Înțelepciunea lui Salomon, cap. 4, cf. LXX
1. Mai bună [este] nenașterea cu virtute [κρείσσων ἀτεκνία μετὰ ἀρετῆς], căci nemurirea este în[tru] pomenirea ei [ἀθανασία γάρ ἐστιν ἐν μνήμῃ αὐτῆς]. Că și lângă Dumnezeu se cunoaște și lângă oameni.
2. Și, fiind de față, îi urmează ei și, mergând, o doresc. Și în[tru] veac încununându-se conduce, învingând [prin] lupta răsplătirilor celor nepângărite.
3. Iar multa naștere a celor neevlavioși nu se va folosi și din răsadurile copiilor nelegitimi nu va da rădăcină întru adânc, nici se va statornici piciorul cel neclintit.
4. Căci și dacă în ramurile la vreme are să crească din nou, cu nesiguranță umblând, de vânt se va clătina și de forța vânturilor se va dezrădăcina.
5. Se vor frânge împrejur crenguțele nedesăvârșite și rodul lor [va fi] nefolositor, necopt pentru mâncare și întru nimic de trebuință.
6. Căci din fii făcând somnurile cele fărădelege, mărturii sunt ale răutății împotriva părinților, în[tru] cercetarea lor.
7. Iar cel Drept, dacă are să ajungă să se săvârșească, în pace va fi.
8. Căci bătrânețea cea cinstită nu [în] multa vreme, nici [cu] numărul anilor s-a numărat,
9. ci bătrânețea este înțelegerea oamenilor [πολιὰ δέ ἐστιν φρόνησις ἀνθρώποις][1] și vârsta bătrâneții [este] viața cea fără de pată [καὶ ἡλικία γήρως βίος ἀκηλίδωτος].
10. Bineplăcut lui Dumnezeu făcându-se [εὐάρεστος Θεῷ γενόμενος], a fost iubit [ἠγαπήθη][2], și trăind între cei păcătoși, a fost luat[3].
11. A fost răpit [ἡρπάγη][4], [ca] nu [cumva] răutatea să schimbe înțelegerea sa [μὴ κακία ἀλλάξῃ σύνεσιν αὐτοῦ] sau vicleșugul să înșele sufletul său [ἢ δόλος ἀπατήσῃ ψυχὴν αὐτοῦ].
12. Căci invidia răutății le întunecă pe cele bune [βασκανία γὰρ φαυλότητος ἀμαυροῖ τὰ καλά] și învolburarea poftei sapă mintea cea fără de răutate [καὶ ῥεμβασμὸς ἐπιθυμίας μεταλλεύει νοῦν ἄκακον].
13. Săvârșindu-se în[tru] puțin [timp], a împlinit vremurile cele multe.
14. Căci plăcut era Domnului sufletul său [ἀρεστὴ γὰρ ἦν Κυρίῳ ἡ ψυχὴ αὐτοῦ], pentru aceea l-a grăbit din mijlocul răutății [διὰ τοῦτο ἔσπευσεν ἐκ μέσου πονηρίας]. Iar popoarele văzând și neînțelegând, nici punând în minte una ca aceasta,
15. că har și milă [este] în cei aleși ai Săi și cercetare în cei Cuvioși ai Săi.
16. Și cel Drept va osândi, ostenind, pe cei neevlavioși care trăiesc, iar tinerețea sfârșită degrabă [va osândi] bătrânețea cea nedreaptă, cea de mulți ani.
17. Căci vor vedea sfârșitul celui înțelept și nu vor înțelege ce s-a sfătuit [Domnul] pentru el și întru ce l-a întemeiat pe el Domnul.
18. Vor vedea și vor disprețui, dar de ei Domnul va râde.
19. Și vor fi după aceasta întru cădere fără de cinste și întru ocară, în[tre] cei morți din veac. Că[ci] îi va rupe pe ei fără de glas, cu capul înainte, și îi va clătina pe ei din temelii și până la cea de apoi se vor usca. Și vor fi în durere și pomenirea lor va pieri.
20. Cei fricoși vor veni în[tru] socotelile păcatelor lor [ἐλεύσονται ἐν συλλογισμῷ ἁμαρτημάτων αὐτῶν δειλοί] și [Dumnezeu] îi va mustra pe ei dinaintea fărădelegilor lor [καὶ ἐλέγξει αὐτοὺς ἐξ ἐναντίας τὰ ἀνομήματα αὐτῶν].
[1] Bătrânețea reală a omului se vede în puterea sa de înțelegere, de cuprindere a tot ceea ce trăiește.
[2] A fost iubit de El.
[3] De pe pământ.
[4] L-a răpit dintre noi prin moarte. Dumnezeu l-a răpit din mijlocul nostru.