Din Pătimirea Sfântului Mare Mucenic Procopie (prăznuit pe 8 iulie)[1], aflăm că Sfântul a fost crescut de mama sa în credința păgână, idolească, învățând cu râvnă toată filosofia elină. El a fost convertit apoi de Hristos însuși, precum Sfântul Pavlos, pe când era trimis de împărat ca să îi prindă și să îi omoare pe creștini.

Când a venit vremea pătimirii lui, fiind adus la judecată, el L-a mărturisit pe Hristos Dumnezeu adevărat, adăugând și mărturii de la păgâni:

„Nu știi oare pe Hermes al vostru, cel numit Trismeghistos, adică întreit de mare? Asemenea și pe Socrat? Aceștia spun că unul este Dumnezeu, iar nu mulți. Mai întâi ascultă pe Hermes, care scrie astfel către doctorul Asclepie: «Stăpânul și Ziditorul tuturor, pe care Îl numim Dumnezeu, a zidit lumea aceasta văzută și simțită. Dar de vreme ce a văzut pe cea nevăzută, care este singură zidită preafrumoasă și preaplină de toate bunătățile, s-a minunat de dânsa și a iubit-o foarte mult, ca pe o făptură a Sa».

O, ighemoane, vezi din acestea că Hermes al vostru nu mărturisește că ar fi mulți dumnezei, ci unul; căci dacă ar fi fost mai mult dumnezei, atunci n-ar fi fost o singură fire a dumnezeirii, ci mai multe firi care devin în timp! Voi ziceți că unii din zei sunt mai dinainte, iar alții mai pe urmă. Dar voi numiți pe unul, zeul cerului; pe altul, al mării, iar pe alții, ai altor lucruri ce se văd pe pământ. Oare nu pentru aceasta a fost osândit de atenieni ca să bea otravă Socrate al vostru, fiindcă lepăda pe zeii cei mulți? […]

[Hristos] S-a născut din femeie și S-a răstignit. Deci, ascultă despre Dânsul tainele care se găsesc și în cărțile voastre. O prorociță a voastră, care se numește Sibila, ale cărei cărți le-a cumpărat cu mare preț Taroviniu, împăratul Romei, a scris în cartea sa a doua, despre întruparea lui Hristos din Preacurata Fecioară, astfel: «Pe Cuvântul lui Dumnezeu, când Îl va naște Fecioara, într-o zi însemnată, se va arăta o stea de la Răsărit, vestind oamenilor muritori acea mare minune. Atunci va veni la dânșii Fiul Dumnezeului Celui mare, purtând trup ca și al celor de pe pământ. Aceluia filosofii [magii] îi vor aduce daruri: aur, smirnă și tămâie și toate acestea vor fi plăcute».

Asemenea și despre Crucea lui Hristos, tot aceeași Sibilă grăiește: «O, fericite lemn, pe care va fi întins Dumnezeu, tu ești vrednic nu pământului, ci cerului!» Apoi grăiește încă și despre a doua venire: «Împăratul cel mare, Care stăpânește toți vecii, va veni din cer, voind singur să judece tot trupul și toată lumea. Credincioșii și necredincioșii Îl vor vedea că este Dumnezeu, căci va sta pe un scaun înalt și va răsplăti fiecăruia după faptele sale».

Dacă vei mai voi să auzi și oarecare vestiri [profeții] ale lui Apolon Pitiul și al lui Amonie cel din Libia și ale lui Dodonie și Pegramen, citește cu luare aminte cărțile lor și vei ști că Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a fost vestit de dânșii mai înainte. El are să vină spre mântuirea și înnoirea neamului omenesc, căci Iason, boierul Agonaviților, ce întreba pe Apolon din Delfi despre capiștea [templul] ce era zidită mai întâi în Atena, zicea: «Proorocule Apolon, cel cu chip de soare, spune-ne al cui va fi lăcașul acesta în neamurile cele de pe urmă?» Apolon a răspuns: «Faceți toate cele ce vă îndeamnă spre cinstire, iar eu vă spun că un Dumnezeu este Care împărățește întru cei de sus și al Cărui Cuvânt nepieritor se va zămisli într-o Fecioară Curată. El, Care dintr-un arc de foc va pleca ca o săgeată și va trece prin mijlocul a toată lumea, prinzându-i pe toți și aducându-i spre darul Tatălui. Maica Lui va fi această Biserică și numele ei va fi Maria».

Iar când Vatos a întrebat pe Apolon, i-a răspuns: «Un bărbat ceresc îmi aduce primejdie asupra mea. Acela va pătimi, fiind Dumnezeu, dar nu va pătimi dumnezeirea, că amândouă vor fi în El, având de la Tatăl nemurire, viață și putere. După maică El va avea moarte, cruce și mormânt. Din ochii Lui vor curge lacrimi fierbinți și va sătura cinci mii de oameni cu cinci pâini, pentru care tot omul va zice: „Dumnezeul meu este Cel ce S-a răstignit, a murit, dar a înviat din mormânt și la cer S-a înălțat”»”[2].

Sfântul Mare Mucenic Procopios este cel care l-a ajutat și pe Sfântul Ștefan cel Mare în bătălii, alături de Sfântul Mare Mucenic Dimitrios. Grigore Ureche scrie că, în războiul de la Râmnic (1481),

„au biruit Ștefan vodă cu mila lui Dumnezeu și cu ruga Preacistii și a tuturor Sfinților și cu ajutorul Sfântului și a Marelui Mucenic al lui Hristos Procopie. […] Zic să să fie arătat  lui Ștefan vodă Sfântul Mucenicu Procopie, umblând deasupra războiului călare și într-armatu ca un viteazu [ostaș], fiind într-ajutoriu lui Ștefan vodă și dându vâlhvă [slavă/ putere] oștii lui. Ci ieste de a-l și crederea acestu cuvântu, că dacă s-au întorsu Ștefan vodă cu toată oastea sa, cu mare pohfală, ca un biruitoriu, la scaunul său, la Suceava, au zidit biserică pre numele Sfântului Mucenicu Procopie, la satu la Badeuți, unde trăiește și pănă astăzi”[3].


[1] Viețile Sfinților pe luna iulie, Editura Episcopiei Romanului, 1997.

[2] Idem, p. 123-124.

[3] Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei, ediție îngrijită de P. P. Panaintescu, repere istorico-literare alcătuite de Mircea Scarlat, Ed. Minerva, București, 1987, p. 48-49.