Viața Sfântului Ignatie Briancianinov, trad. din lb. rusă de Angela Voicilă, volum îngrijit de Mihaela Bejan, Ed. Areopag, București, 2016, 425 p. + 7 fotografii.

*

Cei din propria sa cancelarie sinodală îl prigonesc pe Sfântul Ignatie, p. 287. Pentru că „îl dușmăneau din pricina felului său direct de a fi, din pricina luptei neînfricate împotriva nelegiuirilor acelor funcționari, din pricina grijii stăruitoare pentru binele turmei sale și pentru întreaga rânduială a Bisericii”, p. 287.

În vara lui 1859, pentru o lună, Sfântul Ignatie a locuit pe malul Mării Negre și s-a bucurat de băile în apa mării, p. 315.

Într-o predică a sa, Sfântul Ignatie a afirmat faptul că „adevărata libertate a omului constă în primirea și asimilarea de către om a legii lui Hristos”, p. 327.

Într-o scrisoare din 13 aprilie 1860, Sfântul Ignatie citează o spusă a Sfântului Serafim din Sarov, p. 328-329, adică pe aceasta: „Trebuie să învățăm istoria Creștinismului nu dintr-o deșartă și îngâmfată curiozitate, ci pentru a vedea la câte atacuri a fost supusă Biserica și diferiți membri ai ei în toate timpurile și văzând aceasta, să adunăm puterea și înțelepciunea de care avem nevoie pentru a răbda furtunile vremii de astăzi și pentru a ne controla pe noi înșine în timpul acestor furtuni”, p. 329-330. Pentru că istoria Bisericii este o lecție continuă de înțelepciune pentru viața noastră creștină.

Mitropolitul nu îi trimite banii de care are nevoie, pentru ca Sfântul Ignatie să trăiască o viață mizeră în eparhia sa, p. 332. Însă, mărturisește el, „Dumnezeu a trimis oameni buni, care m-au ajutat și pe mine personal, și au ajutat și casa arhierească”, p. 332.

Într-un raport al său, Sfântul Ignatie scria: „Păcatul are logica sa, dreptatea sa, propria putere a cuvântului! O astfel de otravă se întinde cu repeziciune în mediul tinerilor”, p. 346.

La cererea sa, pe 5 august 1861 Sfântul Ignatie este eliberat din funcție și i se stabilește pensia de 1000 de ruble pe an. Mai apoi a mai primit încă 500 de ruble din poruncă imperială, p. 355.

Pe 19 septembrie 1861 Țarul îi conferă distincția Sfânta Ana în treapta întâi, p. 356.

Fiind la Moscova, Sfântul Ignatie suferă „un atac nervos al piciorului drept”, fapt pentru care mai stă două săptămâni în oraș și e tratat cu lipitori, rămânând cu o neputință la picior, p. 357.

Pe 13 octombrie 1861 ajunge în Mănăstirea Nicolo-Babaevski, p. 360, unde va rămâne să locuiască, p. 364.

La 7 dimineața bea ceai pentru ca să își încălzească sângele, p. 364. Și dormea așa cum fusese îmbrăcat peste zi, p. 365.

Ivan Ilici Glazunov (1826-1889) a fost editorul cărților Sfântului Ignatie, p. 407-408 și p. 407, n. 137. Opera sa a fost cuprinsă în 5 volume, după care au mai apărut alte cărți distincte, alături de scrisorile sale, p. 408-409.

Cu 5 ani înainte de adormirea sa, adică în 1862, Sfântul Ignatie și-a scris testamentul său duhovnicesc, care a fost înregistrat pe 20 iulie 1863, la Judecătoria civilă din Kostroma, p. 410. Și în acesta i-a lăsat fratelui său Petru Alexandrovici Briancianinov toate operele sale teologice, p. 410.

În 1866 se publică vol. 3 și 4 din Operele sale, p. 411. Era „istovit de boală și de îmbătrânirea precoce”, p. 411. A avut conștiința că nu va muri până nu va stabili „cuvintele adevărului”, adică până nu își va vedea pusă la punct opera sa, p. 411.

În iarna dintre 1866-1867 a pregătit vol. al 5-lea din Operele sale, dar a continuat și să scrie, p. 414. Scria zilnic, deși îl dureau inima și picioarele, p. 414.

Pe 21 aprilie 1867 a primit vol. 3 și 4 din Operele sale, proaspăt tipărite, trimise din Petersburg, p. 415.

Își presimte moartea, p. 416. În Săptămâna Patimilor a avut o ușoară congestie cerebrală, p. 416. Pe 25 aprilie 1867 are o altă congestie, p. 416. Însă nu dorește să vină la el medicul, p. 417.

A adormit pe 30 aprilie 1867, în zi de duminică, înainte de ora 8 dimineața, p. 418-419. A adormit pe când se ruga, p. 419. Însă când trupul Sfântului Ignatie a fost pus pe masă, fața lui „strălucea de o bucurie luminoasă, nepământească”, p. 420. În aceeași zi adormise și Sfântul Nil Sorski (1433-1508), cf. p. 421 și p. 421, n. 148.

„Trei zile a stat trupul Episcopului Ignatie în chiliile sale, păstrându-și neschimbată expresia luminoasă a chipului, apoi el a început să se umfle și a fost mutat”, p. 422. A fost înmormântat a 6-a zi de la adormirea sa, într-o zi de vineri, pe 5 mai 1867. Au fost aproape 5.000 de oameni la Înmormântarea sa, p. 423.

Did you like this? Share it: