Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Predică la Duminica posterioară Înălțării Sfintei Cruci [2017]

Iubiții mei[1],

după ce joi am înălțat Crucea Domnului și am pus-o în mijlocul Bisericii spre închinare, pentru ca să ne fie întărire și pavăză împotriva atacurilor demonice, Evanghelia de azi [Mc. 8, 34-38; 9, 1] ne-a vorbit despre urmarea lui Hristos și despre Împărăția Lui. Însă urmarea lui Hristos e ascetică, e grea, e dureroasă, pentru că ea presupune negarea de sine și asumarea Crucii Sale. Pentru ca să fim ai Lui nu mai trebuie să arătăm ca noi înșine, ci ca El. De aceea, Domnul ne cere să renunțăm la noi cei vechi, la noi cei păcătoși, pentru a ne asuma Crucea Lui și pentru a-I urma Lui.

– De ce trebuie să renunțăm la noi înșine, la sinele nostru păcătos, la patimile din noi, pentru ca să putem lua Crucea Lui?

– Pentru că patimile noastre ne fac să ne rușinăm de Domnul. Iar El ne-a spus tot azi, „căci cine are să se rușineze de Mine și de cuvintele Mele [Ὃς γὰρ ἐὰν ἐπαισχυνθῇ Με καὶ τοὺς Ἐμοὺς λόγους] în veacul acesta preacurvar și păcătos [ἐν τῇ γενεᾷ ταύτῃ τῇ μοιχαλίδι καὶ ἁμαρτωλῷ] și Fiul omului se va rușina de el [καὶ ὁ Υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ἐπαισχυνθήσεται αὐτόν], când are să vină în[tru] slava Tatălui Său cu Îngerii cei sfinți [ὅταν ἔλθῃ ἐν τῇ δόξῃ τοῦ Πατρὸς Αὐτοῦ μετὰ τῶν Ἀγγέλων τῶν ἁγίων]” [Mc. 8, 38, BYZ]. Patimile din noi ne fac să ne rușinăm de El și de cuvintele Lui. Pentru că El ne cere să fim curați, iar pofta desfrânată din noi ne cere să curvim. El ne cere să ne mulțumim cu puțin, iar noi vrem mult. El ne cere să fim milostivi, iar noi suntem avari. El ne cere să postim, iar nouă ne place desfătarea multă. Fapt pentru care, dacă vrem să fim ai Lui, trebuie să ne curățim de patimile noastre, care sunt cu toatele împotriva Lui. Și pe cât ne curățim de patimi, pe atât luăm Crucea Lui în noi și ea este bucuria noastră cea mântuitoare, pentru că nevoințele ascetice ne umplu pe noi de slava Lui.

Și vă vorbeam în cele două predici anterioare despre interiorizarea Crucii Domnului, pentru că asta înseamnă luarea Crucii Lui. Toată lupta interioară cu patimile din noi este interiorizarea Crucii Domnului. Dar dacă mergem cu Crucea Lui în noi înșine, dacă suntem niște răstigniți pentru Domnul, atunci Îi urmăm Lui, căci și El S-a răstignit pentru tot păcatul, neadmițând niciun păcat în umanitatea pe care Și-a asumat-o și așa S-a dăruit Tatălui, pe Cruce, ca jertfă preacurată și preasfântă.

Pentru că toată viața Domnului a fost o venire spre Cruce. De când a venit pe lume și a fost înfășat în iesle, Domnul a venit spre Cruce. Și El ne cere nouă o viață creștină, adică o viață crucificată, o viață sfântă, pentru ca să venim la El, prin moarte, ca niște biruitori ai patimilor din noi și nu ca niște fricoși…

Pentru că adevărata frică e frica de reala schimbare. Domnul ne cere nouă, pentru a fi creștini, să ne schimbăm continuu și să ne facem asemenea Lui. Însă puțini doresc acest lucru, pentru că asta înseamnă o viață radical altfel. Și mulți doresc, în mod teribilist, să își depășească limitele, fricile, obsesiile, dar fără vreun scop pozitiv. Se duc și se aruncă în gol cu parașuta, se scufundă în mare și vor să vadă cât rezistă să înoate fără oxigen, beau în neștire la petreceri ca să vadă cât rezistă la băutură sau socotesc plăcerea sexuală drept „cea mai mare împlinire” a lor. Însă toți acești naivi teribiliști se tem să fie ei înșiși, adică se tem să renunțe la patimile lor. Pentru că ei știu cum e viața păcătoasă, cum e viața trăită la întâmplare, dar nu știu cum e viața sfântă. Și pentru ca să trăiești sfânt în lumea noastră decăzută, trebuie să ai curaj cu adevărat. Căci sfințenia înseamnă a trăi radical altfel decât oamenii lumești. Înseamnă a trăi după exemplul Domnului și după cuvintele Lui.

De aceea, oamenii lumești sunt enervați de cei care vor să trăiască sfânt. De ce? Pentru că nu vor să mai fie ca ei. Și aceștia le arată pe fiecare zi oamenilor lumești că se poate trăi altfel, că se poate trăi în smerenie și în pace, renunțând zilnic la păcate. Pentru că viața sfântă e împlinirea reală a omului și cel care s-a despărțit interior de lume și de tabieturile ei păcătoase trăiește o mare eliberare și o mare bucurie. Dar pentru a ne mântui trebuie să trăim în sfințenie până la sfârșitul vieții noastre pământești, interiorizând continuu Crucea Lui și urmându-I Lui întru toate. Pentru că El Însuși, Domnul nostru, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, ne ajută să trăim viața Lui. Adică o viață sfântă, o viață curată, o viață plină de Împărăția lui Dumnezeu.

Căci în ultimul verset al Evangheliei de azi, după ce El ne-a vorbit despre valoarea absolută a sfințeniei, ne-a spus în ce constă sfințenia. Și sfințenia constă în vederea duhovnicească a Împărăției lui Dumnezeu, care vine în noi în[tru] putere [ἐν δυνάμει] [Mc. 9, 1, BYZ]. Întru puterea slavei Sale celei dumnezeiești. Pentru că aici Domnul ne-a vorbit în mod tainic despre extazele dumnezeiești și îndumnezeitoare ale celor care se mântuie, despre cele care ne umplu de slava Dumnezeului treimic. Căci scopul ascezei nu este suferința, ci vederea lui Dumnezeu întru slava Lui. Adică venirea Împărăției lui Dumnezeu în noi înșine, întru puterea slavei Sale.

În mod punctual, în Mc. 9, 1 Domnul a vorbit despre extazul Sfinților Apostoli de pe Tabor, descris de Sfântul Marcos în Mc. 9, 2-7. Dar, în subsidiar, Domnul a vorbit despre traiectoria ascetică a fiecăruia dintre noi. Pentru că negarea de sine, luarea Crucii Lui și urmarea Lui au o singură împlinire: odihna veșnică întru slava Împărăției Sale. Cine se nevoiește pentru a se mântui nu se nevoiește în gol, nu se nevoiește fără vreo împlinire interioară, ci acela se curățește de patimi, se umple de slava Lui și trăiește în multă sfințenie.

Și așa se separă farsorii de Sfinți! Cei care mimează cunoașterea teologică și viața ortodoxă spun vorbe care nu au de-a face cu ei, pe când Sfinții spun vorbe din ei înșiși, din propria lor viață cu Dumnezeu. Farsorii nu suportă, în fapt, sfințenia și puterea cuvintelor dumnezeiești, de aceea le reduc la propria lor exegeză. Pentru farsori Însuși Domnul nu a trăit „ceva mai mult” decât ei și nici nouă „nu ne cere marea cu sarea”. Dar ei spun asta, pentru că nu știu ce e sfințenia. Nu știu cum trăiesc oamenii care se sfințesc și ce exigențe are Dumnezeu vizavi de noi.

Însă cei care își sfințesc viața se bucură continuu de noi și noi înțelegeri dumnezeiești și trăiri sfinte. Ei sunt mereu în noutatea schimbării, pentru că trăiesc o viață pe care nu au știut-o și nici nu ar fi putut să o aproximeze în vreun fel. Pentru că ea, viața duhovnicească, le-a întrecut toate așteptările. Dar le-a întrecut toate așteptările pentru că au avut curajul realei schimbări, al convertirii adevărate, al celei care i-a făcut să fie cu totul altfel. Și de aceea se bucură zilnic de noutățile lui Dumnezeu din viața lor, de noutățile reale pe care le aduc în noi viața sfântă.

Căci lumea noastră e avidă de cunoaștere, de trăire, de faptul de a experimenta. Ne ducem în vacanțe exotice, mâncăm  meniuri sofisticate, ne place adrenalina, ne place viața „bună”. Dar viața care ne place nouă e aceea în care nu avem nicio limitare, pentru că trăim cu presupoziția că limitarea „nu e niciodată bună”.

Însă viața cu Dumnezeu e o viață plină de limitări, pentru că El știe ce e bun și ce nu e bun, ce e bine și ce nu e bine de făcut în viață. Dumnezeu oprește din start orice aventură păcătoasă a noastră, pentru că îi spune pe nume: e ceva de care nu aveți nevoie. Și prin aceasta El sporește viteza interioară cu care noi putem trăi cele bune, pentru că ne ferește de tot ce e rău. Căci dacă El ne spune pe asta nu, nici pe asta, dar pe asta da și peste asta da și astfel noi ne ferim de cele cu care am fi pierdut mult timp și sănătate, tocmai de aceea ajungem repede la viața cu El, adică la luarea și trăirea interioară a Crucii Lui. Iar trăirea Crucii Sale e plină de înviere, de bucurie, de sfințenie, pentru că puținul nostru efort ascetic e premiat imediat de Dumnezeu cu mult har.

Și astfel înțelegem cu toții de ce viața Lui trebuie să fie viața noastră: pentru că curățirea de patimi ne umple de slava Lui. Mai întâi trebuie să trăim mântuirea Lui ca pe o stare cotidiană, ca pe viața noastră și, în mijlocul ei, se va coborî toată slava Împărăției Sale. Căci El cere de la noi acceptarea căii Lui și efortul nostru total pentru a trăi în sfințenie, pentru ca mai apoi El să ne ajute să mergem pe calea Lui cu bucurie și cu pace.

Și astfel, iubiții mei, înțelegem că nu ne putem rușina de Domnul, de viața și de cuvintele Sale, pentru că ele sunt viața noastră. Nu Îl putem separa pe El de viața și de cuvintele Sale, pentru că El e una cu ceea ce a făcut și a spus. Și El ne cere ca și noi să fim una cu ceea ce facem și spunem, pentru ca nimic duplicitar să nu fie întru noi.

Pentru că nu putem da nimic la schimb pentru sufletul nostru, pentru mântuirea noastră, iar împlinirea noastră e viața cu Dumnezeu.

De aceea, pe fiecare zi trebuie să învățăm să fim tot mai proprii lui Dumnezeu, pentru că El e împlinirea noastră. Și dacă El e cu noi și e împlinirea noastră, atunci toate ironiile și persecuțiile la adresa noastră le trăim bucuros, pentru că ele ne fac bine și nu rău. Amin!


[1] Scrisă în după amiaza zilei de 14 septembrie 2017, zi cu soare, de joi, afară fiind 31 de grade la ora 16. Terminată la 18. 06 minute.

Did you like this? Share it:

Previous

Eminescu: între modernitate și tradiție [113]

Next

Iov, cap. 40, cf. LXX

4 Comments

  1. Axios

    Sensul ascezei ortodoxe în vederea lui Dumnezeu și trăirea în Împărăția Lui încă de aici este ceea ce o deosebește de asceza catolică. Catolicii ca Francisc de Assisi sau Teresa d’Avila găsesc sensul suferinței în suferință, consideră că există o voluptate „divină” în durerea înseși și se complac în ea. Ortodocșii nu iubesc suferința pentru suferință. Însă mulți confundă cele 2 feluri de asceză și iau aminte la ce spun ereticii și astfel se înșeală. Doamne ajută, Părinte, rugați-vă pentru noi!

  2. Maria

    Domnul să ne ajute și nouă tuturor să nu ne rușinăm de El în lumea aceasta. Doamne ajută, sărut mâna, Părinte, mulțumim pentru predică!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Mulțumesc frumos, doamnă Maria! Numai bine și spor în toate!

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén