Iov, cap. 22, cf. LXX

1. Și răspunzând Elifas Temanitis, zice:

2. „Oare nu Domnul este Cel care învață înțelegerea și știința?

3. Căci [de] ce [el] se îngrijește [de voia] Domnului [τί γὰρ μέλει τῷ Κυρίῳ], dacă tu făceai [pe cele] ale lucrurilor fără de prihană [ἐὰν σὺ ἦσθα τοῖς ἔργοις ἄμεμπτος]? Sau [care este] folosul [ἢ ὠφέλεια], că ai să simplifici calea ta [ὅτι ἁπλώσῃς τὴν ὁδόν σου]?

4. Cu adevărat, cuvântul tău făcând[u-ți], te va mustra [ἦ λόγον σου ποιούμενος ἐλέγξει σε][1] și va intra ție [cu tine] întru judecată [καὶ συνεισελεύσεταί σοι εἰς κρίσιν].

5. Oare nu răutatea ta este multă și nenumărate îți sunt păcatele tale?

6. Și luai zălog fraților tăi în zadar și îmbrăcămintea celor goi ai luat.

7. Și nici apă însetaților [nu] le-ai dat să bea, iar pe flămânzi i-ai lipsit de bucata de pâine.

8. Și te-ai minunat de fața unora și i-ai așezat pe aceia pe pământ.

9. Și pe văduve le-ai trimis deșarte, iar pe orfani i-ai chinuit.

10. De aceea te-au înconjurat curse și te-a râvnit război minunat.

11. Lumina ție întuneric ți-a ieșit și, adormind, apă te-a acoperit.

12. [Oare] nu Cel care locuiește [întru] cei înalți privește [μὴ οὐχὶ ὁ τὰ ὑψηλὰ ναίων ἐφορᾷ] și pe cei care se poartă [cu] vătămare [i-]a smerit?

13. Și ai zis: «Ce, a cunoscut Cel tare? Sau asupra întunericului va judeca?

14. Norii [sunt] ascunderea Lui [νέφη ἀποκρυφὴ Αὐτοῦ] și nu se va vedea [καὶ οὐχ ὁραθήσεται] și pe cercul cerului va trece [καὶ γῦρον οὐρανοῦ διαπορεύσεται]».

15. [Astfel,] nu cale veșnică vei păzi, pe care au călcat oamenii cei nedrepți,

16. care au fost luați înainte de vreme? Râu curgând [sunt] temeliile lor.

17. [Ei sunt] cei care zic: «Domnul, ce ne va face nouă? Sau ce ne va aduce nouă Atotțiitorul?».

18. Și [El este] Care a umplut casele lor de bunătăți. Iar sfatul celor neevlavioși [este] departe de El.

19. Văzând, cei Drepți au râs, iar cel fără de prihană [i-]a disprețuit.

20. Dacă nu a nimicit ființa lor, [atunci] și rămășița lor o va mânca focul.

21. Acum [însă] fii tare, dacă ai [puterea] să rabzi! Apoi roada ta va fi în[tru] bunătăți.

22. Și scoate din gura Lui mărturisire și ia cuvintele Lui în inima ta!

23. Iar dacă ai să te întorci și ai să te smerești pe tine înaintea Domnului, [atunci] departe ai făcut de la locuirea ta pe cel nedrept.

24. Vei pune peste pământ în piatră și ca piatra pârâurilor Ofir [Ωφιρ].

25. Așadar, îți va fi ție Atotțiitorul ajutor dinspre vrăjmași și curat te va da, ca argintul lămurit în foc.

26. Apoi vei îndrăzni înaintea Domnului [εἶτα παρρησιασθήσῃ ἔναντι Κυρίου], căutând întru cer cu veselie [ἀναβλέψας εἰς τὸν οὐρανὸν ἱλαρῶς].

27. Și rugându-te către El te va asculta și îți va da ție [ca] să-ți răsplătească rugăciunile.

28. Și îți va reface ție locuința dreptății și pe căile tale va fi lumină.

29. Că s-a smerit pe sine și vei zice: «S-a semețit». Și încovoindu-se, [cu] ochii va mântui,

30. va izbăvi pe cel nevinovat. Iar [tu], mântuiește-te în curatele mâinile tale!”.


[1] Se referă la Dumnezeu. Căci El ne mustră pentru păcatele noastre și intră cu noi întru judecată.

Cugetări duhovnicești ale lui Miron Costin [1]

„Singur [însuși] Ieremia-vodă fiindŭ în Besérecă la Sfânta Leturghie, i-au dat știre, cum oștile lui Răzvan amu să văd și să apropiie de oștile țărâi. Ce n-au vrut să iasă din Besérecă păn nu s-au săvârșit Sfânta Slujbă. Și să agiungea amu hărății lui Răzvan cu oștile țărâi, cândŭ au ieșit Ieremia-vodă la oști den Besérecă. S-au tâmpinat oștile de îmbe părțile și după câtăva luptă între oști, au lovit léșii pe oastea ungurească din aripa despre Șcheia. Îndată îmbărbătându-să și fruntea oștilor, unde era Ieremia-vodă, au înfrântŭ pe unguri. […]

Ieremie vodă […] era om întreg la toate, nerăpitor, nemândru, nevărsătoriŭ de sânge, blândŭ, dumnădzărescŭ, pe cum mărturisește războiul lui cu Răzvanŭ-vodă, cum n-au vrut să iasă din Beserică, pănă n-au săvârșit Sfânta Leturghie, măcarŭ că-i spunè că să agiungŭ oștile”[1].

„Neștiutoare [este] firea omenească de lucruri ce vor să fie pre urmă. Ce pentru un lucru sau doaă pre voie ce i se prilejescŭ, bietul om purcede desfrânatŭ și începe lucruri peste puterea sa și apoi acolo găsește perirea”[2].

„De laudă este hie la care domnŭ să hie spre partea creștinească, ca această țară, căci trăiește așea în statul său pănă acmu, pentru țări creștine stă pănă astădzi în rândurile sale, însă cu înțelepciune, nu fără socoteală și fără temeiŭ, în loc de folosul țărâi să-i aducă perire, cum s-au prilejitŭ amu și în vrémile noastre în câteva rânduri, de adusésă a mulți nesocoteala și nebunia, mare cumpănă acestui pământŭ. Dumnedzău mai bine știe, că de nu s-ar hi prilejit o samă de capete să cerce mijloace și să nu alerge la împărăție, ar hi fostŭ de perire de istov țara aceasta în câteva rânduri”[3].

„Gașparŭ-vodă vădzândŭ mare turburare și fugă în oastea léșască, părăsit și de oștenii săi, au purcesŭ și elŭ noaptea și au trecutŭ Prutul bine. Numai, amu la braniște fiindŭ cu puținei de ai săi și den boieri, Șepteliciŭ hatmanul și Goia postelnicul, pe lângă dânsul, l-au omorât[, ei,] ceia ce era cu dânsul. Scârnavă și groadznică fapta și neaudzită în toate țări[le] creștine. Domnul, ori bun, ori rău, la toate primejdiile feritŭ trebuiește, că oricum este, de la Dumnedzău este. […] Plătit-au apoi cu capetele sale această faptă și Șepteliciŭ și Goia, de la Alexandru-vodă, pre lége direaptă de le-au tăietŭ capetele și trupurile le-au aruncatŭ în ieșitoare. Și cu cale le-au făcut, că după scârnave fapte, scârnave morți vinŭ. […] Acestu domnŭ, Gașpar-vodă, niceodată post n-au avut, ce pre ascunsŭ în toate posturile mânca carne”[4].

„Iară ce ieste să nu treacă și orânduiala lui Dumnădzău nu poate să să amistuiască”[5].

„Milele domnilor pot aședza țările, nemila și lăcomia fac răsipă [ruină] țărălor”[6].

„Binele pururea este gingaș și, pentru păcatele oamenilor, nu în multă vréme stătătoriŭ”[7].

„O! nestătătoare și niceodată încredințate lucrurile lumii, cum vârsteadză toate și turbură și face lucruri împotrivă! Cândŭ cu cale [este] să fie frică celorŭ mai mici de cei mai mari, iară cursul lumii aduce de este de multe ori celui mai mare de cei mici grije. Fericiți sântŭ împărații, craii, domnii, carii domnescŭ așea, să nu le hie de cei mai mici niciodată siială. […] Domnii cei buni și dirépți fără grije și desfătați stăpânescŭ, iară cei răi tot cu siială”[8].

„Neștiur gândul omenescŭ, singur de sine, la ce merge și la ce tâmplări apoi sosește”[9].

„O, îndrăcite a voitorului de rău veninuri, ce nu scornește limba amară a nepriietinului!”[10].

„Nu putem să trécem cu pomenirea niște tâmplări ce s-au prilejitŭ în Țarigrad, după perirea cestui domnŭ […]. De un cal al lui Barnovschii-vodă, ducându-l la grajduri împărătești, după perirea lui, în céieș dzi s-au trântitŭ calul gios și au muritŭ în locŭ. Și a doa dzi noaptea au arsŭ și Țarigradul pănă <câteva> mii de case. Acéstea [ori] că s-au tâmplatŭ, […] ori că au arătat Dumnedzău singe nevinovat, că era Barnovschii om dumnădzăierescŭ și mare rugătoriŭ spre Dumnedzău. De care mărturisiia Toma vornicul, fiindŭ postelnic al doilea la dânsul, că în multe nopți l-au zăritŭ pe la miiadzănoapte îngenunchiatŭ înaintea icoanei la rugă, cu mare osârdiie.

Era la hirea sa Barnovschii-vodă foarte trufaș și la portul hainelor mândru, iară la inimă foarte direptŭ și nelacom și bândŭ. Mănăstiri și Beserici câte au făcutŭ, așea în scurtă vréme, nice unŭ domnŭ n-au făcutŭ. Făcut-au alți domni și mai multe, iară cu mai îndelungate vrémi, în 40 de a[n]i unii, alții în 20 de ani, iară elŭ în trei ani. […] Fost-au perirea lui în anul 7141 <1633>, iuni[e] 16 dzile”[11].


[1] Miron Costin, Letopisețul Țărâi Moldovei. De neamul moldovenilor, ediție îngrijită de P. P. Panaitescu, Ed. Minerva, București, 1979, p. 16-17, 37.

[2] Idem, p. 19. [3] Idem, p. 40. [4] Idem, p. 45-46. [5] Idem, p. 47-48.

[6] Idem, p. 69. [7] Idem, p. 70. [8] Idem, p. 74. [9] Idem, p. 76.

[10] Idem, p. 78. [11] Idem, p. 78-79.