Predica la 12 ani de la hirotonia mea întru Diacon [4 septembrie 2017]
Iubiții mei[1],
eu am fost puține zile Diacon, pentru numai 13 zile, pentru că pe 17 septembrie am fost hirotonit Preot, dar am trăit aceste zile foarte intens. Le-am trăit foarte intens și cu multă atenție la detaliile interioare, pentru că știam că pentru mine diaconatul este o perioadă scurtă, de tranziție.
Și de aceea îmi aduc aminte de starea interioară pe care am trăit-o la prima Nuntă pe care am slujit-o ca Diacon și la Dumnezeieștile Liturghii din acele zile.
Cine este Diaconul în slujirea Bisericii? Este ajutorul constant al Preotului și al Episcopului în slujirea liturgică. Însă din prima zi de diaconat am înțeles, cu harul lui Dumnezeu, că Diaconii nu sunt „simpli adjutanți” ai Episcopilor și ai Preoților, că ei nu sunt niște „auxiliari” de care ne putem dispensa la o adică, ci ei sunt o piesă principală din angrenajul liturgic. Pentru că Diaconatul face parte în mod organic din ierarhia bisericească și fără el nu se poate sluji în mod plenar în Biserică. Căci ierarhia Bisericii e formată din Diaconi, Preoți și Episcopi, și pentru ca să ajungi mai sus, pe scara ierarhică, trebuie să fii mai întâi de toate Diacon. Adică slujitorul celorlalți.
De aceea, pentru o slujire reală, profundă, bine articulată, Diaconii trebuie să fie legați cu totul interior de Episcopi și de Preoți în slujirea lor bisericească, ei trebuie să intuiască continuu gesturile și cuvintele lor, pentru că slujba liturgică trebuie să se petreacă în mod organic, așa după cum funcționează interior o mașină. Slujba trebuie să funcționeze ca un ceas. Și ca ceasul sau mașina să funcționeze bine trebuie ca fiecare piesă să fie la locul ei în angrenaj, să funcționeze în mod constitutiv și să fie în relație cu toate celelalte piese.
Iar cum Diaconii trebuie să coliturghisească și cu Episcopii și cu Preoții în cadrul liturgic, pentru că trebuie să rostească împreună cu ei ecteniile și să îi ajute în diverse gesturi și lucrări liturgice, Diaconii trebuie să fie mereu atenți și mereu gata de ajutor față de toți ceilalți membri ai ierarhiei bisericești. Și cum numai ei pot să le ajute liturgic celorlalte trepte ierarhice și nu se pot amesteca mirenii în slujirea liturgică, rolul lor e principal în slujire, pentru că slujirea lor împlinește slujirea celorlalți.
Mai pe scurt, lucrul principal pe care l-am înțeles în scurtul meu diaconat a fost acela că Diaconul este în dăruire continuă față de ceilalți membri ai ierarhiei bisericești și față de întreaga Biserică. Dar că această stare de continuă disponibilitate, de continuă ieșire iubitoare față de oameni reprezintă modul de a fi al lui Dumnezeu în relație cu întreaga Lui creație.
Căci Domnul, „ridicându-Se de la cină și dezbrăcându-Și veșmintele și luând un ștergar, S-a încins pe Sine. Apoi, [El] toarnă apă întru lighean și a început a spăla picioarele Ucenicilor [Lui] și a le șterge [cu] ștergarul [cu] care era încins” [In. 13, 4-5, BYZ]. Pentru că El Se smerește pe Sine în coborârea Sa față de noi, pentru ca să ne ajute pe noi. El Se coboară până unde suntem noi, cei care avem nevoie de ajutorul Său. Și dacă noi primim ajutorul Său și suntem mulțumitori față de marea Lui iubire față de noi, pentru ca să avem parte cu El [In. 13, 8], trebuie să slujim aproapelui nostru.
Și Diaconii lui Dumnezeu stau în starea aceasta de dăruire continuă prin hirotonia lor, pentru ca să ne învețe pe toți că suntem datori să ne spălăm picioarele unii altora [In. 13, 14]. Că toți suntem datori să slujim aproapelui nostru și că viața ortodoxă e continua ieșire spre alții, e continua slujire a lor.
Da, și Preoții, cât și Episcopii sunt diaconali! Pentru că slujesc la mântuirea noastră, a tuturor. Primind un har și mai mare al slujirii ca Preot și plenitudinea preoțească ca Episcop, fiecare Preot și fiecare Episcop slujește preoțește Biserica, îi poartă de grijă și o hrănește duhovnicește, pentru că Preoția e diaconală. Preoția Bisericii e o continuă îmbrățișare a tuturor oamenilor, pentru ca pe toți să îi aducă în Biserică.
Și am spus că Preoția Bisericii „e o continuă îmbrățișare a tuturor oamenilor” și nu „a tuturor celor credincioși”, pentru că Preoția Bisericii nu poate și nu trebuie să se închidă în Biserică. Ea este și trebuie să rămână apostolică și catolică, adică propovăduitoare a adevărului față de toți oamenii, și nu să își reducă prezența și lucrare ei la slujirea și predicarea ei în Biserică.
Căci de la închiderea predicii între zidurile Bisericii ne vine tot răul în societatea actuală. Predicăm numai pentru cei credincioși, ne pasă doar de turma noastră, de parohia noastră, și îi trecem cu vederea pe cei mai mulți dintre semenii noștri, pe cei care nu vin la Biserică, pe cei care nu sunt creștini, pe cei care nu vor să audă de vreo formă religioasă de existență. Pentru ei nu spunem nimic, ca și când nu ar exista. Pentru ei nu facem nimic, pentru că i-am scos deja din ecuația existenței noastre.
Însă porunca Domnului e aceasta: că suntem datori să ne spălăm picioarele unii altora! Că e obligatoriu să facem asta! Și cum ne spălăm duhovnicește picioarele unii altora? Prin aceea că ne învățăm unii pe alții ce e bine să facem și pe ce căi trebuie să mergem. Pentru că propovăduirea Bisericii trebuie să ne învețe calea evlaviei. Biserica trebuie să ne învețe pe toți teologia mântuitoare, adică cum trebuie să gândim, cum trebuie să simțim, cum trebuie să acționăm în viața noastră.
Și pentru ca Biserica să ne vorbească, trebuie să existe oameni ai Bisericii într-o continuă slujire, într-o continuă dăruire față de toți semenii lor, prin care să ne ajute să înțelegem voia lui Dumnezeu cu noi.
Iar eu, din primele zile ale convertirii mele, am înțeles că trebuie să fiu diaconal față de semenii mei prin citirile mele teologice și prin însemnările pe care mi le făceam din cărțile pe care le citeam. Și am început să mă pregătesc teologic, tocmai pentru ca să fiu propriu slujirii oamenilor. Și când am început studiile mele teologice și am început să cânt și să slujesc în Biserică, la strană, iar mai apoi în altar, ca Diacon și apoi ca Preot, am căutat și caut să fiu aproape de oameni, să le fiu în ajutor, să mă dărui cu totul lor.
De aceea, munca mea online o continuă pe cea din Biserică și o universalizează. Oricât de mult aș propovădui eu în Biserica unde slujesc, nu aș putea niciodată să ajut tot mai mulți oameni așa cum o fac online. Însă, prin creația mea online, atât experiența mea teologică, cât și slujirea mea preoțească sunt relevante pentru toți, căci, în mod direct și prin traduceri ale textelor mele în alte limbi, mesajul vieții și al slujirii mele ajunge la toți.
Tocmai de aceea, eu pledez continuu pentru asumarea de către ierarhia Bisericii a spațiului online, despre faptul de a propovădui zilnic în spații online personalizate, pentru că numai astfel arătăm că nu suntem credincioși, Diaconi, Preoți și Episcopi doar la Biserică, ci și în afara orelor de slujire liturgică. Că nouă ne pasă de întreaga lume, că suntem dialogici, că suntem într-o continuă dăruire a adevărului lui Dumnezeu și a experienței Bisericii de care noi ne-am umplut.
Da, e foarte ușor să te comporți normal în mediul online! Să te comporți așa cum ești tu. Pui camera de filmat în fața ta și îți transmiți experiența acumulată! Începi să scrii despre lucruri ziditoare și zidești pe oamenii de pretutindeni! Traduci și comentezi și explici cărțile Bisericii în spațiul tău online și faci un mare bine întregii Bisericii și întregii lumi. Și poți face toate acestea pentru că se poate și pentru că tu ești diaconal. Poți să slujești oamenilor în viața de zi cu zi și la nivel online pentru că ți-ai luat în serios vocația ta de creștin, chemarea ta de la Dumnezeu, aceea de a spăla picioarele semenilor tăi.
Și picioarele semenilor noștri sunt pline de neștiințe, de rătăciri, de o bună părere despre ei înșiși. Picioarele lor, adică modul lor de-a fi și de a acționa, e îmbâcsit de patimi de tot felul. Și ca să le slujești trebuie să arăți roadele Bisericii din tine însuți. Trebuie să arăți ceea ce ne-a cerut Domnul în Evanghelia de ieri.
Pentru că Domnul ne cere să ne manifestăm ca El, Care îi iubește pe toți și le face tuturor bine. Căci El nu Se uită dacă „merită” sau „nu merită” omul ca să primească cele bune, ci El dăruie tuturor cele bune, pentru ca pe oameni să îi smerească și să îi învețe să fie recunoscători și dăruitori. Pentru că nu putem fi dăruitori, dacă nu suntem mai întâi de toate recunoscători față de Dumnezeu și față de oamenii care ne-au făcut bine în viața noastră.
Recunoștința față de bunătatea lui Dumnezeu stă la baza diaconalității Bisericii. Căci noi dăruim dintru ale Sale tuturor. De la El am primit toate, de la El avem viața și sănătatea noastră, și Lui Îi slujim cu toate cele ale noastre, pentru că pe toate le-am primit de la El. Și reîntoarcem către El și către semenii noștri bunătatea cu care El ne-a binecuvântat și prin care ne-a învățat să fim buni și milostivi cu toți semenii noștri.
Pentru că manifestarea bunătății noastre față de alții nu ține de valoarea morală a celor din fața noastră, ci de revărsarea conștiinței și a inimii noastre față de ei. Iar dacă vrem să dăruim, dăruim, și dăruirea noastră ne umple de tot mai multă dăruire a Lui față de noi.
De aceea, tot efortul editorial al meu și al soției mele la nivel online și în viața noastră de zi cu zi e dăruire de sine față de toți. Nu ne pare rău că dăruim, pentru că ne împlinim dăruind. Nu ne uităm la cât timp pierdem, nu ne uităm la câți apreciază efortul nostru, nu ne uităm la răceala și invidia și răutatea pe care le naște acesta în diverși oameni, ci la folosul oamenilor. Adică ne uităm la lucrul principal: la folosul celor care ne citesc. La folosul lor personal. Și când oamenii se folosesc cu adevărat, ei devin alții.
Și dacă devin alții, știu la rândul lor să fie recunoscători și să mulțumească și să învețe și ei să se dăruie. Pentru că împlinirea reală e dăruirea de sine, e dăruirea necondiționată, care umple de bucurie și zidește, care îi schimbă pe oameni și îi face vii duhovnicește.
Însă, dacă închizi gura predicării, dacă predici numai între zidurile între care ești plătit, dacă te gândești doar la funcțiile și banii pe care îi poți scoate din cărțile tale și nu la folosul real al oamenilor, tu însuți îți devalorizezi predica și cărțile tale. Pentru că socotești că scopul predicării și al editărilor tale teologice e folosul financiar și nu mântuirea oamenilor.
Numai că predica și cartea teologică nu sunt pentru a ne îmbogăți, ci pentru a ne sfinți viața. Ele trebuie să spele pe picioare pe semenii noștri. Pe picioarele sufletului lor. Prin predică și prin cartea teologică sufletul se înnoiește și se curățește, și de aceea ele trebuie dăruite tuturor.
Pentru că dăruirea arată temperatura noastră duhovnicească. Dăruirea arată grija pe care o avem față de semenii noștri. Dăruirea arată gradul nostru interior de diaconalitate. Pentru că suntem diaconi ai Bisericii cu toții, adică slujitori ai aproapelui nostru, nu pe măsura la cât ne imaginăm noi că facem, ci la cât dăruim în mod concret.
Dacă dăruim bani, dacă dăruim cărți, dacă dăruim lucruri, dacă muncim pentru aproapele nostru, pe atât suntem diaconali, pe atât suntem slujitori ai aproapelui nostru. Pe cât ne obosim pentru el, pe atât suntem vii duhovnicește.
Și din acest motiv, astăzi, în zi de bucurie pentru mine, Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că m-a luminat să înțeleg diaconalitatea Bisericii din interior, trăind-o eu însumi! Și, prin ea, să îmi iubesc și să îmi ajut semenii în măsura la cât pot eu să fac acest lucru.
Vă mulțumesc tuturor celor care ați fost și sunteți și nădăjduiesc să fiți alături de mine! Vă mulțumesc tuturor celor cu care am colaborat și colaborez! Dumnezeu să ne întărească pe toți în slujirea Sa și a semenilor noștri, ca să ne umplem de tot lucrul cel bun! Amin.
[1] Scrisă în ziua de 1 septembrie 2017, zi de vineri, cu soare, fiind 14 grade la ora 8. 43. Terminată la ora 11. 05.