Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Predică la 12 ani de la adormirea Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu [4 mai 2017]

Iubiții mei[1],

într-unul dintre visele duhovnicești prin care m-a mângâiat după plecarea sa dintre noi, Fericitul Ilie m-a primit bucuros în fața unui turn alb, al cărui capăt intra în slava lui Dumnezeu. Era vesel, transfigurat la întreaga lui înfățișare, cu totul înduhovnicit, și cu toate astea l-am recunoscut după glas și după anumite trăsături ale feței și ale trupului său. Era bucuros să mă vadă, dar, mai ales, să îmi arate turnul său, care era cu totul alb și prin care am intrat în mod minunat, deși n-am văzut nicio ușă. Și l-am văzut deodată înaintea mea, deși, inițial, era în spatele meu și, tot în fracțiuni de secundă, deși turnul părea, de afară, în alt fel, dinăuntru el era formată dintr-o scară în spirală, care urca la nesfârșit. Lucrul minunat al acelei scări era acesta: ea nu se sprijinea pe nimic, nu avea bare de susținere pe părți, cum au scările noastre, nu era fixată pe zidul turnului, ci era o scară formată numai din trepte. Și pe măsură ce urcai se petrecea ceva minunat: simțeai că urci pe un munte, că atmosfera se rarefiază, că gândești și simți lucruri din ce în ce mai duhovnicești…dar și faptul că urcarea aceasta îți cere să te înduhovnicești. Căci, deși pășeai pe acele trepte dumnezeiești, care te duceau în Rai, urcarea mea era interioară.

Însă, la un moment dat, nu știu cum, am privit în urma mea și în jos…Până atunci privisem numai spre el, spre Dumnezeiescul Ilie, care pășea în fața mea uluitor de repede și fără niciun efort. Și când am privit în urma mea și în jos m-am înspăimântat duhovnicește: nu existau niciun fel de trepte în spatele meu, nu exista nici turn, nu se mai vedea nimic din lumea noastră, ci doar o mare de lumină dumnezeiască. Și atunci mi-am dat seama că în visul meu eu trăiam o vedere extatică.

Și, imediat, am vrut să îi spun ce se petrece, ca și când el nu ar fi știut ce se petrece, atâta timp cât el mă introdusese în slava lui Dumnezeu. Dar când mi-am întors privirea spre el, nu l-am mai văzut. Și atunci am fost străbătut de gândul amețitor că o să mă prăbușesc de la acea imensă înălțime…și astfel m-am trezit. Dar nu m-am trezit înspăimântat, ci vesel duhovnicește, în pace, cu multă bucurie, pentru că acest vis, alături de altele la fel de duhovnicești și de minunile care s-au petrecut și se petrec în continuu de la adormirea sa, m-au încredințat iar și iar de sălășluirea lui cu Sfinții lui Dumnezeu, în Împărăția Sa.

Dar, mai ales, toate aceste încredințări ale lui în viața mea sunt semnul delicateții sale duhovnicești, al atenției sale față de fiul său duhovnicesc, pentru ca eu să nu am nicio teamă, nicio îndoială, nicio reținere în a vorbi despre sfințenia lui, despre mântuirea sa, despre icoana dumnezeiască a vieții sale.

Și, cu harul lui Dumnezeu, nu am îndoieli și nici rețineri în a vorbi despre Părintele meu duhovnicesc, ci mă bucur să vorbesc continuu despre  istovitoarea sa viață și experiență, despre cum el a muncit pe brânci pentru a se construi interior, adică pentru a se îndumnezei.

Căci oamenii, adesea, cred că trebuie să facă copii, să zidească case, să ajungă în funcții de conducere, să facă lucruri extraordinare pentru ca să se împlinească interior. Însă el, luminat de Dumnezeu, a înțeles că cel mai important lucru în viață e să îți construiești turnul interior, cel care intră în slava lui Dumnezeu, și pe ale cărui trepte duhovnicești trebuie să calci la nesfârșit.

