Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Înțelepciunea lui Salomon, cap. 2, cf. LXX

1. Căci au zis în[tru] ei și negândind în mod drept: „Este puțină și dureroasă viața noastră și nu este vindecare în moartea omului și nu a fost cunoscut cel care s-a întors din Iad [καὶ οὐκ ἐγνώσθη ὁ ἀναλύσας ἐξ ᾍδου].

2. Că[ci] pe nepregătite ne-am făcut [ὅτι αὐτοσχεδίως ἐγενήθημεν] și după aceasta vom fi ca nefiind [καὶ μετὰ τοῦτο ἐσόμεθα ὡς οὐχ ὑπάρξαντες] [cândva][1]. Că fum [este] suflarea în nările noastre [ὅτι καπνὸς ἡ πνοὴ ἐν ῥισὶν ἡμῶν] și cuvântul [este] scânteia în mișcarea inimii noastre [καὶ ὁ λόγος σπινθὴρ ἐν κινήσει καρδίας ἡμῶν],

3. care, stingându-se [οὗ σβεσθέντος], cenușă se va face trupul [τέφρα ἀποβήσεται τὸ σῶμα] și duhul se va vărsa ca un aer nematerial [καὶ τὸ πνεῦμα διαχυθήσεται ὡς χαῦνος ἀήρ].

4. Și numele nostru va fi uitat cu vremea și nimeni [nu] va [mai] pomeni lucrurile noastre și va trece viața noastră ca urma norului [καὶ παρελεύσεται ὁ βίος ἡμῶν ὡς ἴχνη νεφέλης] și ca negura se va împrăștia, îndepărtată de razele soarelui și de căldura sa îngreunându-se.

5. Căci trecerea umbrei [este] vremea noastră [σκιᾶς γὰρ πάροδος ὁ καιρὸς ἡμῶν] și nu este întoarcere sfârșitului nostru [καὶ οὐκ ἔστιν ἀναποδισμὸς τῆς τελευτῆς ἡμῶν], că s-a pecetluit și nimeni [nu] se întoarce [ὅτι κατεσφραγίσθη καὶ οὐδεὶς ἀναστρέφει].

6. Așadar, veniți și să ne bucurăm de cele care sunt bune și, cu nerăbdare, să ne folosim [cu] zidirea ca în tinerețe!

7. De vin de mult preț și de miruri să ne umplem și să nu ne treacă pe noi floarea primăverii [ἄνθος ἔαρος]!

8. Să ne încingem [cu] florile trandafirilor mai înainte [ca ele] să se veștejească!

9. Nimeni [dintre] noi să [nu] fie fără parte, de a noastră înfumurare pretutindeni să lăsăm semnele veseliei [τῆς ἡμετέρας ἀγερωχίας πανταχῇ καταλίπωμεν σύμβολα τῆς εὐφροσύνης], că aceasta [este] partea noastră și acesta [este] sorțul.

10. Să asuprim pe nevoiașul cel drept, să nu cruțăm văduva și nici de bătrânețile de ani mulți ale bătrânului să nu ne rușinăm.

11. Și să ne fie nouă tărie legea dreptății! Căci cel slab se ceartă fără osteneală.

12. Să-l pândim pe cel Drept[2], că neplăcut ne este nouă și se împotrivește lucrurilor noastre și ne reproșează nouă păcatele legii și ne prevestește nouă păcatele învățăturii noastre.

13. Făgăduiește a avea înțelepciunea lui Dumnezeu și «slujitorul Domnului» pe sine se numește.

14. S-a făcut nouă întru dovada gândurilor noastre [ἐγένετο ἡμῖν εἰς ἔλεγχον ἐννοιῶν ἡμῶν]. Greu ne este nouă și văzându-se [acest lucru].

15. Că neasemănătoare [cu] a altora este viața sa [ὅτι ἀνόμοιος τοῖς ἄλλοις ὁ βίος αὐτοῦ] și schimbate cu totul [sunt] cărările sale [καὶ ἐξηλλαγμέναι αἱ τρίβοι αὐτοῦ].

16. Întru stricare ne-am socotit lui [εἰς κίβδηλον ἐλογίσθημεν αὐτῷ] și se depărtează de căile noastre ca de necurății [καὶ ἀπέχεται τῶν ὁδῶν ἡμῶν ὡς ἀπὸ ἀκαθαρσιῶν]. Fericește pe cele din urmă ale Drepților [μακαρίζει ἔσχατα Δικαίων] și se laudă [a avea] tată pe Dumnezeu [καὶ ἀλαζονεύεται πατέρα Θεόν].

17. Să vedem dacă cuvintele sale [sunt] adevărate [ἴδωμεν εἰ οἱ λόγοι αὐτοῦ ἀληθεῖς] și să ispitim cele [care sunt] în[tru] sfârșitul său [καὶ πειράσωμεν τὰ ἐν ἐκβάσει αὐτοῦ].

18. Căci dacă este Cel drept Fiul lui Dumnezeu, îl va ajuta pe el [εἰ γάρ ἐστιν ὁ Δίκαιος Υἱὸς Θεο ἀντιλήμψεται αὐτοῦ] și îl va izbăvi pe el din mâna celor care i s-au împotrivit [καὶ ῥύσεται αὐτὸν ἐκ χειρὸς ἀνθεστηκότων].

19. [Cu] ocară și [cu] chin să-l încercăm pe el [ὕβρει καὶ βασάνῳ ἐτάσωμεν αὐτόν], ca să cunoaștem blândețea sa și să dovedim răbdarea sa [ἵνα γνῶμεν τὴν ἐπιείκειαν αὐτοῦ καὶ δοκιμάσωμεν τὴν ἀνεξικακίαν αὐτοῦ].

20. [Cu] moarte necuviincioasă să-l condamnăm pe el [θανάτῳ ἀσχήμονι καταδικάσωμεν αὐτόν], căci va fi cercetarea sa din cuvintele sale [ἔσται γὰρ αὐτοῦ ἐπισκοπὴ ἐκ λόγων αὐτοῦ]”.

21. Acestea au gândit și s-au rătăcit, căci i-a orbit pe ei răutatea lor [ἀπετύφλωσεν γὰρ αὐτοὺς ἡ κακία αὐτῶν].

22. Și nu au cunoscut tainele lui Dumnezeu [καὶ οὐκ ἔγνωσαν μυστήρια Θεοῦ] și nici plata cuvioșiei [nu] au nădăjduit [οὐδὲ μισθὸν ἤλπισαν ὁσιότητος] și nici [nu] au judecat răsplata sufletelor celor fără de pată [οὐδὲ ἔκριναν γέρας ψυχῶν ἀμώμων].

23. Că[ci] Dumnezeu l-a zidit pe om în[tru] nestricăciune [ὅτι ὁ Θεὸς ἔκτισεν τὸν ἄνθρωπον ἐπ᾽ ἀφθαρσίᾳ] și chip al veșniciei Sale l-a făcut  pe el [καὶ εἰκόνα τῆς Ἰδίας ἀϊδιότητος ἐποίησεν αὐτόν]

24. Dar [odată cu] invidia diavolului, moartea a intrat întru lume [φθόνῳ δὲ διαβόλου θάνατος εἰσῆλθεν εἰς τὸν κόσμον] și îl ispitesc pe el[3] cei care sunt de partea sa [πειράζουσιν δὲ αὐτὸν οἱ τῆς ἐκείνου μερίδος ὄντες][4].


[1] Ca și când n-am fi fost vreodată.

[2] Între versetele 12-20 avem o tulburătoare profeție hristologică, o profeție referitoare la Domnul, în care se prezic toate gândurile și faptele rele ale evreilor împotriva Domnului.

[3] Pe om.

[4] Cei care sunt de partea diavolului.

Did you like this? Share it:

Previous

Predică la Duminica a 18-a după Cincizecime [2017]

Next

Eminescu: între modernitate și tradiție [115]

2 Comments

  1. Teodor

    Cumplita gandire dar cat de adevarat este redata si mai ales cat de actuala este! Patimile oamenilor nu se invechesc deloc ci raman mereu aceleasi. Doamne ajuta!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Patimile nu se învechesc, pentru că au la baza lor același rău: neascultarea de Dumnezeu. Dar pe noi, Dumnezeu nu ne învață neascultarea de El, ci ascultarea de El. Adică noi ținem patimile în viață în mod artificial. Vă doresc numai bine, domnule Teodor! Vă mulțumesc pentru comentariu!

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén