Alte plagiate din comentariile mele literare

Primul observat este aici, este din 31 august 2010 și îi aparține lui Adrian Boldișor.

Arghezi 1

Arghezi 2

Arghezi 3

Semnalez, deci, un plagiat ideatic, din articolul meu de aici.

Autorul a plagiat din articolul meu următoarele idei, cu tot cu întemeierea de rigoare pe versurile argheziene:

  • Dumnezeu e prezent în lirica argheziană și revolta poetului este una temporară și nu de profunzime;
  • Arghezi așteaptă semne de la Dumnezeu și e nemulțumit că nu le primește;
  • Interogațiile, nepriceperea și strigătele sale către Dumnezeu nu sunt dovezi de ateism, ci dimpotrivă, pot fi asemănate cu ale unor Sfinți menționați în Scriptură;
  • nu se poate vorbi de necredință, ci numai de momente de răzvrătire;
  • poetul își dorește să-L vadă pe Dumnezeu precum Sfinții despre care se scrie în Sfânta Scriptură și cere de la El această favoare.

A citat câțiva critici literari, pentru a ne convinge că gândirea critică îi aparține, că afirmațiile sale sunt rezultatul unui studiu și al unor reflecții personale. Numai că, la criticii respectivi, inclusiv la Călinescu, nu se află nici pe departe asemenea concluzii despre poezia lui Arghezi (altfel ar fi citat substanțial din ei).

Prin urmare, dacă nu la criticii pomeniți se află ideile expuse de autor, atunci ele ar fi trebuit să rezulte din cercetarea acestuia pe texte.

Numai că „cercetarea” este cu totul pauperă, în articolul său, pentru a îndreptăți certitudinea unor astfel de concluzii. Iar Boldișor nu se putea extinde cu „cercetarea” pentru că asta însemna să…mă plagieze mai mult, și nu a vrut să fie prea bătător la ochi.

Mai nou, aceleași idei sunt preluate fără a se cita sursa și de Arhim. Mihail Daniliuc (care plagiază deopotrivă de la mine și din articolul lui Boldișor), aici.

Arghezi 4

Arghezi 5

Aceste idei ale mele (precizate și demonstrate, repet, încă din 2007), anume că Arghezi nu este o ființă nereligioasă, ci este un credincios ortodox care se revoltă uneori împotriva lui Dumnezeu pentru că Acesta nu i Se arată sau nu îi ascultă întotdeauna rugăciunile, și, de asemenea, că revolta sau interogarea lui Dumnezeu nu e întotdeauna semn de necredință, după cum ne arată însăși Scriptura, au fost preluate fără specificarea sursei, în sinteză, de ambii autori menționați.

Și, în mod neortodox, vrând să preîntâmpine eventuale acuze, Arhim. Mihail Daniliuc ne informează, pe deasupra, că și Arghezi l-a plagiat pe Iov. Dar și că „criticii literari, în mare parte, afirmă cu tărie” faptul că Arghezi a fost un poet religios: ceea ce constituie cea mai bună dovadă că Daniliuc nu și-a plecat vreodată ochii pe paginile de critică literară dedicate lui Arghezi…

Mi-am descoperit și alte idei esențiale, exprimate de mine în trecut, de data aceasta despre Eminescu, din nou reformulate și exprimate în sinteză. Idei pe care le-am pus în lumină și le-am repetat în studiile mele concepute între 2007-2015 și concretizate în două volume de aproape 1000 de pagini fiecare – a se vedea aici și aici (în 2017 am reluat și continuat seria comentariilor eminesciene…).

Mă refer la articolul semnat de Asist. Univ. Dr. Anca Popescu, din 15 ianuarie 2017, aici:

Popescu 1

Popescu 2

Popescu 3

Popescu 4

Faptul că Eminescu glisează între răzvrătire și înțelegerea deșertăciunii e o concluzie esențială pe care am extras-o din Luceafărul și Memento mori, dar și din ansamblul operei eminesciene, de la Mortua est! până la Mureșanu, Scrisori (etc.): poeme pe care le-am dezbătut în studiile mele – începând chiar cu comentariile mele din 2008, la Mureșanu (aici, aici, și aici), Memento mori (aici, aici și aici), O,-nțelepciune, ai aripi de ceară! (aici) etc.

Despre iluzie, vanitate sau deșertăciune a lumii la Eminescu s-a vorbit mult și înaintea mea, dar nu s-a oferit și nu s-a demonstrat un sens creștin al acestora mai înainte de studiile mele. Dimpotrivă, au fost considerate întotdeauna un reflex al indianismului/ budismului.

Despre iubirea jertfelnică a Luceafărului am vorbit aici.

Comentariul la Rugăciunea unui dac, cu tot cu concluzia că Eminescu cere să dispară în smerenie, printr-o moarte dureroasă (omorât cu pietre) îmi aparține în întregime! A se vedea: aici și aici.

Universul înțeles ca biserică, cu catapeteasma de stele,  iarăși este o idee centrală în comentariile mele…Iar faptul că a rămâne „rece” înseamnă „nepătimaș” este o interpretare pe care am exprimat-o aici (a se vedea și aici și aici).

Desigur, în cazul din urmă, autoarea poate spune, în apărarea sa, că nu a citat pe nimeni și că nu are cine știe ce pretenții de originalitate pentru cele afirmate în articolul ei.

Însă, chiar dacă din articolul ei lipsește aparatul critic și poate invoca faptul că e un simplu text de popularizare a unor idei (dar ale cui?), într-un moment festiv, autoarea, care semnează totuși ca „asistent universitar” (titulatura imprimă de la sine un caracter științific textului său), ar fi trebuit să considere că este de minim bun simț ca măcar să numească (dacă nu citează integral) persoana care i-a dăruit ideile esențiale pentru acest articol.

Mai mult, la început vorbește despre cei „cu pregătire teologică” care, numai ei pot citi simbolurile lui Eminescu – dar nu ne spune la cine anume se referă. Acest lucru l-am precizat chiar eu, și nu o dată, ci de multe ori și nu numai în legătură cu Eminescu. Și iată că e reluat ca un ecou.

Sper, însă, ca acest lucru să nu fie înțeles sub forma: oricine are o facultate de teologie la activ sau studii teologice, poate, în consecință, să treacă la interpretarea lui Eminescu sau a altor poeți sau scriitori români!!

A avea studii sau cunoștințe teologice nu implică, în mod automat, că ești în stare de hermeneutică pe texte poetice/ literare!

Eu am cerut criticilor literari specializare teologică în domeniul teologiei ortodoxe, acolo unde este cazul, pentru a evita derivele interpretative.

Să nu ajungem însă la extrema cealaltă, și anume de a considera că oricine are studii teologice e în stare de exegeză literară! Pentru că aceasta ar reprezenta, în aceeași măsură, o dovadă de orgoliu stupid de semidoct…

Însă, acum observ că, la foarte scurtă vreme după ce am făcut, în 2008, comentariul la Rugăciunea unui dac (aici și aici), Theodor Damian publica, pe 15 ianuarie 2009, în Lumina, următorul articol, în care plagiază cele afirmate de mine anterior: aici.

Am subliniat mai jos ideile pe care le consider plagiate din analiza mea anterioară:

Damian 1
Damian 2
Damian 3
Damian 4
Damian 5

Însă, în timp ce eu îmi concep articolele când pot și cum pot, dumnealor își publică plagiatele la zile comemorative…Asta înseamnă că nu contează cunoașterea autorilor și nici studiile aprofundate asupra lor, ci e nevoie doar de texte prin care plagiatorii să pară că „elogiază” autorii. Numai că nu putem „elogia” pe cineva cu lucruri furate de la cei care se dedică criticii literare.

Iov, cap. 33, cf. LXX

1. Și, într-adevăr, nu [va fi așa]. Ci, ascultă Iov cuvintele mele și vorbirii mele dă-i ascultare!

2. Căci, iată, am deschis gura mea și a grăit limba mea!

3. Curată mi-e inima [dimpreună cu] cuvintele [mele] [καθαρά μου ἡ καρδία ῥήμασιν] și înțelegerea buzelor mele curat va gândi [σύνεσις δὲ χειλέων μου καθαρὰ νοήσει].

4. Duhul cel Dumnezeiesc [este] Cel care m-a făcut pe mine [Πνεῦμα Θεῖον τὸ ποιῆσάν με], iar suflarea Atotțiitorului [este] cea care mă învață pe mine [πνοὴ δὲ Παντοκράτορος ἡ διδάσκουσά με].

5. Dacă ai să poți, dă-mi mie răspuns la acestea! Rămâi! Stai cu mine și eu cu tine!

6. Din pământ ai fost făcut tu, precum [am fost făcut] și eu. Din acesta am fost făcuți [amândoi].

7. Nu frica mea te va răsuci, nici mâna mea [nu] va fi grea peste ție [tine].

8. Dar ai zis în urechile mele [și] glasul cuvintelor tale am auzit.

9. Fiindcă zici: «Curat sunt, nepăcătuind. Și fără pată sunt, căci nu am păcătuit.

10. Și plângere împotriva mea a aflat[1] și m-a socotit ca [pe] un potrivnic.

11. Și a pus în lemn piciorul meu [ἔθετο δὲ ἐν ξύλῳ τὸν πόδα μου][2] și a păzit toate căile mele».

12. Căci cum zici: «Drept sunt și nu m-a ascultat[3]»? Căci veșnic este Cel de deasupra celor muritori [αἰώνιος γάρ ἐστιν ὁ ἐπάνω βροτῶν].

13. Și zici: «Pentru ce judecății mele nu i-a ascultat tot cuvântul [διὰ τί τῆς δίκης μου οὐκ ἐπακήκοεν πᾶν ῥῆμα]?».

14. Căci o dată [trebuie] să grăiască Domnul, iar a doua oară [este] vis.

15. Sau în cugetarea nopții, ca [și] când are să cadă frică îngrozitoare peste oameni, peste cei adormiți în pat.

16. Atunci descoperă[4] mintea oamenilor în chipuri de frică [și cu] unele ca acestea i-a înfricoșat,

17. [ca] să-l întoarcă pe om de la nedreptate și trupul lui de la cădere l-a izbăvit.

18. Și a cruțat sufletul lui de la moarte și [l-a făcut] să nu cadă el în război.

19. Și iarăși îl mustră pe el în boală, pe pat, și mulțimea oaselor lui a amorțit.

20. Iar toată mâncarea grâului nu are să poată să primească și sufletul lui mâncare [are] să poftească,

21. până are să-i putrezească lui cărnurile și are să se arate oasele lui deșarte.

22. Și s-a apropiat întru moarte sufletul său [ἤγγισεν δὲ εἰς θάνατον ἡ ψυχὴ αὐτοῦ] și viața lui în Iad [ἡ δὲ ζωὴ αὐτοῦ ἐν ᾍδῃ].

23. Dacă or să fie mii de Îngeri purtători de moarte [ἐὰν ὦσιν χίλιοι Ἄγγελοι θανατηφόροι], [atunci nici]unul [dintre] ei nu are să-l rănească pe el [εἷς αὐτῶν οὐ μὴ τρώσῃ αὐτόν], dacă are să înțeleagă [cu] inima să se întoarcă către Domnul [ἐὰν νοήσῃ τῇ καρδίᾳ ἐπιστραφῆναι ἐπὶ Κύριον]. Și are să vestească[5] omului boala lui și prostia lui are să i-o arate.

24. Îl va opri ca să nu cadă el întru moarte și va reînnoi trupul lui ca ungerea pe zid și oasele sale le va umple de măduvă.

25. Și va înmuia cărnurile sale ca ale pruncului și-l va restabili pe el îmbărbătându-se în[tru cele ale] oamenilor.

26. Și rugându-se către Domnul [εὐξάμενος δὲ πρὸς Κύριον] și primite lui va [vor] fi [καὶ δεκτὰ αὐτῷ ἔσται] și va intra [cu] față curată [și] cu mărturisire [εἰσελεύσεται δὲ προσώπῳ καθαρῷ σὺν ἐξηγορίᾳ] și va da dreptate oamenilor [ἀποδώσει δὲ ἀνθρώποις δικαιοσύνην].

27. Apoi, atunci, se va mustra omul, el însuși zicând: «[Vai,] pe care le împlineam! Și nu [cu] cele vrednice m-a cercetat,[6] [pentru cele] pe care le-am păcătuit.

28. Mântuiește sufletul meu ca să nu vină întru stricăciune [σῶσον ψυχήν μου τοῦ μὴ ἐλθεῖν εἰς διαφθοράν] și viața mea lumină va vedea [καὶ ἡ ζωή μου φῶς ὄψεται]!».

29. Iată, toate acestea le va lucra Cel tare: cele trei căi cu omul!

30. Dar a izbăvit sufletul meu din moarte [ἀλλ᾽ ἐρρύσατο τὴν ψυχήν μου ἐκ θανάτου], ca viața mea în lumină să-L laude pe El [ἵνα ἡ ζωή μου ἐν φωτὶ αἰνῇ Αὐτόν].

31. Ia aminte, Iov, și ascultă-mă! Taci și eu sunt voi grăi [și eu voi vorbi]!

32. Dacă sunt cuvinte, răspunde-mi mie! Vorbește, căci voiesc să te îndreptezi!

33. [Iar] dacă nu, tu ascultă-mă! Taci și te voi învăța înțelepciune!”.


[1] Cu referire la Dumnezeu. Ca și în versetul următor.

[2] O profețire a Răstignirii Domnului.

[3] Și nu m-a ascultat Dumnezeu.

[4] Cu referire la Dumnezeu.

[5] Tot cu referire la Dumnezeu.

[6] Dumnezeu.