1. Și încă adăugând, Iov a zis [cu] un cuvânt-înainte:

2. „Cine să mă pună pe lună [τίς ἄν με θείη κατὰ μῆνα], înaintea zilelor cărora Dumnezeu m-a păzit [ἔμπροσθεν ἡμερῶν ὧν με ὁ Θεὸς ἐφύλαξεν]?

3. Căci, când strălucea luminătorul Lui peste capul meu? Când [cu] lumina Lui mergeam în întuneric [ὅτε τῷ φωτὶ Αὐτοῦ ἐπορευόμην ἐν σκότει]?

4. Când eram îngreunat [cu] căile [mele] [ὅτε ἤμην ἐπιβρίθων ὁδοῖς]? Când Dumnezeu făcea cercetare casei mele [ὅτε ὁ Θεὸς ἐπισκοπὴν ἐποιεῖτο τοῦ οἴκου μου]?

5. Când eram păduros foarte [ὅτε ἤμην ὑλώδης λίαν][1] și împrejur [erau] copiii mei?

6. Când turnau căile mele [cu] unt și munții mei turnau [cu] lapte?

7. Când ieșeam dis-de-dimineață în cetate și în lărgimi mi se punea mie scaunul?

8. Văzându-mă, tinerii s-au ascuns, iar bătrânii toți au stătut.

9. Iar cei puternici au încetat grăind [să grăiască], degetul punând peste gură [δάκτυλον ἐπιθέντες ἐπὶ στόματι].

10. Și cei care au auzit m-au fericit și limba lor [cu] gâtul lor s-a lipit.

11. Că urechea a auzit și m-a fericit, iar ochiul, văzându-mă, s-a abătut.

12. Căci am mântuit pe sărac din mâna stăpânitorului și celui orfan, căruia nu era ajutor, i-am ajutat.

13. Binecuvântarea celui pierdut peste mine să vină și gura văduvei m-a binecuvântat.

14. Și [cu] dreptatea m-am îmbrăcat [δικαιοσύνην δὲ ἐνεδεδύκειν] și m-am înveșmântat [cu] judecata ca [și cu] o mantie dublă [ἠμφιασάμην δὲ κρίμα ἴσα διπλοΐδι].

15. Ochi eram orbilor [ὀφθαλμὸς ἤμην τυφλῶν] și picior șchiopilor [ποὺς δὲ χωλῶν].

16. Eu eram părintele celor neputincioși [ἐγὼ ἤμην πατὴρ ἀδυνάτων] și pedeapsa pe care nu am știut-o am căutat-o [δίκην δέ ἣν οὐκ ᾔδειν ἐξιχνίασα].

17. Și am zdrobit măselele celor nedrepți și din mijlocul dinților lor am scos prada.

18. Și am zis: «Vârsta mea va îmbătrâni [și] ca un trunchi de finic multă vreme voi trăi.

19. Rădăcina mea s-a deschis în apă și roua va petrece în secerișul meu.

20. Slava mea cea nouă [este] împreună cu mine [ἡ δόξα μου καινὴ μετ᾽ ἐμοῦ] și arcul meu în mâna mea va merge».

21. De mine auzind, au luat aminte, și au tăcut peste sfatul meu.

22. Și peste ale mele cuvinte nu au adăugat și foarte veseli se făceau când lor le grăiam.

23. Ca pământul însetat așteptând ploaia, așa [și] aceștia [așteptau] graiul meu.

24. Dacă am să râd către ei, nu au să creadă, și lumina feței mele nu cădea [καὶ φῶς τοῦ προσώπου μου οὐκ ἀπέπιπτεν].

25. Ales-am calea lor și am stat stăpânitor [ἐξελεξάμην ὁδὸν αὐτῶν καὶ ἐκάθισα ἄρχων]. Și locuiam ca un împărat în[tre] cei puțin înarmați [μονοζώνοις][2], [în] care fel pe cei smeriți mângâindu-i [îi mângâiam].


[1] În Biblia de la 1688 avem: „când eram avut foarte”.

[2] În aceeași ediție scripturală: „tâlhari”.

Did you like this? Share it: