Iov, cap. 7, cf. LXX
1. Care din două: nu ispită este viața omului pe pământ sau ca a zilierului celui vremelnic [este] viața lui?
2. Sau ca un slujitor temându-se de domnul său și câștigând umbră? Sau ca un zilier așteptându-și plata sa?
3. Așa și eu am răbdat lunile cele deșarte și nopțile durerilor îmi sunt date mie.
4. Dacă am să dorm, zic: „Când [este] ziuă?”. Iar când am să mă scol, iarăși [zic]: „Când [este] noapte?”. Și plin sunt de dureri de seara [și] până dimineața.
5. Și se amestecă trupul meu în putreziciunea viermilor [φύρεται δέ μου τὸ σῶμα ἐν σαπρίᾳ σκωλήκων], iar [eu] mă topesc [pe] bulgării pământului de la puroiul răzuit [τήκω δὲ βώλακας γῆς ἀπὸ ἰχῶρος ξύων].
6. Și viața mea este mai ușoară [decât] vorbirea și a pierit în nădejde deșartă.
7. Așadar, adu-Ți aminte că duhul meu [este] viața [mea] [μνήσθητι οὖν ὅτι πνεῦμά μου ἡ ζωὴ] și nu se va mai întoarce ochiul meu să vadă bine [καὶ οὐκέτι ἐπανελεύσεται ὁ ὀφθαλμός μου ἰδεῖν ἀγαθόν]!
8. Nu mă va [mai] privi în jur ochiul privindu-mă [care mă privește]. Ochii Tăi [sunt] în mine [οἱ ὀφθαλμοί Σου ἐν ἐμοί] și [eu] nu mai sunt [καὶ οὐκέτι εἰμὶ],
9. ca un nor curățindu-se din cer. Căci dacă omul are să coboare întru Iad [ἐὰν γὰρ ἄνθρωπος καταβῇ εἰς ᾍδην], nu are să mai urce [οὐκέτι μὴ ἀναβῇ],
10. nici nu are să se mai întoarcă încă întru casa sa și nici nu are să-l mai cunoască pe el încă locul său.
11. Așadar, încă nici eu [nu] voi cruța gura mea, [ci] voi vorbi în nevoie fiind. [Căci] voi deschide amărăciunea sufletului meu [πικρίαν ψυχῆς μου] apăsându-mă [care mă apasă].
12. Care din două: mare[1] sunt sau balaur? Căci ai pus[2] peste mine strajă.
13. Am zis că „mă va mângâia patul meu și voi aduce către mine cuvânt propriu culcușului meu”.
14. Mă înspăimânți[3] [cu] vise [ἐκφοβεῖς με ἐνυπνίοις] și în vedenii mă uimești [καὶ ἐν ὁράμασίν με καταπλήσσεις].
15. Vei izbăvi de la duhul meu sufletul meu [ἀπαλλάξεις ἀπὸ πνεύματός μου τὴν ψυχήν μου] și de la moarte oasele mele [ἀπὸ δὲ θανάτου τὰ ὀστᾶ μου]?
16. Căci nu întru veac voi trăi, ca să [nu] rabd îndelung. Pleacă[4] de la mine, căci deșartă [este] viața mea!
17. Căci ce este omul, că l-ai mărit pe el sau că iei aminte întru el?
18. Sau cercetarea lui vei face până dimineața și întru odihnă pe el îl vei judeca?
19. Până ce [când] nu mă lași și nici [nu] mă trimiți? Până când am să înghit scuipatul meu în durere?
20. Dacă eu am păcătuit, ce pot Ție să-Ți fac, Cel care Te arăți peste mintea oamenilor? Pentru ce m-ai pus învinuitorul Tău, iar eu sunt peste Tine povară?
21. Și pentru ce nu ai făcut fărădelegii mele uitare și curăție păcatului meu? Dar acum întru pământ voi merge și ridicându-mă dimineața devreme nu mai sunt [nu voi mai fi]”.
[1] Se refere la marea de apă.
[2] Se referă la Dumnezeu.
[3] Tot cu referire la Dumnezeu.
[4] De asemenea raportându-se la Dumnezeu. Vorbind către El acest lucru.
Acesta este glasul omului suferind, la necaz. E un păcat să strigi către Dumnezeu și să îl întrebi ce nu înțelegi? Numai bine, Părinte, Hristos a înviat!
Adevărat a înviat, domnule Sebastian! Da, glasul Sfântul Profet Iov e glasul omului suferind, al omului care suferă și care încă nu înțelege rolul suferinței sale. Dar Dumnezeu îi va revela rostul/ sensul/ scopul suferinței sale. Iar dacă mă veți urmări în continuare, la viitoarele capitole din Sfântul Iov, veți înțelege, deopotrivă, și măreția suferinței și a sfințeniei sale, dar și măreția revelării lui Dumnezeu față de el. Pentru că în cartea Sfântului Iov sunt multe lucruri grele, multe lucruri profetice, ce au nevoie de multe explicații.
Însă nu e un păcat să strigi către Dumnezeu și să Îl întrebi ce nu înțelegi din viața ta sau din cursul lumii noastre! Dimpotrivă, Dumnezeu dorește să Îl întrebăm despre toate lucrurile pe care nu le înțelegem și, mai ales, dorește să ne lumineze cu privire la propriile noastre patimi și la modul cum să scăpăm de ele. Adică Dumnezeu se gândește întotdeauna pragmatic la noi, ca un medic grijuliu, conștiincios, atent, care vrea să ne vindece de boală, după care, El vrea să fie pentru noi Cel care ne ajută și ne îndrumă în viața noastră pentru ca să creștem în virtute, adică în sănătate duhovnicească, interioară.
De aceea, El vrea să afle de la noi ce ne doare, ce nu înțelegem, ce vrem, ce ne enervează, ce ne bucură…vrea să afle totul. Vrea să ne știe ca în palmă. Și dacă vă vine să strigați către Dumnezeu, atunci trebuie să știți că strigătul acela e începutul rugăciunii. E începutul relației reale cu El.
Îndrăzniți și rugați-vă lui Dumnezeu! Adică strigați către El cu inimă bună și vă va asculta! Vă doresc numai bine și mult spor în viața dumneavoastră!
Mulțumesc pentru încredințări și pentru încurajări, cât și pentru răspunsul amplu. Doamne ajută!
Am simțit și eu ceea ce spuneți dumneavoastră, Părinte, adică o oarecare ușurare ca un răspuns de la Dumnezeu atunci când mă rog din tot sufletul. Doamne ajută, Hristos a înviat și să aveți numai bucurii!
Dacă Dumnezeu v-a răspuns, doamnă Daria, ușurându-vă sufletul, trebuie să Îi mulțumiți pentru asta și să aveți și mai multă îndrăzneală în rugăciunea dumneavoastră, cerându-I să Își facă voia Lui în dumneavoastră! Pentru că Dumnezeu dorește să ne învețe să ne rugăm tot mai adânc, tot mai natural, tot mai firesc Lui, adică aidoma unor fii naturali ai Lui. Adevărat a înviat! Multă pace în tot ceea ce faceți!