1. Ostenind [cu] sufletul meu, suspinând, voi dezlega către El cuvintele mele. Voi vorbi, cuprinzându-mă [cu] amărăciunea sufletului meu,

2. și voi zice către Domnul: „Nu mă învăța a fi neevlavios! Și pentru ce așa m-ai judecat?

3. Cu adevărat, bine [Îți este] Ție dacă am să fac nedreptate? Că[ci] am să tăgăduiesc lucrurile mâinilor Tale [ἔργα χειρῶν Σου]. Dar [cu] [la] sfatul[1] celor neevlavioși ai luat aminte?

4. Cu adevărat, precum cel muritor vede, vezi [Tu]? Sau, precum vede omul, vei privi?

5. Cu adevărat, viața Ta este omenească sau anii Tăi [sunt] de bărbat?

6. Că ai căutat fărădelegea mea și păcatele mele le-ai cercetat.

7. Căci ai cunoscut că nu am fost neevlavios. Dar cine este cel care se izbăvește din mâinile Tale [ἀλλὰ τίς ἐστιν ὁ ἐκ τῶν χειρῶν Σου ἐξαιρούμενος]?

8. Mâinile Tale m-au zidit și m-au făcut [αἱ χεῖρές Σου ἔπλασάν με καὶ ἐποίησάν με]. [Dar] după acestea, schimbându-mă, m-ai lovit.

9. Amintește-Ți că [din] lut m-ai zidit [μνήσθητι ὅτι πηλόν με ἔπλασας] și întru pământ iarăși mă întorci [εἰς δὲ γῆν με πάλιν ἀποστρέφεις]!

10. Cu adevărat, nu precum laptele m-ai muls și m-ai închegat asemenea brânzei?

11. [Cu] piele și carne m-ai îmbrăcat [δέρμα καὶ κρέας με ἐνέδυσας] și [cu] oase și [cu] mușchi m-ai încordat [ὀστέοις δὲ καὶ νεύροις με ἐνεῖρας].

12. Și viață și milă ai pus pentru mine [ζωὴν δὲ καὶ ἔλεος ἔθου παρ᾽ ἐμοί], iar cercetarea Ta a păzit duhul meu [ἡ δὲ ἐπισκοπή Σου ἐφύλαξέν μου τὸ πνεῦμα].

13. Acestea având în[tru] Tine, am știut că [pe] toate le poți [οἶδα ὅτι πάντα δύνασαι] și nimic [nu-Ți este] Ție cu neputință [ἀδυνατεῖ δέ Σοι οὐθέν].

14. Căci și dacă am să păcătuiesc, mă păzești, iar de fărădelege nu m-ai făcut nevinovat.

15. Căci și dacă neevlavios am să fiu, vai de mine! Iar dacă am să fiu Drept, nu pot să [mă] îndrept, căci sunt plin de necinste.

16. Căci mă prind ca leul întru înjunghiere. Și, iarăși schimbându-mă, cu frică mă nimicești,

17. înnoind asupra mea încercarea mea. Și [cu] urgie mare mie Te-ai făcut și ai adus peste mine ispite [πειρατήρια].

18. Că[ci], atunci de ce m-ai scos din pântece și nu am murit? Iar ochiul pe mine nu m-a văzut [ὀφθαλμὸς δέ με οὐκ εἶδεν] [nu mă văzuse][2]

19. și, precum [am fost] nefiind [καὶ ὥσπερ οὐκ ὢν], m-am făcut [ἐγενόμην][3]. Căci de ce din pântece, întru mormânt, nu m-am izbăvit?

20. Cu adevărat, nu puțină este vremea vieții mele? Lasă-mă să [mă] odihnesc puțin [ἔασόν με ἀναπαύσασθαι μικρὸν],

21. mai înainte ca să merg, de unde nu mă voi mai întoarce!”. [Adică] întru pământ întunecos [εἰς γῆν σκοτεινὴν] și neguros [καὶ γνοφεράν],

22. întru pământ de întuneric veșnic [εἰς γῆν σκότους αἰωνίου], [în] care nu este lumină [οὗ οὐκ ἔστιν φέγγος] și nici a vedea viața muritorilor [οὐδὲ ὁρᾶν ζωὴν βροτῶν]”.


[1] Pentru că βουλῇ e în dativ, el trebuie precedat de prepoziția cu. Însă aici, pentru a se înțelege mesajul, trebuie prepoziția la. De aceea l-am pus atât pe cu, cât și pe la între paranteze drepte.

[2] Nu mă văzuse niciun ochi până să mă nasc.

[3] Și eu, cel care mai înainte nu eram, prin lucrarea lui Dumnezeu am venit întru existență.

Did you like this? Share it: