1. Făgăduință am pus ochilor mei [διαθήκην ἐθέμην τοῖς ὀφθαλμοῖς μου] și nu voi înțelege spre fecioară [καὶ οὐ συνήσω ἐπὶ παρθένον].
2. Și ce a împărțit Dumnezeu de sus? Și moștenirea [este] destulă din cele prea înalte.
3. [Oare] nu [va fi] pieirea celui nedrept și înstrăinarea [ἀπαλλοτρίωσις] celor care fac fărădelege?
4. [Oare] nu va vedea El calea mea și toate cărările mele le va număra?
5. Iar dacă eram [am fost] mergând cu batjocoritorii, iar dacă și piciorul meu s-a grăbit întru viclenie,
6. atunci să stau în jugul celui Drept [ἱσταίη με ἄρα ἐν ζυγῷ Δικαίῳ]. Dar Domnul a cunoscut nerăutatea mea [οἶδεν δὲ ὁ Κύριος τὴν ἀκακίαν μου].
7. Dacă s-a abătut piciorul meu de la cale și dacă și ochiului a urmat inima mea [εἰ δὲ καὶ τῷ ὀφθαλμῷ ἐπηκολούθησεν ἡ καρδία μου], și dacă și [cu] mâinile mele am atins daruri[1],
8. atunci să semăn și alții să mănânce și fără de rădăcină să fiu pe pământ [ἄρριζος δὲ γενοίμην ἐπὶ γῆς][2].
9. Dacă a urmat inima mea femeii altui bărbat[3] [εἰ ἐξηκολούθησεν ἡ καρδία μου γυναικὶ ἀνδρὸς ἑτέρου] și dacă am așteptat la ușile ei,
10. atunci să placă și femeia mea altuia [ἀρέσαι ἄρα καὶ ἡ γυνή μου ἑτέρῳ], iar pruncii mei să se smerească.
11. Căci neoprită mânie a urgiei [θυμὸς γὰρ ὀργῆς ἀκατάσχετος] [lui Dumnezeu este] să pângărești bărbatului pe femeia [τὸ μιᾶναι ἀνδρὸς γυναῖκα] [sa][4].
12. Căci foc arzând este în toate zilele, iar la care are să vină, din rădăcini l-a nimicit.
13. Iar dacă și judecata slujitorului meu sau a slujitoarei [mele] am defăimat, judecându-se [să se judece] ei cu mine.
14. Căci ce am să fac, dacă judecata mea are să o facă Domnul? Iar dacă și cercetare [va face], ce răspuns voi face[5]?
15. Oare nu precum și eu am fost în pântece și aceia au fost? Și ne-am făcut în acestui [acest] pântece [γεγόναμεν δὲ ἐν τῇ αὐτῇ κοιλίᾳ].
16. Și nevoia celor neputincioși, pe care cândva o aveam, nu am părăsit-o[6], iar ochiul văduvelor nu l-am topit [χήρας δὲ τὸν ὀφθαλμὸν οὐκ ἐξέτηξα][7].
17. Iar dacă și [Oare și] pâinea mea am mâncat-o singur și n-am împărțit celui orfan?
18. Că[ci încă] din tinerețea mea hrăneam ca un părinte [ὅτι ἐκ νεότητός μου ἐξέτρεφον ὡς πατὴρ] și din pântecele maicii mele am povățuit [καὶ ἐκ γαστρὸς μητρός μου ὡδήγησα].
19. Iar dacă am și disprețuit pe cel gol, pierind, și nu l-am îmbrăcat,
20. iar cei neputincioși dacă nu m-au binecuvântat și de la tunderea mieilor mei s-au încălzit umerii lor [ἀπὸ δὲ κουρᾶς ἀμνῶν μου ἐθερμάνθησαν οἱ ὦμοι αὐτῶν],
21. dacă am ridicat [asupra] săracului mâna [mea], nădădjuind că mult ajutor mie îmi este,
22. [atunci] să cadă umărul meu din încheietură, iar brațul meu din cotul meu să se zdrobească.
23. Căci frica Domnului m-a ținut pe mine [φόβος γὰρ Κυρίου συνέσχεν με] și de la câștigul Lui nu voi suferi [καὶ ἀπὸ τοῦ λήμματος Αὐτοῦ οὐχ ὑποίσω].
24. Dacă am rânduit aurul [să fie] tăria mea și dacă și pietrei celei scumpe am nădăjduit,
25. și dacă m-am și veselit făcându-mi multa bogăție și dacă și pe cei nenumărați am pus mâna mea [εἰ δὲ καὶ ἐπ᾽ ἀναριθμήτοις ἐθέμην χεῖρά μου],
26. cu adevărat [merit să] nu văd soarele strălucind, [ci] lipsind[u-mi] [el], iar luna stricându-se. Căci nu este [de]asupra lor.
27. Și dacă s-a înșelat în ascuns inima mea [καὶ εἰ ἠπατήθη λάθρᾳ ἡ καρδία μου], și dacă și mâna mea am pus-o peste gura mea [și] am sărutat-o [εἰ δὲ καὶ χεῖρά μου ἐπιθεὶς ἐπὶ στόματί μου ἐφίλησα],
28. atunci tocmai aceasta să se socotească mie [ca] fărădelegea [mea] cea mai mare [ἀνομία ἡ μεγίστη]: că am mințit înaintea Domnului Celui Preaînalt [ὅτι ἐψευσάμην ἐναντίον Κυρίου τοῦ Ὑψίστου].
29. Iar dacă și vesel am fost [datorită] leșului vrăjmașilor mei și inima mea a zis: „Foarte bine”,
30. atunci să audă urechea mea blestemul meu și să fiu de poveste, și apoi de poporul meu [să fiu] chinuit.
31. Și dacă și de multe ori am zis slujitoarelor mele: „Cine să ne dea nouă [din] cărnurile sale, [ca] să ne săturăm?”, fiind eu foarte bun [λίαν μου χρηστοῦ ὄντος],
32. și [nici] afară nu petrecea cel străin, iar ușa mea la tot cel venit s-a deschis.
33. Iar dacă și păcătuind [am păcătuit] fără de voie, am ascuns păcatul meu,
34. căci nu m-am întors de la multa mulțime a gloatei, [ca] să nu mărturisesc înaintea lor. Iar dacă am și lăsat pe cel neputincios să iasă pe ușa mea [cu] sânul gol,
35. cine să dea [pe cel] auzindu-mă [pe cel care mă aude]? Și mâna Domnului, dacă nu m-a înfricoșat? Iar scrisoarea pe care o aveam de la cineva,
36. pe umeri punând cunună, o citeam.
37. Și dacă nespărgând-o pe aceasta am dat-o, nimic luând de la datornic?
38. Dacă asupra mea pământul a suspinat vreodată, și dacă și brazdele lui au plâns împreună,
39. și dacă și tăria lui am mâncat-o [de unul] singur, fără de cinste, și dacă și luând sufletul domnului pământului am întristat,
40. atunci pentru grâu să-mi iasă urzică [κνίδη], iar pentru orz [κριθῆς], un tufiș de mărăcini [βάτος]”. Și a încetat Iov cuvintele [sale].
[1] Se referă la primirea de daruri necuvenite, pentru că acestea sunt un păcat înaintea lui Dumnezeu.
[2] Să se termine odată cu mine neamul meu.
[3] Dacă m-am îndrăgostit de femeia altuia.
[4] Adică să preacurvești cu ea.
[5] Ce răspuns Îi voi da eu Lui?
[6] Nu am părăsit grija de a-i ajuta pe cei neputincioși în nevoile lor.
[7] Nu le-am făcut pe văduve să plângă până la orbire. Nu le-am provocat dureri de niciun fel.