iubim mai mult decât acest lucru: decât pacea, unitatea și comuniunea Bisericii.
De aceea, pe mine mă îngrozesc orice intenții de neascultare, de împotrivire, de schismă, orice separatism „pe baze teologice”. Pentru că ele înseamnă…îndepărtare, desprindere, rupere de Biserică.
Și acestea arată multă pruncie a minții, multă nechibzuință, multă necunoaștere a istoriei Bisericii. Pentru că ereziile, cu adevărat catastrofale pentru Biserică, au produs multe dureri și multe pierderi de suflete. Schismele de care a avut parte Biserica au fost dramatice, au fost copleșitor de dureroase. Și toate au pornit de la neînțelegeri dogmatice. Când partea monofizită și cea nestoriană s-au desprins de Biserică, ele s-au desprind datorită neînțelegerii dogmatizării Bisericii despre persoana lui Hristos, Dumnezeul nostru. Și acum, Etiopia și Egiptul sunt majoritar monofizite[10], ele, care, la început au dat mulți Sfinți Bisericii, iar nestorienii sunt minoritari în Siria, Irak și Iran, avându-și sediul la Chicago[11].
Armenia, „primul stat declarat creștin, în anul 301”[12], este acum în afara Bisericii. Patriarhia Romei, de la 1054, se separă de Biserică și devine o mamă a multor grupări eretice.
Și toate acestea dor teribil Biserica și trebuie să ne doară pe toți, pentru că Biserica și-a pierdut fiii în erezie. Iar noi, cei din Biserică, trebuie să facem lucruri concrete pentru cei pe care Biserica i-a pierdut.
În India, evanghelizată de Sfântul Apostol Tomas, „creștinii” reprezintă doar 2, 5%, monofiziții numindu-se aici „Biserica Ortodoxă Siriană Malankara”, care nu are nimic de-a face cu Biserica, iar 83% sunt hinduși[13]. Cine îi evanghelizează pe aceștia?
China are o populație de 1.381.710.000 de locuitori. Însă 81, 1% dintre chinezi sunt păgâni, ca și hindușii din India, pe când „creștinii” Chinei reprezintă 2, 3% din miliardul populației chineze[14].
Islamul este „a doua religie în lume în ceea ce privește numărul de adepți, după creștinism”[15]. Creștinism, care este format, cu adevărat, numai din membrii Bisericii Ortodoxe, deși, când se spune „Creștinism”, foarte mulți înțeleg că el înseamnă Biserica + toate grupările eterodoxe „creștine”.
„Cea mai mare țară cu populație musulmană este Indonezia, cu 12,7% din populație musulmani, urmată de Pakistan cu 11%, India cu 10,9% și Bangladesh cu 9,2%. Comunități mari se mai găsesc în China, Rusia și, parțial, în Europa. Cu 1,57 – 1,65 miliarde de adepți sau 22 – 24% din populația globului, Islamul este a doua și una din religiile cu cea mai rapidă creștere după numărul adepților din lume”[16]. Cine sunt evanghelizatorii islamului? Lor cine le mărturisește adevărul? Europa se declară a fi 76% „creștină”[17]. Însă „Catolicii sunt cel mai mare grup creștin de pe continent (reprezentând mai mult de 46% din creștinii europeni), al doilea cel mai mare grup creștin în Europa sunt Ortodocșii, care înglobează 35% din creștinii Europei.
După Reforma Protestantă începută în secolul al XVI-lea, 18% din creștinii europeni sunt parte a religiei Protestante, de asemenea, reprezentanții religiilor creștine neoprotestante (Baptiști, Adventiști, Penticostali, etc) reprezintă 1 % din populația creștină a continentului. După populație, Rusia este cea mai mare țară creștină din Europa, urmată de Germania și Italia”[18].
Și Rusia e singura țară ortodoxă din Europa, care nu agreează Uniunea Europeană, în Germania „26.5 de milioane sunt protestanți (32.3%), iar 25.5 de milioane sunt catolici (31.0%)”[19], pe când, în Italia, Biserica Romano Catolică e majoritară, având 81, 2 % din populația țării[20].
Cineva estima Biserica Ortodoxă ecumenică, din toată lumea, ca fiind formată din peste 500 de milioane de credincioși[21]. Adică ortodocșii, pe tot globul pământesc, nu sunt nici jumătate din populația Indiei și suntem de 3 ori mai puțini decât musulmanii. Și atât de rău stând lucrurile, noi ne permitem să ne certăm între noi, să provocăm schisme, să stăm degeaba, când Biserica are de convertit miliarde de oameni.
Ce au făcut Sfinții 3 Ierarhi astăzi pomeniți în materie de teologie și de slujire a Bisericii? Au cinstit și apărat dogmele Sinoadelor Ecumenice, au iubit Tradiția Bisericii și nu au luptat împotriva ei, au predicat ore întregi despre teologia Scripturii și au apărat teologia și viața și Tradiția Bisericii în toate scrierile lor.
Toți au iubit Biserica cu prețul vieții lor și nu le-a trecut niciodată prin cap ideea…să facă ei „o altă Biserică mai bună, mai sfântă și mai dreaptă”. Ci ei au slujit Biserica, i-au învățat pe oameni adevărul lui Dumnezeu, i-au creștinat și educat prin tot ceea ce au făcut și ne educă și ne fac ortodocși și pe noi, cei de azi.
Că nu e de ajuns doar să te botezi și să vii la Slujbe și să stai spectator la ceea ce se face în Biserică, ci trebuie ca cineva să-ți explice toate pe îndelete. Și cărțile lor, ale tuturor Sfinților Părinți, sunt vorbirea de taină prin care noi ne conștientizăm statutul eclesial și devenim cu adevărat ortodocși. Adică punând în lucrare harul lui Dumnezeu primit în Biserică și trăind și slujind Bisericii prin tot ceea ce facem.
Dar ca Sfinții să ajungă la urechea inimii noastre trebuie să le citim cărțile. Adică trebuie să mergem mai puțin la mall, să vedem mai puține filme, mai puține glumițe online, pentru ca să citim mai mult.
Dacă ne ocupăm de teologie mai mult și de politică mai puțin, se vede. Iarăși, dacă ne ocupăm de măturarea casei sufletului nostru prin spovedanie și împărtășirea cu Domnul, se vede și asta. Dacă venim la Biserică pentru ca „să avem de unde ne întoarce” și dacă facem pomeniri pentru cei adormiți „că așa se face” și dacă ne cununăm tot pentru că „așa e obiceiul”, se văd și acestea. Se văd de la o poștă. Și ele arată ce facem și ce nu facem noi. Cine suntem.
Și cine suntem…aceia și mergem la Dreptul Judecător, după moarte, ca să ne dea fiecăruia după faptele noastre. Iar El nu ne va confunda pe niciunul dintre noi cu un mare Sfânt al Lui, pentru că El ne știe pe fiecare în parte din veci. Pe El nu-L putem minți, pe El nu Îl putem duce cu vorba, pentru că cuvântul Său e adevărul și judecata Lui e fără cusur și e veșnică.
Așadar, iubiții mei, în această zi și în toate zilele vieții noastre, noi trebuie să prăznuim pacea, bucuria și sfințenia Bisericii! Trebuia să prăznuim praznicele Bisericii și nu să ne inventăm fiecare „praznice” după bunul plac. Căci Biserica, pe fiecare zi, ne indică pe cine trebuie să pomenim, ce fel de mâncare trebuie să mâncăm, cum trebuie să trăim și să vorbim, și ce stare sufletească trebuie să avem.
Pentru că, dacă sâmbăta, noi îi pomenim pe cei adormiți, ce stare putem avea? De pocăință și de rugăciune, de milostenie pentru cei adormiți ai întregii lumi. Iar dacă astăzi e praznic teologic, praznic de bucurie, praznic de iubire față de Sfinții 3 Ierarhi, ce trebuie să facem? Nicidecum să plângem, ci să ne bucurăm împreună, să fim împreună la Biserică!
Dar când scrie în calendar că e post, noi ce trebuie să facem în acea zi? Să postim! Și postul nu e niciodată singur, ci el e plin de rugăciune, de metanii, de închinăciuni, de fapte bune în folosul oamenilor. Adică postul ne face dinamici, după cum și prăznuirea ne propune același dinamism. Dar postul ne propune un dinamism impregnat de durere pentru păcatele noastre, pe când praznicul bucuriei ne propune un dinamism plin de veselie duhovnicească, teologică. Plin de rugăciune și de mulțumire bucuroasă pentru toate binefacerile lui Dumnezeu revărsate întregii lumi.
Și după cum, în Săptămâna Mare, nu putem face Nuntă și chefuri, în Săptămâna Luminată nu putem să fim triști, dacă trăim în ritmul de viață al Bisericii. Pentru că ritmul de viață al Bisericii e unul sfânt, e dumnezeiesc, și el îmbină perioadele de post cu perioadele fără restricții culinare, îmbină pocăința cu veselia, îmbină prăznuirea cu tânguirea, pentru ca să nu fim niciodată unidimensionali, ci întotdeauna paradoxali. Adică înțelegând, deopotrivă, bucuria și tristețea, plânsul și veselia, milostivirea și pocăința.
Tocmai de aceea, toată lumea evlavioasă fuge la Părintele duhovnicesc, aleargă la el pentru sfat și pentru rugăciunile lui, pentru că el știe toate dramele și bucuriile oamenilor, neputințele, ispitele și învingerea lor, din viața și experiența sa, și știe să îmbine, în același timp, stări care par multora opuse, antagonice. Pentru că o femeie vine la el ca să îi vorbească despre ea și despre fiul ei, care nu vrea să vină la Biserică, un bărbat vine să întrebe dacă trebuie să se căsătorească cu o anume femeie, un altul vine pentru o bucurie, pe când altul pentru o tristețe, și toți aceștia vin unii după alții sau mai mulți în același timp, pentru că știu că el poate să îi înțeleagă și să le vorbească la toți potrivit stării și nevoii lor.
De ce nu sunt așa toți oamenii? De ce nu pot fi toți creștinii gazde primitoare ale altora și să trăiască și bucuriile și tristețile oamenilor în același timp? De ce nu vrem să trăim această oboseală sfântă de a ne face tuturor toate?
Pentru că nu ne place să fim profunzi, ci mici la suflet, ranchiunoși, egoiști, gândind numai pentru noi și ai noștri, și nevrând să ne vadă cineva josnicia.
Dar ea se vede, iubiții mei! Părintele duhovnicesc vede patimile oamenilor, după cum noi ne privim în oglindă. Numai că el privește în oglinda care nu deformează realitatea. În oglinda în care virtutea e virtute și patima e odioasă, oricare ar fi ea.
De aceea, când nu înțelegeți ce vă spune Duhovnicul, nu dați vina pe el! Întrebați-vă unde greșiți. Și de ce nu îl puteți înțelege, dacă el vorbește românește.
Și veți vedea că problema e întotdeauna în noi și nu în alții. Căci dacă nu am avea probleme ontologice, adică patimi vii și urâte, i-am vedea pe alții cum ne vedem pe noi înșine. Le-am vedea sufletul după cum ținem peștele în palmă, ca să îl curățăm de solzi. Dar pentru că suntem murdari ca și ei, ne scoatem ochii degeaba unii altora, ne ciondănim fără rost, pentru că problema e în noi, e a noastră și nu a altora. Și problema noastră, adică patimile noastre nu dispar când vrem noi sau nu putem să presupunem că ele nu există, pentru că ele sunt acolo, în sufletul nostru, ca leii în cușcă. Și ele, patimile, ne mușcă și pe noi, îi mușcă și pe alții și sunt un rău social, un rău comunitar, un rău planetar.
Pentru că, înainte să se încindă pământul de căldură, din cauza poluării, noi ne încindem de ură și de desfrânare, de nesimțire și de răutate. Și problema noastră e problema întregii lumi, pentru că ne asemănăm la patimi unii cu alții, chiar dacă nu ne-am întâlnit niciodată, noi, cei din România, cu cei din Taiwan sau din Rusia. Dar și ei au aceleași probleme ca și noi. Și nu ni le putem vindeca decât în Biserica lui Dumnezeu, cu mult efort, spovedindu-ne și împărtășindu-ne des, luptând cu toate patimile din noi și fiind oameni ai comuniunii și ai milostivirii.
Zi de praznic, zi de bucurie! Să ne bucurăm, așadar!
Dumnezeu să ne umple de dragostea Sfinților 3 Ierarhi pentru Biserica Lui și pentru teologia lui Dumnezeu! Amin.
[1] Scrisă în ziua de 27 ianuarie 2017, zi de vineri, cu soare, dar geroasă.
[2] Cf. http://www.teologiepentruazi.ro/2016/01/28/predica-la-sfintii-3-ierarhi-30-ianuarie-2016/. [3] Ibidem. [4] Ibidem.
[5] Cf. http://www.teologiepentruazi.ro/2016/07/11/relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-ansamblul-lumii-crestine/.
[6] Cf. https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2012/09/30/ce-insemna-ecumenism/. [7] Ibidem. [8] Ibidem.
[9] Cf. https://www.holycouncil.org/-/rest-of-christian-world?_101_INSTANCE_VA0WE2pZ4Y0I_languageId=el_GR.
[10] A se vedea: http://www.teologie.net/2013/10/01/statistica-crestini/.
[11] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Nestorianism.
[12] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_Apostolică_Armeană.
[13] Idem: http://ziarullumina.ro/supravietuirea-crestinismului-in-india-34652.html.
[14] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/China.
[15] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Islam. [16] Ibidem.
[17] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Creștinismul_în_Europa. [18] Ibidem.
[19] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Germania.
[20] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Italia.
[21] A se vedea: http://ziarullumina.ro/ortodoxia-pe-glob-71715.html.
