Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Predică la Duminica a 21-a după Cincizecime [2017]

Iubiții mei[1],

pentru că astăzi îi pomenim pe Sfinții Părinți participanți la Sinodul al VII-lea Ecumenic, care a avut loc între 24 septembrie – 13 octombrie 787[2], putem spune că această duminică e una a Sfintelor Icoane, a rolului lor în viața Bisericii și a noastră. Pentru că ei s-au adunat în mod sinodal să mărturisească faptul că Sfintele Icoane sunt eclesiale, că fac parte din Dumnezeiasca Tradiție a Bisericii și că ele trebuie restaurate în Biserică. Căci Sfintele Icoane țin de iconomia mântuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos[3], adică de întruparea Sa și de viața Sa pe pământ ca Dumnezeu și om.

De aceea, Sfinții Părinți sinodali au dat anatemei pe cei care nu cinstesc Sfintele și Cinstitele Icoane[4] ale Bisericii. Pentru că ele nu sunt „dumnezeii” creștinilor și nici „idoli”[5], ci reprezentări teologice ale celor iconizați pe ele, ca, prin fața lor văzută, mintea noastră să fie trasă cu toată dragostea[6] spre comuniunea cu ei, cu Sfinții din Împărăția lui Dumnezeu. Căci Sfintele Icoane sunt ferestre spre Sfinții Împărăției lui Dumnezeu, sunt scări teologice spre ei, și acestea nu ne opresc la ceea ce vedem. Pentru că mintea și inima noastră, când vedem Sfintele Icoane, se aprind de dor pentru cei reprezentați pe ele și pe aceștia, pe Sfinții lui Dumnezeu, îi chemăm în ajutorul nostru. Așa după cum un fiu, când se uită la fotografia mamei sale, nu o confundă pe mamă cu fotografia, ci fotografia e numai un prilej de amintire a ei și de umplere de dor pentru ea, tot la fel, pentru Biserica lui Hristos, Sfintele Icoane sunt aduceri aminte teologice de Domnul, de Maica Lui și de toți Sfinții, pentru ca noi să fim mereu în comuniune cu ei.

Pentru că Sfintele Icoane sunt o reamintire continuă și vie a iconomiei lui Dumnezeu pentru noi și a vieților tuturor Sfinților Lui. Și când le vedem, noi retrăim ceea ce vedem, pentru că retrăim și tot ceea ce citim din Tradiția Bisericii. Căci toate elementele teologice ale Bisericii, fie cele scrise, fie cele vizuale, au rolul de a ne ține treji în credința și în viața noastră creștină și ne fac să fim în comuniune cu toți Sfinții lui Dumnezeu.

Sinodul al VII-lea Ecumenic a avut 7 ședințe de lucru și numai în a 6-a s-a discutat în mod punctual despre blasfemiile ereticilor iconomahi[7]. Pentru că în celelalte 6 ședințe au fost puse în evidență diverse mărturii tradiționale, care arătau că Sfintele Icoane au fost cinstite dintotdeauna în Biserica lui Dumnezeu. Și mărturiile tradiționale în favoarea cinstirii Sfintelor Icoane au fost luate din cărțile și epistolele teologice ale Sfinților Părinți și din Viețile Sfinților. S-au citit pasaje extinse din cărți, iar uneori s-au citit integral epistole teologice.

Și Părinții sinodali, uneori, au semnat că sunt de acord, pentru că ei cred la fel cu mărturiile Sfinților pe care le-au audiat, iar alteori au fost de acord prin viu grai. Iar toate acestea sunt specificate în actele Sinodului, care au ajuns până la noi în greacă și în latină.

Spre exemplu, în ședința a 4-a, printre altele, s-a citat și din Viața Sfintei Maria Egipteanca[8], apoi din Pătimirea Sfântului Mucenic Procopios[9], după care din Viața Sfântului Cuvios Teodoros Sicheotul[10]. Și Sfinții Părinți sinodali au citat din aceste trei surse aghiologice și din multe altele, pentru că ei credeau în autenticitatea lor. Nu considerau, ca unii dintre noi, că Viețile Sfinților sunt „amestecate” cu tot felul de „povești”, ci, dimpotrivă, le considerau ca mărturii veridice ale Tradiției Bisericii. Și dacă Viețile Sfinților sunt mărturii veridice ale Tradiției, atunci ele pot fi citate în apărarea credinței ortodoxe.

Unele mărturii patristice citate la Sinod sunt extinse și au o teologie concentrată. Însă Părinții sinodali le-au ascultat și au fost de acord cu ele. Și când semnau cu mâna lor că sunt de acord cu ceea ce au ascultat, ei își arătau iubirea entuziastă pentru credința Bisericii. Iubire ce ar trebui să ne conducă și pe noi la mărturia clară și curată a adevărului Bisericii și la împlinirea voii lui Dumnezeu.

Episcopii Bisericii semnau alături de Igumenii, Presbiterii și Monahii prezenți la Sinod. Fiecare își spunea numele, rangul său ierarhic și de unde este. Astfel aflăm, spre exemplu, că a semnat „Ioannis, Igumenul de la Sfântul Mucenic Teodoros”[11].

După numele și rangul său monahal avem Mănăstirea pe care el o conducea și care era închinată Sfântului Mucenic Teodoros. Și așa au ajuns până la noi numele celor prezenți!

A 5-a ședință a Sinodului al 7-lea Ecumenic a început cu un citat din Sfântul Chirillos al Ierusalimului[12]. Apoi s-a citat din Sfântul Simeon Stâlpnicul[13], din care se mai citase anterior.

Mărturiile continuă. Nu se citează din Tradiție în mod cronologic, de la sec. 1 la sec. al 8-lea, așa cum mi-ar fi plăcut mie, ci se aduc mărturii din diverse secole. Pentru că ceea ce interesează e fundamentarea patristică și tradițională a închinării la Sfintele Icoane.

Fiecare text e citit de cineva anume și ni se spune numele celui care îl citește. Însă nu ni se spune cine a ales textul. Nu știm dacă l-a ales cel care l-a citit sau i s-a dat să-l citească. Însă fiecare text patristic este la subiect și el aduce o mărturie clară în favoarea cinstirii Sfintelor Icoane.

În a 5-a ședință sinodală se citează de 3 ori din Limonariu[14]. Pasajele din Limonariu sunt citite de Monahul Stefanos, care era și „păzitorul cărților [librorum custos]”[15]. Probabil la el, la Mănăstire. Adică era bibliotecar.

Sfântul Tarasios Mărturisitorul, Patriarhul Constantinopolului, pomenit pe 25 februarie[16], a fost cel care a prezidat Sinodul. Luările sale de poziție sunt numeroase. Și sinodalii au conlucrat foarte bine cu el, aceștia fiind de acord cu învățătura ortodoxă și respingând-o pe cea eretică.

În ședința a 6-a s-a pus în scenă o dispută între eretici și ortodocși, care fusese scrisă anterior. Partea ereticilor a fost citită de Episcopul Grigorios, iar partea ortodocșilor a fost citită de Diaconul Epifanios[17]. Iar în prima întrebare eretică (și se reia și în a doua), din tomul al 4-lea al disputei, se pune problema că se cinstește Icoana în Biserică fără să existe o sfântă rugăciune de sfințire a ei [neque orationem sacram sanctificantem illud][18]. Pentru că pe atunci Icoanele nu se sfințeau, ca acum.

Iar răspunsul ortodox al Sinodului e acesta: după cum tiposul de viață-făcătoarei Cruci îl avem fără rugăciune sfântă [abscue oratione sacra], adică fără o rugăciune de binecuvântare sau de sfințire a ei, tot la fel avem și Icoanele[19]. Pentru că Icoanele sunt vrednice de cinstit pe cât sunt de Sfinți cei iconizați pe ele[20].

Potrivit Părintelui Stéphane Bigham abia în anul 1649, prin Sfântul Petru Movilă, au apărut rugăciunile de sfințire ale Icoanelor în Molitfelnic, care mai înainte nu existau[21]. Iar Sfântul Atanasios de Parios și Sfântul Nicodimos Aghioritul s-au împotrivit „sfințirii” Icoanelor[22], pentru că „Icoanele sunt sfinte fără vreo rugăciune de binecuvântare, pentru că reprezintă creația reînnoită și sfințită”[23], pe oamenii Împărăției.

Dar cum multe, la început, au fost altfel în Biserică, mult mai simple și nerigide, iar apoi s-au complicat și rigidizat, fiind schimbate în mod sinodal sau tacit, noi acum sfințim Crucile, Icoanele, veșmintele preoțești și toate vasele de slujbă, pentru că avem în Molitfelnic rugăciuni pentru fiecare dintre ele. Însă, dacă mai înainte nu existau rugăciuni „de sfințire” ale Icoanelor, iar acum ele există, în mod evident s-a schimbat perspectiva teologică în care ele sunt înțelese. Căci, în trecut, Icoanele erau sfinte și cinstite de credincioși numai pentru că semănau cu originalul lor[24], pe când acum ele sunt integrate în cult și cinstite numai după ce sunt sfințite.

Iar adesea sfințim ca „Sfinte Icoane” niște reprezentări care nu au de-a face cu Tradiția iconografică a Bisericii, pentru că nu mai știm sau nu mai vrem să știm cum arată adevărata iconografie a Bisericii și teologia din spatele ei. Iar prin aceasta propunem o teologie străină în locul iconografiei ascetice a Bisericii.

Din întreaga dispută scrisă și pusă în scenă în ședința a 6-a rezultă că nu au fost chemați la Sinod ereticii iconoclaști, ci ei au fost condamnați în absență. Însă contestările iconoclaste au fost multiple și lor li s-au dat răspunsuri punctuale.

În a 7-a ședință și ultima a Sinodului, ne sunt prezentate mai întâi numele Episcopilor care au semnat actele Sinodului[25]. De la Roma au venit Arhipresbiterul Petrus de la Biserica Sfântul Petros și Pavlos și Igumenul Petrus de la Mănăstirea Sfântul Savvas, de la Constantinopol a fost Sfântul Tarasios, Patriarhul Constantinopolului și președintele Sinodului, alături de Presbiterii Ioannis și Tomas[26], după care ne sunt enumerați sutele de Episcopi sau de înlocuitori ai lor, care au semnat actele sinodale.

Orosul Sinodului sau definiția lui dogmatică a fost citită de PS Teodoros, Episcopul de Taurianis, din insula Sicilia[27]. Și în orosul dogmatic s-a stabilit că trebuie să cinstim Sfintele Icoane, pentru că prin ele noi îi cinstim pe cei care sunt reprezentați pe ele[28]. Și după textul orosului, avem din nou semnăturile personale ale participanților la Sinod[29].

A existat însă și o a 8-a ședință sinodală și în aceasta s-au prezentat canoanele Sinodului, care sunt în număr de 22[30]. Al 9-lea canon scoate din circulație cărțile împotriva Sfintelor Icoane, care sunt puse alături de celelalte cărți eretice[31].

Însă, în democrație, cărțile eretice, oculte, păgâne, mistificatoare ale credinței Bisericii sunt peste tot, sunt editate după bunul plac, iar credincioșii Bisericii trebuie să aibă multă experiență teologică pentru ca să facă diferența între cărțile Bisericii și cele care neagă credința Bisericii. Adesea, teologii Bisericii cad pradă ideilor eretice de tot felul, pe care le promovează din neștiință, din orgoliu sau din interes păcătos.

De aceea, întoarcerea la studiul pe textele Bisericii, așa cum am făcut astăzi cu actele Sinodului al VII-lea Ecumenic, e întotdeauna folositoare. Pentru că aflăm sau ne aducem aminte de tot felul de amănunte importante ale teologiei Bisericii. Fără ele suntem orbi, suntem necunoscători ai credinței Bisericii, pentru că nu știm ce propovăduiește Biserica noastră.

Însă noi trebuie, cu timp și fără timp, să ne îmbogățim teologic în mod continuu, iubiții mei, și, în același timp, să trăim ortodox în Biserica lui Dumnezeu! Pentru că adevărata închinare e, în același timp, și adevărata trăire și experiență a vieții Bisericii. Teologia noastră e o teologie a experienței tainice, e o teologie pe care o trăim cu toată ființa noastră în viața Bisericii și nu o filosofie pur estetică.

Pentru că teologia Bisericii e cea care ne schimbă continuu, care ne luminează și ne sfințește zilnic, căci ne unește, prin slava Sa, cu Dumnezeul mântuirii noastre. Amin!


[1] Scrisă în ziua de 11 octombrie 2017, zi cu soare, de miercuri, începând de la ora 10. 05. Și terminată la 16. 29. Acum sunt 21 de grade.

[2] A se vedea: https://ro.orthodoxwiki.org/Sinodul_VII_Ecumenic.

[3] Sancta Synodus Nicæna Secunda, în Mansi 12, col. 1009-1010.

[4] Ibidem. [5] Idem, col. 1009-1012. [6] Idem, col. 1061-1062. [7] Idem, col. 984. [8] Mansi 13, col. 85-90. [9] Idem, col. 89-90. [10] Idem, col. 89-92. [11] Idem, col. 156. [12] Idem, col. 159-160. [13] Idem, col. 159-162. [14] Idem, col. 193-196. [15] Idem, col. 191.

[16] A se vedea: https://ro.orthodoxwiki.org/Tarasie_al_Constantinopolului.

[17] Mansi 13, col. 207-364. [18] Idem, col. 267-268, 269-270. [19] Idem, col. 269-272. [20] Idem, col. 271-272.

[21] Cf. http://www.pemptousia.ro/2013/10/sfintirea-icoanelor-o-practica-in-contradictie-cu-traditia-bisericii-partea-a-doua/.

[22] Cf. http://www.pemptousia.ro/2013/10/sfintirea-icoanelor-o-practica-in-contradictie-cu-traditia-bisericii-partea-intai/. [23] Ibidem. [24] Ibidem.

[25] Mansi 13, col. 366-374. [26] Idem, col. 365-366. [27] Idem, col. 373-374. [28] Idem, col. 378-379. [29] Idem, col. 379-398. [30] Idem, col. 417-440. [31] Idem, col. 429-430.

Did you like this? Share it:

Previous

Predică la pomenirea Sfintei Cuvioase Paraschevi [14 octombrie 2017]

Next

Eminescu: între modernitate și tradiție [123]

4 Comments

  1. sofronie

    Foarte bine de știut, mulțumim mult! Doamne ajută!

  2. Marian

    Să ne trăiți, Părinte, Doamne ajută!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Numai bine, domnule Marian! Dumnezeu să vă întărească și să vă bucure în tot lucrul cel bun!

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén