Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Predica la pomenirea de 5 ani a bunicii mele, Floarea [8 noiembrie 2017]

Iubiții mei[1],

eu îmi pomenesc bunicii adesea în mod liturgic, la Liturghie și cu Parastas, și prin rugăciune în mod zilnic și nu doar în anumite zile. Căci, ca Preot, eu pot să fac asta tot timpul. Dar, „în mod oficial”, adică în văzul tuturor, prin milostenie adusă acasă la oameni, după ce am făcut Parastasul acasă, la țară, pomenirea de anul acesta am făcut-o pe data de 30 octombrie, în preziua zilei mele de naștere. Pentru că am gândit că cea mai mare bucurie a bunicii mele, a bunicilor mei care m-au crescut și m-au educat, ar fi fost tocmai aceasta: de a fi împreună cu mine la ziua mea de naștere. Și făcând pomenirea atunci, în acea zi, eu m-am simțit alături de ei în rugăciune, am fost acasă, în casa noastră, iar cei care au primit milostenia mea s-au bucurat în mod sincer.

Și pomenirea a constat în 10 coșnițe de mâncare și de băutură, pe care eu și soția mea le-am pregătit și le-am împărțit cu bucurie duhovnicească și cu rugăciune iubitoare pentru mamaia Floarea.

Bătea vântul cu putere, un vânt pe timp de soare, iar eu, obosit, dar bucuros, am dus mâncarea la cei din jurul casei noastre.

Și m-am bucurat de un amănunt special: că toți cei la care am fost au evocat-o pe mamaia cu cuvinte frumoase, autentice, ca și când ieri ar fi plecat dintre noi, și mi-au vorbit mie ca și când eu aș fi plecat ieri dintre ei și nu de vreo 20 de ani de zile. Însă amintirea bună, frumoasă, dăinuie în cei care te-au cunoscut. Și tocmai de aceea, pe consătenii tăi, pe prietenii tăi, pe profesorii și educatorii tăi, pe oamenii Bisericii care te-au format trebuie să îi ai în rugăciunile tale în mod continuu. Pentru că, cu toții au contribuit la formarea ta, la zidirea ta interioară și, cunoscându-i pe ei, te-ai cunoscut și pe tine însuți.

Și mă uit de fiecare dată cu evlavie, atunci când mă întorc la țară, la casa noastră, la lucrurile lăsate mie de către bunicii mei, pentru că acum casa noastră e un muzeu pe care eu încerc să îl prezervez în forma în care l-am primit. Pentru că acolo nu e numai urma lor, urmele vieții lor pe pământ, ci și prezența lui Dumnezeu. E viața lor împreunată cu viața lui Dumnezeu, e viața noastră cu Dumnezeu și de aceea lucrurile din ea au transcendență, au duhovnicie, pe care o simți de când intri în casă.

Și îmi aduc aminte cum intra mamaia Floarea la mine în cameră, cât și alte rude, în camera de la stradă, și simțea că acolo…locuiește Dumnezeu. Pentru că era plină de cărți teologice, de Sfinte Icoane, de tablouri și de manuscrise ale mele, și cu toții simțeau că acolo e o atmosferă de Biserică. Așa simt și eu, acum, când mă întorc acasă, la Scrioaștea: simt că intru într-un muzeu care miroase a Biserică, într-un muzeu încă locuit, și că acolo găsesc amprentele vieții mele lângă amprentele vieții lor. Pentru că hainele lor, crucile lor de lemn, de la mormânt, pe care le-am schimbat cu cele de piatră, manuscrise și cărți ale mele, tablouri ale mele, Sfintele Icoane de pe pereți vorbesc despre ei și despre mine, despre viața noastră, iar eu sunt singurul posesor al acestei micro-istorii, pe care o port în mine.

De aceea, a pomeni înseamnă, mai întâi de toate, a păstra în tine pe cel pe care îl pomenești, pe cel de care îți aduci aminte. Eu îi am în mine pe bunicii mei și de aceea pot să îi pomenesc în orice zi și oriunde mă aflu. Dar când mă întorc acasă, îi aduc și pe ei cu mine acasă, în casa noastră, pentru că ei sunt vii în mine, niște lumini vii, niște persoane frumoase, care merg cu mine peste tot și de care mă las sfătuit adesea. Mă las sfătuit de iubirea lor și de educația pe care mi-au dat-o.

Și îmi aduc aminte, că atunci când ei erau în viață, îmi puneam problema cum va fi fără ei. Pentru că credeam că absența lor fizică îmi va provoca o mare durere, o mare singurătate. Însă din prima clipă a morții bunicului meu, și la fel s-au petrecut lucrurile și la bunica mea, nu am simțit nicio separare de ei, nicio pierdere a lor, pentru că nu s-a produs nicio ruptură interioară între mine și ei. Ci, în ciuda intrării trupurilor lor în pământ, eu sunt în continuu în relație interioară cu ei, pentru că inima mea îi iubește și ei mă iubesc. Pentru că iubirea reală e reciprocă. Și de aceea, nu pot să plâng pentru ei, nu pot să îi plâng ca pe niște morți, dacă ei sunt vii în inima mea. Ci, atunci când plâng…împreună cu ei, e atunci când îi evoc. Sau când cineva mi-i evocă și astfel stârnește iubirea mea pentru ei. Pentru că atunci plâng din cauza autenticității gesturilor lor față de mine și față de alții, din cauza iubirii lor față de mine și față de alții, din cauza frumuseții lor de cuget.

Pentru că eu știu că lor le datorez viața mea. Dacă ei nu erau, eu nu eram astăzi aici, în fața dumneavoastră. Pentru că ei m-au asumat și m-au crescut și m-au iubit ca nimeni alții, făcând din mine un om cu multe sensibilități și cu multe potențe dezvoltate. Pentru că ei mi-au oferit cadrul în care eu să cresc și să înfloresc, cu harul lui Dumnezeu, și pentru toate acestea ei sunt în mine pentru veșnicie.

Așa că pomenirea de azi, cea de 5 ani, a bunicii mele, Floarea Picioruș, e o zi de sărbătoare pentru mine. E o zi de bucurie, de bucurie duhovnicească, împreunată cu bucuria praznicului de azi. Căci noi, pe când mamaia trăia, pe 8 noiembrie îl pomeneam pe finul Mihai, pe care l-a rănit o lespede de cărbune, pe când muncea în mină, la Rovinari. Însă, de când mamaia Floarea a adormit pe 8 noiembrie, cu Sfânta Icoană a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil la capul ei, ziua tuturor Puterilor cerești și îngerești a devenit și ziua ei. Pentru că Sfinții Îngeri ai lui Dumnezeu au ajutat-o pe ea să treacă la Domnul în pace, fiind spovedită și împărtășită de mine cu câteva zile mai înainte.

Accidentul vascular cerebral, din cauza căruia a murit, l-a trăit în dimineața zilei de 8 noiembrie 2012. Probabil pe la 7-8 dimineața, pentru că pe la 5-6 a vorbit cu părinții  mei. Pe la ora 10 și ceva, prin telefon, i-am auzit încercările disperate de a vorbi, mugetele ei, agonia ei în fața morții. Și cu chinurile ei în urechi și în glas am început să mă rog Domnului ca să se facă voia Lui cu ea. Și L-am rugat să ne-o mai lase lângă noi, dacă îi folosește și ei și ne este și nouă de folos, sau să o ia de la noi, dacă asta e voia Sa. Și i-am rostit, în inima mea, rugăciunea de dezlegare de la Sfânta Spovedanie, pentru ca să plece în pace, dacă asta e voia Lui. Iar la două-trei minute am fost sunat din nou și mi s-a spus că a adormit…Și atunci m-am umplut de multă bucurie dumnezeiască pentru mamaia Floarea, când mi-am dat seama că a avut nevoie de iertarea mea, a Duhovnicului și a nepotului ei, pentru ca să plece la Domnul.

Am ajuns în scurt timp acasă, la țară, am găsit-o spălată și întinsă în pat (când a simțit că moare s-a spălat și s-a îmbrăcat în hainele de Înmormântare), așa cum am învățat-o că trebuie să adoarmă întru Domnul, iar eu nu am făcut decât să o ung cu miruri, pregătite special pentru ea, și să o așez în sicriu. Trupul ei nu a mirosit niciun pic a mort în cele 3 zile. Doar la Biserică a apărut sângele într-o parte a capului, la tâmplă. Și o priveam în sicriu…așa cum o priveam stând în pat, lângă sobă, și vorbind cu noi…

Pentru că moartea este o parte din viață și nu sfârșitul omului! Dacă moartea ar fi fost finalul vieții noastre, da, atunci am fi avut o viață foarte tristă. Dar moartea, pentru noi, pentru creștini, e începutul bucuriei celei veșnice. Pentru că noi mergem la Dumnezeul nostru treimic, mergem să ne facem părtași comuniunii Sfinților și a Îngerilor Lui, pentru a trăi „întru învierea vieții [εἰς ἀνάστασιν ζωῆς]” [In. 5, 29, BYZ] celei veșnice. Pentru că noi nu murim odată cu moartea noastră, ci intrăm în veșnicie pentru a trăi veșnic împreună cu Dumnezeu. Căci acum, după moarte, rămânem vii cu sufletul, care e conștient de tot ceea ce am trăit noi pe pământ, pentru că în el e comoara noastră de fapte bune și de har, dar după învierea cea de obște, noi vom trăi ca ființe îndumnezeite în Împărăția Lui, având sufletul și trupul nostru transfigurate. Pentru că scopul vieții creștine e îndumnezeirea omului, adică să trăiască veșnic cu Dumnezeu, ca o ființă preafrumoasă, duhovnicească.

De aceea, iubiții mei, când cerem veșnică pomenire de la Dumnezeu, noi cerem ca El să fie veșnic cu noi și cu toți cei adormiți ai noștri și cu întreaga lume. Pentru că El ne pomenește, El Își aduce aminte de noi, fiindcă e mereu cu noi. Dar și noi ne aducem aminte de cei pe care îi iubim, pentru că ei sunt mereu cu noi, ei sunt în inima noastră. Și din acest motiv, nu ura, nu disprețul, nu vorba rea ne face bine, ci iubirea și iertarea tuturor. Căci dacă noi îi iubim pe oameni, inima noastră e în pace și e în relație bună cu toți, chiar dacă nu toți ne vor binele sau au sentimente bune față de noi. Dar dacă noi îi iubim, noi suntem în pacea lui Dumnezeu, noi suntem vii prin iubirea noastră față de toți și ne putem ruga cu pace pentru toți oamenii și pentru întreaga creație a lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu ne umple de pace, numai dacă vrem pacea pentru toți oamenii. Și să ne rugăm cu toții pentru pacea lui Dumnezeu, pentru pacea Lui, care depășește orice minte, orice înțelegere a noastră, pentru că ea e cea care ne împacă în mod deplin și ne face să avem relații reale, profunde cu oamenii. Amin!


[1] Predică începută în ziua de 1 noiembrie 2017, la ora 13. 09. Și terminată vineri, 3 noiembrie 2017, la ora 9. 31.

Did you like this? Share it:

Previous

Predică la sinaxa Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și a tuturor Sfintelor, Cereștilor și Netrupeștilor Puteri [8 noiembrie 2017]

Next

Eminescu: între modernitate și tradiție [130]

13 Comments

  1. Ioana

    Dumnezeu s-o odihnească!

  2. Nicolae Voicu

    Dumnezeu s-o ierte, iar pe Dvs să vă întărească în slujirea Sa!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Vă mulțumesc frumos, domnule Nicolae, pentru rugăciune! Dumnezeu să ne binecuvinteze pe toți și să ne ierte!

  3. Liliana

    Dumnezeu s-o odihnească în pace!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Vă mulțumesc frumos, doamnă Liliana! Dumnezeu să vă întărească!

  4. Anastasia L.

    Recunoștința e un sentiment dumnezeiesc și rar în zilele noastre. E atât de frumos că nu îi uitați și îi pomeniți cu atâta căldură pe cei care v-au crescut și educat în primul rând prin exemplul lor personal, prin iubirea și delicatețea lor, așa cum spuneți adesea.
    Dumnezeu s-o ierte pe mamaia Dvs iubită, Floarea, și să o primească în Împărăția Sa cu Sfinții și cu Îngerii la un loc!
    Doamne ajută! Binecuvântați!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Vă mulțumesc frumos, doamnă Anastasia! Mai ales pentru că citiți cu atenție ceea ce noi publicăm. Vă doresc numai bine! Dumnezeu să vă binecuvinteze și să vă călăuzească întotdeauna spre Împărăția Sa!

  5. Axios

    Dumnezeu s-o ierte! Și sfinției voastre să vă desăvârșească harul!

  6. Meletie Adelfos

    A murit de ziua Sfinților Arhangheli cu icoana lor la cap? Foarte frumos, femeie credincioasă, binecuvântată…

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Da, a adormit în mod binecuvântat! Numai bine, Frate Meletie!

  7. Psa. Gianina Picioruș

    Nu noi i-am pus Icoana Sfinților Arhangheli deasupra capului, ci a așezat-o singură acolo, cu ceva vreme înainte de a adormi. Ne-a spus, cu vreo două-trei săptămâni înainte, că e Icoana care îi place cel mai mult din toate cele pe care i le adusesem și care au fost puse pe peretele de răsărit. Eu nu am luat aminte la lucrul acesta, ci abia după ce mamaia a adormit, atunci mi-am dat seama că Sfinții Arhangheli o atrăgeau spre ei…

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén