Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Predică la Înălțarea Sfintei Cruci [14 septembrie 2017]

Iubiții mei[1],

Sfânta Cruce a Domnului, în titulatura praznicului de astăzi, e numită cinstită și făcătoare de viață[2]. Și noi o cinstim continuu, pentru că prin ea ne-a venit mântuirea noastră, căci Domnul nostru a fost răstignit pe Cruce, dar e și făcătoare de viață, căci ne umple de slava Lui. De puterea slavei Sale. Pentru că noi, când ne închinăm Domnului, adică atunci când ne facem semnul Sfintei Cruci pe trupul nostru, simțim slava Lui venind în noi, simțim întărirea Lui, simțim puterea Sa cea dumnezeiască, care ne întărește întru toate.

De aceea, Dumnezeiasca Cruce a Domnului este arma noastră împotriva demonilor și întărirea noastră în ispitele și greutățile de tot felul. Pentru că noi ne însoțim fiecare rugăciune a noastră cu semnul Sfintei Cruci, mărturisind prin aceasta că mântuirea noastră este prin Hristos Domnul, Cel răstignit pe lemnul Crucii, dar Care a înviat a treia zi din morți și ne umple pe noi de slava Sa cea dumnezeiască, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt.

Pentru că Crucea Domnului nu a însemnat „biruința” răutății oamenilor asupra Fiului lui Dumnezeu întrupat, ci, dimpotrivă, a însemnat biruința desăvârșită a lui Hristos Dumnezeu împotriva păcatului, a morții și a tuturor demonilor. Pentru că El a învins tot păcatul în umanitatea Sa transfigurată, a desființat moartea și i-a biruit desăvârșit pe demoni, jefuind Iadul de Sfinții Lui, pentru că i-a scos de acolo și i-a introdus în slava Împărăției Sale.

Adică, Crucea Lui este iubirea Lui desăvârșită și veșnică pentru noi. Este iubirea care mântuie lumea. Este iubirea care ne umple de frumusețe dumnezeiască, pentru că ne sfințește pe toți. Însă pe toți cei care interiorizăm Crucea Lui, adică toată truda pentru curățirea noastră de patimi și umplerea noastră de slava lui Dumnezeu.

Căci Domnul, pe Cruce, din afară, așa cum Îl vedeau oamenii, părea „cu totul pierdut”, părea „singur”, părea „neputincios”…Însă El, atunci, pe Cruce, pătimea pentru toate păcatele noastre și le biruia în umanitatea Sa în mod deplin, umplând-o de slava Lui. Iar pe când oamenii Îl considerau „neputincios” și „singur”, El era Cel mai puternic și biruitor asupra întregii urâțiri umane interioare, pentru că El înfrumuseța din interior firea noastră, pe care Și-o asumase, pentru ca și pe noi să ne facă frumoși asemenea Lui.

De aceea, Crucea Domnului nu este „o rușine”  pentru noi, ci o nespusă bucurie. Pentru că ea e semnul iubirii desăvârșite a lui Dumnezeu pentru noi. Ea e semnul dumnezeiesc ce ne umple de iubirea lui Dumnezeu care mântuie lumea. Și tocmai de aceea noi ne închinăm zilnic de zeci de ori în rugăciunile noastre, pentru că cinstim iubirea lui Dumnezeu cea veșnică pentru noi, iubirea care ne sfințește și ne mântuie. Iar dacă cinstim iubirea lui Dumnezeu pentru noi, Îl cinstim pe Dumnezeul nostru treimic, pe Cel care e iubire veșnică și desăvârșită și Care ne învață și pe noi să iubim veșnic.

În Evanghelia Utreniei [In. 12, 28-36][3], Domnul ne-a amintit că El este Lumina noastră și că fără El umblăm în întunericul tuturor patimilor. Pe când în Evanghelia Liturghiei [In. 19, 6-11, 13-20, 25-28, 31-35][4], am retrăit judecata cea nedreaptă a Domnului, condamnarea Lui cea cu totul nedreaptă și răstignirea Lui cea înfricoșătoare pe Golgota, până la ieșirea sângelui și a apei din sfântă Lui coastă, care sunt hrana noastră cea dumnezeiască în Liturghie.

Și acestea toate, pentru ca să înțelegem importanța capitală a evenimentului înălțării Sfintei Cruci, care a avut loc în data 14 septembrie 326[5]. Căci atunci, prin înălțarea Crucii Domnului, cea abia regăsită, de către Sfântul Macarios I al Ierusalimului, s-a restaurat nu numai cinstirea ei în Biserică, dar s-a subliniat pentru toți iubirea lui Dumnezeu cea desăvârșită pentru întreaga umanitate. Pentru că Fiul lui Dumnezeu a murit pentru noi pe Cruce în mijlocul lumii, iubirea lui Dumnezeu revelându-se în mod desăvârșit în fața ochilor inimii noastre.

Așadar, astăzi, noi prăznuim restaurarea Crucii Domnului în Biserică și centralitatea ei în cadrul creației lui Dumnezeu. Pentru că ea ne vorbește despre iubirea lui Dumnezeu pentru noi și despre mântuirea noastră, despre centralitatea Bisericii în lume și despre Împărăția lui Dumnezeu care este în noi și care va veni și va umple întreaga creație odată cu a doua venire a Domnului. Iar cine nu învață taina Crucii Domnului, cine nu o trăiește zilnic în Biserica Sa, nu poate trăi ortodox în această lume.

– Însă care e taina Crucii Sale?

– E aceea că trebuie să suferi pentru cei pe care îi iubești și îi vrei mântuiți. Pentru că dragostea suferă, ea pătimește, ea rabdă îndelung pentru cei pe care vrea să îi lumineze și să îi mântuie.

Avem copii neascultători? Atunci trebuie să răbdăm îndelung mojiciile lor, pentru ca să le arătăm faptul că iubirea e frumoasă și ea împlinește, și nu ura, nu invidia, nu neascultarea.

Avem soți necinstiți în relația cu noi? Lor trebuie să le arătăm că iubirea e stabilitatea relației conjugale și că buna înțelegere între soți se construiește zilnic.

Avem oameni care ne dușmănesc? Lor trebuie să le arătăm că iubirea ne împlinește și ne face bine, pe când ura și invidia ne urâțesc interior și ne agită continuu.

O parohie, ca și o familie, se educă continuu. Pentru că educația teologică merge mână în mână cu creșterea în vârstă. Slujirea și predicarea în continuu într-o comunitate îi lămuresc pe oameni asupra a foarte multe lucruri, alături de înțelepciunea pe care ei o dobândesc din viața lor și din citirile lor. Dar pentru ca să îi vezi crescând, trebuie să ai răbdare și să lucrezi în mod constant la educarea lor. Pentru că schimbările apar la scurtă vreme, atâta timp cât viața Preotului și slujirea lui și predicarea lui devin tot mai explicite pentru credincioși și ei înțeleg cine sunt, ce știu și ce pot în relație cu el și cu predicarea sa.

Pentru că Preotul e cel care formează și susține comunitatea, el este cel care o adună în jurul său și o face să trăiască tot mai conștient viața creștină a Bisericii. Pentru că atât el, cât și comunitatea sa religioasă, trebuie să învețe continuu de la Dumnezeu și să se schimbe continuu potrivit poruncilor Lui. Iar pentru ca să te schimbi, trebuie să renunți la ce e rău în tine, la „certitudinile” tale false, la relele tale obiceiuri și la neștiințele tale teologice, cu care, până de curând, te lăudai cu ele. Adică trebuie să ne asumăm răstignirea de sine, lupta cu patimile din noi, pentru ca să Îl vedem pe Dumnezeu stăpânind în noi prin toată virtutea, tot adevărul și toată slava Lui.

…Am adus Crucea Domnului, împodobită cu flori, în mijlocul Bisericii, ca și când am fi spus: „Pe aceasta, pe Sfânta Lui Cruce, trebuie să o avem în inima noastră!”. Și dumneavoastră ați venit și ați sărutat cu dragoste Crucea Domnului, pentru că Îl iubiți pe Cel care a murit pentru noi pe Cruce. Și, cu siguranță, avem Crucea Lui în inimă prin aceea că Îl iubim pe Cel răstignit pe ea. Și pe cât facem voia Lui, pe atât suntem cinstitori autentici ai Crucii Domnului, pentru că nu mai căutam pe ale noastre în primul rând, ci pe ale aproapelui nostru.

Și pentru ca fiecare dintre noi să plăcem aproapelui, trebuie să plăcem, mai întâi de toate, Domnului. Adică Celui care ne cere să ne curățim de patimi pentru El, să renunțăm la tot ce nu e propriu Lui, adică la tot păcatul, pentru a trăi în lumina slavei Sale. Și acest lucru e cu putință! E cu putință să trăim în slava Lui și să ne bucurăm dumnezeiește încă de aici, de acum, din clipa de față! Pentru că Domnul, celor care Îl iubesc pe El, li se face toată bucuria și pacea și sfințenia în această viață. Și noi doar trebuie să venim la El și să începem să facem voia Lui, căci sporirea noastră duhovnicească va fi mare, zilnică și uimitoare pentru noi. Căci El sporește toată lucrarea cea bună în cei care vin cu totul la El, în cei care se dăruie Lui deplin.

Așadar, iubiții mei, acum 1.691 de ani, Patriarhul Ierusalimului a înălțat Crucea Domnului, pe care a descoperit-o în pământ și care fusese ascunsă de păgâni[6], pentru ca toți să o vadă, să se bucure de ea și să o cinstească! Împăratul roman Adrianus zidise pe locul acela, unde era ascunsă Crucea Domnului, un locaș de închinare pentru zeița desfrânării, pentru zeița Venus[7]. Și credea că va fi uitată cu totul Crucea Lui. Însă evreii, în ura lor nestăpânită față de Domnul, știau unde era ea ascunsă și, tocmai datorită unuia dintre ei, a și aflat Sfânta Împărăteasă Helena[8] unde este. Și când s-a dărâmat locașul idolatru și a început să se sape în acel loc cu rugăciune, a ieșit bună mireasmă din Crucea Domnului[9].

Și pentru că mortul a înviat când a fost atins de Crucea Domnului[10], ea s-a arătat și se arată până azi purtătoare de viață și dătătoare de viață. Căci viața Crucii Domnului e slava Lui cea dumnezeiască și necreată, cea pe care au văzut-o Sfinții Apostoli în mod extatic pe Tabor și care îi sfințește pe toți Sfinții lui Dumnezeu din toate veacurile. Pentru că cei care se îndumnezeiesc văd slava lui Dumnezeu și se umplu de slava lui Dumnezeu, pentru că se fac locașuri vii, teologice ale lui Dumnezeu.

Iar dacă noi nu ne ascundem de oameni și ne arătăm credința prin închinările pe care le facem în locurile sfinte ale lumii, atunci o vestim tuturor. Vestim tuturor Crucea Domnului și o arătăm și din faptele noastre, din acelea în care ne arătăm buni și iubitori cu oamenii. Pentru că închinările noastre arată iubirea din noi pentru Dumnezeu și pentru oameni, iubire care se concretizează în fapte iubitoare și milostive.

Iar acum, toamna, după un an îmbelșugat, când avem de toate, a dărui din roadele pământului înseamnă a dărui din darul lui Dumnezeu. Și darul nostru e plin de iubirea lui Dumnezeu pentru noi, cea care ne învață pe toți să fim buni și milostivi.

Dumnezeu să ne întărească pe toți ca să trăim ca niște crucificați pentru Domnul, adică ca niște înviați din morți pentru El! Căci asceza noastră ne umple de bucuria lui Dumnezeu cea veșnică. Amin!


[1] Scrisă în dimineața zilei de 12 septembrie 2017, zi cu soare, de marți, fiind 23 de grade la ora 9. Terminată la 11. 25.

[2] Cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/642/sxsaintinfo.aspx.

[3] Cf. Sfânta și Dumnezeiasca Evanghelie, ed. BOR 1983, p. 289. [4] Idem, p. 289-290.

[5] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Înălțarea_Sfintei_Cruci.

[6] A se vedea: http://paginiortodoxe.tripod.com/vssep/09-14-inaltarea_sfintei_cruci.html. [7] Ibidem.

[8] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Helena.

[9] Idem: http://paginiortodoxe.tripod.com/vssep/09-14-inaltarea_sfintei_cruci.html. [10] Ibidem.

Did you like this? Share it:

Previous

Iov, cap. 39, cf. LXX

Next

Predica la 12 ani de Dumnezeiască Preoție [17 septembrie 2017]

9 Comments

  1. Adrian Ștefan

    Mulțumim, Părinte, foarte frumoase cuvinte, Doamne ajută, binecuvântați și vă rugați și pentru noi!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Și eu vă mulțumesc, domnule Adrian! Dumnezeu să vă binecuvinteze și să vă întărească în toate lucrurile bune pe care le faceți! Numai bine!

  2. Anastasia L.

    Doamne ajută Părinte, mulțumim pentru încă o predică înălțătoare și smeritoare în același timp! Să dea Dumnezeu ca toți să ne trezim la pocăință și să ne purtăm crucea așa cum El ne poruncește. El știe mai bine ce ne e de folos fiecăruia. Mulțumesc pentru cuvintele dătătoare de nădejde și pline de folos duhovnicesc!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Da, doamnă Anastasia: Dumnezeu știe ce ne trebuie la fiecare dintre noi! Și eu vă mulțumesc pentru prietenie și pentru rugăciunile dumneavoastră care îmi fac mult bine. Toată binecuvântarea din partea mea!

  3. Ioana

    Binecuvântați! Îmi amintesc de Sfânta Taisia, ucenica Sfântului Ioan de Kronstadt, care se plângea că crucea ei e prea grea pentru ea. Și i-a apărut în vedenie Sfântul Nicolae, pe care noi îl cunoaștem numai ca dătător de daruri și foarte milostiv, și a bătut-o cu bastonul spunându-i să se smerească. Câtă smerenie și pocăință cere Dumnezeu de la noi și cât de puțin facem noi!
    Mulțumim, Părinte, pentru truda sfinției voastre! Domnul să vă ocrotească pururea!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Vă mulțumesc frumos, doamnă Ioana! Iar smerenia și pocăința pe care ni le cere Dumnezeu sunt pe măsura noastră. El nu ne cere lucruri care ne depășesc. De aceea, când ne mustră pentru ceva anume e semn că noi am fi putut să facem acel lucru și nu am vrut să îl facem. Tocmai de aceea ne mustră. Vă doresc numai bine!

      • Ioana

        Așa simt și eu, Părinte, că mustrările vin pentru lucruri pentru care am fi putut să le facem și nu le-am făcut. Doamne ajută!

  4. alina

    Sărut mâna părinte. Am auzit pe cineva zicând că preotul are har numai când slujește. E adevărat?

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Doamnă Alina, Preotul e Preot întotdeauna și de aceea poate sluji întotdeauna și, implicit, întotdeauna slujește întru puterea harului dumnezeiesc! Adică afirmația pe care ați auzit-o e falsă. Pentru că Preotul are harul lui Dumnezeu întotdeauna în el, harul Preoției, cel care l-a făcut pe el Preot. Vă doresc numai bine!

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén