Iov, cap. 20, cf. LXX

1. Și răspunzând Sofar Mineosul, zice:

2. „Nu așa gândeam [că] vei răspunde tu acestea împotrivă și [că] nu înțelegeți mai mult decât [înțeleg] și eu.

3. Învățătura rușinii mele voi auzi și Duh de înțelegere [Πνεῦμα ἐκ τῆς συνέσεως] răspunde mie.

4. Nu acestea ai cunoscut de la aceasta, încă de care [când] a fost pus omul pe pământ?

5. Căci veselia celor neevlavioși [este] căderea cea minunată, iar bucuria celor fărădelege [este] pieirea.

6. Dacă are să se suie întru cer darurile sale [ἐὰν ἀναβῇ εἰς οὐρανὸν αὐτοῦ τὰ δῶρα], jertfa lui și de nori are să se atingă [ἡ δὲ θυσία αὐτοῦ νεφῶν ἅψηται].

7. Căci [atunci] când are să-i pară a fi deja întemeiat, atunci întru sfârșit/ pe vecie va pieri [τότε εἰς τέλος ἀπολεῖται], iar cei care l-au văzut pe el vor zice: «Unde este?».

8. Ca un vis zburând nu are să se afle și a zburat ca o nălucă de noapte [ἔπτη δὲ ὥσπερ φάσμα νυκτερινόν].

9. Ochiul a trecut cu vederea și nu va adăuga și nu-l va mai vedea pe el locul său.

10. Pe fiii lui să-i nimicească cei mai mici [decât ei] și mâinile lui să aprindă dureri [αἱ δὲ χεῖρες αὐτοῦ πυρσεύσαισαν ὀδύνας].

11. Oasele lui s-au umplut de tinerețea sa [ὀστᾶ αὐτοῦ ἐνεπλήσθησαν νεότητος αὐτοῦ] și cu el peste țărână va dormi.

12. Dacă are să se îndulcească răutatea în gura lui [ἐὰν γλυκανθῇ ἐν στόματι αὐτοῦ κακία], o va ascunde pe ea sub limba sa [κρύψει αὐτὴν ὑπὸ τὴν γλῶσσαν αὐτοῦ].

13. Nu o va milui pe ea și nici nu o va părăsi pe ea, ci o va aduna pe ea în mijlocul gâtului său.

14. Și nu are să poată să-și ajute sieși, [căci] fierea aspidei [este] în pântecele său.

15. Avuție nedreaptă adunând, va fi vărsat[1] din casa lui. Îngerul îl va trage afară pe el[2].

16. Și mânia balaurilor[3] să-l sugă și să-l ucidă pe el limba șarpelui.

17. Să nu vadă mulsul călătorilor/ al nomazilor [μὴ ἴδοι ἄμελξιν νομάδων] și nici pășunile mierii și ale untului.

18. Întru cele zadarnice și cele deșarte s-a ostenit [pentru] avuție, din care [însă] nu va gusta, [și care este] ca o carne nemestecată [și] neînghițită.

19. Căci multe case ale celor neputincioși a spart și petrecerea [lor] a cuprins-o și nu a ridicat-o.

20. Nu este mântuirea lui în cele ale avuțiilor, [căci] în pofta lui nu se va mântui [ἐν ἐπιθυμίᾳ αὐτοῦ οὐ σωθήσεται].

21. Nu este rămășiță a mâncărurilor sale, pentru aceea bunătățile nu va [vor] înflori lui.

22. Și când are să i se pară [că] este deja plin, [atunci] va fi apăsat și toată nevoia peste el va veni.

23. Dacă întrucâtva [are] să-și umple pântecele său, [El are] să trimită peste el mânia urgiei [Sale, ca] să-l spele pe el dureri.

24. Și nu are să se mântuiască din mâna fierului, [ci are] să-l rănească pe el arcul de aramă.

25. [Ca] să iasă prin gura lui săgeata și fulgerele în locuințele lui să umble [și] peste [inima] lui frici.

26. Iar tot întunericul lui să-l rabde. [Căci] îl va mânca pe el focul cel nears [πῦρ ἄκαυστον][4] și [are] să-i chinuie lui, celui venit ultimul, casa.

27. Și cerul să-i descopere fărădelegile lui și pământul să se ridice împotriva lui.

28. Să tragă casa lui pieirea [până] întru sfârșit și ziua urgiei [Domnului] să-i vină lui.

29. Aceasta [este] partea omului celui neevlavios de la Domnul și stăpânirea averilor sale de la Supraveghetor [παρὰ τοῦ Ἐπισκόπου]”.


[1] Vomitat.

[2] Din trupul său.

[3] A demonilor.

[4] Sintagmă unică în LXX. Și se referă la focul cel veșnic al Iadului.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *