Pentru că cei care le ascultă le consideră „noua muzică populară”. Adică una „mai avansată” decât muzica populară, pentru că are ritmuri și ecouri aparte.

Fiind de la sat sau având rude la sat sau locuind în cartiere cu lăutari, cei care gustă manelele sunt învățați cu muzica de la Nuntă. Pentru că Nunta, la țară, e și un fapt cultural și de marketing. Ce  cântă și spune cântăreața de la Nuntă e o mare încântare pentru meseni, iar rochiile ei sau modul lui de a se îmbrăca și de a vorbi, al cântărețului de la Nuntă, sunt dorite de către auditoriu.

Pentru că am fost de foarte mic la Nunți, tocmai de aceea știu ce se petrecea în ultima parte a comunismului acolo. Nunta era un fel de Gaudeamus rural, unde nu se citeau cărți, dar unde fiecare melodie era trăită cu intensitate. Era un fel de ebook muzical, pe baza căruia oamenii se culturalizau.

„Ia-ți mireasă ziua bună”, cântecul nașului, hora darurilor,  jocul nu știu care, învârtita nu știu care, jocurile cu multe sărituri și bătăi pe pantofi aveau și versuri, și ele erau memorate de săteni. Și ce auzeau ei la Antena Satelor, auzeau și la Nuntă. Și tocmai de aceea Nunta era așteptată ca o zi de Paști, pentru că se mânca și se bea bine, dar se și asculta muzică în mod social. Adică în public. Și „programul artistic” de la Nuntă ținea loc de concert.

Tocmai de aceea, țăranii nu aveau nevoie de teatru sau de cinematograf, pentru că Nunțile, alături de baluri, erau momentele de bucurie socială, comunitară. Fiii și nepoții lor însă, care nu au avut acces la o educație și cultură superioare, au rămas la manele, dar s-au dus și la cinematograf, pentru că au înțeles că aceasta e noua cultură de masă. Și au dreptate!

Pentru că dragostea, banii, dușmanii, copiii, averile, uneori și Dumnezeu, apar în manele, ele sunt texte ușoare, siropoase, pline de sentimentalism,  iar fiii de țărani cu educație mai puțină nu au mers mai departe de ele. Însă, dacă ar fi trăit într-un alt mediu, dacă ar fi avut oameni care să îi cizeleze, ei ar fi ajuns să simtă în mod plural muzica și nu restrictiv.

Așadar, gustul pentru manele ține de puțina educație și de starea socială precară. După cum și teribilismul muzicii rock ține de centrele universitare cu studenți dedați mai mult chefurilor decât studiului.

Din punctul meu de vedere, a te opri doar la un gen muzical e un mod de a te retarda muzical. Pentru că eu cred că trebuie să ascultăm orice gen de muzică, însă nu trebuie să absolutizăm niciunul.

Mai devreme sau mai târziu, muzica bună, de orice gen ar fi ea, ne va duce la stări elevate, la stări apropiate de credință. Și dacă muzica și cultura în general ne vor duce la muzica Bisericii, la tânguirea bisericească de la strană, în care ne plângem păcatele, o vom prefera în locul tuturor. Pentru că muzica bisericească e strigătul autentic al sufletului după Dumnezeu.

Did you like this? Share it: