Predica la împlinirea a 40 de ani ai soției mele [8 septembrie 2017]
Preaiubită Maică[1],
după cum ne este obiceiul de ceva ani, zilele noastre de naștere sunt, prin excelență, zile de rugăciune și de recunoștință. Iar eu mă simt foarte recunoscător să te iubesc și să te cunosc și să te admir în fiecare zi. Pentru că te-am admirat de când erai tânără poetă și avidă cititoare până la stadiul de acum de Maică Preoteasă și de cercetător specializat al literaturii române și de critic literar.
Tu ai fost primul om care m-ai citit cu adevărat. Care mi-ai citit opera de la un capăt la altul al ei, deși e vorba de mii de pagini. M-ai citit și m-ai înțeles. Și m-ai iubit tot mai mult pe cât m-ai înțeles. Iar eu te-am admirat și te-am iubit din prima clipă, tocmai pentru totala ta dăruire de sine și pentru entuziasmul binecuvântat pe care îl ai, atunci când vine vorba să iubești oameni verticali. Și când unii se întreabă de ce suntem noi o echipă atât de legată interior și de productivă, taina noastră (iată, acum devoalată!), e aceasta: suntem doi oameni dintr-o bucată, care îl iubim pe om fără rest și când ne angajăm într-un proiect îl ducem până la capăt. Pentru că știm cine suntem și ce vrem. Iar noi vrem să trăim cu Dumnezeu și cu cei iubiți ai Lui și să ne sfințim viața prin tot ceea ce facem.
Au trecut repede anii vieții noastre, dar nu degeaba! Am făcut foarte multe lucruri împreună, iar exigențele noastre față de noi înșine au crescut pe fiecare zi. Cu fiecare carte scrisă și tradusă, cu fiecare studiu și articol al nostru, noi ne-am epuizat să cunoaștem, să verificăm amănuntele pe care le scriem, și ne-am folosit toți banii noștri, puținii noștri bani, pentru ca să ne clădim interior și să dăruim munca noastră tuturor.
Și, în condițiile date, noi am făcut cu resurse puține lucruri uluitoare. Pentru că ne-am întrecut toate așteptările în materie de educație, cercetare, creație și viață duhovnicească. Dumnezeu a sporit toate în noi și în casa noastră. Fapt pentru care nu putem fi decât foarte, foarte recunoscători lui Dumnezeu pentru toate binefacerile înțelese și neînțelese de noi.
Cine sunteți, Doamnă Preoteasă, pentru mine? Sau, mai degrabă, cum sunteți cu adevărat? Sunteți un om profund și atent, foarte evlavios și milostiv, cu mult bun simț și cu multă grijă față de oameni și față de tot ceea ce există. Vă inspiră oamenii extraordinari, adică Sfinții, geniile și eroii, dar și oamenii muncitori și mult suferinzi. Vreți să scoateți literatura română de sub mistificările de tot felul. Vreți să dați tuturor posibilitatea să vadă profund un om sau o operă, dacă Dumnezeu v-a luminat să îi înțelegeți. Suferiți când nu puteți scrie și când nu puteți ajuta pe cineva. Suferiți împreună cu mine când descoperim texte scrise în mod fraudulos sau când descoperim traduceri perverse și disprețuitoare ale textului original.
Iubiți adevărul și nu vă plac ipocriții. Acceptați critica, dar nu și bădărănia. Nu ați făcut nicio școală pentru ca să parveniți, ci pentru ca să vă împliniți interior. Pentru că dumneavoastră sunteți o Doamnă prin educație și prin curățirea de patimi și nu aveți nevoie de laude fără acoperire. Iar eu, adesea (spun asta pentru cei care nu ne știu), prefer să vă vorbesc reverențios și acasă și în public, nu pentru că sunt pedant, ci pentru că vă admir și vă iubesc ca pe o Maică duhovnicească și ca pe o Profesoară foarte erudită a mea. Căci dacă dumneavoastră le spuneți apropiaților noștri că sunt Părintele dumneavoastră duhovnicesc și că ați învățat foarte multe lucruri de la mine, eu spun aceleași lucruri despre tine, preaiubita mea Maică!
Pentru că tu ești stabilitatea mea, ești liniștirea mea, ești omul fără de care nu pot trăi, pentru că nu mă simt împlinit fără el. Și, după cum îți spuneam recent, la o Nuntă, când le-am predicat celor doi miri foarte delicați (că de aceea am și adus aici discuția), le-am spus un lucru de taină despre relația noastră. Și anume, că timp de 10 ani noi ne-am iubit și ne-am cunoscut reciproc, am aflat unul despre altul tot ce era de aflat, pentru că am lucrat împreună zile în șir și am vorbit ore întregi despre tot felul de lucruri. După 10 ani, când am făcut Nunta și am primit harul dumnezeiesc al unității duhovnicești și al purtării celuilalt în iubire și în respect, am avut o mare descoperire duhovnicească. Pentru că, deodată, am înțeles că nu știu nimic despre soția mea, deși știam tot trecutul și gândirea și cărțile ei, pentru că omul e o taină nesfârșită. Căci iubirea nu înseamnă doar a cunoaște pe cineva, ci înseamnă a-l purta în tine, a fi una cu el, a nu putea trăi fără el.
Și le spuneam mirilor că, de atunci, de la Sfânta Taină a Nunții, soția mea a devenit pentru mine un univers interior, o lume pe care o descopăr continuu și al cărei sfârșit nu îl pot atinge.
De aceea, iubita mea, predica mea de față e pentru tine și numai pentru tine! E pentru grija ta de a nu mă supăra, de a nu mă obosi și mai mult, de a mă ocroti tot timpul. Căci te comporți față de mine ca față de un copil al tău și, în același timp, nu uiți niciodată că sunt Părintele tău duhovnicesc și Duhovnicul tău și soțul tău.
Tu nu ai separat niciodată în mine poetul de scriitor, nici pe pictor de sculptor, nici pe Preot de soț, nici pe Părintele tău duhovnicesc de Duhovnicul tău, ci m-ai văzut întotdeauna în complexitatea mea. Și eu, te asigur, am făcut și fac la fel, și tu știi asta! Pentru că eu te iubesc și te respect în toată complexitatea ta și nu încerc niciodată să vorbesc defalcat despre viața și opera ta. Tu ești toată în fața mea și ești totul pentru mine. Ești soție, iubită, mamă, confidentă, coechipier în multe proiecte. Nu mi-e teamă să lucrez cu tine, pentru că știu că vei cerceta conștiincios și te vei pronunța cu mult echilibru.
Iubesc faptul când mă mustri. Dar, în același timp, mă bucur să te completez și să îți arăt că eu văd și alte fețe ale realității. Da, uneori e drept să spui și să faci anumite lucruri anumitor oameni! Dar, cel mai adesea, e mai înțelept să le arăți că nu ai chef să fii bădăran ca ei.
Tu nu iubești moda și nici opulența. Singura ta bijuterie este verigheta, dar te împodobești interior cu înțelepciunea și cu frumusețea lui Dumnezeu. Pentru că te spovedești mult și curat și te umpli de Domnul cu bucurie, căci El e împlinirea ta.
Iubesc pudoarea și nevinovăția gândurilor tale. Mă pui pe mine înaintea ta, iar eu fac la fel cu tine. Însă tu mă întreci, foarte adesea, în cumsecădenie și în răbdare, în grija față de detaliile concrete ale vieții.
De aceea, cei 40 de ani de viață ai tăi, dintre care cei mai mulți i-am trăit împreună, sunt bucuria mea și semnul că a început maturitatea pentru noi înșine. Căci peste o lună împlinesc și eu aceeași vârstă, și echipa noastră trece de la tinerețe la maturitate. Dar această trecere ne înnoiește interior, pe când exteriorul nostru se deteriorează tot mai mult.
Pentru că bătrânețea începe să se simtă în oasele noastre, cât și în puterea noastră de muncă. Însă încercăm, pe fiecare zi, să educăm bătrânețea noastră incipientă și să îi impunem ritmul de viață și de muncă de până acum, ajustat la puterile noastre de azi.
La mulți ani, scumpă Maică, să aveți parte de multă pace și împlinire dumnezeiască și să nu vă fie teamă niciodată să fiți dumneavoastră înșivă! Pentru că eu vă sunt aproape întotdeauna, Dumnezeu întărindu-ne în orice clipă. Amin.
[1] Scrisă în ziua de 6 septembrie 2017, zi de miercuri, înnorată, începând cu ora 10. 36. Și am terminat-o la 12. 11 minute.