Sfântul Ambrosius al Mediolanului, Fragmente din Comentariul la Cântarea Cântărilor [13]
Traduceri patristice
vol. 6
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Sfântul Ambrosius, Episcop de Mediolanum
(340-397, pomenit pe 7 decembrie în Biserica Ortodoxă)
*
(2, 14) „Și vino”, zice, „porumbița mea, în pavăza pietrei [tegimento petrae], lângă întăritură/ parapet/ zid de apărare [juxta praemunitionem]”! Adică vino lângă Evanghelie! Meterezele/ zidurile credinței tale sunt faptele lui Hristos [propugnacula fidei tuae gesta sunt Christi].
Întăririle zidului tău sunt cuvintele Domnului [muri tui subsidia, verba sunt Domini]. Patima trupului Domnului este puterea ta [passio Dominici corporis, tua virtus est].
„Arată-mi mie fața ta și fă să aud [insinua] glasul tău. Pentru că glasul tău este dulce [suavis], iar fața ta frumoasă [decora]”. […]
Așadar, Își arată fața Sa, arătând pecetea crucii [signaculum crucis], și face auzit glasul Său, asumând autoritatea propovăduirii [auctoritatem praedicationis].
Căci în pavăza trupului lui Hristos, prin care [omul] a fost mântuit de păcat, s-a făcut întărirea/ zidul harului dohovnicesc [munimentum gratiae spiritalis][1]. […]
Ridică-te, zice, vino, apropiata mea! Adică: ridică-te din plăcerile lumii, ridică-te de la cele pământești și vino la Mine, [cea] care până acum lucrezi și ești îngreunată, care ești îngrijorată/ tulburată [de] cele ce sunt ale lumii. Vino peste lume [supra mundum], vino la Mine, pentru că Eu am biruit lumea [Ego vici mundum] [In. 16, 33].
Vino lângă Mine, [cea care ești] acum frumoasă [pulchra] cu frumusețea vieții veșnice [aeternae vitae decore], [care ești] acum porumbiță, adică blândă și delicată [mitis atque mansueta], [care ești] acum toată plină de harul duhovnicesc. […]
Ridică-te, vino, apropiata mea, nu te teme de plase/ curse, acum a trecut iarna.
A venit Paștiul [Pascha], a venit iertarea, a venit lăsarea păcatelor, a încetat ispita, ploaia/ aversa a trecut, furtuna s-a risipit și zguduirea/ agitația.
Înainte de venirea lui Hristos era iarnă, după venirea lui Hristos sunt flori, de aceea zice: Flori s-au văzut pe pământ. Unde înainte [erau] spini, acolo acum [sunt] flori.
A venit vremea plivirii, zice. Unde [era] înainte pustiu, acolo este [acum] recoltă.
Glasul turturelei s-a auzit în pământul nostru. […] Unde mai înainte [era] nerușinarea, acolo [este acum] fecioria. […]
Și deși era plină de liniște și tainele au crescut, totuși zice din nou: ridică-te netulburată [secura] în pavăza pietrei! Adică: păzește apărarea patimii Mele [praesidio passionis Meae] și întăritura/ zidul credinței [fidei munimento]! Căci au supt miere din piatră și ulei din piatră tare [firma petra] [Deut. 32, 13].
Cu acest acoperământ [integimento] [sunt] îmbrăcate sufletele celor cuvioși, acum nu [mai] sunt goale, și acesta le este lor zid/ întăritură/ parapet. Și de aceea și acestui suflet îi zice: Și vino, tu, porumbița Mea, în pavăza/ acoperământul [tegimento] pietrei, lângă zid/ întăritură/ parapet. Arată-mi Mie fața ta și fă-Mi auzit glasul tău.
Îl îndeamnă la încredere/ îndrăzneală [confidentiam], ca să nu facă de rușine [erubescat] Crucea lui Hristos, nici pecetea Lui.
Îl îndeamnă la mărturisire, dorește să înlăture toate plasele/ capcanele, pentru ca să respire mireasma bunei credințe [bonus fidei odor spiret], pentru ca ziua să îl lumineze, pentru ca să nu îl rănească umbra nopții vrăjmașe.
De aceea, cel ce este lângă Hristos zice: „Noaptea a trecut, iar ziua s-a apropiat” (Rom. 13, 12).
Și este umbra celor lumești cea care a trecut, și [S-a apropiat] Hristos, Ziua celor cerești, care luminează Sfinților Săi[2].
[1] PL 15, col. 1982.
[2] PL 15, col. 1983.