Înțelepciunea lui Salomon, cap. 10, cf. LXX
1. Aceasta[1] pe cel întâi zidit [αὕτη πρωτόπλαστον], pe părintele lumii [πατέρα κόσμου], pe cel singur zidit l-a păzit [μόνον κτισθέντα διεφύλαξεν] și l-a scos pe el din fărădelegea sa [καὶ ἐξείλατο αὐτὸν ἐκ παραπτώματος ἰδίου]
2. și i-a dat lui tăria să pună stăpânire pe[ste] toate [ἔδωκέν τε αὐτῷ ἰσχὺν κρατῆσαι ἁπάντων].
3. Dar căzând de la ea cel nedrept, [căzând] în urgia Lui, a pierit [odată cu] mâniile cele ucigătoare de frați.
4. [Fapt] pentru care, [pe] înecatul pământ [κατακλυζομένην γῆν][2], înțelepciunea iarăși l-a mântuit [πάλιν ἔσωσεν σοφία], prin lemn neînsemnat [δι᾽ εὐτελοῦς ξύλου][3], pe cel Drept călăuzind.
5. Aceasta și în învoirea răutății neamurilor tulburându-se [αὕτη καὶ ἐν ὁμονοίᾳ πονηρίας ἐθνῶν συγχυθέντων], l-a cunoscut pe cel Drept și l-a păzit pe el, pe cel fără de prihană lui Dumnezeu [ἔγνω τὸν Δίκαιον καὶ ἐτήρησεν αὐτὸν ἄμεμπτον Θεῷ], și pe cele dinăuntru ale copilului Cel tare l[e]-a păzit.
6. Aceasta pe cel Drept, [fiind] nimiciți cu totul cei neevlavioși, l-a izbăvit, fugind de focul cel coborât [asupra celor] cinci cetăți.
7. Care încă mărturie a răutății a stat pământul afumându-se și nedesăvârșitelor vremuri rodind plante, necrezând sufletul, mormântul făcându-se stâlp de sare.
8. Căci înțelepciunea, trecând [pe lângă ei], nu numai [că] s-au vătămat ca să nu cunoască cele bune, ci și nebunie, [ca] pomenire, au lăsat [odată] cu viața [lor], ca în cele [întru] care au căzut, nici să se ascundă să [nu] poată.
9. Iar înțelepciunea, pe cei care îi slujesc ei, din a trudelor i-a izbăvit [ἐκ πόνων ἐρρύσατο].
10. Aceasta pe fugarul urgiei fratelui, pe cel Drept, l-a povățuit în cărările cele drepte, i-a arătat lui Împărăția lui Dumnezeu [ἔδειξεν αὐτῷ Βασιλείαν Θεοῦ] și i-a dat lui cunoașterea celor sfinte [καὶ ἔδωκεν αὐτῷ γνῶσιν ἁγίων], l-a îmbelșugat pe el în osteneli și a înmulțit trudele sale.
11. În lăcomia celor care îl biruie pe el, a stat de față și l-a îmbogățit pe el.
12. L-a păzit pe el de cei vrăjmași și de cei care îl pândesc l-a păzit și lupta cea tare i-a judecat lui [καὶ ἀγῶνα ἰσχυρὸν ἐβράβευσεν αὐτῷ], ca să cunoască [acela] că mai puternică [decât] to[a]t[e] este buna credință [ἵνα γνῷ ὅτι παντὸς δυνατωτέρα ἐστὶν εὐσέβεια].
13. Aceasta, vânzându-se cel Drept, nu l-a părăsit, ci din al păcatului l-a izbăvit pe el [ἀλλὰ ἐξ ἁμαρτίας ἐρρύσατο αὐτόν].
14. S-a coborât cu el în groapă și în legături nu l-a lăsat pe el, până ce i-a adus lui sceptrele împărăției și stăpânirea celor care îl tiranizează pe el și mincinoși i-a arătat pe cei care l-au învinuit pe el și i-a dat lui slava cea veșnică [καὶ ἔδωκεν αὐτῷ δόξαν αἰώνιον][4].
15. Aceasta pe poporul cel cuvios [αὕτη λαὸν ὅσιον] și pe sămânța cea fără de prihană [καὶ σπέρμα ἄμεμπτον] l-a izbăvit [i-a izbăvit] de la neamul celor care îi necăjesc [ἐρρύσατο ἐξ ἔθνους θλιβόντων].
16. A intrat întru sufletul slujitorului Domnului [εἰσῆλθεν εἰς ψυχὴν θεράποντος Κυρίου] și a stat împotriva [καὶ ἀντέστη], în minuni și [în] semne [ἐν τέρασι καὶ σημείοις], împăraților celor groaznici [βασιλεῦσιν φοβεροῖς].
17. A dat celor Cuvioși plata trudelor lor [ἀπέδωκεν Ὁσίοις μισθὸν κόπων αὐτῶν], i-a povățuit pe ei în calea cea minunată [ὡδήγησεν αὐτοὺς ἐν ὁδῷ θαυμαστῇ] și le-a fost lor întru umbră ziua [καὶ ἐγένετο αὐτοῖς εἰς σκέπην ἡμέρας] și întru văpaie a stelelor noaptea [καὶ εἰς φλόγα ἄστρων τὴν νύκτα].
18. I-a trecut pe ei Marea Roșie și i-a petrecut pe ei prin apa cea multă,
19. dar pe vrăjmașii lor i-a înecat și din adâncul cel fără de fund i-a fiert pe ei.
20. Pentru aceea, cei Drepți i-au despuiat[5] pe cei neevlavioși și au lăudat, Doamne, numele cel sfânt al Tău și mâna Ta cea apărătoare împreună au lăudat-o!
21. Că[ci] înțelepciunea[6] a deschis gura celor muți [ὅτι ἡ σοφία ἤνοιξεν στόμα κωφῶν] și limbile celor prunci le-a pus clare [καὶ γλώσσας νηπίων ἔθηκεν τρανάς][7].
[1] Înțelepciunea dumnezeiască.
[2] Cel care a avut parte de un potop, ca pedeapsă de la Dumnezeu.
[3] Se referă la chivotul prin care Sfântul Noe a scăpat din potop, însă, implicit, și la Crucea Domnului.
[4] Se referă la Sfântul Iosif.
[5] I-au prădat, i-au jefuit.
[6] Și aici avem o profeție hristologică, pentru că textul de față se referă la Domnul, Care i-a făcut să vorbească pe cei muți și a fost lăudat de prunci în mod teologic, atunci când a intrat în Ierusalim, spre Patima Sa cea de bunăvoie. Însă, în tot acest capitol, Înțelepciunea este Fiul Tatălui, Care a fost împreună cu Sfinții Lui și i-a ajutat întru toate.
[7] Le-a făcut să vorbească în mod deslușit.