Întâiul plagiator
Celor care se pretind ortodocși, dar cărora li se pare că plagiatul n-ar fi un păcat chiar așa de mare, aș dori să le reamintesc câteva fapte, în mod punctual.
Și aș începe chiar cu minciuna care a dus la prăbușirea omului din Raiul pentru care era menit. Pentru că diavolul nu doar că L-a contrazis pe Dumnezeu, atunci când le-a spus oamenilor că nu vor muri dacă nu-L vor asculta, ci a făcut aceasta într-un mod care să-i determine pe oameni să-l asculte (Fac. 3, 1-5). Și anume s-a prezentat pe sine ca un sfătuitor și ca voitor de bine al oamenilor…plagiindu-L astfel pe Dumnezeu, Care era adevăratul Sfătuitor și Făcător de bine al oamenilor.
Și de atunci și în toate zilele Satana numai asta face.
Când oamenii (prin Sfinții Lui, ca Abel, Sit, Enos, Enoh etc.) au început să se închine, să-I aducă jertfe și să se roage lui Dumnezeu, diavolul i-a învățat pe oamenii păcătoși o altă închinare, care să o plagieze pe aceasta. Care, însă, nu mai era adusă lui Dumnezeu, ci unor oameni foarte păcătoși, zeificați/ idolatrizați, dar care în viața lor au fost unelte ale demonilor, excelând în vrăjitorii, în crime și păcate cumplite. Ori altor creații ale lui Dumnezeu, iraționale, care au început să fie adorate în locul Creatorului lor, spre decăderea și mai mare a omului zidit după chipul lui Dumnezeu.
Mai mult decât atât, ne spun Sfinții Părinți, aflând diverse profeții pe care Dumnezeu le-a lăsat pentru binele oamenilor, ca să nădăjduiască în mila și în mântuirea Lui, demonii au încercat să le plagieze conținutul, chiar mai înainte de a se întâmpla. Astfel au scornit hristoși mincinoși mai înainte de a veni Hristos.
Dar și atunci când Profeții lui Dumnezeu proroceau cele poruncite lor de sus, Satana „inspira” tot timpul un mare număr de profeți mincinoși care răstălmăceau cuvintele Sfinților și învățau cele dimpotrivă. Și astfel adevărații Profeți erau adesea uciși din cauza celor care mințeau, dar care spuneau ceea ce doreau să audă urechile împăraților sau ale oamenilor pătimași.
Sau, în alte cazuri, au amestecat moralitatea cu doctrine false, înșelându-i pe cei care nu gândesc prea mult.
Și întotdeauna demonii au fost plagiatori și au încercat să copieze cuvintele, învățăturile sau comportamentul Sfinților lui Dumnezeu, pentru a-i înșela pe oameni și a-i învăța cele greșite. Și nu de puține ori au avut mare succes, numai că succesul lor e întotdeauna vremelnic, de scurtă durată.
Ori de câte ori Dumnezeu a încercat să-i ridice pe oameni la înțelegeri mai înalte, dracul a fost și el…pe-aproape. Astfel, aflând unele învățături dumnezeiești de la Sfântul Moisis, egiptenii au devenit…sursă de compilații pentru mulți filosofi „vestiți” ai lumii antice. Care, dacă n-ar fi venit în contact cu o doctrină morală și spirituală cu mult superioară religiei lor idolatre, nu ar fi putut niciodată să se înalțe deasupra josnicei și penibilei idolatrii generalizate în lumea lor.
Numai că, fiind orgolioși și iubitori de sine, acești filosofi nu au căutat Adevărul deplin, ci au rămas întotdeauna idolatri, dar au născocit totodată și sisteme filosofice personale în care au amestecat fragmente de adevăr cu fanteziile și opiniile lor omenești.
Iar plagiatorul care e de la început tatăl minciunii și-a făcut prin ei treaba, el neavând nicio dorință de a-i învăța pe oameni ceva bun, dar căutând, în schimb, să întunece orice urmă de adevăr care ar fi putut lumina în lume.
Și astfel, deși noi nu știm, cu exactitate, ce și de unde a învățat Socrate sau Pitagora sau Platon, auzim, în schimb, pe mulți, afirmând cu seninătate că multe învățături creștine ar fi „inspirate” după cele platoniciene.
Pentru că plagiatorul din Iad n-a stat degeaba…
La fel, după venirea Mântuitorului, când Sfântul Dionisie Areopagitul a făcut cunoscute, în scris, mari taine dumnezeiești, diavolul i-a născut pe…neoplatonicieni. Și mai târziu pe protestanții care „l-au mutat” pe Sfântul Dionisie în secolul al 6-lea și l-au arătat pe el cu degetul, ca înșelător și plagiator, când plagiatorii erau neopăgânii care încercau să amestece, din invidie, înaltele învățături duhovnicești ale Sfântului Dionisie și ale Sfinților Apostoli cu idolatria lor jalnică.
Din păcate, însă, în timp ce dracul nu doarme și are multe unelte, creștinii-ortodocși adevărați care ar trebui să se nevoiască să-i dejoace planurile…nu se fac arătați, decât foarte puțini dintre ei.
În schimb, plagiatorii mișună, cei care amestecă adevărul cu minciunile sau care „importă” idei de la unii la alții fără să le reveleze sursa (adesea), dar și fără să le judece temeinic, și care astfel răspândesc minciunile demonilor și le varsă în mintea multora.
În fine, ca să mă refer și la un subiect de dezbatere aprins în zilele noastre, aud adesea, pe canalele media, cum homosexualitatea și alte deviații sexuale sunt asociate cu libertatea de gândire și de exprimare sau cu egalitatea în drepturi.
Poate unii nu-și mai amintesc sau nu știu istorie, dar aceste concepte au fost promovate în lume mai întâi de creștini, de Sfinții Apostoli mai precis. În „vremurile fericite” ale lumii antice, atunci când erau foarte apreciate homosexualitatea, lesbianismul, pedofilia și altele asemenea, niciun practicant al acestor obiceiuri (sau al unora din ele), fie el și mare filosof, nu s-a ridicat și n-a cerut abrogarea sclaviei, spre exemplu. Au luptat pentru desființarea ei creștinii din primele secole.
Despre egalitatea în Hristos a tuturor neamurilor de pe pământ, ca și a bărbatului cu femeia, a scris Sfântul Pavlos în Epistolele sale. Și, în mod practic, Apostolii și Ierarhia bisericească a primelor secole au răspândit aceste învățături prin propovăduire. Eu nu am cunoștință să existe vreun text anterior sau vreo filosofie anterioară care să stipuleze aceste lucruri.
Inclusiv toată lupta, din timpurile moderne, pentru egalitatea între rase sau pentru drepturi egale pentru toți oamenii se întemeiază în profunzime pe concepte exclusiv creștine, datând de la întemeierea Bisericii.
Însă, acum, gândirea care a născut aceste concepte e dată la o parte pentru a scoate din context efectele ei și a le extrapola…împotriva ei.
Pentru că plagiatorul de serviciu e la post…
Pe scurt…plagiatul nu e un păcat firav, prin care te distrezi râzând de „tocilarii” sau „studioșii” cu dioptrii mari și care „nu știu să se descurce în viață”. Dimpotrivă, e un păcat foarte grav, împotriva Duhului Sfânt, aș zice eu.