Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

Eminescu: între modernitate și tradiție. Importanța tradiției literare și spirituale românești pentru viziunea romantică eminesciană

*

Magii sunt cei care au știut să citească semnele celeste și să descopere această inegalabilă taină, indicibilă, pentru lumea antică aflată în căutarea kalokagaton-ului, adică a „tot ce-i drept, frumos și bun” (Egipetul și Memento mori).

Profețiile sibiline, ca și filosofiile celor șapte mari înțelepți ai Antichității, căutând să afle unicul Principiu al lumii, s-au aflat și în atenția lui Dosoftei, Nicolae Milescu, Antim Ivireanul sau Dimitrie Cantemir.

La Eminescu, magul – acum egiptean – „priivea pe gânduri în oglinda lui de aur,/ Unde-a cerului mii stele ca-ntr-un centru se adun:/ El în mic privește-acolo căile lor tăinuite/ Și cu varga zugrăvește drumurile lor găsite:/ Au aflat sâmburul lumii, tot ce-i drept, frumos și bun” (Egipetul). Sau: „Și c-un ac el zugrăvește cără-rușile găsite:/ Au aflat sâmburul lumii, tot ce-i drept, frumos și bun” (Memento mori).

Simbolistica stelară este legată, după cum se poate remarca, de tabloul Egiptului. Cerul înstelat al Egiptului, când „ies stelele din strungă”, strălucind într-o noapte maură („înstelatul rege maur”) este impresionant: „Nilul mișcă valuri blonde pe câmpii cuprinși de maur –/ Peste el cerul d-Egipet, desfăcut în foc și aur”… (Egipetul, Memento mori).

Acest peisaj celest ne arată „cartea cerului albastru cu mari litere aurite” (Peisaj) ori „scrisul stelelor de foc”, mai presus de care „sunt scrieri streine/ Gândite de Domnu-ntr-a sorilor nimb” (În vremi de mult trecute).

Printre ultimele versuri, peste câțiva ani, recitate lui Vlahuță și reținute de acesta, s-au aflat și: „Atâta foc, atâta aur,/ Ș-atâtea lucruri sfinte,/ Peste-ntunericul vieței/ Ai revărsat, Părinte!”[1] – considerate chiar o „ultimă variantă a Luceafărului[2].

Egiptul deține un rol simbolic în istoria lumii, după cum reiese din scrisul lui Eminescu. Rosa del Conte a insistat în mod deosebit pe apropierea dintre poezia eminesciană și textele ermetice atribuite egipteanului Hermes Trismegistul (Corpus hermeticum sau Poimandres), dintr-un motiv explicabil prin teoriile moderne de istorie și sociologie a religiilor, pe care ni le deslușește Mircea Eliade[3].

Sfântul Isidor de Sevilla menționa însă – pe baza unei tradiții mai vechi – că egiptenii au învățat astrologia de la Avraam[4]. Putem să ținem seama și de faptul că Pitagora, al cărui sclav și discipol ar fi fost Zamolxe, a învățat în Egipt. Iar istoria lui Iordanes – care face confuzia între geți și goți (datorită căreia, probabil, Decebal e conviv cu Odin și cu „zeii vechi și mândri ai Valhalei” (Odin și poetul)), ca și Sfântul Isidor de Sevilla, de altfel[5] – îl menționează pe Deceneu ca fiind cel care i-a învățat pe daci astrologia[6].

„Pythagora din Samos și Thales din Milet au petrecut o vreme nu scurtă în Egipt, adunând cele înțelepte ce se aflau acolo […]. De altfel, însuși Platon, fiul lui Ariston, în Timeu spune că Solon a părăsit Atena mergând spre Egipt […] și de asemenea, însuși Platon, mergând în Egipt, pentru a părea că știe ceva mai mult decât toți ceilalți elini, au admirat [Solon și Platon] întru totul acolo și învățătura lui Moise.

Și este cu putință ca să se vadă din cele ce au scris ei, că istoriografilor elini le-a fost foarte binecunoscut Moise. […] [Între alții,] Diodor cercetând amănunțit treburile egiptenilor, spune că a auzit de la înțelepții de acolo despre Moise : […] Moise este acela ce a fost numit zeu [de către egipteni]”[7].

Cronologia expusă de Sfântul Chiril al Alexandriei pentru a demonstra anterioritatea și autoritatea doctrinei mozaice față de filosofia grecească[8] este reluată, în liniile fundamentale, de către Antim Ivireanul în Chipurile Vechiului și Noului Testament, iar Nicolae Costin reproduce opinia – devenită tradițional-ortodoxă – despre faptul că Platon s-a inspirat din învățăturile lui Moise[9].

S-ar părea că Egiptul era un loc de inițiere – nu degeaba pleacă, așadar, Kesarion Breb în Egipt – iar Herodot îi desemna pe egipteni drept „cei mai înțelepți” și „cei mai învățați” dintre oameni[10]. Istoria filosofiei/ cunoașterii nu începe cu Platon[11] și cu Grecia – inclusiv în Memento mori. Și de aceea insistăm pe semnificațiile pe care le are în subsidiar „cerul d-Egipet”, mai ales că nu credem că lui Eminescu i-ar fi rămas necunoscute aceste amănunte.


[1] A se vedea: Eminescu – Înfășurat în manta-mi. Memorialistică. Mărturiile contemporanilor, ediție, antologie, aparat critic de Cristina Crăciun și Victor Crăciun, Ed. Litera * David, Chișinău și București, 1999, p. 355.

[2] S. Paleologu-Matta, Eminescu și abisul ontologic, op. cit., p. 165. Autoarea consideră că „irupția sacrului este mereu prezentă inimii sale, ca o taină fără seamăn, ca ziua cea dentâi: «Și omului Ființa pururi nouă i s-arată» (Iarna). Ultimele sale poeme, printre care Iarna […] sunt considerate astăzi ca o măiestrie supremă” (Idem, p. 92).

[3] Mircea Eliade, Nostalgia originilor, Ed. Humanitas, București, 1994, p. 67: „Corpus hermeticum a fost așadar primul text grecesc tradus și publicat de Marsilio Ficino. Abia după aceea, Ficino a început să se ocupe de traducerea lui Platon. Acest amănunt este important. El aruncă lumină asupra unui aspect al Renașterii italiene ignorat sau cel puțin neglijat de istorici, cu numai o generație în urmă.

Cosimo [de Medici] și Ficino au fost fascinați de descoperirea unei revelații primordiale, aceea descoperită în textele hermetice. Ei n-aveau, bineînțeles, niciun motiv să pună la îndoială ideea că acest Corpus hermeticum aparține egipteanului Hermes și conține cea mai veche [conservată scriptic] revelație, care l-a precedat pe Moise și i-a inspirat și pe Pitagora și pe Platon și pe magii persani.

Deși exalta sacralitatea și veracitatea textelor hermetice, Ficino nu se suspecta – și nu putea să se suspecteze – că nu ar fi un bun creștin. Încă din secolul al doilea, apologetul creștin Lactanțiu îl considera pe Hermes Trismegistul un înțelept inspirat de Dumnezeu și considera că unele profeții hermetice se împliniseră odată cu nașterea lui Iisus Hristos”.

Interesante sunt și comentariile ulterioare ale lui Eliade: „Un interes atât de extravagant pentru hermetism este profund semnificativ. El revelează aspirația omului Renașterii către o revelație primordială care să poată include nu numai pe Moise și Cabala, ci și pe Platon și, mai ales, misterioasele religii ale Egiptului și Persiei antice. […]

Timp de aproape două secole, Egiptul și hermetismul – adică magia egipteană – au obsedat pe mulți teologi și filosofi, credincioși, necredincioși sau cripto-ateiști. Dacă Giordano Bruno a salutat cu atâta entuziasm descoperirile lui Copernic, aceasta se datorează faptului că pentru el heliocentrismul avea o profundă semnificație religioasă și magică. Pe când era în Anglia, Giordano Bruno profețise reîntoarcerea iminentă a religiei magice a Egiptului antic, așa cum era aceasta descrisă în Asclepius. […]

Interesul intens și continuu față de egipțianism și alte mistere orientale n-a încurajat, în timpul Renașterii, dezvoltarea a ceea ce se cheamă azi istoria comparată a religiilor. Dimpotrivă, urmarea directă a atenției lui Ficino, Pico, Bruno și Campanella față de tezaurul hermetic a fost dezvoltarea filozofiilor naturaliste și triumful științelor matematice și fizice”, cf. Idem, p. 68-69.

Căutările Renașterii n-au încetat, ci s-au diversificat în epoca romantică. Importantă ni se pare precizarea următoare: „Prețuirea înaltă a mitului, a legendei, a poeziei populare în genere, [în romantism] se sprijină pe ideea (formulată pentru prima oară de Görres și Kanne) după care Dumnezeu s-a revelat atât în natură cât și în omul primitiv, aflat încă în strânsă legătură cu firea, și că, de aceea, natura ca și vechea poezie mitică conțin pentru cei ce sunt în stare să le descifreze, adevăruri neîndoielnice despre divinitate și univers”, cf. Ricarda Huch, Romantismul german, op. cit., p. 367.

[4] Cf. Ernst Robert Curtius, Literatura europeană și Evul Mediu latin, în românește de Adolf Armbruster, cu o introducere de Alexandru Duțu, Ed. Univers, București, 1970, p. 521.

[5] În Historia de regibus gothorum, wandalorum et suevorum. Traducerea cărții în română s-a făcut de către Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș. A se vedea Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș, Traduceri patristice, vol IV, Teologie pentru azi, București, 2014, p. 171-237, cf.
http://www.teologiepentruazi.ro/2014/07/10/traduceri-patristice-vol-4/.

[6] A se vedea Iordanes, Getica, http://www.enciclopedia-dacica.ro/izvoare/iordanes.htm: „în timpul domniei la goți a lui Burebista, a venit în Goția Deceneu, pe vremea când Syla a pus mâna pe putere la Roma. Primindu-l pe Deceneu, Burebista i-a dat o putere aproape regală. […] El [Deceneu], observând înclinarea lor de a-l asculta în toate, şi că ei sunt din fire deștepți, i-a instruit în aproape toate ramurile filozofiei; căci era un maestru priceput în acest domeniu. El i-a învățat etica, dezvățându-i de obiceiurile lor barbare, i-a instruit în științele fizicii, făcându-i să trăiască conform legilor naturii. Transcriind aceste legi, ele se păstrează până astăzi, sub numele de belagines.

I-a învățat logica, făcându-i superiori celorlalte popoare, în privința minții. Dându-le un exemplu practic, i-a îndemnat să petreacă viața în fapte bune. Demostrându-le teoria celor douăsprezece semne ale zodiacului, le-a arătat mersul planetelor și toate secretele astronomice și cum crește și scade orbita lunii și cu cât globul de foc al soarelui întrece măsura globului pământesc și le-a expus sub ce nume și sub ce semne cele trei sute și patruzeci și șase de stele trec în drumul lor cel repede de la răsărit până la apus spre a se apropia sau depărta de polul ceresc (s. n.)”.

Se poate vedea și Iordanes, Getica, în Fontes historiae daco-romanorum/ Izvoarele istoriei românilor, vol. XIV, text, traducere și comentarii de G. Popa-Lisseanu, Tipografia „Bucovina”, I. E. Torouțiu, București, 1939, p. 96-97.

[7] Sfântul Chiril al Alexandriei, 10 cărți împotriva lui Iulian Apostatul, traducere din limba greacă de Dr. Constantin Daniel, Ed. Anastasia, București, 2000, p. 36-37.

A se vedea și p. 57-58, 67, 84:

„Pythagora și Platon fiind educați în Egipt […] au cunoscut bine valoarea lui Moise. Pentru că cele cu privire la Moise erau mult admirate de către egipteni. Și de acolo – socotesc eu – au învățat acești doi cuvântul și doctrina cu privire la Dumnezeu”.

„Acest Hermes din Egipt [Trismegistrul], cu toate că era preot păgân […] a cugetat ideile și învățăturile lui Moise, […] cel ce a adunat și a strâns la Athena cele cincisprezece cărți ale sale numite Hermetice”.

„Cei ce s-au făcut părtași de cuvintele lui Moise sunt aceia care, pentru dragostea de învățătură au mers până în Egipt”.

„Eu pot să spun că Platon și Pythagora au o doctrină mai exactă cu privire la Dumnezeu și la lume. Dar ei au adunat această învățătură sau această cunoaștere, mergând și stând laolaltă cu egiptenii, la care se făcea multă vorbire cu privire la preaînțeleptul Moise și erau admirate doctrinele lui” etc.

Informații cu privire la peregrinările inițiatice ale filosofilor greci în Egipt se regăsesc și în Diogenes Laertios, Despre viețile și doctrinele filosofilor, traducere de C. I. Balmuș, studiu introductiv și comentarii de Aram. M. Frenkian, Ed. Polirom, Iași, 1997.

[8] Sfântul Chiril al Alexandriei, 10 cărți împotriva lui Iulian Apostatul, op. cit., p. 29-34.

[9] În primul capitol (Pentru zidirea lumii) al cronografului său, acesta precizează: între filosofi, „Plato, cum socotesc unii că au cetit Svânta Biblie, ori că au avut den Dumnedzăiască suflare [insuflare, inspirație], deșchis dzice într-o carte a sa, ce să chiamă Timeo, cum lumea este făcută de Dumnedzău, și a toate altor zidiri, pricina a lui Dumnedzău bunătate și putere pune că este; pentru ce [pentru care motiv] i-au dzis acestui Plato, dumnedzăiescul filosof. Că și Ovidie pre semne dentru acest Plato au luat…[…] Și așea să mai apropie de adevăr, măcar că era păgâni, mărturisind pre Dumnedzău a fi Zâditorul și începătura a tuturor lucrurilor, pre semne urmând Scriptura a lui Moiseiu”, a se vedea Nicolae Costin, Scrieri, vol. I, ediție îngrijită de Svetlana Karolevschi, Ed. Hyperion, Chișinău, 1990, p. 31.

În ce privește numirea lui Platon ca „dumnedzăiescul filosof”, Ficino este cel care l-a publicat, în 1557, sub numele: Divini Platonis, Opera omnia Marsilio Ficino interpretate. Cartea poate fi downloadată de aici:
https://archive.org/details/bub_gb_ucju1UXVU9UC.

[10] Cf. Gândirea egipteană antică, ediție îngrijită de Constantin Daniel, Ed. Herald, București, 2008, p. 25.

[11] „Cunosc, Platone, dascălii tăi, deși vrei să-i ascunzi! Geometria ai învățat-o de la egipteni, astronomia de la babilonieni, cântecele cele sănătoase le-ai luat de la traci (Platon, Charm., p. 156D; 157 A); multe te-au învățat și asirienii; dar legile, cele care sunt adevărate, și slăvirea lui Dumnezeu o datorezi evreilor: «Care […] cinstesc pe Cel singur nemuritor,/ Pe Cel care are grijă pururea de toți» (Oracolele Sibiline, 3, 586-588, 590-594)”, cf. Sfântul Clement Alexandrinul, Scrieri. Partea I, col. PSB, vol. 4, traducere, introducere, note și indici de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, București, 1982, p. 127.

Did you like this? Share it: