Zi: 23 mai 2017

Traduceri patristice

*

vol. 6

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

***

Sfântul Augustin,

Episcopul Hipponei

(13 noiembrie 354-28 august 430,

pomenit la 15 iunie în Biserica Ortodoxă)

*

Despre Sfânta Treime

 [cartea a cincea]

***

Capitolul I

 1. Acum [continui], de aici începând a zice acestea pe care, însă, a le spune [așa] cum sunt cugetate – fie de către un anume om, fie, desigur, de către noi –, nu pot [oamenii] în orice chip[1].

Căci și însăși cugetarea noastră, când gândim despre Sfânta Treime, departe de ea [fiind] Acela despre Care cugetă, se simte neputincioasă [imparem], nu ca să-L înțeleagă pe El precum este [neque ut este Eum capiat], ci după cum este scris – chiar cât de mare era aici[2] Apostolul Pavlos, prin atâtea[3] –, ca [El] să fie văzut „prin oglindă și în simbol/ parabolă [per speculum et in aenigmate]” (I Cor. 13, 12).

Cer și ajutorul, pentru a înțelege și a explica cele pe care le expun, și iertare dacă greșesc în vreun fel, în primul rând de la Domnul Dumnezeul nostru, la Care trebuie să cugetăm întotdeauna și la Care nu putem să cugetăm în mod vrednic, Căruia I se cuvine binecuvântarea, lăudându-L în toată vremea (Ps. 33, 1), și de Care, grăind [noi], nu este vrednică nicio vorbire.

Căci sunt aducere-aminte nu numai a voinței, dar cu adevărat și a neputinței mele. Deci de la aceștia care au să citească aceasta [cartea mea] cer ca să mă ierte unde mă văd a fi vrut să spun mai mult decât am putut, fie că ei înșiși înțeleg mai bine, fie că nu înțeleg din cauza greutății/ neclarității discursului meu [mei eloquii difficultatem], precum eu îi iert pe ei unde nu pot să înțeleagă din cauza încetinelii lor [suam tarditatem].

2. Dar mai ușor ne iertăm reciproc, între noi, dacă vom cunoaște sau, crezând cu neîndoire, vom ține cu tărie cele ce se spun despre firea [dumnezeiască] nemutabilă și nevăzută și cel mai sus/ mai înalt trăind și suficientă sieși, care nu poate fi măsurată prin cunoașterea [empirică a] lucrurilor văzute, schimbabile și muritoare sau sărmane.

Dar când lucrăm înțelegând prin cunoaștere, nu suntem în stare [să pătrundem pe deplin nici] chiar în acestea care sunt lângă simțurile noastre trupești sau [să înțelegem] că noi înșine în interior suntem prin/ dintru om [nos ipsi in interiore homine sumus][4].

Totuși, nu în mod nerușinat se aprinde evlavia celui credincios întru/ spre acelea care sunt deasupra [noastră], dumnezeiești și inefabile [in illa quae supra sunt divina et ineffabilia]. [Căci] nu se umflă pe cât [i-ar da] mândria puterilor sale, ci [se înalță] pe cât îl aprinde harul Creatorului și Mântuitorului Însuși.

Acum, cu ce [fel de] rațiune [quo intellectu] Îl [poate] înțelege omul pe Dumnezeu [Deum capit homo], care nicidecum nu înțelege însăși rațiunea sa [ipsum intellectum suum], [dar] prin care vrea să Îl înțeleagă pe El?

Însă, dacă deja înțelege aceasta, să ia seama cu mare atenție că nimic mai bun ca aceasta [rațiunea] nu este în firea sa, și să vadă dacă vede [în ea] oarecare linii ale formelor [lineamenta formarum], străluciri ale culorilor, măreție cuprinzătoare, distanță a locurilor, întindere a grosimii, anumite schimbări ale locurilor la răstimpuri sau orice de felul acesta.

Desigur, nu găsim nimic [de felul] acestora în ea, adică în rațiunea noastră, decât care nimic mai bun nu găsim în firea noastră, [rațiune] prin care cuprindem înțelepciunea pe [atât pe] cât suntem în stare.

Așadar, ceea ce nu găsim în [ceea ce e] mai bun al nostru, nu trebuie a căuta [să descoperim] în Acela care, de departe [longe], este mai bun decât [ceea ce e] mai bun al nostru.

Astfel să-L înțelegem pe Dumnezeu, dacă putem, pe cât putem: bun fără [ca bunătatea Lui să aibă] calitate [sine qualitate bonum][5], mare fără [ca măreția Lui să aibă] cantitate, Creator fără [a avea] lipsă [de ceva][6], stăpânind fără [a avea nevoie de] loc [unde să stea], susținând toate fără [a avea nevoie să fie] ținut [sine habitu omnia continentem], pretutindeni fără [a avea nevoie de un] loc [anume] [sine loco ubique totum], fără timp, veșnic, fără nicio schimbare a Sa făcându-le pe cele [cu fire] schimbătoare și nimic pătimind.

Cine cugetă astfel pe Dumnezeu, deși nu poate nicidecum, în niciun fel, a afla ce este [Dumnezeu], totuși se ferește în mod evlavios, pe cât poate, să creadă despre El ceva ce nu este.

---

[1] Oamenii nu pot să-și exprime în cuvinte gândurile, ceea ce gândesc, în orice chip, adică sub orice formă ar vrea. Astfel că, pe lângă greutatea inexprimabilă a înțelegerii celor dumnezeiești din Sfânta Scriptură, există și dificultatea de a exprima în cuvinte cele gândite și înțelese.

[2] În această privință.

[3] Căci și Sfântul Apostol Pavlos a spus că acum nu-L vedem pe Dumnezeu precum este, ci vedem prin oglindă și în simbol, el trecând prin atât de mari experiențe și vederi dumnezeiești.

[4] Nu înțelegem pe deplin cum anume suntem cu toții părtași la aceeași fire umană sau cum este lăuntrul nostru omenesc.

[5] Dumnezeu este bun fără a avea termen de comparație, fără a oscila în calitatea bunătății, deci fără ca să poată fi determinat un anumit grad al bunătății Sale.

[6] Dumnezeu nu a creat toate făpturile și lucrurile Sale din cauză că ducea lipsă de ceva.