Este de remarcat importanța onomasticii în romanul lui Nicolae Filimon, ca mai înainte în Țiganiada lui Ion Budai-Deleanu, dar și ca la Vasile Alecsandri, Eminescu, Creangă, Caragiale, Vasile Voiculescu, M. Sadoveanu, Marin Preda etc.

Andronache Tuzluc: numele indică o sinteză greco-turcă (Ș. Cioculescu), adevărată emblemă a epocii fanariote.

Andronache vine de la Andrei (bărbat). În roman ni se spune chiar că își serba ziua de Sfântul Andrei.

Iar tuzluc (cuvânt de origine turcă) înseamnă: „un fel de ghetre [învelitoare pentru glezne] încheiate la spate cu copci sau cu șireturi, care se trăgeau peste ciorapi și apoi se băgau în cizme; (astăzi, regional) un fel de ciorapi groși (cu sau fără talpă) care se poartă la țară (uneori fără altă încălțăminte)”, cf. DEX. Adică desemnează un articol de încălțăminte.

Atât Tuzluc, cât și Păturică sunt nume rizibile, așadar, care sugerează originea joasă a personajelor (un corelativ ar fi Ipingescu, în rândul personajelor lui Caragiale, al cărui nume vine de la ipingea, alt cuvânt turcesc, care denumea o manta bărbătească).

Filimon repetă că unii ca aceștia ajung avuți din trențăroși.

Pe Dinu Păturică îl chema de fapt Constantin Păturică. Dar nimeni nu îl numește astfel, fiind lipsit de solemnitatea lui Constantin.

Andrei e în antiteză cu Tuzluc, după cum și Constantin e în antiteză cu Păturică. Mai potrivit pentru ei e Andronache și Dinu, diminutivări care sugerează că personajele nu sunt la înălțimea numelor lor. (La fel va proceda și Caragiale cu Agamemnon/ Agamiță Dandanache etc.)

Andronache Tuzluc se îndrăgostește de o tânără grecoaică: chera Duduca (după nume: personificarea răsfățului – sau o femeie fatală în variantă balcanică, zice Cioculescu), care îi devine amantă.

Pe când Maria e o icoană a virtuții, Duduca e întruchiparea răsfățului, tiparul femeii întreținute, care trăiește în lux și în luxură și pe care n-o interesează iubirea și fidelitatea.

Duduca vine de la „dudu”, care înseamnă „doamnă” în turcă (titulatură folosită pentru tinerele de origine armeană și greacă), în timp ce chera (kira) înseamnă doamnă în greacă (Panait Istrati are un roman intitulat Kira Kiralina). Prin urmare, și chera Duduca e tot o sinteză greco-turcă, realizată în plan onomastic, la fel ca și Andronache Tuzluc.

Interesant e că Maria înseamnă doamnă/ stăpână (în ebraică, fiind un nume biblic), dar și chera Duduca (care s-ar traduce prin: doamna doamna, un personaj cu două fețe, care se dedublează) înseamnă același lucru. Fiecare e o stăpână, dar în două lumi diferite. Prima în lumea virtuții, a doua în lumea depravării, a viciului și desfrâului.

Numele Gheorghe nu numai că e efigia justițiarului (cum zice Cioculescu), dar Sfântul Gheorghe este „vechiul patron al României”, ne spune autorul. Adică acest Gheorghe e un fel de Romândor, din epopeea lui Budai-Deleanu, este întruchiparea viitorului României, dacă România vrea să aibă viitor

Valoarea morală nu este apreciată de autor neapărat pe criterii sociale. Gheorghe nu este de viță nobilă, ci are origine socială umilă. Însă ascensiunea lui socială e sprijinită de banul C, care apreciază virtutea. Iar Filimon spune că boierii de neam făceau adesea acest lucru, adică susțineau tineri conștiincioși și virtuoși ca să înainteze în rang, cât mai sus. Și, adaugă el, arhondologia Țărilor Române specifică faptul că mulți boieri  aveau, în fapt, origine țărănească, pentru că atât Ștefan cel Mare cât și Mihai Viteazul (și alți voievozi, se subînțelege) au ridicat adesea la rangul de boieri țărani care și-au arătat noblețea pe câmpul de luptă.

Susținerea lui Filimon pentru boierii autohtoni nu e ideologică, ci din rațiuni patriotice, pentru că aceștia ar fi păstrat, în opinia sa, obiceiurile de demult: acelea de a iubi dreptatea și de a vrea binele țării, de a căuta prosperitatea ei.

Did you like this? Share it: