Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

istanbul escort istanbul escort beylikduzu escort istanbul escort

Predică la tăierea capului Sfântului Ioannis Botezătorul [29 august 2017]

Iubiții mei[1],

Biserica nu îi elogiază pe dictatorii criminali, ci pe Sfinții săi Mucenici, care au fost martirizați de către ei. Pentru Biserică, dictatorii sunt pete negre în istorie, sunt oameni care au abuzat în mod samavolnic de statutul lor de conducători, dar care au fost îngăduiți și răbdați de Dumnezeu pentru ca să se vadă temperatura Bisericii. Căci, mai cu seamă, în vreme de prigoană, de persecuție aspră se vede evlavia Bisericii, răbdarea ei, conștiința ei identitară.

Atunci se vede cum unii profită de statutul lor eclesial și fac pact cu persecutorii, iar alții sunt aruncați în închisoare pentru sfânta lor intransigență. Și, bineînțeles, temperatura Bisericii nu e dată de colaboraționiști, de cei care s-au grăbit să-și salveze salariul, dar nu și sufletul, ci de Mucenicii Bisericii, care au răbdat toate pentru credința lor, murind ca oameni ai credinței. Însă cei care mor în Hristos sunt vii pentru totdeauna, pe când cei care mor în păcatele lor, mor rău…

Iar noi, românii, abia am trecut printr-o astfel de perioadă de ispitire a credinței Bisericii. O perioadă mult-dureroasă și prea-sângeroasă. Căci pentru noi comunismul a însemnat și înseamnă o perioadă de mucenicie, de luptă furibundă a Statului cu Biserica vie, cu oamenii credinței, care au fost băgați în închisori ca să li se astupe gura.

Așa după cum a făcut și împăratul Irodis Antipas [Ηρώδης Αντίπας][2] cu Sfântul Ioannis Botezătorul, care îl mustra public pentru că și-a lăsat soția legiuită și s-a căsătorit cu cumnata lui, cu Irodias [Ἡρῳδιὰς] [Mc. 6, 19, BYZ].

Însă Irodias nu a reușit nimic împotriva Dumnezeiescului Ioannis! Deși, din cauza invidiei și a răutății ei, Sfântul Ioannis a fost închis [Mc. 6, 17], iar mai apoi decapitat în temniță [Mc. 6, 24], în cetatea Maherus [Μαχαιροῦς] de lângă Iordanis[3], noi îl prăznuim azi pe Mucenicul Bisericii, pe Sfântul Ioannis și nu pe împărăteasa nelegitimă. Căci, pe termen lung, tiranii impostori nu câștigă niciodată. Pentru că ei nu caută viața cu Dumnezeu, cea care îl mântuie pe om, ci caută o viață evanescentă, plină de onoruri și de privilegii nemeritate.

Însă cu ce plecăm noi de aici, de pe pământ, după o viață de agoniseli drepte, dar mai ales nedrepte, dacă luăm cu noi numai ce avem în sufletul nostru? Și ce au câștigat mai mult oamenii care au salvat instituția Bisericii, cu toate compromisurile aferente, în comparație cu cei care au intrat în închisoare pentru credința lor, având numai hainele de pe ei, dacă nu plecăm decât cu…sufletul nostru la Dreptul Judecător?

Pentru că noi, cei vii, am salvat prin compromisurile noastre Biserica văzută și trăim în ea, cu toate păcatele noastre, și nu știm cum suntem văzuți de El, de Domnul slavei, dar siguri de mântuirea lor sunt cei care au intrat întru Împărăția Sa prin moartea cea plină de dragoste pentru Dumnezeu. Căci mucenicia pentru El e mai bună decât concesiile față de un regim tiranic, pentru ca să salvăm instituția Bisericii văzute.

Și în fiecare zi aproape, noi prăznuim mucenicia, adică moartea pentru El, prin Sfinții Mucenici din sinaxarele Bisericii, dar nu cinstim și lașitatea, ipocrizia, nesimțirea, diletantismul. Pentru că acestea sunt păcate și nu virtuți!

Iar în anul acesta, în care îi prăznuim pe adevărații ortodocși ai României din vremea recentă de prigoană comunistă[4], adică pe Sfinții Mucenici și Mărturisitori ai ei, trebuie să spunem răspicat faptul că mulți dintre ei au suferit…pentru că au fost trădați și părăsiți de confrații lor. Adică de ceilalți membri ai Bisericii.

Ierarhia Bisericii a făcut pact de neagresiune cu regimul comunist, timp în care regimul comunist a minimalizat pe cât a putut Biserica, dar nu a desființat-o instituțional, și, pentru „binele” Bisericii, cei care aveau credința fierbinte și coloană vertebrală și nu au acceptat ateismul comunist…au fost lăsați să moară. Cel mai adesea cu încuviințarea tacită a ierarhiei Bisericii, după cum ne arată dosarele lor de la Securitate și alte mărturii istorice de după moartea lor.

Pentru că Biserica a continuat să funcționeze în timp ce Mucenicii și Mărturisitorii ei au înfundat cele mai oribile pușcării comuniste. Dar ei dețineau temperatura reală a Bisericii, având în ei credința cea vie și mântuitoare! Cea care alege greul ascezei pentru a urma Domnului în toate zilele vieții lor.

Eu înțeleg însă neputințele oamenilor, pentru că mi le văd profund pe ale mele. Și înțeleg că oamenii Bisericii au ales să pactizeze cu comunismul pentru ca să își păstreze cât de cât modul lor creștinesc de viață. Și până la urmă s-a dovedit o alegere benefică pentru Biserică, căci, din punct de vedere instituțional și patrimonial, cu toate demolările de Biserici și Mănăstiri și cu toate obstrucționările cultului și ale vieții Bisericii, ea a ieșit bine.

Dar din punct de vedere soteriologic, binele Bisericii s-a trăit cel mai bine în temnițe. Acolo temnițele au devenit Mănăstiri, au devenit locuri vii de rugăciune și de postire, de slujire sfântă. Pentru că cei din temnițe, adică Sfinții Mucenici și Mărturisitori ai României, au trăit cel mai liber, pentru că au fost întăriți de Dumnezeu, cu slava Lui, ca să guste până la fund paharul suferințelor celor mântuitoare.

De aceea, într-un astfel de an mare, de recunoaștere a lor și de recunoștință față de ei, față de Sfinții Mucenici și Mărturisitori ai Bisericii din perioada comunistă, dacă ar fi existat o adevărată și profundă prăznuire a lor, ar fi trebuit să avem și un număr substanțial de canonizări ale acestor Sfinți și Mărturisitori ai Bisericii. Care au fost farul viu și călăuzitor al Bisericii noastre. În lipsa lor, arătăm că încă nu înțelegem cine sunt ei…și cine suntem noi. Adică, pe ei încă îi minimalizăm și pe noi ne supraestimăm, deși noi „am salvat” Biserica instituțională din cauza micimii noastre de suflet. Pentru că nu am avut curajul să suferim și să murim pentru El, pe când ei s-au mântuit în noaptea ateismului comunist, tocmai pentru că au împlinit exigențele reale ale vieții Bisericii.

De aceea, întotdeauna Sfântul Ioannis Botezătorul enervează pe cineva, pentru că adevărul neacceptat enervează. Atunci și acum, adevărul pe care îl spun Sfinții Profeți ai lui Dumnezeu e de bun gust, este evident, e bătător la ochi. Și, cu toate acestea, pentru el se pătimește și se moare în mod nedrept.

Căci, la urma urmei, pentru ce au fost închiși Sfinții Mucenici și Mărturisitori români din perioada comunistă? Pentru că au mărturisit, în fața organelor de anchetă, că nu acceptă ideologia comunisto-ateistă, că nu acceptă materialismul grosier propus de regimul politic din România, ci ei vor să trăiască și să moară ca oameni ai credinței ortodoxe. La urma urmei, dacă privim lucid lucrurile, au murit pentru o idee a lor, pentru nimica toată. Însă această „nimica toată” în realitate, a făcut și face diferența dintre noi și ei. Pentru că ei au pătimit și au murit pentru credința lor, pe când noi nu facem mai nimic pentru credința noastră și a lor, pentru credința noastră comună…

Pr. Dr. Ioan Valentin Istrati consideră că „partea occipitală [a capului Sfântului Ioannis Botezătorul] se află la Moscheia Omeiazilor din Damasc, iar partea frontală la Catedrala din Amiens,  [în] Franța”[5]. În palatul Topkapı Sarayı din Istanbul[6] se păstrează un fragment din mâna dreaptă a Sfântului Ioannis Botezătorul[7]. Din aceeași mână dreaptă a Sfântului se păstrează fragmente la Mănăstirea Dionisiu [Μονή Διονυσίου] din Sfântul Munte Athos. Fragmente care au fost dăruite de Sfântul Neagoe Basarab în schimbul Sfintelor Moaște ale Sfântului Nifon, Patriarhul Constantinopolului[8]. Și tot din mâna dreaptă a sa există fragmente în mănăstirea coptă Sfântul Macarios cel Mare din Egipt[9].

Și prin aceasta, Sfântul Ioannis Botezătorul ne arată că el îi cheamă și pe păgâni și pe eretici la pocăință, atâta timp cât îngăduie ca părți din trupul său cel sfânt să existe și la unii și la alții. Pentru că el e glasul pocăinței pentru noi toți.

Așadar, dacă vrem să fim de partea adevărului totdeauna, atunci îl avem pe Sfântul Ioannis un aliat de nădejde în efortul ascetic al mărturisirii noastre! Însă, dacă nu suntem în stare să suferim și să murim pentru Dumnezeu, tot el ne este ajutor pe calea pocăinței. Pentru că ne ajută să ne ridicăm din păcatele noastre și să dorim să punem început de pocăință vieții noastre.

Și pentru că mai e puțin până pe 4 septembrie, când împlinesc 12 ani de când am fost hirotonit Diacon, pentru că am fost hirotonit într-o Biserică închinată lui, de aceea l-am resimțit pe Sfântul Ioannis Botezătorul în slujirea mea ca pe un îndemnător zilnic la pocăință. L-am simțit că mă învață pocăința, că îmi cere să mă pocăiesc continuu și că vrea să-i învăț pe oameni să se pocăiască. Și de ce e atât de important acest lucru? Pentru că pocăința e începutul vieții noastre duhovnicești, a vieții noastre cu Dumnezeu. Și oricând ne trezim din somn, și toată ziua, și seara, și noaptea…noi trebuie să ne rugăm continuu pentru iertarea noastră și a întregii umanități.

Și să știți faptul că pocăința și rugăciunea continuă creează oameni pașnici, profunzi și plini de teologie. Îi văd de la depărtare, îi cunosc pe oamenii care se roagă, care își recunosc păcatele lor, care sunt adânciți în gânduri teologice. Pentru că ei sunt plini de adevăr și de slava lui Dumnezeu. Și când vorbesc și când se destăinuie, ei te umplu de slava lui Dumnezeu și de multă dorință pentru viața sfântă, pentru că sunt locașuri vii ale lui Dumnezeu.

Și, adesea, când mă gândesc la asprimea vieții Sfântului Ioannis Botezătorul, asceza lui mi-l aduce în minte pe Sfântul Ilie văzătorul de Dumnezeu, Părintele meu duhovnicesc[10], din care izvora multă pace și bucurie duhovnicească când vorbeai cu el, dar care erau coborâte în el din multul post, din multa rugăciune, din multa curățire pentru Dumnezeu. Mă simțeam bine când stăteam de vorbă cu un astfel de om ceresc, împlinit în Dumnezeu, plin de harisme dumnezeiești, dar…toată viața și asceza lui îmi impuneau să fiu ascetic, să merg pe drumul greu, îngust, evanghelic al vieții cu Dumnezeu.

Tot la fel Sfântul Ioannis Botezătorul ne cere să fim lucizi și să vorbim răspicat. Ne cere să ne pocăim de toate păcatele noastre și să vestim tuturor întreaga credință a Bisericii. El nu ne învață să băgăm lucrurile rele ale noastre, ale oamenilor Bisericii, sub preș și să ne facem că ele nu există, ci ne cere să ni le asumăm și pentru ele să ne pocăim. Căci noi, oamenii Bisericii, trebuie să ne pocăim pentru păcatele noastre, dar și să cerem iertare lui Dumnezeu pentru păcatele tuturor oamenilor. Căci mulți oameni nu știu că acest lucru e cel mai important dintre toate. Dar noi, cei care știm să ne pocăim, trebuie să ne pocăim și pentru întreaga umanitate. Pentru toți cei care au fost, sunt și vor fi. Căci prin aceasta arătăm grija noastră pentru mântuirea oamenilor, grijă pe care ne-o învață iubirea lui Dumnezeu pentru toți oamenii.

Și dacă pe noi, acum, Dumnezeu ne mântuiește, ne schimbă continuu, El ne și învață ce să facem. Iar dacă El ne învață să fim buni, blânzi, iertători, dar și aprigi cu păcatul în noi înșine, atunci aceste lucruri trebuie să îi învățăm și pe alții. Să-i învățăm și pe alții din cele pe care ne învață Dumnezeu, pentru ca toți să ne mântuim.

Da, acesta e ultimul praznic al anului bisericesc 2016-2017! La ce am făcut și, mai ales, la ce n-am făcut rămâne să reflectăm fiecare în parte. Și trebuie să fim mereu conștienți de faptul că Dumnezeu cere de la noi ceea ce a cerut de la toți Sfinții Lui: să ne dăruim cu totul Lui. Să ne dăruim Lui în fiecare clipă, pentru ca El să fie în noi mereu. Căci plecăm dincolo, la El, doar cu El în noi, căci El este comoara vie din sufletul nostru.

Și dacă a venit toamna cu toate cele ale ei, ea ne învață să lipim gândul la moarte de conștiința noastră. Pentru că vom lăsa toate aici, ne vom despărți de toate frunzele averilor noastre și vom pleca doar cu comoara din noi. Care e comoara noastră? Ce avem în sacoșa inimii noastre ca să Îi ducem Domnului? Ce roade avem pentru El? Oare Lui Îi vor plăcea cadourile noastre?

Să rămânem în întrebările esențiale!

Dumnezeu să ne întărească și să ne lumineze pe toți, pentru ca să începem anul nou bisericesc, anul 2017-2018, cu pace și cu bucurie dumnezeiască! La mulți ani, numai bine, și pacea Domnului să fie cu noi, cu toți! Amin.


[1] Scrisă în dimineața zilei de 28 august 2017, zi de luni, cu soare, începând de la ora 8. 15. Acum sunt 18 grade afară. Și terminată la ora 11. 12.

[2] A se vedea: https://el.wikipedia.org/wiki/Ηρώδης_Αντίπας.

[3] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Machaerus.

[4] Cf. http://basilica.ro/proclamarea-oficiala-a-anului-omagial-si-comemorativ-2017-in-patriarhia-romana/.

[5] Cf. https://doxologia.ro/consiliere/locul-unde-se-afla-capul-sfioan-botezatorul-2012-05-28-184055.

[6] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Palatul_Topkapî.

[7] Cf. https://danielvla.wordpress.com/2015/08/30/sfantul-ioan-botezatorul-si-moastele-care-s-au-pastrat-de-la-el/.

[8] Ibidem. [9] Ibidem.

[10] A se vedea aici opera lui: http://www.teologiepentruazi.ro/2012/05/29/despre-omul-imparatiei/.

Did you like this? Share it:

Previous

Iov, cap. 36, cf. LXX

Next

Eminescu: între modernitate și tradiție [109]

4 Comments

  1. Teodor

    In vechime Sfintii Mucenici mureau uneori cu sutele odată, cu miile, cu zecile de mii sau chiar cu sutele de mii. Au fost cazuri cand au fost martirizati cate 100000 odata. Si nu se gandeau: daca noi murim, cine o sa mai apere credinta sau cum o sa mai supravietuiasca Biserica fara noi? Ei isi doreau sa moara pt Hristos si atat.
    Doamne ajuta!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Da! E foarte adevărat ceea ce spuneți, domnule Teodor! Și tocmai pentru că nu se gândeau „cui lasă Biserica” dacă ei mor martiric, Dumnezeu ridica noi și noi Slujitori ai Lui de peste tot. Pentru că exemplul lor convertea necredincioși și căldicei de tot felul, făcându-i aprinși de râvna Domnului. Însă ce au trăit ei atunci, putem trăi și noi azi. Și noi putem, dintr-o umplere de entuziasm dumnezeiesc, să murim pentru Dumnezeu. E de ajuns să ne umple cu harul Său…și nu mai avem nicio grijă deșartă. Vă doresc numai bine și spor în toate! La mulți ani! Căci astăzi începem noul an bisericesc 2017-2018.

      • Teodor

        La multi ani Parinte, mult har si multe bucurii sa va daruiasca Domnul!

        • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

          Vă mulțumesc frumos, domnule Teodor, și Dumnezeu să vă întărească în tot lucrul cel bun! Numai bine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno
istanbul escort istanbul escort istanbul escort