Zilele acestea…ca în toate zilele…se discută mult despre incompetență. Și toată lumea e indignată împotriva ei.

Însă, deși toată lumea o recunoaște cu ușurință atunci când o vede, nimeni nu îi caută rădăcinile.

Pentru că un fenomen negativ nu poate fi combătut fără a i se identifica primele cauze.

Iar incompetența nu începe într-un guvern, în parlament, la președinție, într-un spital, într-o secție de poliție, într-o școală sau cu o echipă de muncitori care își fac treaba…deplorabil.

Incompetența începe…la grădiniță, se dezvoltă în clasele primare, crește și mai mult în clasele superioare…odată ce copilul, tânărul înaintează în vârstă.

Incompetența e susținută zi de zi și ceas de ceas, de părinți, rudenii, de mediu și de anturaj. E ca o plantă care e udată tot timpul pentru a fi ajutată să crească.

Și da, incompetența crește viguroasă! Și e greu să o mai tai după ce a crescut și mai ales după ce își găsește mulți aliați!…

Românii au un mod al lor greu de explicat de a urî școala…de a o urî din toată ființa lor, de a urî învățătura și de a respinge cunoașterea.

Nimeni nu spune că învățătura sau cunoașterea sunt lucruri ușoare. Dimpotrivă, sunt grele și, ca orice lucru greu, nu poate fi plăcut dintr-o dată sau nu poate fi întotdeauna plăcut.

Și, cu toate acestea, s-ar putea spune despre mulți români că urăsc cunoașterea „instinctiv”, mai înainte de a se apuca vreodată de a ea, mai înainte de a încerca să o guste

I-am auzit pe foarte mulți confrați de-ai noștri (de ani de zile, nu de ieri de azi) înjurând cu năduf și acuzând incompetența de care se lovesc zi de zi, în multe sectoare din societatea românească (ba chiar nu știu dacă a mai rămas vreunul necontaminat).

Îți poți asculta conaționalii torpilând incompetența, reaua-voință, prostia, nerozia, nemernicia…de care se lovesc aproape la tot pasul.

Însă, tot pe aceiași, îi auzi plângându-se că copiii lor au prea mult de învățat la școală…sunt prea stresați de atâta învățătură…că unii profesori sunt irațional de exigenți (motiv pentru care i-ar lua de guler, dacă n-au apucat încă s-o facă) și că, la urma urmei, copiii lor nu trebuie să iasă…„niște genii”.

Mulți sunt adesea în școli „negociind” sau „răfuindu-se” cu nemernicii exigenți pentru o notă mai mare a copilului, cerșind sau amenințând pentru ea.

Și, de când m-am născut…aș putea spune…am auzit fraza: „nu vreau să-l fac matematician sau fizician, vreau doar să treacă mai departe cu note mai mari”.

De fapt, copilul, în viziunea părinților, nu trebuie să iasă nici matematician de geniu, nici fizician de geniu, nici biolog, nici istoric, nici chimist, nici geograf, nici scriitor (că doar n-o fi Eminescu!)…

Și după multe astfel de „argumente”…ideea care rămâne în viață e aceea că: nu trebuie!

Nu e nevoie de oameni excepționali! Copiii noștri sunt copiii noștri, noi îi iubim așa cum sunt ei (sau cum „i-am făcut noi”) și nu e nevoie să exceleze, pot să fie și mediocri, numai să treacă clasele cu note cât mai mari și apoi examenele (bac, facultate)

Și pretențiile acestea ar putea fi acceptabile până la un punct, dacă ele nu s-ar transforma rapid în: mediocrii noștri să ajungă cât mai sus în societate! Ce, alții ca ei n-au ajuns?!

Și de aici intrăm pe o pistă cu totul și cu totul alunecoasă, de pe care avioanele nu au cum să nu derapeze grav…

Și ne întoarcem de unde am plecat! Pentru că cei care nu au nevoie de multă matematică, istorie, geografie, română, engleză, latină, fizică, chimie pentru copiii lor, ci doar de…note „suficient de bune”, aceia suferă din cauza…incompetenței din spitale, a incompetenței din poliție, a incompetenței din economie, din învățământ, din guvern, din parlament…

Știu, veți zice că „aici” mă doare pe mine, și de aceea văd lucrurile așa. Eu aș zice mai degrabă că mi-e dat să cunosc mai bine „domeniul”…

N-aș vrea să fiu înțeleasă greșit! Eu nu îmi doresc ca acei copii sau tineri care nu au apetență pentru studiul unei/ unor materii să fie chinuiți pentru a învăța mai mult decât pot face ei efortul.

Însă îmi doresc ca părinții din România să înțeleagă (părinții, rudele, nașii…etc.), până nu e prea târziu, că, luptându-se ca să își vâre tot timpul incompetenții, prin orice mijloace, acolo unde ei nu merită să fie, de incompetenți vor avea parte pretutindeni, câtă viață vor avea…

Did you like this? Share it: