1. Dumnezeul părinților și Doamne al milei, Cel care ai făcut toate în cuvântul Tău

2. și [cu] înțelepciunea Ta zidindu-l pe om, ca să stăpânească zidirile cele care au fost făcute de Tine

3. și să conducă lumea în cuvioșie și [cu] dreptate, și în dreptatea sufletului judecata să judece [καὶ ἐν εὐθύτητι ψυχῆς κρίσιν κρίνη],

4. dă-mi mie înțelepciunea cea care stă alături de tronurile Tale [δός μοι τὴν τῶν Σῶν θρόνων πάρεδρον σοφίαν] și să nu mă lepezi dintre slujitorii Tăi [καὶ μή με ἀποδοκιμάσῃς ἐκ παίδων Σου]!

5. Că eu [sunt] robul Tău și fiul roabei Tale, om slab și cu puțini ani și [cu atât] mai puțin în înțelegerea judecății și a legilor.

6. Căci [chiar] dacă cineva are să fie desăvârșit în[tre] fiii oamenilor, lipsind înțelepciunea cea de la Tine, întru nimic se va socoti.

7. Tu pe mine mai înainte m-ai ales[1] împărat al poporului Tău [Σύ με προείλω βασιλέα λαοῦ Σου] și judecător al fiilor Tăi și al fetelor [καὶ δικαστὴν υἱῶν Σου καὶ θυγατέρων] [Tale].

8. Zis-ai să zidești templu în muntele cel sfânt al Tău și jertfelnic în cetatea locuinței Tale, [după] asemănarea cortului celui sfânt, pe care mai înainte l-ai pregătit, dintru început

9. și împreună cu Tine [este] înțelepciunea [καὶ μετὰ Σοῦ ἡ σοφία][2], cea care a cunoscut lucrurile Tale [ἡ εἰδυῖα τὰ ἔργα Σου] și care este [era] de față când făceai lumea [καὶ παροῦσα ὅτε ἐποίεις τὸν κόσμον][3], și știind ce [este] plăcut în ochii Tăi [καὶ ἐπισταμένη τί ἀρεστὸν ἐν ὀφθαλμοῖς Σου] și ce [este] drept în poruncile Tale [καὶ τί εὐθὲς ἐν ἐντολαῖς Σου].

10. Trimite-o pe ea[4] din sfintele ceruri și de la tronul slavei Tale! Trimite-o pe ea, ca, fiind împreună cu mie [mine], să se ostenească și [astfel] să cunosc ce este bine-plăcut înaintea Ție [Ta]!

11. Căci aceasta știe toate și înțelege și mă va povățui în lucrurile mele cu minte sănătoasă și mă va păzi în[tru] slava ei.

12. Și va [vor] fi primite lucrurile mele și voi judeca pe poporul Tău cu dreptate și voi fi vrednic de tronurile tatălui meu.

13. Căci care om va cunoaște sfatul lui Dumnezeu? Sau cine va gândi ce vrea Domnul?

14. Căci gândurile celor muritori [sunt] fricoase și nesigure [sunt] scopurile noastre.

15. Căci trupul cel stricăcios îngreunează sufletul [φθαρτὸν γὰρ σῶμα βαρύνει ψυχήν] și cortul cel pământesc îngreunează mintea cea cu multe gânduri [καὶ βρίθει τὸ γεῶδες σκῆνος νοῦν πολυφρόντιδα].

16. Și cu greutate ne închipuim pe cele de pe pământ și pe cele [pe care le avem] în mâini le aflăm cu osteneală. Dar pe cele [care sunt] în ceruri, cine le-a cercetat?

17. Și sfatul Tău cine l-a cunoscut, dacă nu ai dat Tu înțelepciune și [nu] ai trimis Duhul Tău cel Sfânt dintru cele preaînalte?

18. Și astfel s-au îndreptat cărările celor de pe pământ și oamenii s-au învățat cele plăcute ale Tale și s-au mântuit [cu] înțelepciune.


[1] Mai înainte de timp, din veșnicie, m-ai ales împărat al poporului Tău.

[2] Împreună cu Tatăl este Înțelepciunea Lui cea personală, adică Fiul Său.

[3] Și Fiul a cunoscut lucrurile Tatălui nu de la cineva străin, ci le-a cunoscut pe viu, în mod real, pentru că a fost cu Tatăl și cu Duhul când au zidit lumea. Pentru că Tatăl face toate în Fiul Său, prin Duhul Său cel Sfânt.

[4] Sfântul Salomon cere aici, de la Dumnezeu, harul dumnezeiesc al înțelepciunii.