Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

istanbul escort istanbul escort beylikduzu escort istanbul escort

Predica la împlinirea a 40 de ani [31 octombrie 2017]

Iubiții mei[1],

nu știam că maturitatea începe atât de firesc. Dar acum știu, cu harul lui Dumnezeu! Acum știu că la 40 de ani te simți pe drum, pe drumul spre veșnicie, pe drumul vieții tale spre veșnicie, și că nu există nicio ruptură între 40 și 30 sau între 40 și 20 de ani sau între 40 și 10 ani ai vieții tale. Pentru că toți anii vieții noastre sunt trăiți în mod organic de către noi, toți trec prin noi și ne creează interior și, dacă astfel se petrec lucrurile, de aceea nu simțim nicio ruptură între ieri și azi. Pentru că în sufletul meu eu sunt același, cel pe care îl știu că a avut 5, 15, 25, 37 de ani…

Sunt același și mereu altul. Pentru că fiecare zi, fiecare săptămână, lună și an, mă fac să fiu altul. Sunt același în crezurile mele, în munca mea, în determinarea cu care îmi trăiesc viața, mereu ca pe un dar preafrumos de la Dumnezeu, dar în același timp mă schimb continuu, mă șlefuiesc continuu, mă văd tot mai bine interior, pentru că trecerea prin viață e mână în mână cu înțelegerea vieții. Pentru că Dumnezeu, prin tot ceea ce trăim și facem, acest lucru vrea de la noi: să înțelegem cine suntem, pentru ce suntem aici, pe pământ și să alegem relația cu El, singura care ne face bine, care ne împlinește. Și de aceea, viața, viața noastră e pentru ca noi să ne clarificăm interior, pentru ca să ne clarificăm iubirea și să ne-o manifestăm cu toată ființa noastră.

La 40 de ani mă simt împlinit și, în același timp, sunt mereu pe calea împlinirii interioare. Pentru că proiectele mele teologice, proiectele mele de-o viață, sunt în plină derulare, și vârsta de azi, cea de 40 de ani, e o vârstă a muncii continue pentru mine.

Mă simt împlinit pentru ceea ce am făcut, mă simt bine cu ceea ce am făcut bine, pentru că tot scrisul meu s-a scris mai întâi în mine, apoi pe foi de hârtie sau de pixeli. Și de aceea, împlinirea interioară e alergarea mereu înainte, e munca continuă cu sine, e întrecerea de sine continuă, pentru că opera mea se scrie mai întâi în mine și doar urma ei rămâne în cărți. Însă cărțile mele vorbesc despre arderea mea interioară, despre epuizările mele continue, despre slujirea mea în fața lui Dumnezeu și a oamenilor, pentru că ele sunt iubirea și grija mea față de toți oamenii. Pentru că eu cred că oricine poate citi o carte a mea și oricine se poate folosi după vârsta lui. Așa după cum fiecare citim Scriptura și cărțile Sfinților și ne folosim după vârsta și nivelul nostru de înțelegere și de experiență, neavând conștiința că „le-am înțeles” în mod desăvârșit.

…Pe la 18-19 ani credeam că voi muri tânăr. Că nu voi ajunge la 30 și ceva de ani. Pentru că eram copleșit adesea de gândurile și de sentimentele creației mele literare. Mă consumam mult. Compătimeam cu oamenii pe care îi întâlneam și, mai ales, în literatura pe care o scriam. Mă aventuram în ore întregi de scris epuizant. Mă puneam în locul personajelor mele din roman, nuvelă sau teatru, într-o dedublare asumată, pentru ca să scriu despre ele din interiorul lor. Și încercând să trăiesc viața lor, a personajelor pe care le cream, sau să sondez sentimentele despre care trebuia să scriu, îmi refuzam propriile mele trăiri pentru a fi…ceilalți. Și este epuizant și depersonalizant să fii altulalții…dar este și o mare introducere în smerenie. Pentru că numai când îți pasă de ceilalți, numai când ți-i asumi cu totul, poți să le slujești și să le vorbești lor.

Însă după minute și ore întregi de a fi…altul, întoarcerea la tine însuți o simți ca pe o mare eliberare, ca pe o întoarcere la liniștea și blândețea ta interioare. Pentru că a fi altul e mereu deranjant, e mereu o reînvățare a lucrurilor sale, e un fel de-a fi care nu îți e propriu. Și eu mă deranjam interior în acest fel în mod continuu, adică trăiam viața altora pe când scriam literatură, pentru că esențialismul meu literar, curentul literar numit esențialism pe care eu îl inventasem și pe care îl trăiam la propriu, dorea acest lucru: să ajungă să exprime ceea ce este esențial, vital pentru oameni, să vorbească din interiorul oamenilor în orice cămașă a vreunui curent literar de până acum, ca, în cele din urmă, acest mod de a scrie să se contureze în una proprie.  Pentru că pe mine nu mă interesa stilul în care scriam, ci experiența pe care o împărtășeam prin vers, prin proză, prin teatru. Și ceea ce era esențial pentru mine, pentru alții, pentru toți oamenii, trebuia neapărat scris. Și trebuia scris într-un mod actualizat, într-un mod propriu publicului de azi.

Cum însă am ajuns la esențialism în literatură? Datorită vieții și experienței mele isihaste și teologice. Pentru că teologia ortodoxă și experiența mistică a ei te învață să îți reduci viața și gândurile și simțirile la lucrurile esențiale, la lucrurile mântuirii. Iar eu, în literatură, scriam experiența Bisericii într-un mod interiorizat, vulgarizat, pentru ca sinceritatea, bucuria, curajul, omenia, iubirea din mine să transpară în cărțile mele și să ajungă la toată lumea. Însă, în același timp, vorbind despre sinceritatea multora, adică din interiorul oamenilor, eu vorbeam despre experiențele de viață ale multor oameni. Și prin aceasta, esențialismul meu, ca experiență de viață și de creație, nu a fost și nu este un curent ipseist și marginal, pentru că el reprezintă modul de a fi al lumii noastre. Pentru că un scriitor esențialist își asumă lumea lui cu totul pentru ca să scrie despre ceea ce o reprezintă în mod fundamental.

Când, pe la 20 și ceva de ani, am renunțat la literatură pentru teologie, de fapt m-am întors la teologie și la viața de pocăință, la viața mea cea mai intimă. Dar nu am renunțat la literatură în sine, la faptul de a scrie (lucru evident până azi, nu?), ci la transpunerile depersonalizante pentru a scrie literatură esențialistă. Pentru că m-am coborât în mine însumi ca să îmi plâng păcatele și să lupt serios cu propriile mele patimi, făcând din curățirea mea de patimi propria mea muncă zilnică. Căci literatura este expozitivă, ea expune ceea ce vede în oameni, expune adevărul oamenilor, dacă îi vede la modul esențialist – și adevărul e o mare binefacere pentru orice societate umană –, pe când asceza ortodoxă e arta interioară a îndumnezeirii oamenilor. Pentru că în asceza Bisericii oamenii devin catedrale vii ale lui Dumnezeu, care mereu se construiesc în slava Lui.

Și mi-am amestecat asceza și pocăința cu traducerile teologice, cu tâlcuirile duhovnicești, cu scrisul teologic, cu sinceritatea din mijlocul vieții duhovnicești, cu slujirea în Biserică, scriind în mod esențial despre viața Bisericii și despre viața mea în Biserica lui Dumnezeu.

M-am liniștit și mă liniștesc în continuu în rugăciune, în contemplație, în slujire. Iar durerea asumării în rugăciune și în pocăință a întregii lumi îmi este îndulcită de slava lui Dumnezeu, care mă întărește în această slujire duhovnicească. Pentru că accentul cade acum pe voia lui Dumnezeu, pe mila Lui față de toți oamenii și nu pe rugăciunea mea. El, Dumnezeul milostivirii noastre, e în centrul rugăciunii mele pentru toți. Dar eu, în rugăciune, doresc să se facă voia lui Dumnezeu în toți oamenii, pe când, în literatura esențialistă, mă transpuneam în viața oamenilor, pentru ca să aflu adevărul lor existențial, cum trăiesc și ce cred ei, și să scriu despre ei, despre adevărul lor.

O, da, mă interesează și acum viața oamenilor!  Mă interesează adevărul lor, greutatea vieții lor, cum fac față vieții de zi cu zi. Cum biruiesc în viața lor. Mă fascinează și mă umple de multă înțelepciune viața oamenilor.

Însă adevărul literaturii este estetic, pe când adevărul mântuirii e ascetic. Asceza îl umple de adevărata frumusețe pe om și frumusețea adevărată a omului e slava lui Dumnezeu, e sfințenia Lui coborâtă în om. Literatura adevărată e o fotografie sinceră, din interiorul omului, al lumii, dar asceza Bisericii e sinceritatea luptei totale cu tine însuți pentru a te umple de frumusețea lui Dumnezeu. Și cred că cea mai mare și mai sinceră literatură a lumii e cuprinsă în viețile Sfinților, pentru că aici gradul de frumusețe ascetică, adică de estetism real și de experiență reală, e la el acasă. Iar literatura adevărată trebuie să conțină în paginile ei nu doar experiența coborârii în iadul oamenilor, ci și pe aceea a intrării lor în Împărăția lui Dumnezeu. Dar pentru a scrie și despre căderile și despre ridicările oamenilor trebuie să le fi trăit tu însuți. Pentru a fi scriitorul ambelor ipostaze, trebuie să le fi străbătut interior pe amândouă.

Însă, ca Preot, în mod paradoxal, sunt nevoit adesea să fiu esențialist. Predicile mele, discuțiile mele de la Spovedanie, discuțiile mele diverse cu oamenii sunt esențialiste. Pentru că din mult trebuie să fac puțin. Oamenii nu vor, cel mai adesea, să știe câte știu eu, nu-i interesează totul, așa cum mă interesează pe mine, ci ei vor răspunsuri clare, fugitive, și, dacă se poate, și ușoare. La ce? La întrebări, cel mai adesea, banale pentru mine. La întrebări pe care nu le-ar mai pune, dacă ar pune mâna pe cărțile Bisericii și le-ar citi. Dar pentru că nu au minime cunoștințe teologice și despre viața Bisericii, tocmai de aceea își permit să pună, cu morgă, întrebări banale.

De aceea, viața preoțească e rutinizantă, te mașinalizează, te învață să înveți pe de rost rugăciunile și să nu te mai gândești la conținutul lor. Pentru că vrei, nu vrei, ai chef, n-ai chef, te simți sau nu te simți bine, plouă sau e caniculă, ai vreo grijă sau vreo nevoie personală, tu trebuie să înmormântezi oamenii, să îi cununi, să îi spovedești, să le faci dezlegări de blesteme și să stai de vorbă despre lucruri de tot felul, cel mai adesea, neteologice.

Ce trebuie să facem în această situație? Să privim în mod esențialist fiecare slujire a noastră! Să ne trezim întotdeauna interesul pentru slujire și pentru întâlnirea cu oamenii, prin gândirea la profunzimea teologiei Slujbei pe care o slujim și la viețile oamenilor care ne stau înainte. Să nu rămânem doar la cuvintele și la gesturile pe care trebuie să le spunem și să le facem, ci să coborâm cu toată ființa noastră în starea evenimentului la care participăm. Pentru că aceste coborâri în viețile oamenilor, aceste asumări interioare ale lor înseamnă cunoașterea lor, a celor pe care îi slujim.

Iar eu, cel mai adesea, când sunt în situația de a sluji, dar mi-ar fi plăcut, în acel timp, ca mai bine să scriu sau să traduc, mă leg de fiecare amănunt pe care îl văd. Pentru că scrisul și traducerea sunt o atenție continuă la amănunte. Și devin astfel un slujitor și un participant la Liturghie, la Nuntă sau la Înmormântare, care traduce toate elementele pe care le vede și le aude într-o literatură interioară care îi face bine. Pentru că atunci scriu în mine tot ceea ce văd și înțeleg și aud și simt, amestecându-le cu rugăciunea și slujirea mea. Și îmi astâmpăr astfel nevoia de detaliu, pe care aș fi avut-o în timpul traducerii, al scrisului, cu gândirea în detaliu la ceea ce văd. Și prin acest procedeu interior de legare interioară continuă la evenimentul la care particip, eu nu cad niciodată în rutină, în mașinalism liturgic, pentru că mă interesează în mod continuu câte ceva. Pentru că îmi pun în continuu mintea în lucrare prin întrebări, prin constatări, prin simțiri, prin deschideri către luminarea lui Dumnezeu.

Și când termin Slujba sau Slujbele, pentru că pot fi una după alta, eu sunt pregătit pentru scris, pentru traducere, pentru corectură de text, pentru rugăciune, pentru alte munci, pentru că m-am rugat în timpul Slujbelor, am reflectat la diverse lucruri, am înregistrat vizual diverse amănunte, adică am scris în mine o literatură pe care o pot folosi oricând în scrisul și în predicarea mea.

– Care sunt marile pericole ale vârstei de 40 de ani?

– Cred că cel mai mare pericol e să te mulțumești cu ceea ce ai făcut până acum. Te uiți în spate, vezi că ai făcut niște studii, că ai familie, ai copii, ai niște prieteni, ai cunoștințe diverse, te-ai realizat cumva…și acum vrei să te simți bine cu ceea ce ai. Să o lași mai moale cu munca, cu studiul, cu dăruirea.

Însă asta e fața „frumoasă” a ratării! Așa s-au ratat mulți oameni cu potențe. Au început bine, dar au sfârșit prost, pentru că au crezut că „au făcut destul”. Numai că viața ne este dată de Dumnezeu pentru ca să muncim până în ultima clipă. Până în ultima clipă a vieții noastre noi trebuie să fim ascetici, dăruitori, harismatici. Pentru că noi suntem chemați la sfințenie de Dumnezeu și nu doar la crearea unei opere literare sau la construirea unei cariere.

Iar la 40 de ani începe maturitatea noastră! De la 40 la 60 de ani trebuie să arătăm că suntem în putere, în puterea creației și a slujirii noastre. Pentru că noi ne-am pregătit până acum tocmai pentru ca să aducem roade la această vârstă. Roadele specializării noastre continue. Ale specializării de-o viață.

De la 60 de ani începe bătrânețea și nu creația! Pot fi și excepții, dar bătrânețea, pentru toți, e o haină grea. La 65 de ani ieși la pensie în România. Adică ești considerat a nu mai fi capabil de o muncă susținută. De aceea, să te culci „pe laurii victoriei” la 40 de ani înseamnă a te sinucide interior.

Un al doilea pericol e acela de a trăi ca și când ai fi nemuritor. Pe mine mă îngrozesc oamenii care își trăiesc viața înotând în lene. Dar cel mai mult mă tulbură oamenii care își amână marile proiecte într-un viitor iluzoriu. Pentru că mâinele nu e niciodată al nostru. Numai clipa de față e a noastră. Dacă azi nu facem nimic, speranța că peste 5, 10, 30 de ani vom face ceea ce nu am făcut când eram în putere, e o curată nebunie.

Un al treilea pericol e să te bucuri doar de ceea ce îți aduce clipa. Viața instantanee, prezenteismul continuu, fără să te intereseze ce-a fost și ce-o să mai fie pe fața pământului e calamitatea postmodernității sau modul ei de-a fi. Sunt tot mai mulți oameni care nu mai dau nicio importanță cărții, informării, educației istorice, și trăiesc ca frunza dusă de vânt.  Nu știu de unde vin și nu-i interesează unde se duc. Ei trăiesc clipa, doar ce e acum, doar ce se vede, și viața lor e moda vremii.

Așa că mulțumirea de sine, falsa „nemurire” și prezenteismul sunt marile pericole ale vârstei de 40 de ani. E mulțumit de sine cel care a făcut ceva până la 40 de ani, dar i-a cam trecut cheful. Trăiește în beția „nemuririi” cel care are ceva potențe, dar nu și le fructifică niciodată în mod plenar, ci doar profită de ascendentul său social. Și trăiește prezenteist cel care n-a cam făcut nimic și nici nu vrea să facă.

Însă pentru mine cei 40 de ani împliniți astăzi sunt doar o trecere organică într-o altă etapă a vieții mele, în care vreau să trăiesc și să muncesc ca și până acum: la cote entuziaste. Mai am foarte multe lucruri de făcut, proiectele mele teologice sunt în derulare, slujirea mea este aprinsă continuu, iar prezența mea online este evidentă pentru cine mă urmărește zilnic.

De aceea, pentru toți cei care mă cunosc și nu mă cunosc, eu merg mai departe, cu harul și întărirea lui Dumnezeu! Călătoresc mai departe, împreună cu Dumnezeu, pe marea acestei vieți.

Pentru că le uit pe cele din spatele meu, pe cele pe care le-am făcut, și mă întind mereu spre cele dinaintea mea [Filip. 3, 13, BYZ], cum făcea și Sfântul Pavlos, Părintele nostru. Pentru că trebuie să alergăm spre scopul vieții noastre, spre răsplata chemării celei de sus [Filip. 3, 14]. Căci cetățenia [τὸ πολίτευμα] noastră este în ceruri, din care noi așteptăm să revină Mântuitorul nostru, Domnul nostru Iisus Hristos, pentru ca să schimbe trupul nostru smerit întru unul asemenea trupului Său plin de slava Lui cea dumnezeiască [Filip. 3, 20-21] și să fie un cer nou și un pământ nou [Apoc. 21, 1], în care Dumnezeu va fi lumina noastră [Apoc. 22, 5]. Amin.


[1] Predică începută în seara zilei de 9 octombrie 2017, o zi de luni. Terminată a doua zi, la 13. 29, pe un soare frumos, fiind 17 grade afară.

Did you like this? Share it:

Previous

Eminescu: între modernitate și tradiție [128]

Next

Predica PFP Daniel, Patriarhul României, la 10 ani de patriarhat [28 octombrie 2017]

26 Comments

  1. Anastasia L.

    La mulți ani Părinte! Domnul Preasfânta Sa Maică să vă hărăzească încă ani mulți de acum înainte și plini de roadă duhovnicească bogată! Mulțumim că ne-ați împărtășit atâtea lucruri despre viața și crezurile sfinției voastre. Se cunosc oamenii mari ai lui Dumnezeu încă de dimineață…

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Vă mulțumesc frumos, doamnă Anastasia! Dumnezeu să vă întărească în tot ceea ce faceți și să vă bucure! Și să ne fiți pe mai departe un cititor fidel și un prieten de conștiință. Numai bine!

  2. Andrei George

    La mulți ani fericiți, Părinte, cu mult har și pace! 40 de ani e o vârstă frumoasă și e impresionant câte ați realizat în atât de scurt timp. Mă rog și eu ca Dumnezeu să vă înmulțească talanții și ca lucrarea Dvs teologică și pastorală atât de intensă în acești ani să aducă roade în oameni! Binecuvântați, Doamne ajută!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Vă mulțumesc frumos, domnule Andrei, pentru prietenia dumneavoastră! Dumnezeu să vă bucure și să vă binecuvinteze în tot lucrul cel bun pe care îl faceți!

  3. Pr. Ovidiu

    Vă doresc să vă duceți la bun sfârșit toate proiectele și să vă simțiți împlinit și mulțumit în Duhul Sfânt pentru opera pe care o aveți în derulare. Domnul și Maica Domnului să vă ajute întotdeauna, în toate! La mulți ani cu multe bucurii!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Vă mulțumesc frumos, Părinte Ovidiu! Dumnezeu să vă bucure și să vă mângâie în slujirea dumneavoastră preoțească! Numai bine întregii familii!

  4. Teodor

    La mulți ani Părinte Dorin și tot ce vă doriți să vă dăruiască Domnul! Viață lungă și numai fericire!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Numai bine, domnule Teodor! Vă mulțumesc frumos pentru prietenie!

  5. Ioana

    La mulți ani! Toată dragostea și respectul nostru, Părinte!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Vă mulțumesc frumos, doamnă Ioana! Și mă bucur că v-am făcut să mă priviți la modul profund! Numai bine, doamnă, și multă bucurie!

  6. Irina

    Tot ce cereți să primiți
    Și har peste har,
    Tot cu Dumnezeu să fiți
    Ca să dați și-n dar!

    Ați făcut din Teologie pentru azi o masă a prinoaselor, Părinte. Domnul să vă răsplătească prin dragostea și darurile Sale veșnice! La mulți ani cu bucurie sfântă!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Vă mulțumesc frumos, doamnă Irina! Ați fost și rămâneți un prieten bun al platformei noastre. Vă mulțumim pentru asta și vă dorim numai bine!

  7. Ier. Grigorie

    La mulți ani fericiți și Raiul să-l moșteniți, Părinte Dorin! Domnul să vă ajute!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Vă mulțumesc frumos, Preacuvioase Părinte Grigorie! Dumnezeu să vă bucure întotdeauna! Numai bine!

  8. Daria

    La mulți ani! Mulțumim foarte mult pentru toate darurile de pe platforma Dvs! Să aveți numai bucurie și pace toată viața, să vă bucurați de mila și iubirea lui Dumnezeu!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Vă mulțumesc frumos, doamnă Daria! Și eu vă mulțumesc pentru că vă bucurați de ceea ce noi dăruim! Numai bine și mult spor în tot ceea ce faceți!

  9. Horia

    La mulți ani! Multă sănătate și fericire, Părinte! Spor în toate, mult ajutor și luminare de la Dumnezeu!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Vă mulțumesc frumos, domnule Horia! Dumnezeu să vă întărească și să vă bucure în tot ceea ce faceți! Numai bine!

  10. Dumitrescu Andreea

    Ma alatur si eu celorlalti si va doresc ani multi cu pace, bucurie si mult har! Ne bucuram foarte mult de tot ce scrieti si dăruiti si ne rugam Domnului sa va tina mereu sanatos si intinerit duhovniceste. Doamne ajuta! La multi ani!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Vă mulțumesc frumos, doamnă Andreea! Și mă bucur că sunteți un cititor atent al platformei noastre. Numai bine! Și să aveți parte de mult spor în viața dumneavoastră!

  11. Pr. Iulian

    La mulți ani, Prea Cucernice Părinte, și încă 40 de ani de viață frumoasă, cel puțin, să vă dăruiască Domnul! Sănătate, fericire și mult spor!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Vă mulțumesc frumos, Părinte Iulian! Multă sănătate și bucurie în tot ceea ce faceți! Numai bine!

  12. Jianu

    La mulți ani să trăiți! Dumnezeu să vă întărească și să vă ajute în tot ce faceți!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Numai bine, domnule Jianu! Vă mulțumesc pentru urare și rugăciune! Dumnezeu să vă bucure!

  13. Flori

    La multi ani si de la noi! Parinte, toata stima si respectul!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Numai bine, doamnă Flori! Multă bucurie tuturor celor din casă! Dumnezeu să vă întărească pe toți și să vă apere de tot răul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

istanbul escort istanbul escort istanbul escort