Tocmai din acest motiv, privită din afară, viața sa ea este una modestă: o familie, o casă, un serviciu și ani întregi de persecuție politică, dar nu din motive politice, ci religioase. Însă, când îl privim interior pe acest Sfânt al lui Dumnezeu, el este un colos de sfințenie și de teologice, de teologie mistică, adică de teologie trăită, experimentată în asceza sa eroică de zi cu zi. Iar opera sa teologico-mistică e unică și luminătoare pentru viața lui și pentru viețile altor mari Sfinți isihaști ai lui Dumnezeu, pentru că el ne-a vorbit din interior despre cum au loc vederile extatice, despre cum te simți înainte, în și după ele, ce înseamnă să stai zile întregi în slava lui Dumnezeu și, la modul practic, ne-a învățat ce e îndumnezeirea omului.

Căci dacă toată lumea vorbește despre „extaze”, despre „nepătimire” și „îndumnezeire”, dar nimeni nu știe ce sunt ele la propriu, ajungem să credem că ele sunt „metafore teologice”. Însă ele sunt realități ontologice! Pentru că extazele sau vederile mistice, nepătimirea și îndumnezeirea sunt trăite de oameni concreți, de Sfinții lui Dumnezeu, adică de cei care își construiesc turnul în ei înșiși și nu în afara lor.

Și am început predica mea din acest an, de la pomenirea sa de 12 ani, cu vedenia din visul meu, pentru că mi-am adus aminte de o vedenie a lui în care a văzut urcări în spirală în slava lui Dumnezeu. Și-a amintit și soția mea despre ele, pentru că i-a vorbit și ei despre spiralele duhovnicești pe care le-a văzut extatic.

Însă Sfântul Sfințit Mucenic Dionisios Areopagitul, în sec. 1 d. Hr., a vorbit primul despre urcările mistice în spirală. Căci, spre exemplu, atunci când a vorbit despre Serafimi, Marele Dionisios a spus că numele lor desemnează „mișcarea neîncetată și nesfârșită a lor în jurul celor dumnezeiești și căldura și iuțimea și mai mult decât fierbintea și pururea lor mișcare apropiată și neobosită și neclintită de Dumnezeu. [Și această mișcare duhovnicească n.n.] e o mișcare care face prin lucrarea ei înălțătoare și lucrătoare asemenea lor pe cele mai jos de ele, ca una care le înfierbântă și le înflăcărează spre o căldură asemănătoare”[2].

Pentru că mișcarea Serafimilor în jurul slavei lui Dumnezeu înseamnă o mișcare iluminatoare pentru treptele ierarhice îngerești de sub ei. Iar toate Puterile cerești se mișcă neîncetat în jurul lui Dumnezeu, ele fiind pline de slava lui Dumnezeu[3].

De aceea, când Sfântul Ilie văzătorul de Dumnezeu a văzut, în mod extatic, urcări în spirală, el a văzut, de fapt, Puteri cerești manifestându-se în mod firesc înaintea lui Dumnezeu. Pentru că ele trăiesc o viață extatică, o viață de continuă vedere dumnezeiască și de continuă mișcare plină de iubire în jurul lui Dumnezeu, a Creatorului întregii existențe. Iar eu, când am văzut, în vedenia visului, o urcare în spirală spre cer, am văzut viața ortodoxă în mișcarea ei spre cer, ajutată de Îngerii și Sfinții lui Dumnezeu. Pentru că, dacă vrem Împărăția lui Dumnezeu, la ea urcăm numai pe scara interioară a ascezei, a luminării dumnezeiești și a îndumnezeirii și nu în alt fel.

Iar în vedenia mea din vis, privirea înapoi a fost amețitoare. Pentru că nu se mai vedeau treptele prime, nu se mai vedea lunga scară pe care o parcursesem, cu Dumnezeiescul Ilie ca înaintemergător al meu, ci numai câteva trepte recente pe care le trecusem. Era o scară suspendată…în slava lui Dumnezeu.

Căci era, de fapt, viața noastră cu Dumnezeu, pe care El ne ajută să o trăim, iar, când privim în urmă, ni se pare foarte greu sau imposibil de retrăit în unele pasaje ale ei. Pentru că, în mod evident, noi am fost ajutați în mod dumnezeiește, de către El, ca să biruim tot felul de ispite, de necazuri, de boli, de dezamăgiri. Și dacă le-am trecut, dacă am pășit mai departe de ele, acest lucru e unul minunat, pentru că Dumnezeu a fost întărirea și scăparea noastră.

Și aceasta e diferența marcantă dintre oamenii credincioși și cei necredincioși! Că oamenii credincioși cunosc în mod pragmatic faptul că Dumnezeu i-a ajutat, dar și cum i-a ajutat. Pentru că Dumnezeu ajută pe tot omul și întreaga Lui creație. Dar omul credincios, care se roagă Lui pentru toate și așteaptă de la El toate, acela trăiește în mod conștient și preabucuros ajutorul lui Dumnezeu în viața lui. El se bucură în mod negrăit, se veselește, se umple de mult entuziasm și de multă curăție dumnezeiască și de multă simplitate duhovnicească, pentru că simte din plin revelarea lui Dumnezeu în viața lui.

Însă, când ajungi să trăiești în slava lui Dumnezeu zile în șir ca Sfântul pomenit azi, ca Sfântul Ilie văzătorul de Dumnezeu, atunci teologia nu mai stă în cărți, ci în tine însuți, pentru că te umpli în mod faptic de toate realitățile mistice despre care dă mărturie teologia scrisă în cărțile Tradiției Dumnezeiești a Bisericii. Iar el se bucura nespus când îi citea pe Sfinții Părinți, când le citea confesiunile lor mistice și când recunoștea în ei propriile lui experiențe ale sfințeniei. Fiindcă se simțea copărtaș la experiența lor și intim cu ei, ca unul care a trăit încă de aici în Împărăția lui Dumnezeu. Căci Împărăția lui Dumnezeu a coborât în el și el a intrat în ea, și nu a fost doar o realitate eshatologică așa cum este ea pentru mulți dintre noi.

Și cu toate trăirile sale mistice unice, cu toată teologia pe care Dumnezeu Însuși i-a revelat-o, când îi aduceam o altă culegere de vieți de Sfinți sau când îi vorbeam, din notele mele de lectură, despre alți și alți Sfinți pe care eu îi cunoscusem în mod livresc, Dumnezeiescul Ilie se cutremura când avea de-a face cu o viață de Sfânt foarte ascetică sau cu un Sfânt mult chinuit de persecutori. Și îmi spunea iar și iar: „Eu sunt prea mic pe lângă suferințele acestor oameni ai lui Dumnezeu! Chinurile și nevoințele lor sunt copleșitoare, atât de copleșitoare încât par ireale”.

Însă suferințele și durerile Sfinților nu sunt niciodată ireale! Ba, dimpotrivă, mărturiile din Viețile lor sunt cele despre care s-a aflat și s-au păstrat. Adică: câteva lucruri. Dar durerile, ispitele, necazurile, minunile din viețile lor sunt cu mult mai multe. Și dacă ne raportăm la viețile lor în acest fel, considerându-le doar o părticică din viața lor și din sfințenia lor, atunci ne raportăm cu evlavia care se cuvine Sfinților lui Dumnezeu. Pentru că viețile lor nu sunt ca viețile noastre. Viețile lor sunt mari și dumnezeiești, preaminunate și pline de cuviință dumnezeiască.

Înainte de adormirea sa cea plină de sfințenie, l-am rugat de mai multe ori pe Dumnezeiescul Ilie ca să se roage pentru noi și să ne încredințeze despre el. Despre unde este. Știam deja, de la el, marea vedenie pe care o avusese cu câțiva înainte de adormire, când Dumnezeu i-a arătat locul lui și al soției sale în Împărăția lui Dumnezeu. Și, cu toate acestea, eu l-am rugat, l-a rugat și soția mea, ca să se roage pentru noi și să ne vestească despre sine. Iar el, cu jumătate de gură, ne-a făgăduit că se va ruga pentru noi și ne va întări în toată viața și lucrarea noastră, dacă Dumnezeu îl va găsi vrednic de Împărăția Sa.

Acum, după 12 ani de la adormirea sa, pot mărturisi cu mâna pe inimă că el s-a ținut de cuvânt, numai eu nu m-am ținut întru totul de cuvânt față de el. Și nu îmi caut nicio scuză pentru încălcările făgăduințelor mele față de el. Dar, în același timp, știu că el înțelege și vede tot contextul vieții mele, tot contextul lumii noastre și nu m-a mustrat niciodată pentru neputințele mele interioare.

Iar prin asta, zi de zi, el mă povățuiește ca și în anii uceniciei mele. Pentru că moartea nu distruge nimic, moartea nu distruge relația, pentru că noi suntem ai Vieții și trăim în slava cea veșnică a Ei.

Da, cuvintele nu ajung pentru ca să vorbesc despre persoana lui, despre faptele lui, despre sfințenia lui, despre minunile lui! Dar numai prin cuvinte pot să îl evoc și să îl fac prezent celor care nu îl cunosc. Prin cuvinte, chemarea lui înseamnă rugăciune către el, și cuvintele sunt mâncarea duhovnicească a sufletului nostru, pentru că ele sunt purtătoare de har.

Noi ne vom ruga pentru el, îl vom pomeni liturgic, dar ne vom ruga și lui. Pentru că el, Părintele nostru, e întotdeauna cu noi. Dacă doriți, puteți să faceți și dumneavoastră același lucru: să îl pomeniți liturgic, cu Parastas și la Dumnezeiasca Liturghie, dar și să vă rugați lui ca unui mare Sfânt al românilor. Pentru că el este cel mai mare Sfânt român isihast al secolului al 20-lea, căci este unul dintr-un neam care s-a ridicat la vederea continuă a slavei lui Dumnezeu, experiență despre care ne-a vorbit Sfântul Isaac Sirul.

Iar acum, în finalul predicii de față, vreau să vă vorbesc despre un lucru foarte important din punctul meu de vedere: despre surâsul lui duhovnicesc. Am văzut mii și sute de mii de oameni în viața mea, ca oricare dintre dumneavoastră, dar n-am găsit niciun alt zâmbet care să îmi vorbească despre Dumnezeu. Căci în momentele în care îmi dezvăluia vedenii și înțelegeri dumnezeiești copleșitoare, în unele momente, apărea pe buzele și pe chipul lui un surâs…aidoma unei raze de soare care trece printr-un bob de rouă. Iar surâsul acela era revederea, în mintea sa, a vedeniilor avute, adică consecința reamintirii revelațiilor dumnezeiești. De aceea am spus că surâsul lui e duhovnicesc, e teologic și el mi-a revelat cunoașterea lui profundă de Dumnezeu, pentru că era un surâsdin veșnicie.

Așadar, nu e un mare efort să stai de vorbă cu cineva, să evoci viața cuiva, să faci lucruri bune pentru cineva, ci marele efort este efortul sfințeniei. Iar efortul curățirii de patimi, al iluminării și al îndumnezeirii este împlinirea reală a omului, pentru că omul este mai întâi de toate vertical. Da, omul are nevoie și de hrană și de somn și de tot ceea ce înseamnă viața de aici, de orizontalitatea vieții de aici. Însă, dacă apăsăm prea mult pe pedala orizontalității vieții noastre, nu vom mai fi niciodată verticali. Iar noi avem nevoie de viața cu Dumnezeu mai mult decât de aer, pentru că ea e viața care ne mântuiește pe noi.

Dumnezeiescule Ilie, pacea noastră, întărește-ne în tot lucrul cel bun și bucură-ne cu bucurie negrăită prin rugăciunile tale cele bineplăcute către Domnul! Și alături de Preacurata Stăpână, de toți Îngerii și Sfinții Lui, fii cu noi în toate zilele vieții noastre, în clipa morții noastre, la Judecata particulară și la cea de obște, ca să ne mântuim și noi, păcătoșii! Amin.


[1] Scrisă în ziua de 3 mai 2017, zi de miercuri, cu soare, începând de la ora 6. 29 și terminată la 11. 55, după o pauză de 3 ore. Sunt 24 de grade în clipa de față.

[2] Sfântul Dionisie Areopagitul, Opere complete și Scoliile Sfântului Maxim Mărturisitorul, trad., introd. și note de Pr. Dumitru Stăniloae, ed. îngrijită de Constanța Costea, Ed. Paideia, București, 1996, p. 23.

[3] Idem, p. 24.

Did you like this? Share it:

Previous

Reîntoarcere la Nichita [93]

Next

Predică la Duminica a 4-a după Paști [2017]

13 Comments

  1. Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

    Iubite Părinte, mă bucur că ai amintit despre surâsul Sfântului Ilie, pentru că și mie mi-a rămas adânc întipărit în minte și pentru că m-am gândit în ultimul timp la fața sa deosebit de luminoasă și iradiind de fericire în timp ce ne vorbea despre vederile sale mistice.

    Chiar mă gândeam că, dacă am fi avut atunci posibilitatea să îl filmăm în timp ce ne vorbea, oamenii ar rămâne surprinși acum, văzându-l în ce hal îi tremurau mâinile și în ce stare de slăbiciune trupească se afla, într-un contrast izbitor cu lumina și bucuria care iradiau din ochii și pe fața lui!

    Dacă l-ar mai putea vedea oamenii așa cum l-am văzut noi, și-ar da seama că e vorba de o minune dumnezeiască, pentru că niciun bătrân/ om obișnuit, în starea de slăbiciune fizică și de boală a Dumnezeiescului Ilie, nu schițează niciodată vreun zâmbet. Cu atât mai puțin nu e întotdeauna plin de seninătate și de lumină și de veselie, așa cum era Sfântul Ilie. O veselie sfântă și permanentă și cu totul inexplicabilă dacă nu înțelegeai că e de origine dumnezeiască.

    Chiar îmi amintesc că, odată, mi-a spus că el a încercat să-i sfătuiască pe cei de o vârstă apropiată cu a lui să nu se mai plângă tot timpul de bolile lor, pentru că îi obosesc pe cei din jur. El îmi spunea, râzând, că nu poți să vorbești cu bătrânii pentru că nu fac decât să se plângă toată ziua de durerile lor și să-ți povestească câte medicamente iau.

    Îmi spunea aceste lucruri cu atâta naturalețe încât eu, pe atunci, nici nu am sesizat minunea care se petrecea în fața mea, faptul că harul lui Dumnezeu îl întărea ca pe Sfinții Mucenici de odinioară ca să nu simtă durerile cele mari ale trupului sau că mintea lui era atât de absorbită în Dumnezeu încât suferințele fizice i se păreau o nimica toată, după cum ne spune Sfântul Apostol Pavlos, că nu sunt vrednice pătimirile veacului de acum față de măririle care se vor descoperi celor aleși ai Lui.

    Mulțumesc încă o dată foarte mult pentru că ai pomenit de aceasta și dau și eu mărturie că el ne acoperă pe mulți cu rugăciunile lui în fața lui Dumnezeu!

    Psa. Gianina Picioruș

  2. Andrei George

    Dumnezeu să ne miluiască și pe noi pentru rugăciunile Sfântului Ilie și ale tuturor Sfinților Săi! Mulțumim, Părinte, pentru detalii!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Și eu vă mulțumesc, domnule Andrei, pentru că receptați în mod bucuros mărturia mea despre Sfântul Ilie văzătorul de Dumnezeu! De asemenea, vă mulțumesc pentru rugăciune și prietenie! În ultima vreme mi-ați arătat o mare stimă și prietenie, pentru care vă sunt recunoscător. Vă doresc numai bine și toată binecuvântarea!

  3. Valeriu

    La fel spun si Sfintii Parinti ca trebuie sa zidim mai intai omul interior. Va doresc har si spor in nevointa duhovniceasca!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Vă mulțumesc pentru urare, domnule Valeriu, și vă doresc numai bine!

  4. Irina

    Am citit mai multe lucruri din seria de Opere complete ale Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu, pe care le-ați editat, și m-am bucurat foarte mult de tot ce am găsit acolo. Nu știu dacă mai există altundeva atât de multe detalii despre viața mistică. Nu numai despre cum poți să ajungi la ea, dar și despre ce poți să vezi, să înțelegi și să experiezi văzând lumina dumnezeiască și trăind în slava lui Dumnezeu.
    Unele informații se pot găsi și la alți Sfinți trăitori ai unor astfel de vederi, dar nu cu atât de multe detalii.
    Cel mai adesea aflăm că au văzut și au auzit lucruri de nespus și de negrăit.
    Mă întreb dacă nu cumva Dumnezeu ne pregătește pentru ceva deosebit sau dacă nu cumva vrea să ne spună ceva anume, daruindu-ne un astfel de Sfânt în secolul nostru și aratandu-ne aceste amănunte pe care nu le mai putem afla de la nimeni altcineva.
    Mulțumim, Părinte, foarte mult, mai presus de cuvinte, pentru că v-ați făcut mijlocitorul unei asemenea opere și al unor asemenea descoperiri către noi nevrednicii!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Doamnă Irina,

      mi-ați făcut o bucurie imensă prin comentariul dumneavoastră! Și aceasta pentru că sunteți prima persoană la nivel online, care îmi mărturisește că a citit din opera Dumnezeiescului Ilie și că s-a folosit duhovnicește foarte mult.

      Da, aveți mare dreptate: amănuntele sale extatice sunt foarte multe și prin el Dumnezeu ne pregătește pentru ceva și mai mare! Pentru că Dumnezeiescul Ilie nu considera că experiența lui e „capătul” trăirilor mistice, ci el îmi spunea că putem crește duhovnicește la nesfârșit și putem vedea lucruri dumnezeiești nespus de multe, pe cât ne lăsăm purtați de Dumnezeu spre vederea celor de taină ale Lui.

      Vă mulțumesc pentru apreciere, pentru prietenie și pentru rugăciune! Și, fiți încredințată de faptul, că dacă vă veți ruga Fericitului Ilie, el vă va ajuta să înțelegeți și mai multe lucruri din viața duhovnicească, din viața cu Dumnezeu, și vă va ajuta în ispitele de tot felul.

      Vă doresc numai bine și mult spor în toate!

  5. Irina

    Sărut mâna, Părinte, pentru cuvintele frumoase ale sfinției voastre. Nu știu dacă am înțeles foarte multe lucruri, duhovnicește, din opera Fericitului Ilie, din cauza nevredniciei mele. Dar de rugat mă rog lui de mai mult timp și mă simt liniștită atunci când mă rog lui și cred că este un mare Sfânt al lui Dumnezeu.
    Doamne ajută, vă mulțumim pentru entuziasm și dăruirea cu care ne întâmpinați pe platforma dumneavoastră online!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Și eu vă mulțumesc, doamnă Irina, pentru prietenia pe care mi-o arătați și pentru confesiunile pe care mi le-ați făcut în relație cu Dumnezeiescul Ilie!

      Mă bucur mult că vă rugați lui, că îl cinstiți ca pe un mare Sfânt al lui Dumnezeu, ceea ce el este și că el vă dăruie, prin harul lui Dumnezeu, liniște și luminare în viața dumneavoastră.

      Online muncim printre picături. Nu facem tot ceea ce ne-am dori să facem. Însă Îi mulțumim lui Dumnezeu pe fiecare zi pentru că răspândește munca noastră la tot mai mulți, spre folosul tuturor.

      Vă doresc numai bine, toată binecuvântarea și multă pace!

  6. sofronie

    E o minune de om, un Sfânt adevărat și dumneavoastră sunteți binecuvântat că i-ați fost ucenic. Doamne ajută!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Da, e o negrăită minune îngăduința lui Dumnezeu de a-mi fi dat să-i fiu ucenic Sfântului Ilie văzătorul de Dumnezeu!

      Acum, privind lucrurile din ce în ce mai profund, totul pare un vis copleșitor. Pare că nu eu am trăit pe lângă el, ci alții mi-au povestit despre el.

      Însă, el e atât de prezent în mine însumi, atât de viu prin harul său și atât de mult e cu noi, încât mă simt mic-mic-mic de tot…în fața iubirii lui și a grijii lui față de mine. Și știu foarte sigur că el îmi face noi și noi prieteni, care sunt încă în viață sau în cer, pentru că oamenii și Sfinții se apropie în mod minunat de mine, adică fără ca eu să îi caut.

      Ei vin și mă caută și mă ajută și vor să vorbească cu mine. Dar, în același timp, știu că ei sunt aduși la mine de el și de alți Sfinți pe care eu îi iubesc și cu care mă întrețin zilnic în rugăciunile și în cugetările mele. Toți aceștia sunt vii și prea vii și ne fac bine tuturor prin sfintelor lor rugăciuni.

      Numai bine, domnule Sofronie! Și vă mulțumesc pentru sublinierea dumneavoastră de suflet!

  7. Anastasia L.

    Mulțumim foarte mult pentru mărturisirea sinceră, Părinte! Aveți simțiri înalte duhovnicești. Se vede că vorbiți din experiență. Binecuvântați Părinte, sărut mâna!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Vă mulțumesc frumos, doamnă Anastasia, pentru comentariu…și pentru înțelegeri! Dumnezeu să vă binecuvinteze și să vă întărească, să vă bucure și să vă miluiască întotdeauna!

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén